ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1515/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 11213 din 15.11.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței să dispună admiterea contestației, anularea, în parte, a deciziei ca nelegală și netemeinică și, pe cale de consecință, admiterea cererii de plată a despăgubirilor în cuantum de 450.000 RON solicitate în conformitate cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu sentința civilă nr. 6407/14.10.2016 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2016. 1.

Hotărârea instanței de fond În rejudecare, după casarea cu trimitere, prin sentința civilă nr. 1873 din 9 decembrie 2021, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. A anulat în parte Decizia FGA nr. 11213/15.11.2017, în ceea ce privește partea respinsă a cererii de plată și a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii prin care să stabilească în favoarea reclamantului un supliment de despăgubire de 262.478 RON (diferența de la despăgubirea de 187.522 RON stabilită prin decizie, până la maximul de 450.000 RON). Totodată, a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către reclamant a sumei de 50 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, recurentul-pârât a considerat că raționamentul instanței de fond este eronat, deoarece instanța a criticat Ghidul care a stat la baza elaborării procedurii interne din punctul de vedere al perioadei la care acesta se raportează, respectiv anii 2009-2010. Astfel, judecătorul de fond a apreciat greșit în sensul suplimentării sumei acordate, întrucât Ghidul emis de către Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (FPVS) face o analiză a anilor 2009-2010, "fără a proceda la o analiză comparativă a jurisprudenței din anii 2013-2017, care a suferit modificări majore." A arătat că, pe de-o parte, raportarea acordării despăgubirilor la Ghidul FPVS actual este o metodă folosită în prezent de către toți asigurătorii, fiind preluată și de către Fondul de Garantare a Asiguraților, iar acest ghid stabilește măsurile reparatorii la nivelul anilor 2009-2010, neexistând un Ghid actualizat la nivelul anilor 2013-2017. De asemenea, acest ghid este utilizat inclusiv de lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de faliment în vederea verificării și înscrierii creanțelor în tabelul de creanțe al societății de asigurare aflată în faliment, în cazul de față S.C. B.. Pe de altă parte, recurentul-pârât a susținut că practica judiciară în materia asigurărilor nu poate constitui decât un punct de reper pentru Fondul de Garantare a Asiguraților și nicidecum un criteriu. Fondul de Garantare a Asiguraților este o instituție juridică de drept public născută pe fondul unei situații de criză, respectiv aceea de intrare în faliment al unui asigurător. Fondul de Garantare nu este continuatorul societății de asigurare, drept urmare practica în materia despăgubirilor acordate se formează în prezent, ținând cont de specificul instituției pârâte. O altă critică adusă hotărârii recurate de către recurentul-pârât este faptul că judecătorul de fond nu a procedat la menționarea criteriilor folosite cu privire la suma acordată suplimentar. A învederat faptul că sentința pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2016 nu are putere de lucru judecată în relația cu FGA deoarece autoritatea de lucru judecat presupune să existe identitate de părți, cauză și obiect, iar în cauza menționată FGA nu a fost parte, deci lipsește unul din elementele constitutive ale instituției autorității de lucru judecat. De asemenea, instanța de judecată nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 435 C. proc. civ. care se referă la efectele unei hotărâri judecătorești față de terți, cum este și cazul Fondului de Garantare a Asiguraților în raport cu sentința pronunțată în dosarul nr. x/2016, care nu este definitivă deoarece, apelul a fost suspendat ca urmare a deschiderii procedurii de faliment față de S.C. B.. Deci, sentința la care a făcut trimitere instanța de fond nu are autoritate de lucru judecată față de pârât și nici putere executorie provizorie vis-a-vis de pârât, deoarece aceasta nu poate fi pusă în executare împotriva Fondului de Garantare a Asiguraților, ci doar împotriva părții care a căzut în pretenții. A mai criticat faptul că instanța a reținut că nu sunt avute în vedere, în Ghid, noile orientări jurisprudențiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului, însă nu a precizat hotărârile/spețele de care actul menționat ar fi trebuit să țină seama. Totodată, instanța nu a ținut cont că acest Ghid a avut în vedere jurisprudența creată la nivel național, nu a avut în vedere scopul pentru care a fost constituit FGA, astfel cum este prevăzut la art. 2 din Legea nr. 213/2015 și nici dispozițiile art. 30 din același act normativ, în care se prevede că FGA și ASF au dreptul să emită reglementările necesare în vederea desfășurării activității. Făcând referire la Decizia nr. 4645/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul-pârât a susținut că era necesară crearea acestui Ghid, având în vedere numărul foarte mare de societăți aflate în procedura de faliment și numărul mare de cereri de deschidere a dosarelor de daună și a cererilor de plată adresate FGA, pentru eliminarea oricărei posibilități de instrumentare în mod discriminatoriu a dosarelor de daună, încercându-se o abordare echitabilă raportat la alte persoane vătămate în incidente similare. 1.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului motivat de faptul că acesta reprezintă o copie a recursului formulat de FGA la data de 24.08.2018 împotriva sentinței civile nr. 2989/22.06.2018 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr. x/2017, recurs soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 2338 din 13.04.2021 prin care s-a dispus anularea recursului formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esență, a arătat că solicitarea recurentului-pârât de diminuare a cuantumului daunelor morale acordate de instanța de fond peste mediile aritmetice stabilite de acest Ghid este nelegală, deoarece nu se întemeiază pe lege ori principii de drept, ci în baza unui Ghid care reprezintă doar un înscris sub semnătură privată. Nu se poate reține că prima instanță ar fi încălcat sau interpretat greșit dispozițiile de drept material incidente, cuantumul daunelor morale acordate reprezentând o reparație echitabilă și efectivă, în condițiile în care prejudiciul suferit de reclamant, așa cum s-a reținut în urma amplului probatoriului administrat, este unul major. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 16 martie 2023, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs 2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că intimatul-reclamant a invocat excepția nulității recursului, motivat de faptul că acesta reprezintă o copie a recursului formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților la data de 24.08.2018 împotriva sentinței civile nr. 2989/22.06.2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2017, recurs soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 2338 din 13.04.2021 în sensul anulării ca nemotivat. Totodată, a arătat că în cuprinsul cererii de recurs nu se invocă nicio normă de drept material care să fi fost încălcată prin hotărârea atacată, criticile formulate vizând aspecte de fapt cu privire la un înscris sub semnătură privată, respectiv "Ghidul de acordare a danunelor morale". Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată că, întradevăr, prin cererea de recurs formulată în cauză se copiază o parte din criticile formulate prin memoriul de recurs care a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, dar se și adaugă la motivare, fiind formulate critici concrete care se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În esență, prin cererea de recurs se critică modificarea cuatumului daunelor morale de către instanța de fond, invocându-se reținerea greșită a autorității de lucru judecat provizorie a sentinței civile nr. 6407/14.10.2016 a Tribunalului București – secția a VI-a Civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2016, precum și încălcarea normelor de drept material reprezentate de dispozițiile art. 49 din Norma ASF nr. 14/2011, art. 2, art. 12 și art. 30 din Legea nr. 213/2015. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant. 2.2. Argumentele de fapt și de drept relevante Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru considerente prezentate în continuare. În ceea ce privește situația de fapt, Înalta Curte reține că la data de 11.09.2013 reclamant A. a fost victima unui accident rutier produs din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x. La data producerii accidentului autoturismul menționat era asigurat la S.C. B.. Urmare a deschiderii procedurii falimentului cu privire la S.C. B., reclamantul s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraților, care, prin Decizia nr. 11213/15.11.2017 a admis cererea de plată formulată de petent pentru suma de 187.522 RON daune morale și materiale. Totodată, a respins cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată pentru daunele morale, precum și solicitarea de acordare a unei prestații periodice. Prima instanță a anulat în parte Decizia FGA nr. 11213/15.11.2017, în ceea ce privește partea respinsă a cererii de plată și a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii prin care să stabilească în favoarea reclamantului un supliment de despăgubire de 262.478 RON (diferența de la despăgubirea de 187.522 RON stabilită prin decizie, până la maximul de 450.000 RON). Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor formulate. Prima critică de nelegalitate vizează reținerea greșită a instanței de fond cu privire la incidența, în cauză, a autorității de lucru judecat provizorie a sentinței civile nr. 6407/14.10.2016 pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2016. Înalta Curte constată că sunt corecte susținerile recurentului-pârât potrivit cărora sentința pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2016 nu are putere de lucru judecată, deoarece autoritatea de lucru judecat presupune să existe identitate de părți, cauză și obiect, iar în cauza menționată lipsește unul din elementele constitutive ale instituției autorității de lucru judecat. Or, în acord cu susținerile recurentului-pârât, Înalta Curte constată că Fondul de Garantare a Asiguraților nu a fost parte în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului București – secția a VI-a Civilă prin care s-au acordat intimatului-reclamant despăgubiri materiale și morale, debitoare fiind societatea de asigurare S.C. B.. Chiar dacă această critică de nelegalitate este întemeiată, în sensul că sentința civilă nr. 6407/14.10.2016 pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2016 nu poate să îi fie opusă Fondului de Garantare a Asiguraților, ci doar părții care a căzut în pretenții, Înalta Curte constată că raționamentul primei instanțe prin care a evaluat și cuantificat daunele morale, întemeiat pe normele juridice aplicabile speței, este unul corect și va fi menținut. În prezenta cauză, intimatul-reclamant și-a limitat pretențiile la suma maximă permisă de lege solicitând acordarea sumei de 450.000 RON reprezentând daune morale, situație în care devin aplicabile dispozițiile din Norma A.S.F. nr. 14/2011, în vigoare la momentul încheierii poliței de asigurare. Potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 14/2011 (în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată), în cazul vătămărilor corporale, daunele morale se acordă "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". În ceea ce privește legislația din România, astfel cum reiese din art. 1381 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparație, iar potrivit art. 1385 alin. (1) din C. civ., repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, fără însă ca acordarea despăgubirii să ducă la îmbogățirea fără justă cauză a victimei. Prin cererea de recurs, pârâtul FGA nu a contestat urmările negative suferite de reclamant, astfel cum au fost constatate de instanța de fond, ci a invocat utilizarea, conform procedurii interne, a Ghidului de acordare a danunelor morale prin care au fost stabilite praguri valorice în funcție de gravitatea vătămării și numărul de zile de îngrijiri medicale. Faptul că recurentul-pârât a elaborat o procedură internă de cuantificare a daunelor morale, pentru a realiza o stabilire echitabilă raportat la alte persoane vătămate în incidente similare nu conduce la obligativitatea acestei proceduri în fața instanței de judecată. O reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale recurentului-pârât nu poate avea întâietate în raport cu o normă legală cu forță juridică indiscutabil superioară, astfel, nivelurile prevăzute în "Ghidul de acordare a danunelor morale" reprezintă cel mult repere orientative, nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporționalitate a sumelor precizate în acesta cu titlu de daune morale și situațiile concrete deduse analizei Fondului și subsecvent instanțelor de judecată. Prin urmare, Înalta Curte nu poate însă să dea întâietate sumelor stabilite automat și formalist conform acestei proceduri, în măsura în care într-o anumită cauză se aduc argumente solide ce antamează criterii din practica judiciară relevantă a stabilirii și acordării daunelor morale și denotă greșita stabilire a acestui cuantum de către recurentul-pârât. În ceea ce privește daunele morale, Înalta Curte are în vedere că, în lipsa unor criterii legale sau a unor limite legale, stabilirea cuantumului acestora nu poate fi realizată prin raportare la parametri preciși/exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă largă de apreciere a autorității învestite cu cererea ce poate fi analizată în concret doar prin raportare la nerespectarea caracterului proporțional al despăgubirilor acordate, în raport de consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, precum și de importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Instanța de control judiciar reține că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraților nu este un succesor în drepturi și obligații al asigurătorilor, ci garantează în condițiile și limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015 plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenței și întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptățite să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit, ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă. Așadar, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferit de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii. Aplicând aceste considerente de ordin legislativ și teoretic la speța de față, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a statuat în echitate asupra despăgubirilor acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale cazului. Astfel, a avut în vedere faptul că intimatul-reclamant a suferit vătămări corporale importante, fiind spitalizat în repetate rânduri în încercarea de a se găsi soluții medicale pentru ameliorarea stării sale. În final, acestuia i-a fost amputat membrul inferior stâng, capacitatea sa de muncă fiind pierdută în totalitate. În tot intervalul de timp dedicat intervențiilor medicale suferința fizică și psihică a intimatului-reclamant a fost la un nivel ridicat, acesta confruntându-se cu o stare depresivă accentuată și cu o pierdere a încrederii în sine. Pe perioada spitalizării reclamantul s-a confruntat cu numeroase alte incidente medicale – infecții contractate în spital, tulburări digestive acute – care au accentuat nivelul de suferință al acestuia. Totodată, întreaga viață a reclamantului a fost complet bulversată și deturnată de la un curs normal, acesta transformându-se dintr-o persoană activă într-o persoană ce își reproșează starea de boală, considerându-se chiar o povară, așa cum rezultă din documentele medicale de evaluare psihologică. Or, pierderea încercată de intimatul-reclamant are o legătură directă de cauzalitate cu producerea accidentului rutier. Intimatul-reclamantul a fost supus, de asemenea, unor suferințe suplimentare în procedurile de recuperare fizică și de adaptare prin kinetoterapie la noua sa stare fizică. Prin urmare, soluția primei instanțe prin care recurentul-pârât a fost obligat să emită o decizie și să acorde intimatului-reclamant diferența de despăgubire în sumă de 262.478 RON, până la maximul de 450.000 RON este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților va fi respins ca nefondat.