ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5590/2023

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 23.01.2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii cu privire la cererea de despăgubire nr. x/01.08.2022, recepționată de pârât la data de 17.05.2022, conform confirmării de primire, și completată la data de 21.06.2022. Cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin încheierea din 20 martie 2023 a Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal s-a amânat pronunțarea pentru data de 31.03.2023.

Prin sentința nr. 39 din 31 martie 2023 a Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. și a fost obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să emită decizia de soluționare a cererii de despăgubire formulată de reclamantă și înregistrată la FGA sub nr. x/01.08.2021.

Totodată, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 20 martie 2023 și a sentinței nr. 39 din 31 martie 2023 ale Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Criticile subsumate motivului de recurs invocat sunt, în esență, următoarele:

- Sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 8, 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 96 pct. 1 din C. proc. civ.. Recurentul-pârât a susținut că, prin apărările formulate în fața primei instanțe, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Brașov având în vedere dispozițiile art. 1 și art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 care reglementează competența exclusivă a instanței de la sediul FGA, iar instanța de fond în mod greșit a apreciat că este competentă teritorial să soluționeze cauza;

- Sentința instanței de fond este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări ale legii, respectiv a art. 2 alin. (1) lit. h) și art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004;

Recurentul-pârât a arătat că în raport de scopul Fondului, acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței asigurătorilor cu respectarea principiului nediscriminării și al egalității de tratament în soluționarea cererilor formulate de creditorii de asigurări și în raport cu specificul complexitatea și încărcătura activității Fondului, și având în vedere că legea specială nu prevede un termen imperativ prin care Fondul ar fi obligat la soluționarea cererilor potențialilor creditori de asigurări, nu se poate reține în sarcina FGA un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantei.

De asemenea, recurentul-pârât a reluat toate apărările formulate și în fața instanței de fond, prezentând pe larg situația de fapt, volum extrem de mare de dosare de daună și cereri de plată, faptul că acestea trebuie instrumentate în ordinea înregistrării și a completării dosarelor, cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 213/2015 și Norma nr. 16/2015, în vederea protejării fiecărui creditor de asigurare, precum și faptul că prin stabilirea de către instanță a obligației în sarcina pârâtului de a soluționa o cerere de plată înaintea altor cereri, se încalcă regula de soluționare după criteriul vechimii cererii adresate Fondului, iar termenul de 30 de zile nu se poate aplica unei proceduri atât de complexe și nu poate fi considerat un termen rezonabil potrivit practicii CEDO și CJUE.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării recursului, solicitând anularea acestuia raportat la art. 197 C. proc. civ., în situația neconformării obligației de a timbra.

De asemenea, prin întâmpinare s-a invocat și excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 20 martie 2023. Intimata-reclamantă a arătat că excepția a fost invocată pentru prima dată în recurs, nefiind invocată și în fața instanței de fond, unde pârâtul nu a formulat întâmpinare, ci doar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau, în subsidiar, ca nefondată.

Pe fondul recursului, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea soluției primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

În esență, a reiterat că nu a primit niciun răspuns la cererile depuse la FGA, deși a trecut mai bine de un an, sens în care este evident că a fost depășit "un termen rezonabil", raportat și la vătămarea gravă suferită de intimata-reclamantă care impunea un răspuns prompt și eficient din partea recurentului-pârât.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Analizând, cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., excepția netimbrării recursului și excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 20 martie 2023, invocate pe calea întâmpinării de către intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate, motiv pentru care le va respinge.

Referitor la excepția netimbrării recursului, Înalta Curte constată că recurentul-pârât s-a conformat obligației instituite în sarcina sa, în cadrul procedurii de regularizare a cererii, și a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON aferentă recursului formulat, astfel cum reiese din înscrisul aflat la dosarului.

Cât privește excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 20 martie 2023, Înalta Curte reține că potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

În speță, obiectul prezentului recurs îl reprezintă și încheierea de ședință din 20 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal prin care s-a amânat pronunțarea pentru data de 31.03.2023.

În primul rând, Înalta Curtea apreciază că trebuie stabilită natura încheierii atacate cu prezentul recurs, relevante în acest sens fiind dispozițiile art. 235 C. proc. civ. care disting între încheieri preparatorii și încheieri interlocutorii: "Instanța nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase."

Analizând conținutul încheierii atacate, în raport de dispozițiile legale menționate mai sus, Înalta Curte constată că prin această încheiere instanța de fond nu s-a pronunțat asupra vreunor excepții procesuale, incidente procesuale sau alte chestiuni litigioase care să anticipeze soluția finală.

Astfel, fiind la primul termen de judecată acordat în cauză, Curtea de apel a constat că este competentă să procedeze la soluționarea cauzei în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (1) teza finală coroborat cu alin. (3) din Legea nr. 554/2004, având în vedere calitatea pârâtului de unitate centrală și domiciliul reclamantului, aflat în circumscripția Curții de Apel Brașov. A mai constatat că pârâtul nu a formulat întâmpinare, în schimb, a depus la dosar concluzii scrise în cuprinsul cărora a invocat și, respectiv, a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, instanța calificând această solicitare ca fiind o apărare de fond. De asemenea, a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Prin urmare, încheierea recurată are caracter vădit preparator, fiind o încheiere premergătoare și nu una interlocutorie.

Fiind stabilită natura încheierii atacate, Înalta Curte urmează să analizeze dacă acest act procedural poate face obiectul unei căi de atac, în speță a recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1): "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Pe de altă parte, art. 494 C. proc. civ. prevede că: "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune."

În acest context, dispozițiile art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile în speță, prin acestea stabilindu-se că "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel."

Cum încheierea recurată nu face parte din categoria celor pentru care există dispoziții procedurale exprese în ceea ce privește atacarea lor, rezultă că aceasta urmează regimul juridic comun al tuturor încheierilor premergătoare care, ca regulă, pot fi atacate odată cu fondul cauzei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că este învestită în mod legal cu recursul declarat de pârât împotriva încheierii de ședință din 20 martie 2023 aceasta putând fi atacată odată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei, respectiv cu sentința nr. 39 din 31 martie 2023 a Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal.

Argumentele intimatei-reclamante referitoare la faptul că excepția a fost invocată pentru prima dată în recurs, nefiind invocată și în fața primei instanțe, nu atrag inadmisibilitatea căii de atac, cum eronat susține intimata-reclamantă, acestea urmând să fie avute în vedere de instanța de control judiciar la analiza incidenței motivelor de nelegalitate formulate în cadrul memoriului de recurs.

2.2. Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum și prin raportare la dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele prezentate în cele ce urmează.

Prin prima critică de nelegalitate formulată, recurentul-pârât a susținut că a invocat în fața primei instanțe excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Brașov raportat la dispozițiile art. 1 și art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 care reglementează competența exclusivă a instanței de la sediul FGA, însă instanța de fond în mod greșit a apreciat că este competentă teritorial să soluționeze cauza.

Înalta Curte constată că această critică vizând încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe formulată de recurentul-pârât nu poate fi primită, întrucât din actele dosarului nu reiese că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată în fața instanței de fond în condițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., respectiv la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate.

Primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața Curții de Apel Brașov a fost 20 martie 2013, termen la care nu a fost invocată excepția de necompetență a instanței nici de către părți, nici de către judecător din oficiu.

Or, efectul omisiunii de a invoca necompetența teritoriale la primul termen de judecată la care părțile erau legal citate este stabilirea competenței instanței inițial învestite de a soluționa cererea de chemare în judecată. De lege lata, invocarea necompetenței ulterior acestui moment nu mai este cu putință, odată depășit termenul procedural de invocare a necompetenței, instanța rămânând competentă să judece, chiar dacă dispoziția legală incidentă ar fi menționat competența unei altei instanțe.

Deși recurentul-pârât susține că prin apărările formulate ar fi invocat excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Brașov, Înalta Curte reține că în cauză pârâtul nu a formulat întâmpinare, în schimb, a depus la dosar concluzii scrise în cuprinsul cărora a invocat și, respectiv, a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată. Așadar, nici măcar în cuprinsul concluziilor scrise nu s-a invocat o excepție de ordine publică.

Prin urmare, excepția de necompetență teritorială nu a fost invocată în termenul reglementat de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., iar expirarea acestui termen atrage, conform art. 185 alin. (1) din același cod, decăderea din dreptul de a o mai invoca, chiar dacă aceasta este de ordine publică. Astfel, Curtea de Apel Brașov a fost competentă să soluționeze fondul litigiului dedus judecății, în condițiile în care competența teritorială a fost deja dobândită de această instanță prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență, pentru care legiuitorul a stabilit că poate fi invocată până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Prin a doua critică de nelegalitate s-a susținut că sentința a fost pronunțată cu greșita aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 raportat la situația de fapt dedusă judecății.

În ceea ce privește situația de fapt, Înalta Curte reține că intimata-reclamantă A. a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea autorității recurente la emiterea unei decizii prin care să îi soluționeze cererea de despăgubire nr. x/01.08.2022, reprezentând prejudiciul suferit în urma unui eveniment rutier.

Prima instanță a ajuns la concluzia că autoritatea pârâtă nu a fost respectat un termenul rezonabil în soluționarea cererii reclamantei, motiv pentru care a admis acțiunea și a obligat pârâtul să soluționeze cererea de despăgubire nr. x/01.08.2022.

Înalta Curte împărtășește concluzia primei instanțe și constată că soluția a fost pronunțată cu aplicare corectă a normelor de drept material, nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Legiuitorul a înțeles să supună regulilor și principiilor contenciosului administrativ reglementat de Legea nr. 554/2004 cererile formulate de solicitantă, precum și deciziile autorității administrative.

În cazul în care autoritatea întârzie emiterea deciziei de despăgubire, solicitanta are la dispoziție remediul prevederilor din Legea nr. 554/2004, prin care poate cere obligarea acesteia să emită decizia în conformitate cu dispozițiile art. 8, 11 și 18 din Legea contenciosului administrativ.

Dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 prevăd un termen de 30 de zile în care autoritatea să răspundă solicitantei, dacă prin lege nu se prevede alt termen.

În acest context, nu pot fi reținute criticile recurentului-pârât în sensul că, în lipsa unui termen legal pentru soluționarea cererii de plată depuse în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 213/2015, termenul stabilit de către instanța de fond nu respectă exigențele unui termen rezonabil, raportat la numărul cererilor de plată înregistrate și necesitatea soluționării acestora în ordinea înregistrării.

Faptul că legiuitorul nu a prevăzut în cuprinsul Legii nr. 213/2015 un alt termen față de dispozițiile Legii nr. 554/2004 are semnificația incidenței dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din lege și nu reprezintă o lacună legislativă sau, dimpotrivă, aplicarea unui alt termen ce este lăsat la latitudinea autorității publice.

Totodată, împrejurarea că autoritatea recurentă are în curs de soluționare un număr foarte mare de cereri nu este opozabil intimatei – reclamante și nu poate constitui un motiv care să golească de conținut drepturile acesteia.

Atunci când complexitatea procedurii administrative face imposibilă, în mod obiectiv, încadrarea în termenul general de 30 de zile, conduita autorității urmează a fi analizată prin prisma principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ca garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabilă nu doar procedurii judiciare propriu-zise, ci și celei administrative sau execuționale.

Termenul rezonabil constituie și o garanție a dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care, deși nu este direct aplicabil în raporturile juridice interne, ar trebui să constituie un veritabil reper în organizarea activității autorităților publice.

Astfel, soluționarea cererilor de plată se poate realiza în mod temeinic și legal într-un termen rezonabil, care trebuie apreciat în particular, de la caz la caz, în funcție de complexitatea pe care o presupune fiecare dosar de daună în parte, termen rezonabil de natură a permite FGA să urmeze toate operațiunile administrative impuse de cadrul normativ, fără a prelungi procedura sine die.

De altfel, nici până la soluționarea prezentului recurs nu s-a făcut dovada soluționării de către recurentul-pârât a cererii de despăgubire formulate de către intimata-reclamantă la data de 01.08.2022, ceea ce constituie o confirmare a soluției pronunțate de către instanța de fond, criticile formulate prin cererea de recurs nefiind de natură să atragă reformarea acesteia.

2.3. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă excepția netimbrării și excepția inadmisibilității recursului, invocate de intimata-reclamantă prin întâmpinare, precum și recursul formulat de pârât, ca nefondat.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., va obligă recurentul-pârât, ca parte care a pierdut procesul, la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 1150,87 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția netimbrării și excepția inadmisibilității recursului, invocate de intimata-reclamantă.

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva încheierii din 20 martie 2023 și sentinței nr. 39 din 31 martie 2023 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 1150,87 RON.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.