ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5998/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată și parcursul cauzei în prim ciclu procesual 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11.01.2018 pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești -Serviciul Soluționare Contestații și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița - Activitatea de Inspecție Fiscală: anularea în tot a Deciziei nr. 1228 din 08 noiembrie 2017 privind soluționarea contestației, emisă de către pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Serviciul soluționare contestații împotriva Deciziei de impunere nr. x/29.11.2013, anularea în tot a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice, emisă sub nr. F-IL 181 din 29 noiembrie 2013 de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, Activitatea de inspecție fiscală, și anume în ceea ce privește suma de 1.983.463 RON, reprezentând impozit pe profit - 774.122 RON, accesorii aferente impozitului pe profit 408.989 RON, TVA - 514.261 RON și accesorii aferente TVA de plată - 286.091 RON, anularea în tot a Raportului de inspecție fiscală, înregistrat sub nr. F-IL 169 din 29 noiembrie 2013 la Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița - Activitatea de inspecție fiscală, exonerarea reclamantei de obligația de plată a sumei de totale de 1.983.463 RON, reprezentând impozit pe profit - 774.122 RON, accesorii aferente impozitului pe profit 408.989 RON, TVA - 514.261 RON și accesorii aferente TVA de plată - 286.091 RON și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Prin sentința civilă nr. 1432 din 12 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești-Serviciul Soluționare Contestații și Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești-Administrația Județeană A Finanțelor Publice Ialomița-Activitatea de Inspecție Fiscală. Totodată, s-au anulat în parte actele administrative fiscale contestate în ceea ce privește impozitul pe profit stabilit suplimentar precum și dobânzile și penalitățile, aferente următoarelor sume: - 1.768.914 RON reprezentând cheltuieli cu dobânzile bancare; - 225.166 RON reprezentând cheltuieli cu amortizarea unor mijloace fixe; - 137.579 RON reprezentând cheltuieli cu comisioanele bancare; A fost respinsă în rest acțiunea, ca neîntemeiată și s-a admis în parte cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată; a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 9550 RON formată din: 50 RON taxa de timbru, 1500 RON onorariu expert, 8000 RON onorariu avocat și a fost respinsă cererea pentru diferența solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată. 1.

Împotriva sentinței nr. 1432 din 12 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamanta A. S.R.L., cât și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița. 1.

Prin decizia civilă nr. 6140 din data de 18 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1432 din 12 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat în parte sentința recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe, numai în ceea ce privește obligațiile suplimentare de plată constând în impozit pe profit și taxa pe valoare adăugată aferente cheltuielilor cu chiria utilajelor. Totodată, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița - Activitatea de Inspecție Fiscală, invocată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și a respins recursul declarat de antereferita recurentă-pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1432 din 12 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Nu în ultimul rând, Înalta Curte a menținut celelalte dispoziții ale sentinței recurate. 1.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018*. Urmare admiterii cererii de abținere, cauza a fost repartizată aleatoriu (în vederea rejudecării "numai în ceea ce privește obligațiile suplimentare de plată constând în impozit pe profit și taxa pe valoare adăugată aferente cheltuielilor cu chiria utilajelor"), fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021. 2. Hotărârea instanței de fond În rejudecare, prin sentința civilă nr. 1572 din 4 noiembrie 2021, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești -Serviciul Soluționare Contestații și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița - Activitatea de Inspecție Fiscală și a anulat actele administrative fiscale contestate în ceea ce privește impozitul de profit și TVA stabilite suplimentar, precum și în ceea ce privește dobânzile și penalitățile de întârziere (calculate față de obligațiile fiscale suplimentare de plată), aferente sumei de 2706641 RON, reprezentând cheltuieli cu chiria auto. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile menționate în punctul I.2 de mai sus, a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin care a învederat, în esență, că, în virtutea prevederilor art. 19 alin. (1) și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, iar cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate, potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii contabilității nr. 82/1991. Referitor la cheltuieli cu chiria auto în sumă de 2.706.641 RON și la TVA deductibilă aferentă în sumă de 514.261 RON, recurenta a învederat că sunt incidente și dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, conform cărora deductibilitatea cheltuielilor cu serviciile este condiționată de necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării activității în vederea realizării de venituri, necesitate pe care contribuabilul este dator să o justifice. De asemenea, deductibilitatea acestei categorii de cheltuieli este condiționată de prestarea efectivă a serviciilor, care trebuie probată cu documentele enumerate de legiuitor. În materia taxei pe valoarea adăugată, a arătat recurenta că sunt aplicabile prevederile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și, având în vedere prevederile legale menționate, orice persoana impozabilă, înregistrată ca plătitor de TVA, are dreptul să deducă taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate sau urmează să îi fie prestate de o persoană impozabilă dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile. Făcând trimitere la situația de fapt a achizițiilor realizate de societatea A. S.R.L. - în calitate de beneficiar, de la societatea B. S.R.L. - în calitate de prestator, în baza Contractul de închiriere auto-utilitare nr. 415 din 30.05.2008 (al cărui obiect îl reprezintă închirierea unui număr de 4 autoutilitare furgon în vederea efectuării de transport marfă, perioada contractului fiind de 1 an, începând cu data de 01.06.2008) și a actelor adiționale la acesta, recurenta a argumentat în sensul că, pentru justificarea serviciilor de închiriere facturate de B. S.R.L., societatea A. S.R.L. nu a prezentat niciun fel de document justificativ. 4. Apărările formulate în cauză Legal citați, intimata-reclamantă societatea A. S.R.L. și intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Serviciul Soluționare Contestații nu au formulat întâmpinări în recurs. 5. Procedura în fața instanței de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 30 mai 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 13 decembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente: Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părții care formulează recurs obligația de a expune motivele de nelegalitate pe care își întemeiază calea extraordinară de atac și dezvoltarea lor, sub sancțiunea nulității stipulate în alin. (3) al aceluiași text normativ. De asemenea, prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidența aceleiași sancțiuni a nulității și pentru nemotivarea recursului, care intervine în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.). Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reține îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligației de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanță, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei. Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât și dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispozițiilor normative aplicabile, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli apreciate de parte ca fiind săvârșite de instanță în legătură cu astfel de dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Totodată, nu îndeplinește cerința motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susținerilor sau apărărilor formulate de parte în fața instanței de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate prin sentința recurată și fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret și direct, raționamentul urmat de instanța de fond pentru pronunțarea hotărârii atacate. Aplicând astfel de considerente teoretice contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a reiterat aspecte evocate prin decizia nr. 1228/2017 de soluționare a contestației administrative prealabile, considerentele expuse în memoriul de recurs fiind aceleași cu cele expuse în filele x – 11 ale acestei decizii și prin apărările evocate în fața primei instanțe. Această reiterare nu îndeplinește, însă, exigențele unor critici încadrabile în categoria celor ce ar putea fi subsumate cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. care să vizeze sentința atacată în litigiul pendinte, întrucât nu reprezintă critici îndreptate, în concret, împotriva argumentele expuse de judecătorul fondului în hotărârea atacată. În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. și să aducă argumente care să vizeze, în mod concret și direct, soluția recurată. Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluția pronunțată de instanța de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate, precum și reluarea, într-o manieră identică sau similară, a aspectelor evocate în faza procesuală a fondului sau critici care să privească maniera de apreciere a probelor, ori chestiuni ce nu au legătură cu obiectul cauzei echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligației reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Întrucât recurenta nu a formulat critici care să permită stabilirea unei legături a acestora cu soluția pronunțată de prima instanță, Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu și va constata incidența, în cauză, a sancțiunii nulității recursului. În raport de cele prezentate mai sus, se reține că recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița împotriva sentinței civile nr. 1572 din 4 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., acesta urmează a fi anulat ca nemotivat.