ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5540/2023

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.07.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Eforie, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a solicitat: în principal, în temeiul art. 18 alin. (1) teza I, raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anularea Notei de neconformitate nr. x/14.10.2020, cu consecința anulării măsurii privind aplicarea unei corecții financiare în cuantum de 25% din valoarea contractului nr. x/02.07.2019, precum și a tuturor actelor subsecvente emise în aplicarea acestei măsuri; iar în subsidiar, în situația în care se apreciază că atacarea direct în instanță a Notei de neconformitate, fără existența unei decizii de soluționare a contestației emisă în conformitate cu art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, ar fi inadmisibilă, a solicitat, în temeiul art. 18 alin. (1) teza a II-a, obligarea autorității publice pârâte la soluționarea contestației nr. 26099/03.12.2020, înregistrată la pârâtă sub nr. x/03.12.2020, precum și obligarea acesteia să emită decizia de soluționare a contestației în conformitate cu art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 2056 din 15 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Eforie în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației; a anulat Decizia nr. 211/09.09.2021 de soluționare a contestației; în baza art. 18 alin. (1) teza finală a obligat pârâta să soluționeze pe fond contestația reclamantei și a respins ca prematur formulată cererea de anulare a Notei de neconformitate nr. SVAPCI 99855/14.10.2020.

Împotriva sentinței de fond menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea sentinței recurate, iar în urma rejudecării fondului cauzei să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

În dezvoltarea recursului a susținut, după reiterarea situației de fapt deduse judecății și prezentarea soluției pronunțate de instanța de fond și a considerentelor reținute în fundamentarea acesteia, că sentința atacată a fost pronunțată de curtea de apel ca urmare a aplicării greșite a normelor de drept material, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În combaterea argumentelor primei instanțe a arătat că la data de 29.10.2020 reclamanta a luat cunoștință de adresa sa de informare nr. x/28.10.2020 privind autorizarea cererii de rambursare nr. x emisă de MDLPA prin sistemul informatic și, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termenul de 30 de zile a început să curgă din 29.10.2020. În opinia sa, ultima zi din cele 30 de zile s-a împlinit la 27.11.2020, întrucât termenul de 30 de zile pentru formularea și depunerea contestației se calculează pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua când a început să curgă și nici ziua când s-a ămplinit, iar reclamanta avea ca termen limită pentru depunerea contestației data de 02.12.2020.

Or, reclamanta a depus contestația prin sistemul informatic MySmis la data de 03.12.2020, cu o zi după împlinirea termenului limită de depunere a contestației, și anume 02.12.2020. Prin urmare, instanța de fond a fost în eroare când a dat soluția de anulare a deciziei și l-a obligat să soluționeze pe fond contestația reclamantei, întrucât a fost formulată în afara termenului de 30 de zile de la data comunicării actului prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum reiese din cronologia evenimentelor desfășurate de la data încheierii contractului de finanțare pentru proiectul cod SMIS 125840 cu titlul "Înființarea Centrului pentru servicii culturale, educaționale și recreative A. și îmbunătățirea spațiilor publice urbane în Eforie Nord" și până la data formulării contestației de către reclamantă, reluată de recurent în cuprinsul cererii de recurs formulate.

În contextul citării prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a considerat recurentul că prima instanță a respins în mod eronat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, raportat la formularea tardivă a contestației administrative împotriva Notei de neconformitate nr. x/14.10.2020, aspect ce echivalează, în opinia acestuia, cu neîndeplinirea procedurii administrative prealabile obligatorii.

De asemenea, făcând trimitere la probatoriul administrat în cauză, recurentul a susținut că instanța de fond nu a ținut seama de informațiile cuprinse în raportul de comunicare generat la data de 28.10.2020, din care rezultă că 29.10.2020 a fost prima zi lucrătoare care urmează datei transmiterii prin sistemul informatic SMIS2014+/MySMIS2014.

Prima instanță a ignorat și faptul că intimata-reclamantă a luat cunoștință de adresa de informare nr. x/28.10.2020 privind autorizarea cererii de rambursare nr. x și de Nota de neconformitate nr. x/14.10.2020, la data de 29.10.2020, prin sistemul informatic, așa încât termenul de 30 de zile în care putea contesta actul administrativ a început să curgă de la această dată, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanța de fond în mod greșit nu a ținut cont de faptul că Unitatea Administrativ Teritorială Eforie trebuia să depună contestația până la data de 02.12.2020, deoarece termenul de 30 de zile pentru formularea și depunerea contestației se calculează pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua când a început să curgă și nici ziua când s-a împlinit.

În continuare, a citat prevederile art. 2

1

din O.U.G. nr. 65/2020 privind unele măsuri pentru digitalizarea sistemului de coordonare și gestionare a fondurilor europene structurale și de investiții pentru perioada de programe 2014-2020, precum și considerente relevante din Decizia nr. 609/12.05.2011 a Curții Constituționale, subliniind faptul că prima instanță nu a ținut cont în mod eronat de împrejurarea că în cuprinsul contestației formulate de reclamantă nu există niciun argument care să justifice depășirea termenului de 30 de zile stabilit în mod imperativ pentru depunerea contestației.

În virtutea celor menționate, a solicitat instanței de control judiciar să constate că formularea tardivă a contestației administrative împotriva Notei de neconformitate nr. x/14.10.2020 echivalează cu neîndeplinirea procedurii administrative prealabile obligatorii, astfel încât acțiunea formulată de reclamantă trebuie respinsă ca inadmisibilă.

În faza procesuală a recursului intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare. În schimb, a depus note de ședință prin intermediul cărora a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege, excepție asupra căreia instanța de control judiciar a rămas în pronunțare după dezbaterile ce au avut loc în ședința din data de 23 noiembrie 2023.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând, cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, invocată de intimata-reclamantă prin notele de ședință depuse în cauză, Înalta Curte apreciază că excepția este întemeiată și o va admite, urmând să constate că recursul declarat de pârât este nul, pentru considerentele ce succed.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte amintește că recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:…d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același Cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) din același cod, sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de dispozițiile legale amintite.

În speță, recurentul-pârât a clamat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă nu a formulat veritabile critici la adresa sentinței pronunțate de instanța de fond, prin care să arate în ce constă, în concret, nelegalitatea acesteia, raportat la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii, pentru a putea fi încadrate în textul de lege precizat, care, prin urmare, a fost invocat exclusiv în mod formal.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs și susținerile recurentului, reține caracterul nemotivat al căii de atac, acesta limitându-se să reitereze aspectele ce vizează situația de fapt dedusă judecății, reținută de prima instanță în aprecierea probelor, pe care a apreciat-o eronată, exprimându-și, totodată, opinia în ceea ce privește termenul legal de formulare a contestației administrative, pe care a considerat că reclamanta nu l-a respectat.

Or, nemulțumirile părții în ceea ce privește modalitatea în care instanța de fond a administrat și a analizat probatoriile, stabilind pe baza acestora o anumită situație de fapt, nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare. Astfel fiind, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

În atare situație, criticile referitoare la greșita stabilire a situației de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală deoarece vizează netemeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia, astfel că nu satisfac exigențele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

Se constată, așadar, că recursul nu conține motive care să poată fi încadrate în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat în susținerea căii de atac exercitate, pârâtul neformulând nicio critică veritabilă de nelegalitate la adresa sentinței atacate, ci exclusiv susțineri ce vizează aprecierea probelor.

Față de rigorile ce caracterizează calea de atac a recursului în actuala reglementare, modalitatea de redactare a cererii formulate de recurentul-pârât nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii atacate. În egală măsură, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinței de fond, dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același act normativ.

În aceste condiții, reținând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul dintre cazurile de casare reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. și constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului exercitat în cauză de către recurentul-pârât.

Pentru argumentele expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, întrucât recurentul-pârât nu s-a conformat exigențelor impuse de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din același cod, va constata nul recursul declarat de pârât și va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (succesor în drepturi și obligații al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației) împotriva sentinței nr. 2056 din 15 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.