ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6134/2021

Ședința publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 la data de 16.12.2016, reclamanta S.C. A. S.A., în insolvență, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Naționala de Administrare Fiscala, Directia Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești și Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, a solicitat anularea parțiala a următoarelor acte administrativ-fiscale:

- Decizia nr. 145/16.06.2016 emisa de Agenția Naționala de Administrare Fiscala-Directia Generala de Soluționare a Contestațiilor;

- Decizia nr. 1821/14.09.2016 emisa de Directia Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiesti - Serviciul Soluționare Contestații;

- Decizia de Impunere nr. x/28.09.2015 privind obligațiile suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala din cadrul Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, cu anularea implicita parțiala a Raportului de inspecție fiscala nr. x/28.09.2015 în baza căruia a fost emisa Decizia de impunere nr. x/28.09.2015.

- Dispoziția privind masurile stabilite de organele de inspecție fiscala cu nr. 401504/28.09.2015 emisa de Direcția Generala Regionala A Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, cu obligarea paratelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces.

Prin sentința civilă nr. 3126 din data de 29 iunie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., prin B., în contradictoiu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița.

Anulează în parte deciziile nr. 145/16.06.2016 și nr. 1821/14.09.2016 și, pe cale de consecință, decizia de impunere nr. x/28.09.2015, raportul de inspecție fiscală nr. x/28.09.2015, respectiv dispoziția de măsuri nr. 401504/28.09.2015, în ce privește obligațiile suplimentare de plată reprezentând:

a) TVA în cuantum de 1.994.026,22 RON și dobânzi/majorări, dar și penalități de întârziere aferente;

b) impozit pe profit, dobânzi/majorări, dar și penalități de întârziere aferente, constatând ca fiind deductibile fiscal:

- sumele aferente anului fiscal 2009, respectiv: 3.570.084,86 RON consum catalizatori conform bonuri de consum și fișe de cont; 601.674 RON cheltuieli de exploatare reprezentând dobânzi și penalități; 582.820 RON diferență de cheltuială nedeductibilă cu impozitul pe profit; 60.000 RON cheltuieli înregistrate cu prestări servicii de Cabinet Avocat C.; 3.531 RON cheltuieli cu donații înregistrate în contul 6582; 1.812 RON marfă aflată în custodie; 39.088 RON cheltuieli nedeductibile cu dobânzi și penalități;

- sumele aferente anului fiscal 2010, respectiv: 51.013 RON diferență cheltuieli de exploatare declarate eronat în declarația rectificativă 101; 45.000 RON cheltuieli înregistrate cu prestări servicii de Cabinet Avocat C.; 141.375 RON achiziție de amoniu ambalat în cantitate de 195 to; 239.087 RON consum catalizatori conform bonuri de consum și fișe de cont; 237.510 RON diferență de pierdere recuperată din anul fiscal ianuarie – septembrie 2010; 1.528.825 RON marfă aflată în custodie; 1.791 RON marfă aflată în custodie cont 351 înregistrată direct pe costuri; 15.000 RON cheltuieli înregistrate cu prestări servicii de Cabinet Avocat C.; 41.085 RON cheltuieli înregistrate în contul 635; 500 RON cheltuieli cu donații înregistrate în contul 6582;

- sumele aferente anului fiscal 2011, respectiv: 561.290 RON cheltuieli cu prestări servicii emise de S.C. D. S.R.L.; 55.000 RON cheltuieli înregistrate cu prestări servicii de Cabinet Avocat C.; 7.731 RON cheltuieli nedeductibile fiscal cu costuri înregistrate cu combustibilul și reparații auto;

- sumele aferente anului fiscal 2012, respectiv: 60.000 RON cheltuieli înregistrate cu prestări servicii de Cabinet Avocat C.;

- sumele aferente anului fiscal 2013, respectiv: 438.903 RON diferență profit impozabil stabilită prin raportul de inspecție fiscală.

Respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Ia act că reclamanta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.".

Împotriva sentinței civile nr. 1862 din 1 iunie 2016 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești în nume propriu și în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea în totalitate a acțiunii.

Referitor la impozitul pe profit in sumă de 51.013 RON declarat prin declarația rectificativa pe anul 2010, aferent cheltuielilor de exploatare in suma de 601.674 RON si in suma de 39.088 RON, recurentele pârâte arată că instanța de fond și-a însușit concluziile expertizei contabile, potrivit căreia in anul 2010 cheltuielile reclamantei nu au fost afectate cu suma de 51013 RON și nici rezultatul perioadei care a fost pierdere, respectiv ca, deși factura a fost primita mai târziu (14.02.2012), fiind înregistrată în contabilitate la data primirii documentelor, aceasta nu reprezintă un argument care sa justifice considerarea cheltuielilor ca fiind nedeductibile atât timp cât cheltuielile respective au fost efectuate în legătura cu obiectul de activitate al companiei și în scopul realizării de venituri impozabile.

Recurentele pârâte arată, însă, că instanța de fond nu a ținut seama de faptul ca reclamanta a prezentat factura nr. x/23.03.2010 "DUPLICAT conform cu originalul", însă nu a făcut precizarea când a fast recepționată marfa (saci PP 38500 buc.), nu a fost prezentata nota de intrare recepție a bunurilor in gestiune, si nici faptul daca la inventarierea anului 2010 a ieșit plus gestiune si daca a fost efectuata valorificarea acestora ca ambalaje si la ce perioada. Așadar, soluția a fost data cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 21, alin. (4), lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, art. 6, alin. (1) si alin. (2) din Legea nr. 82/1991 a Contabilității, cu modificările si completările ulterioare.

Astfel, s-a constatat ca, in anul 2010, societatea a declarat eronat diferența de cheltuieli de exploatare in suma de 51.013 RON prin declarația rectificativa, la pct. 2 "Cheltuieli de exploatare" (114.532.756 RON) înregistrată sub nr. x-INTERNET din 18.06.2012 fată de balanța de verificare pentru septembrie 2010, in care cheltuielile de exploatare sunt in suma de 114.481.743 RON (cheltuieli totale 117.394,270 — 2.912.527 RON cheltuieli financiare = 114.481.743 RON cheltuieli de exploatare).

Astfel, organele de inspectie fiscala au constatat ca sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare si ale art. 6 alin. (1) si alin. (2) din Legea contabilitatii nr. 82/1991, precum si art. 82 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările si completarile ulterioare.

Conform prevederilor art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu pct. 44 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, anterior citate, se retine ca in contabilitate se înregistrează cheltuieli care au la baza documente justificative, potrivit legii, prin care se face dovada efectuării operațiunilor. Per a contrario, cheltuielile înregistrate in contabilitate care nu au la baza un document justificativ sunt cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe profit.

In ceea ce priveste cheltuielile in suma 51.013 RON, societatea sustine ca aceasta reprezinta contravaloarea facturii nr. x/23.03.2010 emisa de S.C. E. S.R.L. si care a fost primita la data de 14.06.2012. Din factura nr. x reiese ca suma de 51.013 RON reprezinta "saci PP 60/100 cm ..,".

Din fisa contului 1174 "Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile" pe anul 2012 reiese ca societatea a inregistrat in acest cont contravaloarea facturii in suma de 51.013 RON, in corespondenta cu creditul contului 401 "furnizori" cu mentiunea "FF E. SRL".

Ulterior, in anul 2012, societatea a depus declaratia rectificativa pe perioada 01.01.2010 - 30.09.2010 majorand cheltuielile de exploatare de la randul 2 "Cheltuieli de exploatare" la suma de 114.532.756 RON, fata de 114.481.743 RON suma declarata prin declaratia initiala, anexate in copie la dosarul cauzei, respectiv cu suma de 51.013 RON.

Urmarea adresei nr. x/26.04.2016, prin care Directia Generale de Solutionare a Contestatiilor a solicitat organelor de inspectie fiscală lamuriri suplimentare cu privire la situatia de fapt fiscala din adresa de raspuns nr. x/12.05.2016 rezulta:

[..] de fapt este vorba de factura nr. x emisa de E. S.R.L. in data de 23.02.2010, expedierea s-a facut in prezenta noastra la data de 23.02.2010, delegat F., (plata cu OP in maxim 5 zile), inregistratá de contestatoare conform registru jumal, in data de 16.03.2010 s1 aceeasi factura fiind inregistrata prin cont 117 in data de 15.06.2012. [...].

In opinia organelor de inspectie fiscala, suma de 51.073 RON ramane ca diferenta la stabilirea profitului impozabil aferent anului 2010, la inventarierea de sfarsit de an contestatoarea nu a prezentat diferente faptice in plus fate de cele scriptice.

Rectificarea declaratiei 101 pentru anul 2010, cu suma de 51.013 RON nu se justifica [...].

Fata de cele prezentate mai sus si din documentele atasate adresei de raspuns rezulta urmatoarele:

- factura are numarul 30/23.02.2010 si nu nr. 20/23.03.2010;

- din registrul jurnal rezulta ca societatea a inregistrat suma de 51.013 RON din factura mai sus mentionatá la data de 16.03.2010;

- la data de 15.06.2012, societatea a efectuat corectia acestei facturi pe seama contului 1174 "Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile",

- din fisa contului furnizori pe perioada 2009 —2012 reiese ca suma de 51.013 RON nu este achitata.

Ca urmare, se retine ca societatea a achizitionat saci de la E. S.R.L. cu factura nr. x/23.02.2010, in valoare de 51.013 RON, suma care nu a fast achitata furnizorului, dar care a fost inregistrata in registrul jurnal la data de 16.03.2010.

Ca urmare, inregistrarea in registrul jurnal a acestei facturi, chiar la o data ulterioara (16.03.2010 fata de 23.02.2016) reprezinta o operatiune de achizitii justificata cu documente,

In consecinta, corectarea erorii in anul 2012 nu se mai impunea astfel ca efectuarea corectiei pe seama rezultatului reportat nu se mai justifica ceea ce conduce la faptul ca nu se justificá nici declararea prin declaratie rectificativa a acestei sume.

In consecintă, avand in vedere prevederile pct. 13 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, date in explicitarea prevederilor art. 19-alin. (1) din Codul fiscal, conform carora:

"Veniturile sau cheltuielile inregistrate eronat sau omise se corecteaza prin ajustarea profitului impozabil al perioadei fiscale careia ii apartin. In cazul in care contribuabilul constata ca dupa depunerea declaratiei anuale un element de venit sau de cheltuiala a fost omis ori a fost inregistrat eronat, contribuabilul este obligat sa depuna declaratia rectificativa pentru anul fiscal respectiv. Daca in urma efectuarii acestei corectii rezulta o suma suplimentara de plata a impozitului pe profit, atunci pentru aceasta suma de datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere conform legislatiei in vigoare", efectuarea corectiei in anul 2012 nu este justificata, intrucat in cazul in speta societatea nu se afla in situatia prevazuta de lege, respectiv aceea de a constata, dupa depunerea declaratiei anuale, a unei cheltuieli omise la inregistrare.

In prezenta cauză societatea a inregistrat factura in anul 2010, respectiv la data de 16.03.2010, in debitul contului 381"ambalaje" si creditul contului 401 "furnizori", iar conform celor mentionate in factură "expedierea mărfii s-a efectuat prezenta noastră la data de 23.02.2010".

Desi la inventarirea pe anul 2010 nu au fast constatate diferente in plus prin inregistrarea marfurilor achizitionate (saci) in contul 381"ambalaje" s-a majorat rulajul debitor al contului cu valoarea de 51.013 RON.

Astfel, avand in vedere ca societatea a inregistrat contravaloarea ambalajelor din factura emisá de E. S.R.L. in anul 2010, de unde reiese ca avea cunostinta despre această factură

.

inca din data de 16.03,2010, in mod legal organele de inspectie fiscală au stabilit ca societatea a efectuat eronat corectia acestei sume in anul 2012 si in conseciata eronat a declarat prin declaratie rectificativa suma de 51.013 RON.

Referitor la impozitul pe profit aferent cheltuielilor cu serviciile de asistență și consultanță juridică de tip abonament în sumă de 235.000 RON și taxa pe valoarea adăugată aferentă în sumă de 41.450 RON, in mod greșit instanța de fond a reținut ca este întemeiata argumentația reclamantei intemeiata pe hotărârea CJUE in cauza C-463/14 -Asparuhovo Lake Investment Company OOD referitoare la prestări servicii în baza unui contract de abonament.

Susțin recurentele că hotărârea instanței de fond este nelegală sub acest aspect, întrucât contravine dispozițiilor art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003, astfel cum acestea sunt detaliate prin prevederile Normelor metodologice de aplicare a Codul fiscal pct. 48, nefiind suficientă factura și contractul pentru a se considera prestate serviciile de asistență și implicit pentru a se considera deductibilă TVA aferentă acestor servicii.

Totodată, recurentele pârâte arată că nu este justificată cheltuiala cu serviciile de asistență juridică de tip abonament în sumă de 235.000 RON, în condițiile în care societatea reclamantă a beneficiat de asistența juridică exercitată prin proprii consilieri juridici dar și prin intermediul altor biroruri de avocatură.

Cu privire la impozitul pe profit aferent cheltuielilor cu mărfurile aflate în custodie în sumă de 1.532.419 RON, recurentele pârâte arată că societatea a înregistrat pe cheltuieli de exploatare:

- în anul 2009 - suma de 1.812 RON inregistrata 6588 "Alte cheltuieli de exploatare" = 351 "Materii și materiale aflate la terți":

- în anul 2010 - suma de 1.528.825 RON inregistrata 6024 "Cheltuieli privind piesele de schimb" = 351 "Materii și materiale aflate la terți";

- în anul 2010 - suma de 1.791 RON inregistrata direct pe costuri 6021 "Cheltuieli cu materialele auxiliare" = 351 "Materii și materiale aflate la terți", reprezentând mărfuri aflate in custodie fara a se face dovada intrării din custodie in contul de stocuri si utilizarea acestora in procesul de producție sau livrarea ca marfa.

Referitor la suma de 1.812 RON, din documentele anexate la dosarul cauzei rezulta următoarele:

Cu avizul de însoțire a mărfii nr. x/14.09.2009, societatea a predat către G. S.A. 220 kg de substanțe chimice de laborator cu conținut de substanțe periculoase și 900 kg deșeuri cu conținut de arsen, pe acesta fiind înscrisă mențiunea "marfa nu se facturează, se trimite pentru eliminare conf contract x/27.08.2009, poz 3 și 5 se supun regimului de export și tehnologie cu dublă utilizare".

Contractul de prestări servicii nr. x/27.08.2009 încheiat cu G. S.A. în calitate de prestator are ca obiect "preluarea și transportul, în vederea eliminării de către prestator, a cea 125 kg net deșeuri de substanțe chimice periculoase și cea 600 kg net tiroxid de arseniu, conform anexei la contract, aflate în proprietatea beneficiarului.

La contract este anexată lista substanțelor chimice expirate, semnată de părțile contractante.

La pct. 6.3 din contract se prevede că deșeurile se vor preda prestatorului pe bază de proces-verbal de predare-primire, semnat de ambele părți și vor fi însoțite de aviz de expediție pe care se va menționa "marfa nu se facturează, se trimite la neutralizare".

La dosar au fost anexate și documentele: Procesul-verbal nr. x/14.09.2009 în care sunt menționate aceleași cantități cu cele din avizul de însoțire, autorizația integrată de mediu și Planul de acțiuni.

Din analiza documentelor anexate a rezultat că între părți s-a încheiat Contractul de prestări servicii nr. x/27.08.2009 ce are ca obiect "preluarea și transportul, în vederea eliminării de către prestator, a cea 125 kg net deșeuri de substanțe chimice periculoase și cea 600 kg net tiroxid de arseniu, conform anexei la contract, aflate în proprietatea beneficiarului, iar din avizul de însoțire a mărfii nr. x/14.09.2009 a rezultat că societatea a predat către G. S.A. 220 kg de substanțe chimice de laborator cu conținut de substanțe periculoase și 900 kg deșeuri cu conținut de arsen, cantitate mult mai mare decât cea înscrisă în contract, în condițiile în care nu s-a prezentat act adițional la contract cu majorarea cantităților de deșeuri de substanțe periculoase și deșeuri cu conținut de arsen.

De asemenea, avizul de însoțire a mărfii nr. x este datat 14.09.2009, iar din fisa contului 351 "Materii și materiale aflate la terți" a rezultat că la "alte ieșiri" este înscris documentul "AE 13/31.12.2009" având alt număr si altă dată.

Totodată, cu adresa nr. x/11.05.2013 organele de inspecție fiscală au solicitat societății Proces-verbal de distrugere a mărfurilor predate către G. S.A., ce nu a fost prezentat, respectiv nu au fost prezentate alte documente care să justifice neutralizarea produselor.

Ca urmare, contrar concluziei instanței, din documentele prezentate au rezultat neconcordante în ce privește cantitatea de substanțe contractată si cea predată către G. S.A., între data avizului si data evidențierii în contabilitate si nu au fost prezentate documente din care să rezulte că prestarea a avut loc efectiv sau că au fost returnate astfel că, în mod legal organele de inspecție fiscală au constatat că reprezintă mărfuri pentru care nu s-au prezentat documente justificative.

în ceea ce privește suma de 1.528.825 RON, in mod greșit instanța a reținut ca nu ar fi fost necesar a fi prezentate si alte documente din care sa reiasă produsele predate conform avizului de însoțire a mărfii, precum si, in acord cu concluziile expertizei efectuate in cauza, ca actele prezentate de reclamanta constituie documente justificative pentru operațiunea de reînnoire a sitelor.

Contrar celor reținute de instanța de fond, societatea nu a prezentat documente din care să rezulte că bunurile se încadrează în categoria deșeurilor (bunuri uzate), precum si ieșirea acestora din gestiunea societății, respectiv că sunt aceleași produse cu sitele de platină și rodiu uzate ce fac obiectul avizului de însoțire emis către H. S.A. si nici documente din care să rezulte predarea de către H. S.A. a produselor reciclate (Proces-verbal de primire).

Întrucât, deși din documentele prezentate a rezultat că societatea a predat o serie de produse uzate (site de platină și rhodium uzate) către H. S.A. în vederea trimiterii spre prelucrare a acestora, acestea nu sunt de natură să justifice că sunt aceleași produse cu cele înregistrate în contul 351" Materii și materiale aflate la terți", constatate de organele de inspecție fiscală, nefiind prezentate proces-verbal de inventariere si liste cu bunurile uzate si pentru care se propune casarea/recondiționarea.

Ca urmare, având în vedere că suma de 1.528.825 RON a fost înregistrată în contul 351" Materii și materiale aflate ia terți" si nu a fost justificată natura acesteia si nici returnarea materiilor prime si materialelor, în mod legal organele de inspecție fiscală au constatat că aceste cheltuieli nu au la bază documente justificative.

în ceea ce privește suma de 1.791 RON, in mod greșit instanța, contrar opiniei organelor fiscale si opiniei expertului contabil, raportat la prevederile art. 21 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 571/2003, retine "împrejurarea ca aceste substanțe de laborator expirate au fost predate către G. S.A., astfel ca a fost demonstrata ieșirea din gestiune pe baza documentelor justificative".

Contrar celor reținute de instanța de fond, care aplica greșit dispozițiile Codul fiscal, organul de soluționare a contestației in mod corect a reținut că bunurile au fost găsite ca fiind înregistrate ca materiale aflate la terți pentru care nu se face dovada returnării acestora si reintrarea în gestiune pentru a putea fi inventariate sî pentru casare.

Astfel, nefăcându-se dovada returnării, în mod legal organele de inspecție fiscală au constatat că aceste mărfuri se află în custodie la terți, pentru care nu au fost prezentate documente justificative, respectiv proces-verbal de custodie din care să rezulte condițiile custodiei, perioada, gestiunea.

Referitor la impozitul pe profit aferent cheltuielilor în sumă de 141.375 RON cu achiziții de amoniu și taxa pe valoarea adăugată aferentă în sumă de 33.930 RON, recurentele pârâte susțin că în mod greșit a considerat instanța fondului ca fiind întemeiată acțiunea reclamantei.

În acest sens, recurentele pârâte arată că în cursul inspecției fiscale s-a reținut că în privința achiziției de azotat de amoniu, factura nr. x/30.09.2010 nu are completate datele privind expediția, respectiv mijlocul de transport și datele privind delegatul, iar la datele privind delegatul este menționata aceeași persoana care întocmește factura furnizorului, contrar prevederilor art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

In mod eronat instanta a considerat ca fiind deductibile cheltuielile cu achizitia bunurilor inregistrate in evidenta contabila doar pe baza de facturi fiscale emise de H. S.A., care, pe langa conditia de forma prevazuta la art. 155 din Codul fiscal, trebuie sa indeplineasca si conditia de fond (realizarea in fapt a tranzactiilor, continutul economic nu doar financiar al tranzactiilor, prin justificarea cu documente de transport, documente privind manevrarea (manipularea) bunurilor, persoanele care au intervenit in manevrarea acestor stocuri, sau prin completarea facturilor de achizitie cu datele privind expeditia din avizul de insotire a marfii.

De asemenea, in mod netemeinic si nelegal instanta de fond a apreciat ca fiind deductibila taxa pe valoarea adaugata in suma de 33.930 RON aferenta facturii nr. x/30.09.2010, avand in vedere ca marfa a ramas in custodie la furnizor, pentru aceasta nefiind prezentat niciun proces-verbal de custodie care sa prevada termenii si conditiile custodiei si niciun alt document care sa justifice intrarea in gestiune a celor 195 tone azotat de amoniu, hotararea fiind data cu incalcarea prevederile art. 145 alin. (1) si alin(2) si ale art. 146 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale art. 6 alin. (1) din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

În ceea ce privește impozitul pe profit aferent aferent sumei de 89.483 RON, instanța de fond a apreciat ca fiind deductibile fiscal numai o parte a cheltuielilor, respectiv a sumei de 41.085 RON.

Arată recurentele pârâte că societatea a înregistrat cheltuieli in contul 635 "Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate" în suma de 89.483 RON fara a fi justificate cu documente legal întocmite.

Soluția de a considera suma de 41.085 RON deductibila fiscal este nelegala si netemeinica, raportat la prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu dispozițiile pct. 44 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și cu prevederile art. 6 alin. (1) și (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, potrivit cărora in contabilitate se înregistrează cheltuieli care au la baza documente justificative, potrivit legii, prin care se face dovada efectuării operațiunilor și care angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat, aprobat și înregistrat.

Referitor la cheltuielile cu prestările de servicii în sumă de 561.290 RON și la taxa pe valoarea adăugată în sumă de 134.710 RON, recurentele pârâte susțin că in mod greșit instanța de fond a admis acțiunea.

In acest sens, se arată că societatea a înregistrat cheltuieli cu servicii de întreținere si service în baza facturilor emise de S.C. D. S.R.L., în sumă fixă lunară, conform Contract nr. x/2011, pentru care s-a prezentat documentul atașat facturilor "Lucrări efectuate cf.ctr. 94/2011".

Potrivit Contractului nr. x/01.07.2011, prestatorul se obligă să asigure servicii de întreținere si service a instalațiilor de furnizare a apei industriale de la stația de captare Modelu până la secția Hidro, pe o distantă de 42 km, precum si servicii de intervenții la instalațiile de furnizare a apei industriale în cazul producerii de evenimente, care vor fi facturate separat.

Tariful lunar este de 100.000 RON plus TVA si va fi renegociat anual prin act adițional.

Obligațiile beneficiarului prevăzute în contract constau în anunțarea deficientelor, emiterea comenzilor pentru efectuarea reparațiilor, obținerea avizelor necesare pentru lucrări speciale si asigurarea plătii lunare a serviciilor prestatorului.

Din analiza documentului atașat facturii nr. x/30.11.2011 intitulat "Lucrări efectuate cf.ctr. 94/2011- luna noiembrie 2011", semnat și ștampilat de părțile contractuale, a rezultat că sunt inscrise "denumirea operației", respectiv întreținere ventile de aerisire, întreținere supape de siguranță, întreținere mecanism de acționare, întreținere metrologică la aparatura de laborator supraveghere parametri etc. și tariful-RON.

Referitor la acest document, se susține ca datele prezentate nu sunt de natură să justifice în ce au constat lucrările întreținere și service (vizualizare-inspectare, citire contoare, înlocuire diverse piese etc), materialele/piesele utilizate, locația unde s-au realizat aceste lucrări etc.

În ceea ce privește locația unde s-au realizat aceste lucrări, cu atât mai mult trebuia justificată cu documente, având în vedere argumentul conform căruia astfel de lucrări s-ar fi efectuat la stația de captare și tratare a apei din com. Modelu jud. Călărași și trei fire de aducțiune apă de la stația de captare până la sediul societății pe o distanță de 42 km.

Contrar celor reținute de instanța de fond, atât locația, cât si serviciile prestate trebuiau justificate cu comanda emisă de beneficiar si devizul de lucrări întocmit de prestator conform clauzelor contractuale, având în vedere că acesta reprezintă acordul de voință dintre cele două părți, liber exprimat și consfințit în scris.

În ceea ce privește argumentul conform căruia în perioada iulie - decembrie 2011 societatea nu mai avea angajat personalul necesar care să desfășoare astfel de activități, fapt ce justifică necesitatea contractării acestor servicii, recurentele pârâte afirmă că societatea nu a prezentat în susținere documente din care să rezulte acest fapt, prezentarea doar a listei cu mijloacele fixe nefiind suficientă. Mai mult, conform contractului, una dintre obligațiile prestatorului era aceea de a asigura personal si necesarul de piese stabilit de comun acord cu beneficiarul.

De asemenea, recurentele pârâte susțin că și TVA aferent facturii este nedeductibil, în condițiile în care nu este demonstrată necesitatea dar și prestarea efectivă a serviciilor în folosul societății reclamante, cerință de fond subliniată constant în jurisprudența instanțelor naționale dar și a CJUE.

În ceea ce privește impozitul pe profit aferent cheltuielilor în sumă de 7.731 RON, din raportul de inspecție fiscală reiese că societatea a înregistrat și a dedus cheltuieli în sumă de 7.731 RON reprezentând achiziții de combustibil și reparații auto pentru care contribuabilul nu a justificat cu documente utilizarea combustibililor și serviciilor auto achiziționate în scopuri economice și nu a demonstrat că sunt destinate exclusiv mijloacelor fixe aflate în patrimoniul său.

Astfel, așa cum s-a analizat prin decizia de soluționare a contestației, societatea nu a prezentat documente, respectiv foi de parcurs cu specificarea categoriei de vehicul utilizat, scopul și locul deplasării, kilometrii parcurși, etc, din care să rezulte că achizițiile de combustibil și reparații auto au fost utilizate exclusiv pentru mijloacele auto din patrimoniu său, respectiv că au fost utilizate pentru desfășurarea activității economice, nefiind respectate prevederile art. 21 alin. (4) lit. t) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la taxa pe valoarea adăugată colectată în sumă de 1.833.737 RON, in mod greșit instanța de fond a admis acțiunea, reținând ca nu exista vreun temei legal care sa susțină interpretarea autorității fiscale, care au considerat invalide o parte din CMR-uri pe motiv că nu sunt semnate și ștampilate de către destinatarii mărfurilor.

Considera recurentele pârâte ca soluția instanței de fond incalca prevederile legale, astfel:

Art. 143) alin. (2) lit. a) si alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal precizează că livrarea intracomunitară de bunuri către o persoană este scutită de taxă pe valoarea adăugată dacă această persoană îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autoritățile fiscale din alt stat membru, iar documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru această operațiune se stabilesc prin ordin al ministrului finanțelor publice.

În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană de Justiție, prin decizia pronunțată în cazul C-409/04, CEJ stabilind că scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru o livrare intracomunitară de bunuri, nu devine aplicabilă decât atunci când dreptul de a dispune de bun ca un proprietar a fost transmis persoanei care îl achiziționează și când furnizorul dovedește că acest bun a fost expediat sau transportat în alt stat membru și că, în urma acestei expediții sau a acestui transport, bunul a părăsit în mod fizic teritoriul statului membru de livrare".

În ceea ce privește transportul rutier, documentele de transport sunt reglementate prin Decretul nr. 451/1972 privind aderarea Republicii Socialiste România la Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR), respectiv scrisoarea de trăsură CMR, care la art. 5 precizează:

"1. Scrisoarea de trăsură este întocmită în trei exemplare originale, semnate de expeditor și de transportator, aceste semnături putînd să fie imprimate sau înlocuite prin ștampilele expeditorului și transportatorului, dacă legislația țării în care este întocmită scrisoarea de trăsură o permite. Primul exemplar se remite expeditorului, al doilea însoțește marfa, iar al treilea se reține de transportator."

Potrivit acestor prevederi legale, primul exemplar original al scrisorii de trăsură, semnat și/sau ștampilat de către expeditor și transportator, se predă expeditorului, a! treilea exemplar original se reține de către transportator, iar al doilea exemplar original însoțește marfa și este cel care va fi remis destinatarului mărfii, în conformitate cu art. 13 pct. 1 Decretul nr. 451/1972, conform căruia: "1. După sosirea mărfii ia locul prevăzut pentru eliberare, destinatarul are dreptul de a cere ca al doilea exemplar al scrisorii de trăsură să-i fie remis și ca marfa să-i fie eliberată contra unei dovezi de prim/re./".../"acesta fiind momentul în care destinatarului îi revine dreptul de dispoziție asupra mărfii, dacă pe scrisoarea de trăsură nu există alte prevederi exprese.

Totodată, potrivit art. 6 pct. 1 din Decretul nr. 451/1972 privind aderarea Republicii Socialiste România la Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR), scrisoarea de trăsură trebuie să conțină următoarele date: "1. Scrisoarea de trăsură trebuie să conțină următoarele date:

a)locul și data întocmirii sale;

b)numele și adresa expeditorului;

c)numele și adresa transportatorului;

d)locul și data primirii mărfii și locul prevăzut pentru eliberarea acesteia;

e)numele și adresa destinatarului;

f)denumirea curentă a natuhi mărfii și felul ambalajului, iar pentru mărfurile periculoase, denumirea lor general recunoscută;

g)numărul cotețelor, marcajele speciale și numerele lor, h) greutatea brută sau cantitatea astfel exprimată a mărfii;

i) cheltuielile aferente transportului (preț de transport, cheltuieli accesorii, taxe de vamă și alte cheltuieli survenite de la încheierea contractului și pînă la eliberare); j) instrucțiunile necesare pentru formalitățile de vamă și altele;

k) indicația că transportul este supus regimului stabilit prin prezenta convenție și nici unei alte clauze contrare.[...j

Astfel, în temeiul prevederilor legale citate mai sus, scrisoarea de trăsură face dovada, până la proba contrarie, a condițiilor contractului și a primirii mărfii de către transportator.

Organele de inspecție fiscală au constatat că societatea nu beneficiază de scutirea de TVA prevăzută la art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, întrucât la data efectuării inspecției fiscale nu au fost prezentate documente care să ateste că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru decât în cazul partenerului intracomunitar I. Bulgaria și parțial pentru operatorul J..

La discuția finală cu organele de inspecție fiscală societatea a prezentat suplimentar o serie de documente justificative (CMR-uri), justificând o parte din livrările intracomunitare, pentru care, în urma analizei acestora, organele de inspecție fiscală au acceptat că, parțial, nu se datorează taxa pe valoarea adăugată.

Potrivit celor menționate în adresa nr. x/23.11.2015de către organele de inspecție fiscală "Deficiențele constatate în timpul inspecției fiscale au fost:

- CMR-urile nu sunt semnate șl ștampilate pentru confirmarea primirii mărfii de către client;

- CMR-urile nu au data de confirmare a recepției mărfii.

Din analiza documentelor existente la dosar, rezultă că în ceea ce privește relația comercială cu J.. A. S.A. a emis factura nr. x/09.12.2009 pentru 24 tone azotat de amoniu, în valoare de 14.665 RON, pentru justificarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată, prezentând INVOICE nr. 433/08.12.2009 în care este înscris ca destinatar Bulgaria și CMR nr. 433 din data de 29.09.2011.

Din analiza CMR rezulta că firma transportatoare a fost S.C. K., furnizorul a fost A. S.A., iar destinatarul L., rubrica "locul descărcării" este înscrisă ISPERTH, M., Bulgaria. De asemenea, la rubrica "locul și data recepției" nu este indicată nici adresa de livrare, nici data la care a fost efectuată livrarea.

În ceea ce privește relația comercială cu N. A. S.A. a emis factura nr. x/20.01.2010 pentru 198 tone azotat de amoniu, în valoare de 129.913 RON, pentru justificarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată, prezentând INVOICE nr. x.01.2010 în care este înscris ca destinatar Bulgaria și CMR din 20.01.2010, INVOICE nr. x din data de 19.01.2010 și CMR atașat la fiecare Invoice.

Din analiza CMR-urilor rezulta că firmele transporatoare au fost O. S.R.L. și P. S.R.L., furnizorul a fost A. S.A., iar destinatarul N., str. x, Dobrich, la rubrica "locul descărcării" este înscrisă DOBRICH, Bulgaria. La rubrica "locul și data recepției" nu este indicată nici adresa de livrare, nici data la care a fost efectuată livrarea.

În ceea ce privește relația comercială cu Q. A. S.A. a emis factura nr. x/04.02.2010 pentru 23 tone uree ambalată, în valoare de 22.055 RON, pentru justificarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată, prezentând INVOICE nr. 145/02.02.2010 în care este înscris ca destinatar Bulgaria și CMR din 03.02.2010.

Din analiza CMR-ului rezulta că firma transporatoare a fost R., furnizorul a fost A. S.A., iar destinatarul Q._, Bulgaria, la rubrica "locul descărcării" este înscrisă S.. La rubrica "locul și data recepției" nu este indicată nici adresa de livrare, nici data la care a fost efectuată livrarea.

În ceea ce privește relația comercială cu T. din Bulgaria. A. S.A. a emis factura nr. x/27.05.2010 pentru 22,52 tone uree vrac, în valoare de 21.187 RON, pentru justificarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată, prezentând INVOICE nr. 400/17.05.2010 în care este înscris ca destinatar Bulgaria și CMR din 17.05.2010.

Din analiza CMR-ului reiese că transportul s-a efectuat cu semiremorca x/x, furnizorul a fost A. S.A., iar destinatarul T., Str. x 23, Vama, Bulgaria, la rubrica "locul descărcării" este înscrisă Varna/Bulgaria. La rubrica "locul și data recepției" nu este indicată nici adresa de livrare, nici data la care a fost efectuată livrarea.

Având în vedere cele mai sus precizate, recurentele pârâte susțin că documentele existente în copie la dosarul cauzei nu sunt de natură să combată constatările organelor de inspecție fiscală referitoare la faptul că nu se justifică cu documente că bunurile au fost transportate în alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv că au părăsit fizic teritoriul României, ca urmare a faptului că nu este completată rubrica "locul și data recepției" privind locul și data recepției bunurilor.

Ca urmare, contrar celor reținute de instanța de fond, reclamanta avea obligația legala să solicite înscrierea în scrisorile de transport, în mod concret, a tuturor elementelor prevăzute de document, precum și a oricăror altor mențiuni referitoare la condițiile de transport.

Prin urmare, în vederea justificării scutirii de TVA prevăzută la art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, societatea nu a prezentat documente prin care să facă dovada că bunurile care au făcut obiectul facturilor emise către J., N., Q. T. din Bulgaria, precum și în unele cazuri către I. Bulgaria, au părăsit teritoriul României, scrisorile de transport (CMR) prezentate nefînd completate cu toate datele prevăzute la art. 6 din Decretul nr. 451/1972 privind aderarea Republicii Socialiste România la Convenția referitoare la referitoare la locul și data recepției și semnătura destinatarului.

În același sens este și jurisprudența europeană, precum și punctul de vedere al Direcției de legislație în domeniul TVA din cadrul Ministerului Finanțelor Publice exprimat prin adresa nr. x/2009, anexat în copie la dosarul cauzei, pentru o speță similară, care precizează:

"[...] potrivit practicii comunitare in domeniu, organele fiscale trebuie să aibă în vedere totodată prevalenta fondului asupra formei în ceea ce privește analiza documentelor de transport.

Astfel, inspecția fiscală va avea în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt și raporturilor juridice care sunt relevante pentru impunere, organului fiscal revenindu-i sarcina de a motiva decizia de impunere pe baza de probe sau constatări proprii. în astfel de situații intervine rolul inspectorului fiscal, care poate stabili dacă operațiunea în cauză este reală sau nu și, în consecință, dacă se consideră sau nu justificată acordarea dreptului de deducere, respectiv colectarea taxei. [...] Prin decizia în cazul C-409/04, CEJ a stabilit că scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru o livrare intracomunitară de bunuri, nu devine aplicabilă decât atunci când dreptul de a dispune de bun ca un proprietar a fost transmis persoanei care îl achiziționează și când furnizorul dovedește că acest bun a fost expediat sau transportat în alt stat membru și că, în urma acestei expediții sau a acestui transport, bunul a părăsit în mod fizic teritoriu! statului membru de livrare."

Având în vedere aspectele menționate, precum și faptul că societatea nu a prezentat alte documente din care să rezulte că bunurile au părăsit teritoriul României și au ajuns la destinatar intrând în proprietatea acestuia, în mod legal organele de inspecție fiscală, aferent livrării de bunuri către alte state membre ale Uniunii Europene, au reținut în sarcina reclamantei ca fiind datorată taxă pe valoarea adăugată în cuantum de 1.833.737 RON pe considerentul că A. S.A. nu a făcut dovada că bunurile au părăsit fizic teritoriul României.

În ceea ce privește argumentul ca societatea că nu a avut pârghii pentru a obliga transportatorii să completeze toate rubricile documentele de transport, acesta nu a putut fi reținut de instanța, având în vedere prevederile legale în materie de TVA, precum și cele stipulate în decizia Curții Europene de Justiție în decizia pronunțată în cazul C-409/04, întrucât scutirea de taxă se acordă doar în situația în care furnizorul dovedește că acest bun a fost expediat sau transportat în alt stat membru și că. în urma acestei expediții sau acestui transport, bunul a părăsit în mod fizic teritoriul statului membru de livrare. Or, A. S.A. nu a făcut dovada că bunurile în cauză au ajuns la destinatar.

În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată în sumă de 50.772 RON, in mod greșit instanța si-a insusit punctul de vedere al societății în sensul că a justificat cu documente, respectiv factura și NIR, dreptul de deducere a TVA.

Societatea a dedus TVA în sumă de 50.772 RON aferentă facturii x/20.12.2013 prin care se achiziționează "echipamente de măsura si control", de la H. S.A..

Organele de inspecție fiscală au constatat că, întrucât nu au fost prezentate informații privind realitatea acestei tranzacții, respectiv factura este transmisa prin posta, nefiind completat cartușul cu date privind expediția și nu exista aviz de însoțire a mărfii, în justificare fiind adusa doar factura nr. x/28.08.2013 emisa de către U. S.R.L. București pentru H. S.A. având specificata ca adresa de livrare D. S.R.L., Slobozia România, nu s-a acordat drept de deducere pentru TVA.

Referitor la factura nr. x/28.08.2013 emisa de către U. S.R.L. București pentru H. S.A. având specificata ca adresa de livrare D. S.R.L., Slobozia, prezentată în justificare, aceasta nu este relevantă, întrucât aceasta ar putea justifica cel mult achiziția unor astfel de echipamente de către H. S.A. de la U. S.R.L. București, precum si trimiterea acestora la o altă societate, deci nu privește achiziția de echipamente de către A. S.A. de la H. S.A..

În ceea ce privește achiziția, la dosarul cauzei s-a prezentat Nota de recepție și constatare de diferențe nr. 47002/23.12.2013 în care este înscris avizul nr. x/20.12.2013, denumirea bunurilor recepționate, UM, cantitate, preț unitar și valoare, precum și numele și prenumele persoanelor care au recepționat bunurile și semnătura de primire în gestiune.

De asemenea, conform celor precizate de organele de inspecție fiscală în Nota de recepție și constatare de diferențe nr. 47002/23.12.2013 sunt înscrise un număr de 36 de repere fată de factură unde se precizează "echipamente de măsura si control din producția U. conform listei anexate" fără să fie anexată lista detaliată cu echipamente. Astfel, nefiind prezentate documente care să justifice concordanta dintre cele înscrise în factură cu cele menționate în Nota de recepție și constatare de diferențe nr. 47002/23.12.2013, societatea nu justifică achiziția de echipamente.

Mai mult, nu au fost prezentate documente din care să rezulte că aceste echipamente au intrat în gestiune si au fost utilizate pentru consumul propriu sau au fost livrate, respectiv dacă echipamentele au fost achiziționate în scopul operațiunilor taxabile.

Potrivit legii fiscale, asa cum s-a precizat prin actele administrative fiscale contestate, acordarea dreptului de deducere al taxei pe valoarea adăugată este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de lege, atât a cerințelor de fond, cât și a cerințelor de formă, iar neîndeplinirea unei cerințe, respectiv îndeplinirea doar a uneia, duce la pierderea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată.

Referitor la obligațiile fiscale accesorii, acestea sunt datorate in temeiul prevederilor art. 119 și art. 120 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează dobânzi/majorări de întârziere pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv și respectiv, penalități de întârziere.

Față de aceste considerente, recurentele pârâte susțin că hotărârea primei instanțe este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în consecință, casarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Prealabil abordării punctuale a criticilor formulate de recurentele reclamante, Înalta Curte subliniază faptul că recursul, în accepțiunea legiuitorului, reprezintă o cale de atac extraordinară, prin care se verifică exclusiv conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și nu temeinicia concluziilor la care ajunge instanța de fond în urma analizei probatoriului administrat în cauză.

O atare precizare este necesară, în contextul în care parte din criticile recurentelor pârâte nu vizează, în realitate, legalitatea sentinței civile ci temeinicia acesteia, recursurile urmând a fi analizate de Înalta Curte exclusiv din perspectiva acelor critici ce pot fi subsumate motivului de casare la care fac referire ambele recurente pârâte, respectiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză.

În atare context, Înalta Curte constată că o primă critică la adresa sentinței civile nr. 3126/29.06.2018 vizează modalitatea de rezolvare a chestiunii reprezentate de corectarea erorii aferente facturii nr. x/23.02.2010.

Instanța fondului a reținut că suma de 51.013 RON reprezintă c/val. fact. nr. 20/23.03.2010, emisa de S.C. E. S.R.L., factura fiind primita de S.C. A. S.A. în data de 14.06.2012, aceasta atestând faptul că s-au livrat "saci PP60/100cm".

Operațiunea de înscriere în registrul jurnal a sumei 51.013 RON la data de 16.03.2010 nu este similară operațiunii de înscriere a facturii ce atestă menționata sumă, astfel că în mod corect a procedat reclamanta la evidențierea acesteia de îndată ce a recepționat-o.

Împrejurarea că numărul și data facturii ar fi fost eronat indicate de reclamantă, corect fiind numărul 30/23.02.2010 în loc de numărul 20/23.03.2010, nu conduce la o soluție diferită, fiind vorba exclusiv de o eroare materială.

Față de acestea, rezultă că în mod corect a procedat societatea reclamantă prin contabilizarea facturii în cursul anului 2012 în debitul contului 1174 – Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile, depunând pentru anul 2010 declarația rectificativă 101.

În acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte va înlătura argumentele recurentelor pârâte, conform cărora nu se impunea a se proceda la corectarea erorii în anul 2012 deoarece reclamanta nu s-ar fi aflat în situația prevăzută de lege (pct. 13 din H.G. nr. 44/2004, date în explicitarea art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003), întrucât ar însemna ca astfel să fie validată operațiunea de înregistrare a sumei de 51.013 RON în anul 2010, fără înregistrarea facturii ce o atestă și care a ajuns în posesia reclamantei 2 ani mai târziu.

În același sens, trebuie avute în vedere și concluziile menționate în cuprinsul expertizei contabile, care constată că în anul 2010 cheltuielile reclamantei nu au fost afectate cu suma de 51.013 RON și nici rezultatul perioadei care a fost pierdere, respectiv că deși factura a fost primită mai târziu (14.02.2012), fiind înregistrată în contabilitate la data primirii documentelor, aceasta nu reprezintă un argument care să justifice considerarea cheltuielilor ca fiind nedeductibile atât timp cât cheltuielile respective au fost efectuate în legătură cu obiectul de activitate al companiei și în scopul realizării de venituri impozabile.

Conform expertizei, cheltuiala efectuată are legătură cu obiectul de activitate al companiei și este corespunzătoare operațiunilor economice realizate de către reclamantă în îndeplinirea obiectului său de activitate în perioada supusă controlului fiscal.

Recurentele pârâte au criticat hotărârea instanței fondului și cu privire la aprecierea acesteia, în sensul deductibilității cheltuielilor cu serviciile de asistenta și consultanta juridica de tip abonament în suma de 235.000 RON și TVA aferenta în suma de 41.450 RON verificate și aferente perioadei 2009-2012.

În esență, recurentele pârâte susțin că, în contextul aplicării dispozițiilor art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003, cheltuielile înregistrate de societatea reclamantă nu sunt deductibile, întrucât nu a fost justificată necesitatea acestora pentru activitatea societății și nu au fost prezentate documentele la care fac referire Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal.

Contrar celor susținute de recurentele pârâte, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe atestă o corectă aplicare a dispozițiilor art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003, în contextul în care interpretarea acestora se impune cu luarea în considerare a hotărârilor relevante pronunțate de CJUE.

Necesitatea achiziționării unor servicii de consultanță juridică nu poate fi negată în cauză, dată fiind amploarea activității economice a reclamantei, aspect de fapt ce rezu