ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5597/2023

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 01.02.2021, pe rolul Curții de Apel București, sub numărul x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI anularea Deciziei Plenului Consiliului Concurenței nr. 55 din 25.09.2020, în ceea ce privește sancțiunea aplicată reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 1096 din 31 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității depunerii notelor scrise de către reclamantă pentru termenul din 03 mai 2022, ca neîntemeiată. De asemenea, a admis acțiunea reclamantei și a anulat Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. 55/25.09.2020 (în cele ce urmează "Decizia,,).

Pârâtul Consiliul Concurenței (în cele ce urmează "Consiliul,,) a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat, în principal, casarea acesteia și, ca urmare a rejudecării cauzei, respingerea acțiunii în anulare cu consecința menținerii deciziei contestate.

În esență, în motivarea cererii, a arătat că prima instanță a încălcat prevederile legale care reglementează posibilitatea reclamantei de a modifica acțiunea până la primul termen de judecată la care aceasta a fost legal citată, respectiv art. 204 C. proc. civ., precum și dispozițiile care reglementează activitatea deliberativă și de adoptare a deciziilor de către Consiliul Concurenței. De asemenea, a pretins că hotărârea este nemotivată, cuprinzând și motive contradictorii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că prima instanță a încălcat prevederile legale care reglementează posibilitatea reclamantei de a modifica acțiunea până la primul termen de judecată la care aceasta a fost legal citată, respectiv art. 204 C. proc. civ.

În acest sens, a pretins că instanța de fond a respins în mod greșit excepția tardivității invocării aspectelor referitoare la efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 58/2021 prin actul de procedură intitulat "precizări,,. Or, aceste susțineri ale intimatei reclamante se circumscriau unui nou motiv de nelegalitate formulat împotriva Deciziei. Aceasta, deoarece, spre deosebire de susținerile inițiale, prin care nelegalitatea Deciziei a fost invocată exclusiv prin prisma participării la deliberare și a semnării hotărârii din 25 septembrie 2020 de către domnul B., prin aceste precizări, reclamanta a solicitat analizarea legalității actului contestat, prin raportare la art. 19 alin. (7) din Legea concurenței, contestând astfel, suplimentar, semnarea exemplarului Deciziei destinat comunicării.

În subsidiar, a susținut că motivul de nulitate grefat pe semnarea exemplarului pentru comunicare de către domnul B. a fost în mod greșit reținut de către instanța de fond în condițiile în care legalitatea unui act administrativ nu poate fi analizată decât pentru motive anterioare sau cel mult concomitente emiterii actului, nu și pentru motive ulterioare care țin, cel mult, de opozabilitatea acestuia. Oricum, a arătat recurentul, exemplarul martor al deciziei a fost semnat de toți membrii formațiunii deliberative. Astfel, coroborând dispozițiile art. 15 alin. (1) teza I, art. 19 alin. (1) teza a II-a, art. 19 alin. (7) și art. 20 alin. (1) și (2) din Legea concurenței, rezultă că semnarea deciziilor Consiliului de către președinte se efectuează exclusiv în considerarea calității acestuia de reprezentant legal al autorității, fără a putea suplini sau substitui semnăturile celorlalți decidenți.

În continuare, a invocat nelegalitatea soluției instanței de fond privind caracterul întemeiat al motivului de nulitate rezultat din incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 58/2021.

În acest sens, a pretins că instanța de fond a aplicat, în mod incorect, pentru o procedură administrativă o instituție juridică prevăzută expres și specifică exclusiv instanțelor de judecată, respectiv "compunerea instanței, și care nu poate fi transpusă activității deliberative/decizionale a organelor administrative, cât timp aceasta nu este supusă unor norme imperative similare celor din dreptul procesual civil, emiterea valabilă a unei decizii în materie de concurență fiind condiționată strict de îndeplinirea celor două condiții expres prevăzute de lege, respectiv cvorumul și majoritatea. Procedând astfel, în mod nelegal, a prezumat în mod absolut existența vătămării, fără a realiza în concret analiza acesteia. Or, chiar considerând nevalid votul domnului B., Decizia a fost adoptată în unanimitate și cu respectarea cerințelor legale privitoare la cvorum, astfel încât nu a produs intimatei nicio vătămare. În acest context, recurentul a mai subliniat că Plenul Consiliului este un organ administrativ colegial, în care fiecare membru este independent și dispune de un vot, astfel încât nu se poate aplica, după cum nelegal a procedat instanța de fond, o prezumție absolută și irefragabilă că un membru ar fi influențat votul celorlalți. Mai mult, concluzia instanței de fond este contrară art. 18 din Regulamentul privind desfășurarea audierilor și adoptarea deciziilor în cadrul Consiliului Concurenței potrivit căruia deciziile asupra cazului se iau cu majoritate de voturi, președintele de ședință (în speță, dl. B.) formulând ultimul punctul său de vedere.

De asemenea, recurentul a susținut că interpretarea Deciziei Curții Constituționale nr. 58/2021, în sensul anulării actelor administrative emise de Consiliul Concurenței, inclusiv în situațiile în care acestea sunt adoptate cu cvorumul și majoritatea cerute de lege, creează un risc sistemic de impunitate, fiind contrară jurisprudenței CJUE pronunțată în Cauza C-308/19 C.C. vs Whiteland. Astfel, interpretarea instanței de fond, în sensul sancționării cu nulitatea absolută a tuturor actelor administrative adoptate de Plenul Consiliului în a cărui componență intră un membru al cărui mandat se afla în prelungire ca urmare a aplicării art. 18 alin. (3) din Legea concurenței, invalidează, în concret, întreaga activitate din ultimii 8 ani a unicei autorități naționale competente în aplicarea dreptului național și unional al concurenței, perioadă în care au fost emise aproximativ 100 de decizii de constatare și sancționare a practicilor anticoncurențiale

În fine, contrar celor reținute de instanța de fond, recurentul a pretins că pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 58/2021 nu era de natură a influența situația incidentă la 25.09.2020, prin prisma dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile Curții au putere numai pentru viitor.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1). 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata pârâtă, A. S.R.L., a formulat întâmpinare în vederea respingerii recursului declarat, ca nefondat.

În ceea ce privește prima critică, referitoare la respingerea excepției tardivității invocării aspectelor referitoare la efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 58/2021 prin actul de procedură intitulat "precizări, " a susținut că aceasta este nefondată, în condițiile în care, așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, primul motiv de nelegalitate invocat a fost cel referitor la nelegalitatea Deciziei, din perspectiva participării la deliberare și a semnării acesteia de către domnul B., fiind indicată și pronunțarea Deciziei nr. 58/2021 de către Curtea Constituțională. Prin precizarea formulată doar a răspuns la apărările expuse prin întâmpinare ce au vizat motivul de nelegalitate referitor la semnarea deciziei contestate de către președintele autorității de concurență, indicând textele de lege din care rezultă rolul și atribuțiile acestuia.

În continuare, intimata a susținut că toate argumentele invocate de recurent, pentru a susține nelegalitatea soluției pronunțate pe fondul cererii de chemare în judecată, nu pot fi reținute.

În acest sens, a făcut trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 58 din 26 ianuarie 2021, insistând asupra celor reținute în concluzia expusă în paragraful nr. 34 teza finală, anume că "exercitarea atribuțiilor aferente calității de membru al Plenului Consiliului Concurenței (președinte, vicepreședinte, consilier de concurență) în afara cadrului stabilit prin actele de numire și vizate de prezenta decizie (mandat de 5 ani, calculat potrivit regulilor de drept public) nu are suport constituțional și legal, " motiv pentru care nu se poate considera că actele emise în exercitarea mandatului de către Președintele Consiliului Concurenței fără suport legal și constituțional ar putea să rămână valabile.

Referitor la susținerea recurentului potrivit căreia semnarea deciziei de către președintele Consiliului Concurenței nu ar fi una ad validitatem, ci una care vizează opozabilitatea, a învederat că indiferent de faptul că deciziile se iau de către un organ deliberativ colegial, acestea nu pot fi semnate decât de președinte. Prin urmare, semnarea reprezintă o condiție de validitate a deciziei.

De asemenea, intimata a arătat că instanța de fond nu a aplicat prevederile C. proc. civ. referitoare la compunerea completurilor de judecată, astfel încât criticile expuse de recurent în acest sens nu pot fi primite. În plus, a considerat că nu prezintă nicio relevanță faptul că decizia contestată a fost adoptată cu cvorumul cerut de lege, pentru că anularea Deciziei s-a dispus strict ca efect al declarării ca neconstituțional a art. 18 alin. (3) din Legea concurenței.

Cât despre efectele deciziilor Curții Constituționale, a susținut că, în mod corect, judecătorul fondului a reținut că acestea sunt aplicabile tuturor litigiilor aflate pe rolul instanțelor de judecată și în care sunt incidente textele normative declarate neconstituționale.

În fine, referitor la pretinsul risc sistemic de impunitate, intimatul a apreciat că argumentul recurentului nu poate fi primit, instanțele de judecată fiind obligate să aplice deciziile de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate, al căror rol este acela de a elimina toate efectele produse de aplicarea unor norme legale contrare Constituției.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 27.10.2023, în ședință publică, cu citarea părților.

6.1. Aspecte de fapt și de drept relevante

Prezenta cauză are ca obiect recursul formulat de recurentul-pârât CONSILIUL CONCURENȚEI în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1096 din 31 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Intimata-reclamantă a fost sancționată de către Consiliul Concurenței prin Decizia nr. 55/25.09.2020 cu o amendă în cuantum de 122.658,33 RON reprezentând 2,6% din cifra de afaceri realizată în anul 2019. Pentru a proceda astfel, s-a reținut că la data de 29.10.2018, COTAR a transmis un comunicat de presă în care a anunțat că transportul public de persoane între București și Ilfov va fi suspendat începând cu data de 31.10.2018. S-a mai reținut că tot din informații publice a reieșit că la data de 22.10.2018, COTAR a notificat Consiliul Județean Ilfov că, începând cu 01 noiembrie 2018, operatorii de transport care fac legătura între capitală și zona metropolitană "vor trage mașinile pe dreapta", decizie luată în contextul în care Primăria Municipiului București și Consiliul Județean Ilfov au anunțat că vor introduce un sistem public de transport integrat, dar și un bilet unic pe 67 de linii noi preorășenești, începând cu data de 01.01.2019.

Consiliul Concurenței a reținut că din acest comportament a rezultat faptul că acțiunile operatorilor de transport, printre care și intimata-reclamantă, erau dictate de interese economice comune, acestea fiind coordonate în detrimentul consumatorilor, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 01.02.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L a solicitat în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI, în principal, anularea Deciziei nr. 55/25.09.2020, în ceea ce privește sancțiunea ce i-a fost aplicată, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu cea minimă prevăzută de lege.

În esență, reclamanta a invocat următoarele motive de nelegalitate: participarea la deliberare și semnarea Deciziei de către Președintele Consiliului Concurentei, B., în condițiile în care mandatul acestuia expirase la data de 05 martie 2020, iar prevederile art. 18 alin. (3) din Legea concurenței, ce vizau situațiile tranzitorii legate de încetarea mandatelor membrilor Plenului Consiliului Concurenței, au fost declarate neconstituționale la data de 26 ianuarie 2021; greșita reținere a săvârșirii încălcării anticoncurențiale; greșita individualizare a sancțiunii aplicate.

Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare în fața instanței de fond, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar cu privire la cererea de diminuare a amenzii, a arătat că sancțiunea a fost aplicată corect.

La data de 08.03.2021 (ulterior primului termen de judecată la care reclamanta a fost legal citată și a putut pune concluzii), aceasta a formulat precizări în legătură cu motivul de anulare a Deciziei din perspectiva participării la deliberare și a semnării Deciziei de către Președintele Consiliului Concurenței, domnul B..

Prin notele scrise depuse de către pârât la data de 15.04.2022, acesta a invocat excepția tardivității susținerilor reclamantei privind participarea la deliberare și semnarea deciziei de către dl B., considerând că reclamanta a invocat un nou motiv de nelegalitate cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 204. C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1096 din 31 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității depunerii notelor scrise de către reclamantă pentru termenul din 03 mai 2022, ca neîntemeiată. De asemenea, a admis acțiunea reclamantei și a anulat Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. 55/25.09.2020.

Pentru a respinge excepția, prima instanță a reținut că prin notele scrise nu a operat o modificare a acțiunii. În ceea ce privește soluția dată asupra fondului cauzei, decizia contestată a fost anulată, reținându-se că nelegalitatea săvârșită de către pârât constă în faptul că la deliberări a participat o persoană fără nicio calitate potrivit efectelor produse de Decizia Curții Constituționale nr. 58/2021, în timp ce prin Decizia nr. 55/2020 nu se arată decât că a fost întrunit cvorumul, nu și dacă votul a fost cu majoritate sau în unanimitate. De asemenea, s-a mai reținut că, efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 58/2021, rezultă că actul contestat a fost însușit nelegal prin semnătură de către domnul B. în calitate de președinte al Consiliului Concurenței.

6.2. Analiza recursului formulat de recurentul-pârât

6.2.1. Primul motiv de casare invocat de recurentul-pârât se referă la greșita respingere a excepției de tardivitate a precizărilor reclamantei privind participarea la deliberare și semnarea deciziei de către dl. B., fiind așadar întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1). 5 C. proc. civ. (deși recurentul a indicat ca temei de drept corespunzător cazului de casare invocat, pe cel prevăzut de art. 488 alin. (1). 8 C. proc. civ., critica vizează greșita aplicare a unei norme de procedură, anume art. 204 alin. (1) C. proc. civ., fiind așadar corespondentă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1). 5 C. proc. civ.)

Motivul nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

Cererea adițională își găsește reglementarea expresă în dispozițiile art. 30 alin. (5) C. proc. civ. Astfel, potrivit dispoziției normative precizate, prin cererea adițională se înțelege acea cerere prin care o parte litigantă modifică pretențiile sale anterioare. Formularea cererii adiționale implică modificarea unuia dintre cele trei elemente esențiale ale cererii inițiale: părți, obiect și cauză. De asemenea, cererea adițională presupune completarea cererii anterioare cu care a fost învestită instanța cu unul sau mai multe dintre cele trei cerințe determinante menționate mai sus.

În ceea ce privește regimul juridic al acestei cereri, Înalta Curte reamintește că art. 204 alin. (1) C. proc. civ. limitează temporal formularea unei asemenea cereri, reclamantul putând-o realiza numai până la primul termen de judecată la care acesta este legal citat.

În cauză, analizând cuprinsul cererii introductive, se constată că, printre altele, reclamanta a invocat și motivul de nelegalitate referitor participarea la deliberare și semnarea Deciziei de către Președintele Consiliului Concurenței, B., în condițiile în care mandatul acestuia expirase la data de 05 martie 2020, iar prevederile art. 18 alin. (3) din Legea concurenței ce vizau situațiile tranzitorii legate de încetarea mandatelor membrilor Plenului Consiliului Concurenței, au fost declarate neconstituționale la data de 26 ianuarie 2021.

Prin cererea formulată la cel de-al doilea termen de judecată recurenta a formulat o serie de precizări ale acțiunii.

Cercetând cuprinsul acestora, contrar celor pretinse de recurent, se observă că acestea doar dezvoltă motivul de nelegalitate anterior menționat.

În acest sens, prin intermediul lor, au fost redate o serie de considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 58/26 ianuarie 2021 (publicată în Monitorul Oficial nr. 465/4 nai 2021, ulterior introducerii acțiunii), subliniindu-se, o dată în plus că, în virtutea acestei decizii, actul contestat este nelegal, deoarece Președintele Consiliului Concurenței, B., a participat la deliberare și a semnat decizia, deși mandatul acestuia expirase din martie 2020. Tot în acest context, au fost făcute trimiteri și la art. 19 alin. (7) din Legea concurenței, referitoare la semnarea deciziei de sancționare de către președintele Consiliului Concurenței.

În acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că, prin invocarea acestui din urmă temei de drept, nu s-a dedus judecății un nou motiv de nelegalitate, ci doar s-a extins sfera argumentației care viza cauza acțiunii reprezentată de nelegalitatea actului grefată pe participarea la deliberare și semnarea Deciziei de către Președintele Consiliului Concurenței, B., în condițiile în care mandatul acestuia expirase la data de 05 martie 2020, iar prevederile art. 18 alin. (3) din Legea concurenței, ce vizau situațiile tranzitorii legate de încetarea mandatelor membrilor Plenului Consiliului Concurenței, au fost declarate neconstituționale la data de 26 ianuarie 2021. Altfel spus, încălcarea dispozițiilor art. 19 alin. (7) din Legea concurenței nu a fost invocată ca motiv de nelegalitate de sine stătător, ci grefată pe efectele produse de Decizia Curții Constituționale nr. 58/26 ianuarie 2021.

Pe cale de consecință, se constată că judecătorul fondului a apreciat just că, prin intermediul cererii formulate la cel de-al doilea termen de judecată, reclamanta nu a extins cauza acțiunii, astfel încât aceasta nu era supusă limitării temporale prevăzute de art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

6.2.2. Cel de-al doilea motiv de casare invocat de recurentul-pârât se referă la pretinsa nemotivare și la motivarea contradictorie, fiind așadar întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1). 6 C. proc. civ.

Motivul nu poate fi primit.

În acest sens, Înalta Curte constată că motivul a fost invocat pur formal, câtă vreme recurentul nu a prezentat niciun argument care să susțină viciul invocat. Faptul că acesta nu este de acord cu interpretarea dată de judecătorul fondului dispozițiilor legale nu deschide calea recursului pentru nemotivare/motivare contradictorie, urmând a fi analizat mai jos, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1). 8 C. proc. civ.

6.2.3. Cel de-al treilea motiv de casare invocat de recurentul-pârât se referă la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, care, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 58/2021, au determinat judecătorul fondului să anuleze actul contestat, fiind așadar întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1). 8 C. proc. civ.

Un prin set de critici vizează faptul că dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea concurenței erau în vigoare la momentul deliberărilor (25.09.2020), Decizia Curții Constituționale nr. 58/26 ianuarie 2021 producând efecte doar pentru viitor de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României (04.05.2021).

Alegațiile recurentului nu se susțin. În acest sens, după cum corect a reținut și judecătorul fondului, invocând jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 03 ianuarie 2019), efectele deciziei de neconstituționalitate se produc de la data publicării și în cauzele aflate pe rolul instanțelor, chiar dacă acestea vizează legalitatea unor acte administrative adoptate anterior publicării deciziei Curții Constituționale.

În continuare, recurentul a pretins că instanța de fond a aplicat, în mod incorect, pentru o procedură administrativă o instituție juridică prevăzută expres și specifică exclusiv instanțelor de judecată, respectiv "compunerea instanței, și care nu poate fi transpusă activității deliberative/decizionale a organelor administrative, cât timp aceasta nu este supusă unor norme imperative similare celor din dreptul procesual civil, emiterea valabilă a unei decizii în materie de concurență fiind condiționată strict de îndeplinirea celor două condiții expres prevăzute de lege, respectiv cvorumul și majoritatea.

Criticile recurentului sunt fondate.

În acest sens, se observă că judecătorul fondului a reținut că nelegalitatea săvârșită de către pârât a constat în faptul că la deliberări a participat o persoană fără nicio calitate potrivit efectelor produse de Decizia Curții Constituționale nr. 58/2021, iar prin actul contestat nu se arată decât că a fost întrunit cvorumul. S-a mai constatat că aspectul de nelegalitate invocat de reclamantă nu a privit cvorumul, ci deliberarea în sine la care a participat o persoană fără calitate în urma efectelor deciziei CCR nr. 58/2021, care în timpul deliberărilor prin raționamentul său logico juridic putea să influențeze concluziile la care ajungea organul colegial, precum și rezultatul votului în situația în care acesta era majoritar. De asemenea, s-a reținut că Decizia nr. 55/2020 este însușită prin semnătură de către domnul B. în calitate de președinte al Consiliului Concurenței, în mod nelegal în urma efectelor deciziei CCR nr. 58/2021, acesta asumându-și în numele instituției întreaga motivare a deciziei fără a avea nicio calitate din punct de vedere juridic.

O primă constatare care se impune și care nu a fost evidențiată de curtea de apel este aceea că la deliberarea care a dus la adoptarea deciziei contestate au participat 6 membri (printre care și președintele, B.), votul fiind luat în unanimitate, după cum rezultă din rezultatul deliberării consemnat în înscrisul depus în fața primei instanțe .

Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea concurenței, Plenul Consiliului Concurenței este un organ colegial, format din 7 membri: un președinte, 2 vicepreședinți și 4 consilieri de concurență. De asemenea, conform art. 19 alin. (1) teza a II-a din cuprinsul aceluiași act normativ, "Plenul Consiliului Concurenței se întrunește valabil în prezența majorității membrilor în funcție, dar nu mai puțin de 3 dintre aceștia, și adoptă hotărâri cu votul majorității membrilor prezenți. Comisia adoptă hotărâri cu majoritatea voturilor membrilor,,.

În continuare, Înalta Curte reține că autoritatea de concurență este un organ administrativ colegial, iar nu o autoritate administrativă jurisdicțională. Astfel, adoptarea hotărârilor Plenului, în conformitate cu art. 19 alin. (1) din Legea concurenței, are loc prin întrunirea acestuia în prezența majorității membrilor în funcție și cu votul majorității membrilor prezenți.

În acest context, prima instanță a validat în mod eronat raționamentul intimatei-reclamante conform căruia simpla participare la deliberare și luarea deciziei de către o persoană fără calitate ar fi condus la nulitatea actului.

Din contră, nelegalitatea ar fi presupus ca reclamanta să probeze că participarea la ședința Plenului în care s-a decis sancționarea reclamantei a unui membru al Plenului aflat în continuarea activității după expirarea mandatului a fost hotărâtoare în adoptarea respectivei decizii (în sensul că, fără participarea sa, ședința nu s-ar fi bucurat de prezența majorității membrilor în funcție sau că fără votul său nu s-ar fi îndeplinit condiția adoptării hotărârii cu votul majorității membrilor prezenți).

Or, în cauză, această dovadă nu putea fi realizată, în condițiile în care, după cum s-a arătat mai sus, decizia a fost luată în unanimitate, în prezența a 6 din cei 7 membri ai Plenului, astfel încât sub niciunul dintre cele două aspecte, participarea la ședință a domnului B. nu a fost hotărâtoare. Teza primei instanțe, potrivit căreia raționamentul logico juridic expus de acesta putea să influențeze concluziile la care ajungea organul colegial, este pur speculativă și omite dispozițiile art. 15 alin. (7) din Legea concurenței, potrivit cărora membrii Plenului Consiliului Concurenței sunt independenți în luarea deciziilor.

Cât despre cea de-a doua cauză de nelegalitate reținută de prima instanță, anume semnarea Deciziei nr. 55/2020 de către domnul B., în calitate de președinte al Consiliului Concurenței, Înalta Curte constată că, și în privința acesteia, prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii.

În acest sens, se observă că la emiterea actului administrativ au participat toți membrii organului administrativ colegial, aceștia semnând atât rezultatul deliberării, cât și exemplarul martor al actului administrativ . Prin urmare, nelegala semnare a celor două acte de către domnului B. nu a fost hotărâtoare și nu a putut conduce la nulitatea acestora.

Înalta Curte găsește lipsit de relevanță faptul că exemplarul deciziei comunicat către intimata-reclamantă a purtat doar semnătura președintelui B..

Într-adevăr, potrivit art. 19 alin. (7) din Legea concurenței "Deciziile adoptate de Consiliul Concurenței în plen conform prevederilor alin. (4) se semnează de către președinte, în numele Consiliului Concurenței,,.Cu toate acestea, în contextul dispozițiilor art. 19 alin. (1) teza a II-a din cuprinsul aceluiași act normativ, puse în aplicare prin semnarea rezultatului deliberării și a exemplarului martor al actului administrativ de către toți membrii organului colegial, rezultă că această prevedere legală recunoaște semnăturii președintelui doar rol de asumare a calității de reprezentare legală și nicidecum de validitate a deciziei.

Față de cele de mai sus, Înalta Curtea constată că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 15 alin. (1), art. 19 alin. (1), art. 19 alin. (7) din Legea concurenței, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1). 8 C. proc. civ., fiind astfel fondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., recursul va fi admis, iar sentința casată, în parte, cu menținerea acesteia în ceea ce privește soluția dată excepției de tardivitate.

De asemenea, luând în calcul că, prin greșita reținere a motivelor de nelegalitate formală a actului contestat, judecătorul fondului nu a intrat în analiza motivelor de fond invocate de reclamantă, vizând, pe de-o parte greșita reținere a încălcării anticoncurențiale, iar pe de alta individualizarea sancțiunii, în temeiul art. 497 alin. (1) C. proc. civ., va trimite cauza primei instanțe spre o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Concurenței împotriva sentinței civile nr. 1096 din 31 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința civilă atacată și trimite cauza primei instanțe spre o nouă judecată.

Menține în rest sentința în ceea ce privește soluția dată excepției de tardivitate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.