ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5842/2023

Ședința publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 28.09.2020, sub nr. x/2020, reclamantul Consiliul Concurenței a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., fost funcționar public, pensionat, obligarea pârâtei la restituirea debitului principal în sumă de 6.070 RON, reprezentând indemnizație de performanță aferentă anului 2017, încasată necuvenit la data de 24.12.2018, și la plata dobânzii legale calculată de la data acordării indemnizației până la data de 29.07.2020, în sumă de 183 RON, precum și în continuare, până la achitarea debitului principal.

Prin încheierea din 8 februarie 2021, Tribunalul a admis excepția necompetenței funcționale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București.

Prin sentința nr. 2471 din 13 aprilie 2021, Tribunalul București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Prin sentința civilă nr. 4660 din 10 noiembrie 2021, Judecătoria Sibiu – secția civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată de reclamant, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Totodată, constatând ivit conflictul de competență, a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Prin Decizia nr. 206 din 2 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I Civilă, învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență intervenit între Judecătoria Sibiu – secția civilă și Tribunalul București – secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 23.03.2022, sub nr. x/2020*.

Prin sentința civilă nr. 1746 din 14 octombrie 2022, Curtea a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 6.070 RON încasată cu titlu de indemnizație de performanță pentru anul 2017 și la plata către reclamant a dobânzii legale remuneratorii aferente sumei de 6.070 RON, calculată începând cu data de 24.12.2018 și până la data restituirii efective.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta A. a formulat recurs, solicitând casarea în tot a sentinței recurate și, rejudecând pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În susținerea cererii, recurenta-pârâtă a reiterat apărările din întâmpinarea formulată față de acțiunea introductivă de instanță .

Intimatul-reclamant Consiliul Concurenței a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității și excepția nulității recursului, apreciind că recurenta nu a adus critici care să poată fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant.

Instanța de control judiciar constată că recursul pârâtei A. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurentei, rezultă că acesta nu a evidențiat niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor.

După cum s-a expus la pct. I.3 al prezentei decizii, recurenta-pârâtă nu a combătut și nu și-a circumstanțiat în niciun mod criticile de nelegalitate în raport cu considerentele hotărârii recurate, ci s-a limitat la a-și exprima nemulțumirea față de soluția pronunțată și la a relua argumentele prezentate prin întâmpinarea formulată față de acțiunea reclamantului.

Or, recursul are, după cum deja s-a arătat mai sus, ca scop exclusiv verificarea legalității hotărârii atacate, iar nu a temeiniciei ei. În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Simpla nemulțumire a recurentei cu privire la soluția instanței de fond, fără a invoca niciun aspect referitor la nelegalitatea hotărârii recurate, nu echivalează cu motivarea căii de atac, pentru că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății sau a reaprecia probele administrate, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

O astfel de abordare nu satisface exig]ențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâta A. împotriva sentinței nr. 1746 din 14 octombrie 2022 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.