Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.12.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5952/2023

HOTĂRÂRE
12.12.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5952/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 12 decembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 680/28 octombrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Arad a respins apelul formulat de apelantul - petent A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Arad, împotriva sentinței nr. 248/2021/07.06.2021 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul nr. x/2021. Fără cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul – petent A. solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii primei instanței în sensul admiterii plângerii contravenționale.

Prin decizia civilă nr. 228/03.03.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția inadmisibilității recursului, și pe cale de consecință, a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul petent A., împotriva deciziei civile nr. 680/28 octombrie 2021 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatul - pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Arad. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare, contestatorul A., solicitând admiterea contestație în anulare, casarea sentinței atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale. Prin decizia civilă nr. 512/2022 din 26 mai 2022, Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Arad.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului. Recursul a fost înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2022, iar prin rezoluția din data de 24.08.2022 s-a stabilit taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac promovate, în cuantum de 100 RON, conform dispozițiilor Ordonanței de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Considerentele Înaltei Curți asupra căii de atac Examinând excepția netimbrării căii de atac declarate, invocată din oficiu în ședința publică din data de 12 decembrie 2023, asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G.

nr. 80/2013, "(l)Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ. (2) In cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a norme/or de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON. ", iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege". În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc.

civ., conform cărora: "Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii." Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentului de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât prin citația emisă în data de 25 august 2022 s-a dispus citarea acestuia cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru. De asemenea, conform art. 39 din O.U.G.

nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. În cauză, recurentul nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbre. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deși a fost legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară aferentă recursului promovat, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la fila x, reclamantul nu a respectat cerința prevăzută de dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac extraordinare a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 197 din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului ca netimbrat. Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrat, a recursului formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 512/2022 din 26 mai 2022 a Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 512/2022 din 26 mai 2022 a Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 12 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-02-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1045/2023
Ședința publică din data de 23 februarie 2023 Asupra căilor de atac de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin încheierea de ședință din data de 04 octombrie 2019, pronunțată de Tribuna
ÎCCJ 2023-01-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 367/2023
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin decizia civilă nr. 1421 din 16.12.2021, pronunțată în dosar
ÎCCJ 2023-11-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5189/2023
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2023 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. I.1. Prin sentința nr. 236 din 25.01.2021, pronunțată de Judec
ÎCCJ 2022-05-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2415/2022
. de dosar x/2017 La termenul de judecată din data de 15.11.2019, la interpelarea instanței, contestatorul arată că înțelege să formuleze recurs împotriva deciziei civile cu nr. 1794/28.10.2015 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar x/2014
ÎCCJ 2021-11-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5428/2021
, pe cale de consecință, a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 124 din 24 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări s
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă