ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5731/2023

Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Călărași, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtei la plata, în termen de 3 zile calendaristice de la data soluționării cererii, a despăgubirilor în valoare de 11.687.463,2 RON, aferente celor 19.248 de capete porcine ucise pentru lichidarea focarului de pestă porcină africană, sub sancțiunea unor penalități de 0,5% din valoarea despăgubirilor pentru fiecare zi de întârziere și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. La data de 22.10.2021, reclamanta A. S.A a depus precizare la acțiune, prin care a arătat că renunță la soluționarea cauzei în contradictoriu cu pârâtul B. și că pretențiile deduse judecății, cu titlu de penalități de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, sunt solicitate ca despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reclamantei prin neplata înăuntrul termenului legal de 90 de zile a sumei de 11.687.463,20 RON. La data de 03.11.2021, reclamanta a depus note scrise, prin care a confirmat încasarea sumei de 11.687.462,8 RON din totalul de 11.687.463,2 care a fost stabilit prin procesul-verbal din data de 11.03.2021. Partea a arătat că nu mai solicită diferența de 0,4 RON, rămasă neachitată din debitul principal. De asemenea, în considerarea achitării voluntare de către pârâtă a debitului principal, a solicitat, în temeiul art. 436 alin. (2) C. proc. civ., continuarea judecății cu privire la pretențiile rămase nerecunoscute până în prezent, respectiv: - capătul de cerere nr. x, astfel cum a fost precizat, cu privire la despăgubirile reclamantei - capătul de cerere nr. x, cu privire la cheltuielile de judecată. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri,reprezentând un total de penalități aferente fiecărei zi de întârziere, în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere din valoarea despăgubirilor achitate tardiv, anume suma de 3.076.347,19 RON, defalcată după cum urmează: - debit neachitat: 11.687.463,2 RON x 0,5% = 58.437,31 RON/zi. Prima zi după scadență (10.05.2021) – data plății 1 (24.06.2021) = 45 zile întârziere; respectiv 58.437,31 x 45 zile = 2.629.687,95 RON; - debit neachitat: 3.813.615,95 RON x 0,5% = 19.068,07 RON/zi. Data plății 1 (25.06.2021) – data plății 2 (27.06.2021) = 3 zile de întârziere; respectiv 19.068,07 RON x 3 zile = 57.204,21 RON. - debit neachitat: 1.188.999,2 RON x 0,5% = 5.944,99 RON/zi. Data plății 2 (28.06.2021) – data plății 3 (25.08.2021) = 58 zile de întârziere; respectiv 5.944,99 RON x 58 zile = 344.809,42 RON. - debit neachitat: 228.999,2 RON x 0,5% = 1.144,99 RON/zi. Data plății 3 (26.08.2021) – data plății 4 (04.10.2021) = 39 zile de întârziere; respectiv 1.144,99 RON x 39 zile 44.654,61 RON; - total: 2.629.687,95 RON + 57.204,21 RON + 344.809,42 RON + 44.654,61 RON = 3.076.347,19 RON.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București – secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2048 din 29.12.2021: - a luat act de cererea de renunțare la judecată a reclamantei în contradictoriu cu pârâtul B., în calitate de Director executiv al DSVSA Călărași, cerere formulată la data de 21.10.2021; - a luat act de cererea de renunțare la judecată a reclamantei în contradictoriu cu pârâta DSVSA Călărași, cerere formulată la data de 02.11.2021, pentru diferența de 0,4 RON, debit principal; - a respins acțiunea reclamantei, astfel cum a fost restrânsă, formulată în contradictoriu cu pârâții B. și DSVSA Călărași, ca neîntemeiată; - a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A. S.A., care a solicitat casarea acesteia și: - în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe; În subsidiar, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată, în sensul obligării intimatei DSVSA Călărași la plata despăgubirilor solicitate, în valoare de 3.076.347,19 RON, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea căii de atac, încadrate în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost pronunțată fără a se judeca fondul, în contextul în care prima instanță a omis să rețină întemeierea cererii introductive pe instituțiile "refuzului nejustificat" asimilat, respectiv pe "faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal", instituții reglementate de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Recurenta a precizat ca instanța de fond s-a raportat doar la incidența în cauza de față a instituției "refuzului nejustificat", prin prisma definiției sale stricto sensu. Însă, cauzele juridice pe care acesta le-a invocat vizează: - pe de o parte, cazurile calificate de legiuitorul drept "refuzul nejustificat" asimilat, care beneficiază de semnificație proprie, fiind vorba despre "nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile." În speță, nepunerea în executare înseamnă refuzul plății despăgubirilor ce îi sunt datorate în termenul de 90 de zile, iar actul administrativ este reprezentat de procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor emis la data de 11.03.2021; - pe de altă parte, cazurile calificate de legiuitorul drept "faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal", adică în termenul de 90 de zile, conform prevederilor art. 5 alin. (1) din Normele metodologice din 2009, adoptate prin H.G. nr. 1214/2009. Recurenta a arătat că sentința contestată nu este motivată în raport de cauzele juridice invocate în acțiune, ceea ce înseamnă că soluția a fost pronunțată fără a se judeca fondul, împrejurare care impune casarea și trimiterea cauzei spre judecare aceleași instanțe. În al doilea rând, recurenta a subliniat faptul că instanța de fond a reținut în mod eronat succesiunea evenimentelor aflate în discuție, prin raportare la momentul împlinirii termenului de 90 de zile. În concret, acest termen s-a împlinit anterior parcurgerii tuturor procedurilor administrative pentru efectuarea plăți, respectiv, cel mai târziu, la data de 09.05.2021. În al treilea rând, recurenta a arătat faptul că prima instanță a reținut în mod greșit consecințele evenimentelor ce sunt reclamate în speță, prin raportare la momentul împlinirii termenului de 90 de zile. Recurenta opinează în sensul că atâta timp cât legiuitorul a calculat termenul de 90 de zile de plată a despăgubirilor începând cu momentul sacrificării animalelor, obligația statului, prin intermediul instituțiilor de resort, era de a iniția toate procedurile necesare într-o manieră în care acestea să fie îndeplinite până la momentul epuizării celor 90 de zile. Însă, partea a recepționat primele plăți doar după 140 de zile de la data sacrificării animalelor, adică cu 50 de zile de întârziere. Contrar susținerilor primei instanțe, prejudiciile au existat și au rezultat din lipsirea societății de posibilitatea de desfășurare a obiectului de activitate, ca urmare a sacrificării întregului efectiv de animale. Stabilirea prejudiciului s-a făcut prin raportare la o sumă forfetară, calculată pe zi de întârziere și dimensionată similar (0,5% pe zi) penalităților de întârziere pe care societatea a trebuit să le achite partenerilor săi comerciali (0,3% pe zi).

Apărările formulate în cauză Intimata Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Călărași a formulat întâmpinare/note scrise în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările prezentate la dosar.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Așa cum s-a prezentat la pct. 1 din decizia de față, obiectul acțiunii deduse judecății în contencios administrativ constă în obligarea intimatei Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Călărași la plata unor despăgubiri în cuantum de 3.076.347,19 RON, rezultate din refuzul efectuării plății despăgubirilor în sumă de 11.687.463,2 RON, în termenul de 90 de zile, instituit de prevederile art. 5 alin. (1) din Normele metodologice din 2009, adoptate prin H.G. nr. 1214/2009. După cum s-a arătat la pct. 2 din prezenta decizie, prima instanță a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată, cu motivarea că partea nu a probat îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de dispozițiile art. 565 alin. (2) din Codul Administrativ. Înalta Curte nu împărtășește soluția pronunțată de prima instanță și apreciază că sunt fondate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. Așa cum s-a arătat de către recurentă, sentința contestată a fost pronunțată fără a se judeca fondul, în contextul în care prima instanță a omis să rețină întemeierea cererii introductive pe instituțiile "refuzului nejustificat" asimilat, respectiv pe "faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal", instituții reglementate de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În concret, conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) din legea anterior nominalizată, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere reprezintă "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile." Este de observat faptul că legiuitorul român a schimbat optica cu privire la noțiunea de "refuz nejustificat de a soluționa o cerere", prin introducerea în cuprinsul acesteia a situației de nepunere în executare actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile. Pe cale de consecință, ipoteza neexecutării unui act administrativ emis de autoritatea publică, ca răspuns la cererea petentului, a fost încadrată în noțiunea de refuz nejustificat. Situația de fapt care a condus la promovarea prezentului litigiu este următoarea: Recurenta întreprinde activități zootehnice de tipul creșterii industriale de porcine, prin intermediul infrastructurii de care dispune în acest sens, inclusiv la Ferma nr. 3 Modelu din județul Călărași. În urma unei analize efectuate în data de 21.01.2021 asupra efectivelor din această fermă, Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală a emis buletinul de analiză nr. x/21.01.2021, cu rezultat pozitiv pentru pestă porcină africană. În baza rezultatului, au fost emise Ordinul Prefectului nr. 41/22.01.2021, decizia centrului local de control al bolilor Călărași nr. 679/22.01.2021, Decizia DSVSA Călărași nr. 4/22.01.2021 și a fost declarat oficial un focar de PPA la ferma recurentei. Lichidarea focarului a avut loc în perioada 23.01.2021 - 08.02.2021, timp în care au fost sacrificate în total 19.248 capete porcine. Ca urmare a întocmirii documentației corespunzătoare a finalizării sacrificărilor și a efectuării lucrărilor Comisiei de evaluare, prin Procesul-verbal încheiat la data de 11.03.2021, recurentei i-a fost stabilit dreptul de a încasa despăgubiri în sumă de 11.687.463,2 RON. Conform prevederilor art. 5 alin. (1) din Normele metodologice din 2009, adoptate prin H.G. nr. 1214/2009, recurenta era îndreptățită să primească aceste despăgubiri în termen de 90 de zile. Pentru încasarea acestora, recurenta s-a adresat autorității intimate prin adresa nr. x/05.05.2021 și adresa din data de 12.05.2021. Recurenta susține faptul că plata despăgubirilor s-a făcut abia după 140 de zile de la data sacrificării animalelor, respectiv cu 50 de zile întârziere, motiv pentru care apreciază că este îndreptățită să primească penalități de întârziere. Înalta Curte constată faptul că instanța de fond nu a analizat cauzele juridice invocate prin acțiune de către recurentă, în condițiile în care aceasta s-a raportat doar la incidența instituției "refuzului nejustificat", prin prisma definiției sale stricto sensu. Însă, cauzele juridice pe care recurenta le-a invocat vizează: - pe de o parte, cazurile calificate de legiuitorul drept "refuzul nejustificat" asimilat, care beneficiază de semnificație proprie, fiind vorba despre "nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile." În speță, nepunerea în executare înseamnă refuzul plății despăgubirilor ce îi sunt datorate în termenul de 90 de zile, iar actul administrativ este reprezentat de procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor emis la data de 11.03.2021; - pe de altă parte, cazurile calificate de legiuitorul drept "faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal", adică în termenul de 90 de zile, conform prevederilor art. 5 alin. (1) din Normele metodologice din 2009, adoptate prin H.G. nr. 1214/2009. În concluzie, nemotivarea hotărârii sub aspectele de esență echivalează cu necercetarea fondului cauzei, situație în raport cu care, pentru respectarea dublului grad de jurisdicție, se impune admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare către aceeași instanță care urmează să se pronunțe asupra cauzelor juridice invocate de recurentă prin acțiunea dedusă judecății. Totodată, instanța de trimitere urmează să analizeze și îndeplinirea condițiilor impuse de prevederile art. 577 din Codul administrativ. Instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune să analizeze celelalte critici de nelegalitate prezentate de recurentă, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.