ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5740/2023

Ședința publică din data de 4 decembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 18.11.2022, înregistrată sub nr. de dosar x/2022 pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională DE Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a formulat cerere de suspendare prin care a solicitat instanței ca, prin raportare la probele care urmează a fi administrate în cauză și la motivele care vor fi formulate în cele ce urmează, să dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/19.10.2021 cu privire la obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice în cuantum de 144.141.362 RON reprezentând impozitul pe veniturile din redevențe obținute din România de persoanele nerezidente și a Raportului de Inspecție fiscală nr. x_201 din 19.10.2021 până la soluționarea în fond a acțiunii în anularea actelor administrative fiscale ce face obiectul dosarului nr. x/2022, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 107 din 25 ianuarie 2023 a Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată.

S-a respins excepția autorității de lucru de lucru judecat ca neîntemeiată.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice București reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

S-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtele Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice București reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a respins cererea de suspendare a efectelor actului formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Aspectele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă au fost încadrate în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. respectiv interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 și 15

(1)

din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de suspendare a actelor fiscale contestate.

Recurenta-reclamantă a expus în cererea de recurs situația de fapt care a determinat emiterea deciziei de impunere și a raportului de inspecției fiscală ambele emise l 19 octombrie 2021 și a arătat că în mod legal prima instanță a respins excepția inadmisibilității și excepția autorității de lucru judecat excepții invocate cu privire la cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a apreciat ca neîntemeiată cererea de suspendare și a respins-o apreciind că nu este îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat, instanța de fond reținând în mod greșit că analiza textelor indicate de reclamantă din Convenția din 1973 ar prejudicia fondul litigiului.

În cadrul recursului recurenta-reclamantă invocă nelegalitate acestei aprecieri a primei instanțe și arată că aspectele de nelegalitate invocate sunt evidente și că în mod greșit prima instanță nu le-a analizat ca atare, ca împrejurări legate de starea de fapt și de drept în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2001, de natură a infirma prezumția de legalitate a actelor administrativ fiscale contestate.

Recurenta-reclamantă invocă interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în analiza efectuată de prima instanță cu privire la îndeplinirea condiției existenței unui caz bine justificat față de faptul că prin sentința atacată toate împrejurările invocate de reclamantă ca fiind aspecte vădite de nelegalitate ale actelor contestate au fost apreciate de prima instanță ca fiind aspecte care privesc fondul cauzei și în consecință nu au fost analizate în cadrul cererii de suspendare.

Prin recurs se critică de către recurentă acest refuz al instanței de fond - apreciat nelegal de a analiza, cu respectarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 pe situația de fapt necontestată incidența dispozițiilor art. 7 respectiv art. 12 din Convenția privind impozitul pe venit din 1973 încheiată între SUA și România.

Recurenta-reclamantă arată că prima instanță în mod nelegal a refuzat să analizeze dacă la nivelul de aparență sunt incidente dispozițiile art. 12 din Convenție cu privire la regimul juridic al redevențelor, dispoziție aplicabilă conform organelor fiscale sau dispozițiilor art. 7 din Convenție ce reglementează profiturile, aceste ultime dispoziții fiind incidente situației de fapt în opinia reclamantei-recurente.

În cadrul recursului se invocă ca aspecte de nelegalitate ale sentinței atacate faptul că instanța de fond nu a apreciat ca fiind cazuri bine justificate aspectele privind lipsa de coerență a conduitei fiscale a autorității pârâte și lipsa de temei legal a deciziei de impunere prin faptul că prin decizia de soluționare a contestației a fost schimbat temeiul de drept. Acestea reprezintă aspecte vădite de nelegalitate care pot forma obiectul analizei sumare realizate în cadrul art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de suspendare cu privire la actele contestate până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022

Intimata-pârâtă DGAMC a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepția nulității recursului reclamantei și în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru neîndeplinirea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

La dosar reclamanta-recurentă a depus răspuns la întâmpinare.

Motivat în ședința publică din 21. XI.2023 Curtea a respins excepția nulității recursului și a încuviințat pentru reclamantă proba cu acte în susținerea recursului acte depuse la dosar în ședința publică din 23. XI.2023.

Curtea analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Curtea apreciază că în mod legal prima instanță a respins cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru neîndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de norma legală respectiv dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, condiția existenței unor cazuri bine justificate în sensul diferit prin art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Contrar, argumentelor recurentei-reclamante din cererea de recurs, Curtea apreciază că soluția de respingere a cererii de suspendare dispusă de prima instanță este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilorart. 14 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit. "t" din Legea nr. 554/2004 argumentele invocate nefiind aspecte vădite de nelegalitate de natură a infirma puternic prezumția de legalitate a actelor a căror suspendare se solicită.

În mod legal, prima instanță nu putea analiza în cadrul cererii de suspendare incidența în cauză pe o situație de fapt contestată a incidenței dispozițiilor art. 12 sau a art. 7 din Convenția din 1973 dintre SUA și România, deoarece aplicarea unei anume dispoziții reprezintă soluționarea pe fond a cauzei, respectiv dezlegarea problemei litigioase referitoare la datorarea sau nedatorarea sumei imputate de autoritățile fiscale cu titlu de redevență.

În opinia autorității fiscale sunt aplicabile dispozițiile art. 12 din Convenție cu privire la regimul redevențelor, iar în opinia reclamantei-recurente sunt incidente dispozițiile art. 7 din Convenție aplicabil profiturilor. În raport de această calificare rezultă impunerea legală sau nu a reclamantei pe sumele datorate, obligație realizată prin actele fiscale contestate.

Cât timp situația de fapt dedusă judecății este supusă unor dezbaterii contradictorii, în cadrul căreia se invocă probe sub forma opiniei de specialitate, pentru a căror evaluare instanța ar trebui să realizeze aprecieri ce țin de fondul și de corecta calificare a raportului juridic dedus judecății, nu se poate imputa instanței investite cu soluționarea cererii de suspendare a executării actului administrativ că nu a dezvoltat analiza condiției apartenenței de nelegalitate, o astfel de dezvoltare ar fi condus la prejudicierea fondului.

Curtea nu va reține pentru acest motiv opinia de specialitate depusă ca probă în recurs deoarece această opinie poate avea relevanță în litigiu pe fond în care se dezleagă aspectul litigios al calificării sumelor contestate și al aspectelor invocate de reclamantă privind nedatorarea redevențelor.

Aspectele de nelegalitate invocate în recurs privind lipsa de temei juridic al deciziei de impunere prin schimbarea acestuia de către organul de soluționare a contestației nu pot fi reținute ca reprezentând aspecte vădite și aparențe de nelegalitate de natură a fi încadrate în dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. "t" din Legea nr. 554/2004.

Problema litigioasă o reprezintă modalitatea de aplicare a Convenției pentru evitarea dublei impuneri dintre SUA și România care este de atributul instanței de fond investită cu soluționarea litigiului dintre părți, inclusiv cu aprecierea utilității opiniei juridice depusă ca probă în recurs.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 107 din 25 ianuarie 2023 a Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 4 decembrie 2023.