ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1616/2024

Ședința publică din data de 21 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 13.01.2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să soluționeze cererile de despăgubire formulate ca urmare a accidentului de circulație din data de 15.08.2021, formând obiectul dosarelor de despăgubire x, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din 5 aprilie 2023, Curtea a respins excepția necompetenței teritoriale invocată de pârât, a calificat excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât ca fiind o apărare pe fondul cauzei și a amânat pronunțarea la data de 20 aprilie 2023.

Prin sentința civilă nr. 51 din 20 aprilie 2023, Curtea a admis în parte acțiunea reclamantei, a obligat pârâtul să soluționeze cererea de despăgubire ce formează obiectul dosarului de daună nr. x (daune materiale auto) și a respins, ca rămas fără obiect petitul privind soluționarea cererii de despăgubire ce formează obiectul dosarului de daună nr. x (vătămare corporală).

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.550 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii formulate și înlăturarea obligațiilor stabilite în sarcina sa, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., a apreciat recurentul că soluționarea cu întârziere a unei cereri/nesoluționarea în termenul prevăzut de lege de către FGA reprezintă un act administrativ asimilat, iar, potrivit art. 1 coroborat cu art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, împotriva deciziei de respingere a cererii de plată se poate formula contestație la instanțele civile de la sediul Fondului.

Astfel, competența de soluționare a cauzei aparținea Curții de Apel București, instanța de la sediul FGA, și nu Curții de Apel Galați.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut recurentul că instanța de fond a aplicat și a interpretat greșit dispozițiile art. 11 și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, art. 20 din Norma 24/2015 și art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea 554/2004.

Deși a avut în vedere dispozițiile legii speciale din care rezultă complexitatea activității desfășurată de FGA, instanța de fond a apreciat că FGA este ținut să respecte termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004. Pe de altă parte, chiar și în ipoteza în care Fondul este ținut de soluționarea cererilor de plată într-un termen rezonabil, instanța a reținut că termenul scurs de la data depunerii cererii este prea mare pentru a fi apreciat ca rezonabil.

A precizat recurentul că, până la data de 30.06.2022, pentru B. S.A. au fost primite la Fond peste 267.000 cereri de plată, în condițiile în care se află în lucru în continuare dosare de daună preluate de la C. S.A., D., E. S.A. și F., acestea fiind instrumentate și soluționate de către Fond în ordinea înregistrării și completării dosarelor, Fondul efectuând toate activitățile și respectând în totalitate procedura impusă de lege în vederea protejării dreptului garantat tuturor creditorilor de asigurare. Informații referitoare la situația cererilor de plată înregistrate la Fond pot fi obținute accesând pagina de internet a Fondului.

Astfel, conform prevederilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, Fondul, pe măsura înregistrării și analizării cererilor de plată ale petenților și a documentației justificative aferente și ulterior avizării dosarelor de daună de către direcțiile sale de specialitate, întocmește listele creditorilor de asigurări ale căror creanțe certe, lichide și exigibile urmează a se plăti din disponibilitățile sale. Listele creditorilor de asigurări sunt supuse aprobării comisiei speciale, plata indemnizațiilor/despăgubirilor urmând a se face ulterior acestei aprobări.

Din perspectiva termenului rezonabil de soluționare, prin recomandarea privind buna administrare, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a cerut guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări, să acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă.

Prin urmare, având în vedere specificul activității FGA, de schemă de garantare a asiguraților, precum și volumul fluctuant al cererilor de plată ce pot fi înregistrate în segmente diferite de timp, în funcție și de portofoliul societăților de asigurare insolvente, legiuitorul nu a înțeles să prevadă un termen imperativ pentru soluționarea cererii (efectuarea plății/emiterea deciziei).

Așa fiind, instanța de fond a adăugat la lege, stabilit arbitrar un termen (implicit) și discriminând petenții care au depus cereri anterior intimatei din cauză.

În cazul Legii nr. 213/2015, lipsa reglementării unui termen de soluționare a petițiilor ce sunt adresate Fondului nu constituie o lacună legislativă constând într-o omisiune ce poate fi suplinită de judecător prin asimilare, ci de o asume conștientă a unor situații care, obiectiv, fac imposibilă soluționarea tuturor petițiilor într-un termen prestabilit.

Fondul instrumentează și soluționează volumul extrem de mare în ordinea înregistrării și completării dosarelor, cu respectarea procedurii complexe reglementate de Legea nr. 213/2015 și de Norma nr. 24/2019 în vederea protejării tuturor creditorilor de asigurare.

Astfel, în aprecierea respectării termenului rezonabil în soluționarea cererilor trebuie avute în vedere, pe de o parte, complexitatea procedurii și, pe de altă parte, volumul extrem de mare al dosarelor de daună și al cererilor de plată înregistrate și instrumentate de Fond cu privire la polițele de asigurare emise de societățile de asigurare față de care au fost pronunțate hotărâri de deschidere a procedurii insolvenței sau aflate în insolvență.

Prin urmare, acțiunea promovată de reclamantă este inadmisibilă, având în vedere că (i) Legea 213/2015, ca lege specială în materie, reglementează în mod expres procedura de urmat pentru creditorii de asigurări în vederea obținerii despăgubirilor de la Fond, (ii) legea specială nu prevede un termen imperativ de soluționare a cererilor de plată formulate de creditorii de asigurări, (iii) intrarea în procedura de faliment a societății B. S.A. a determinat formularea unui număr foarte mare de cereri de plată, iar la momentul constatării insolventei față de această societate subscrisa mai aveam de soluționat și alte cereri de plată formulate în urma deschiderii procedurii falimentului față de D. S.A., C. S.A., E., F. S.A. și având în vedere (iv) respectarea principiului nediscriminării și al egalității de tratament în soluționarea cererilor de plată.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii recurate, ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, cu argumentele recurentului și cu apărările formulate de intimată, constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Cu titlu prealabil, în raport cu criticile recurentului vizând aplicabilitatea dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, instanța de control judiciar constată că acțiunea a fost introdusă pe rolul instanței de judecată la data de 13.01.2023, după modificarea art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 prin O.U.G. nr. 102/2021 în sensul stabilirii competenței în favoarea instanțelor civile de la sediul Fondului pentru soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de respingere a sumelor pretinse.

Astfel, avându-se în vedere că, în fața primei instanțe, în condiții procedurale a fost invocată numai excepția necompetenței teritoriale, în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. nu se poate invoca direct în recurs necompetența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în favoarea instanțelor civile.

Prin urmare, argumentele recurentului, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., vor fi analizate doar din perspectiva instanței competente teritorial a soluționa acțiunea.

Intimata-reclamantă A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat obligarea autorității recurente Fondul de Garantare a Asigurărilor la soluționarea cererii de plată pentru daune materiale produse în urma accidentului din 15.08.2021, formulată la data de 18.08.2022, ce a făcut obiectul dosarului de daună nr. x.

Astfel, din punct de vedere al competenței teritoriale, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 2 din Legea nr. 554/2004, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a respins excepția necompetenței teritoriale.

În ceea ce privește restul criticilor recurentului-pârât, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în cazul în care autoritatea întârzie emiterea deciziei de despăgubire, solicitantul are la dispoziție remediul prevederilor din Legea nr. 554/2004, prin care poate solicita obligarea acesteia să emită decizia în conformitate cu dispozițiile art. 8, 11 și 18 din Legea contenciosului administrativ.

Hotărârea primei instanțe nu poate fi cenzurată din perspectiva dispozițiilor legale invocate de recurent, art. 11 și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma nr. 24/2015, avându-se în vedere că, aceste dispoziții se referă la procedura și condițiile de efectuare a plăților din disponibilitățile Fondului, precum și modalități de recuperare a sumelor plătite de la Fond, iar recurentul-pârât nu a fost obligat la plată, ci la soluționarea pe fond a cererii de plată.

Dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 prevăd un termen de 30 de zile în care autoritatea să răspundă solicitantului, dacă prin lege nu se prevede alt termen.

După cum a constatat și prima instanță, Legea nr. 213/2015 nu prevede un termen anume pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de plată. Când legea specială nu prevede un termen derogatoriu pentru rezolvarea cererii, este aplicabil termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004.

Prin motivele de casare, recurentul-pârât a susținut, în esență, că nu se poate aplica acest interval de timp, în raport cu numărul mare de cereri ce trebuie soluționate și că, prin urmare, cererile se soluționează într-un termen rezonabil.

Or, reține Înalta Curte că soluționarea cererilor într-un termen rezonabil poate fi invocată numai de către petent/solicitant împotriva autorității ce are această obligație și nu invers.

Faptul că legiuitorul nu a prevăzut în cuprinsul Legii nr. 213/2015 un alt termen față de dispozițiile Legii nr. 554/2004 are semnificația incidenței disp. art. 2 alin. (1) lit. h) din lege și nu reprezintă o lacună legislativă sau, dimpotrivă, aplicarea unui alt termen ce este lăsat la latitudinea autorității publice (în sens larg).

Chiar termenul de 30 de zile reprezintă aplicarea dreptului la o bună administrare reglementat în Recomandările Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei la care recurentul a făcut trimitere.

Încărcătura sau slaba organizare a administrației nu sunt imputabile solicitanților, ci reprezintă riscul acesteia de a fi chemată în judecată și de a plăti, eventual, și daune pentru întârziere.

Încălcarea dreptului la soluționarea cererii într-un termen rezonabil poate fi invocată, așadar, de către intimata-reclamantă a cărei cerere pentru daune materiale auto, formulată în cursul anului 2022, nu a fost soluționată nici până la data soluționării prezentei căi de atac.

În ceea ce privește cererea intimatei-reclamante de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON onorariu avocațial, conform chitanței depuse la dosar, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reținând culpa procesuală a recurentului, urmează a o admite în parte, însă, în raport cu dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. ținând seama de complexitatea cauzei și de activitatea desfășurată de avocat.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă analizarea, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul, ca nefondat, și a obliga recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 51 din 20 aprilie 2023 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților la plata sumei de 1.500 RON către intimata-reclamantă A., reprezentând cheltuieli de judecată cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.