ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 577/2024

Ședința publică din data de 01 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal la data de 06 august 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., Arhiepiscopul Tomisului, a solicitat anularea Hotărârii nr. 480 din 09 iunie 2021 a Colegiului Director al Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, pronunțată în dosarul nr. x/2021 conexat cu dosar nr. x/2021 și cu dosar nr. x/2021, cu consecința constatării existenței unei fapte discriminatorii și, în consecință: sancționarea pârâtului de rând 2 pentru săvârșirea unei fapte de discriminare, în conformitate cu dispozițiile Ordonanței nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și obligarea pârâtului de rând 2, să publice, în mass-media, un rezumat al sentinței judecătorești.

Prin sentința civilă nr. 337 din 20 decembrie 2021, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. Arhiepiscopul Tomisului și a obligat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să soluționeze în fond petiția formulată de reclamanta A..

Împotriva sentinței civile nr. 337 din 20 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta Arhiepiscopia Tomisului prin IPS B., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 și 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității și a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți

Analizând cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Totodată, art. 458 C. proc. civ. precizează regula, cu valoare de principiu, potrivit căreia numai părțile aflate în proces și care justifică un interes pot exercita căile de atac prevăzute de lege

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

De asemenea, dată fiind obligativitatea și relativitatea efectelor hotărârii judecătorești, textul reglementează posibilitatea atacării acesteia numai pentru părțile aflate în proces.

Principiul legalității căilor de atac exclude așadar examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală, din dispozițiile din C. proc. civ. rezultând că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind justificarea calității de parte.

În acest sens se are în vedere și că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual civile, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. civ. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordine de drept.

Astfel, din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale menționate, rezultă că formularea în cauză de către Arhiepiscopia Tomisului a recursului împotriva sentinței declarate de instanța de fond, în condițiile în care aceasta nu a avut calitatea de parte la judecata fondului este un demers inadmisibil, nefiind existente prevederi legale în acest sens.

Recunoașterea posibilității unui terț care nu a fost parte la judecata la fond de a formula căi de atac în alte situații și condiții decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii.

Pentru considerentele arătate, având în vedere lipsa calității de parte a Arhiepiscopiei Tomisului în cadrul dosarului de fond, în respectarea principiului legalității căii de atac înscris în art. 7 alin. (1), coroborat cu art. 457 alin. (1) și art. 458 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității, invocată din oficiu și va respinge recursul declarat de recurenta Arhiepiscopia Tomisului prin IPS B. împotriva sentinței civile nr. 337 din 20 decembrie 2021 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de recurenta Arhiepiscopia Tomisului prin IPS B. împotriva sentinței civile nr. 337 din 20 decembrie 2021 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 01 februarie 2024.