ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3429/2023

Ședința publică din data de 22 iunie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenței nr. 99/2021 până la soluționarea cererii în anulare a acesteia.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1154 din 22 iunie 2022, a admis cererea de suspendare formulată de către reclamantă și a dispus suspendarea executarea amenzii dispuse prin Decizia Consiliului Concurenței nr. 99/2021 până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Consiliul Concurenței, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul reluat pe larg situația de fapt și a susținut, în esență, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Potrivit recurentului, în cauză au fost încălcate prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că prima instanță a analizat aspecte ce țin de însăși judecata cauzei pe fond, aspectele reținute fiind legate indisolubil de fondul pricinii, reprezintă o prejudecare a cererii în anulare într-un litigiu care are ca obiect suspendarea actului administrativ, în condițiile în care s-a ignorat specificului acțiunii în suspendarea actului administrativ și a verificărilor ce pot fi efectuate în cadrul unei atare proceduri.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, recurentul a arătat că cele constate de prima instanță în sensul îndeplinirii acestei condiții reprezintă o prejudecare a fondului cauzei, făcând, totodată, trimiteri ample (paginile 5-28 din memoriul de recurs) cu privire la argumentele pentru care aspectele reținute de către instanță sunt nelegale din perspectiva statuărilor cu privire la definirea pieței relevante, a constatării în mod greșit a nedovedirii faptei și neîndeplinirea standardului probatoriu.

În continuare, a făcut considerații cu privire la împrejurarea că fapta reținută și sancționată prin decizie are obiect anticoncurențial și decizia îndeplinește standardul legal de probă, reținându-se în mod corect încălcarea art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea concurentei.

Referitor la condiția pagubei iminente, recurentul, a arătat, în esență, că amenda aplicată de o autoritate publică nu poate reprezenta în sine o pagubă iminentă în sensul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 și nu se poate reține drept argument aspectul că există posibilitatea ca societatea să fie exclusă de la proceduri de achiziție publică, în contextul în care societatea sancționată are posibilitatea de a-și demonstra credibilitatea în raport cu autoritatea contractantă, astfel că îndeplinirea acestei condiții a fost afirmată de instanță fără a fi însă demonstrată.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiate.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenței nr. 99/2021 până la soluționarea cererii în anulare a acesteia, prin care reclamanta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 58.984,94 RON, pentru încălcarea art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996.

Curtea de Apel București a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând suspendarea executării deciziei contestate.

Instanța de control judiciar nu împărtășește soluția Curții de apel, constatând că sunt fondate criticile recurentului - reclamant, în limitele arătate în continuare.

Referitor la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că partea nu a dezvoltat critici concrete circumscrise acestuia, astfel, respectivul motiv este invocat în mod formal, criticile părții vizând în realitate greșita aplicare a normelor de drept material, așa încât vor fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reținând, totodată, că sentința atacată respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Or, în speță, prima instanță nu a identificat împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare se cere, ci a apreciat doar că în lipsa dovezilor concrete, din punct de vedere comparativ, nu se poate distinge între o intenție reală de practică concertată și o participare permisă în asociere în cadrul unor parametri financiari care nu ar fi fost diferiți, din motive economice și de piață.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

În speță, se observă că, în susținerea cererii de suspendare a executării actului contestat, intimata-reclamantă a formulat critici detaliate cu privire la nelegalitatea actelor în raport cu aspectele privind existența/inexistența faptei anticoncurențiale ori cu privire la probatoriul reținut în cauză - așadar analiza efectuată de către prima instanță excede cadrului specific unei cereri de suspendare, putând fi analizate în acțiunea privind anularea actului

Or, atât analiza de legalitate a actului contestat, cât și verificarea legalității actelor care au stat la baza emiterii acestuia presupun o cercetare în fond, ce este de competența instanței învestite cu acțiunea în anulare, iar nu de către instanța învestită în procedura cererii de suspendare a executării reglementată de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, care, de altfel, a făcut trimitere la faptul că celelalte motive invocate constituie argumentele unei acțiuni în anularea actului.

Înalta Curte constată astfel că soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt lipsite de suport real sub aspectul cercetării efectuate și al îndeplinirii condiției referitoare la cazul bine justificat.

În fine, Înalta Curte reține, totodată, că prin sentința nr. 494 din 24 martie 2023, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea reclamantei privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene și excepția de nelegalitate, invocată în cauză, și de asemenea, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă privind anularea Deciziei nr. 99/14.12.2021 (...), or, respingerea acțiunii în anulare de către prima instanță reprezintă implicit o confirmare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deși nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Or, în cauză, nu s-a făcut o astfel de dovadă în sensul prevederilor legale menționate.

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Concurenței împotriva sentinței nr. 1154 din 22 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, în rejudecare, respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.