ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3774/2020

Ședința publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii deduse judecății

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 29.12.2014, sub nr. x/2014, reclamanta Societatea A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița și Administrația Finanțelor Publice Contribuabili Mijlocii Ploiești a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea în parte a Deciziei nr. 173/19.06.2014, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor ce a fost comunicată Societății la data 25.06.2014, prin care contestația Societății înregistrată la AJFPI sub nr. x/10.12.2013 a fost respinsă ca neîntemeiată și respectiv nemotivată cu privire la următoarele sume: suma de 1.125.858 RON reprezentând TVA respins la rambursare; suma de 3.623.651 RON reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar; suma de 1.642.651 RON reprezentând majorări și penalități de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar; anularea în parte a Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/31.10.2013 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.10.2013, emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița pentru sumele indicate în cadrul capătului de cerere de mai sus; rambursarea efectivă a sumei de 1.125.858 RON, reprezentând TVA solicitată la rambursare prin Decontul de TVA aferent lunii decembrie 2012 și refuzată la rambursare pe calea Deciziei de impunere; anularea celor două operațiuni de compensare efectuate de autoritățile fiscale prin intermediul cărora debitele suplimentar stabilite în Decizia de impunere au fost stinse în temeiul Deciziei de compensare nr. x/12.12.2013 - cu TVA în cuantum de 2.671.093 RON admis la rambursare prin Decizia de impunere; în temeiul Deciziei de compensare nr. 601560/12.03.2014 - cu TVA în cuantum de 2.613.329 RON admis la rambursare prin Decizia de impunere nr. x/05.02.2014; restituirea în consecință către reclamantă a sumelor de 2.671.093 RON și respectiv 2.613.329 RON reprezentând TVA, utilizate la compensarea debitelor stabilite prin Decizia de impunere; obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cereri.

La termenul de judecată din data de 17.04.2015, reclamanta a formulat cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, prin care a modificat capetele de cerere nr. x și 5 din cererea de chemare în judecată în sensul: obligării pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița la rambursarea către reclamantă a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 1.125.858 RON, solicitată la rambursare prin Decontul de TVA aferent lunii decembrie 2012 și refuzată la rambursare în baza Deciziei de impunere; obligării pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița la restituirea către reclamantă a sumelor de 2.671.093 RON și respectiv 2.613.329 RON reprezentând taxă pe valoare adăugată recunoscută la rambursare, dar compensate în mod nelegal cu sumele obligațiile fiscale de plată stabilite suplimentar prin Decizia de impunere și contestate prin prezenta acțiune.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta A.N.A.F. a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1965 din 26 mai 2017 a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SOCIETATEA A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CONTRIBUABILI MIJLOCII PLOIEȘTI, a anulat în parte Decizia de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/31.10.2013, Raportul de inspecție fiscală nr. x/31.10.2013 și Decizia nr. 173/19.06.2014 emisă de ANAF-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor pentru următoarele sume: 1118840 RON reprezentând TVA respins la rambursare, suma de 3584148 RON (3623651 RON -39503 RON) reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar precum și pentru majorările și penalitățile de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar (3584.148 RON), a obligat pârâta DGRFP Ploiești-AJFO Ialomița să ramburseze reclamantei suma de 1118.840 RON reprezentând TVA solicitată la rambursare prin decontul de TVA aferent lunii decembrie 2012, a obligat pârâta DGRFP Ploiești-AJFP Ialomița să restituie reclamantei suma de 2.671.093 RON și respectiv 2.613.329 RON reprezentând TVA recunoscută la rambursare, dar compensate prin Decizia de impunere contestată, a obligat pârâta să plătească reclamantei sume de 24.700 RON cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița,

Recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. susținând că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât instanța, în considerentele hotărârii s-a mărginit la a expune concluziile expertului contabil fără a prezenta propriile argumente care au stat la baza soluției adoptate, ceea ce echivalează cu o nemotivare, întrucât soluția dată nu poate face obiectul cenzurii instanței de control judiciar.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, conform considerentelor de mai jos.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamanta Societatea A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița și Administrația Finanțelor Publice Contribuabili Mijlocii Ploiești a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat: anularea în parte a Deciziei nr. 173/19.06.2014, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor; anularea în parte a Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/31.10.2013 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.10.2013, emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița pentru sumele indicate în cadrul capătului de cerere de mai sus; rambursarea efectivă a sumei de 1.125.858 RON, reprezentând TVA solicitată la rambursare prin Decontul de TVA aferent lunii decembrie 2012 și refuzată la rambursare pe calea Deciziei de impunere; anularea celor două operațiuni de compensare efectuate de autoritățile fiscale prin intermediul cărora debitele suplimentar stabilite în Decizia de impunere au fost stinse în temeiul Deciziei de compensare nr. x/12.12.2013 - cu TVA în cuantum de 2.671.093 RON admis la rambursare prin Decizia de impunere; în temeiul Deciziei de compensare nr. 601560/12.03.2014 - cu TVA în cuantum de 2.613.329 RON admis la rambursare prin Decizia de impunere nr. x/05.02.2014; restituirea în consecință către reclamantă a sumelor de 2.671.093 RON și respectiv 2.613.329 RON reprezentând TVA, utilizate la compensarea debitelor stabilite prin Decizia de impunere; obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cereri.

Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte apreciază că se impune analizarea legalității sentinței recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cât privește incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prima critică adusă instanței de fond este că nu a motivat hotărârea, așa cum instituie art. 425 C. proc. civ., mai exact așa cum se poate observa din Sentința a cărei recurare se solicită lipsește cu desăvârșire stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, faptul că judecătorul de fond doar s-a limitat în a prelua susținerile reclamantei, fără a analiza suținerile pârâtelor, nu poate ține loc de un raționament logico- juridic sau de un punct de vedere argumentat.

Or, aceste cerințe legale ale motivării unei Sentințe sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept, ceea ce lipsește cu desăvârșire din Sentința recurată.

În practica judiciară s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Fără arătarea motivelor și a probelor nu se poate exercita controlul judiciar 1.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă și inteligibilă, și nu să se rezume la o însușire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv.

În raport de pretențiile expuse prin cererea de chemare în judecată și de argumentarea lor în fapt și în drept, Înalta Curte constată că, deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu dovedesc o examinare efectivă a argumentelor și motivelor expuse de părți, nefiind întrunite cerințele asigurării unui proces echitabil.

Prin urmare, se apreciază că, în cauza de față, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a argumentelor părților, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Procedând astfel, neexaminând în totalitate obiectul litigiului și însușindu-și în mod exclusiv susținerile reclamantei, instanța de fond nu a analizat în realitate fondul cauzei.

În rejudecare, prima instanță va analiza acțiunea promovată în cauză prin prisma tuturor susținerilor și apărărilor părților esențiale în justa soluționare a cauzei, având în vedere și considerentele prezentei decizii.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița împotriva sentinței nr. 1965 din 26 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița împotriva sentinței nr. 1965 din 26 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iulie 2020.