ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4818/2019

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.11.2016, sub nr. x/2016, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Eforie a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Unitatea de Soluționare a Contestațiilor Programul Operațional Regional, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: - admiterea cererii așa cum a fost formulată; - anularea Deciziei nr. 370/20.10.2016, privind soluționarea contestației formulate de UAT reclamantă și înregistrată la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice sub nr. x/03.10.2016, prin care s-a dispus respingerea contestației ca fiind neîntemeiată; - admiterea contestației formulate de UAT reclamantă și anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/26.08.2016, aferent Proiectului cod SMIS 50656- Crearea și dotarea Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Eforie Nord, privind stabilirea creanței bugetare în cuantum de 41.392,15 RON, reținută în sarcina sa, reprezentând valoarea creanței bugetare rezultate din stabilirea unor nereguli, constând în contribuție fonduri UE-38.169,47 RON și contribuție publică națională-3.222,68 RON, în sensul exonerării de la plata acestei creanțe bugetare.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 1926 din data de 24.05.2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Eforie, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice-Unitatea de Soluționare a Contestațiilor Programul Operațional Regional, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 1926 din data de 24.05.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Eforie fără a invoca vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat, în principal, constarea nulității recursului deoarece reclamanta a reluat motivele prezentate în fața instanței de fond, iar în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 16 octombrie 2019.

Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., precum și în raport cu actele și lucrările dosarului, a dispozițiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nul. Controlul judiciar declanșat de recurentul-reclamant are ca obiect anularea Deciziei nr. 370/20.10.2016, privind soluționarea contestației formulate de UAT reclamantă și înregistrată la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice sub nr. x/03.10.2016, prin care s-a dispus respingerea contestației ca fiind neîntemeiată și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/26.08.2016, aferent Proiectului cod SMIS 50656- Crearea și dotarea Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Eforie Nord, privind stabilirea creanței bugetare în cuantum de 41.392,15 RON, reținută în sarcina sa, reprezentând valoarea creanței bugetare rezultate din stabilirea unor nereguli, constând în contribuție fonduri UE-38.169,47 RON și contribuție publică națională-3.222,68 RON, în sensul exonerării de la plata acestei creanțe bugetare. Prima instanță a respins acțiunea reținând legalitatea actelor administrative în litigiu. Referitor la criticile reclamantei UAT privind nemotivarea deciziei, neanalizarea și neînlăturarea motivată a apărărilor reclamantei instanța a reținut că actul administrativ în litigiu este motivat atât în drept cât și în fapt, fiind expuse aspectele procedurale relevante pentru soluționarea contestației, criticile contestatorului și argumentele emitentului actului contestat, precum și propriile rețineri și soluția dispusă. Faptul că autoritatea de soluționare a contestației a împărtășit punctul de vedere al emitentului actului și a respins criticile contestatoarei nu poate, în nici un caz, conduce la concluzia nemotivării actului. Referitor la criticile reclamantei UAT potrivit cărora în cauză sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 34/2006 și normele metodologice de aplicare a H.G. nr. 925/2006 întrucât, factura fiscală poate fi considerat un document justificativ, Curtea a reținut că, într-adevăr, aceste dispoziții sunt aplicabile, iar factura fiscală poate fi considerat document justificativ, însă nu acest lucru a fost imputat de autoritatea de management reclamantei, ci faptul că echipamentele/bunurile achiziționate erau însoțite de certificate de garanție și de calitate care au același conținut sau care nu corespund specificațiilor tehnice ale produsului sau nu au fost prezentate declarații de conformitate, dar și pentru faptul că aceste echipamentele nu erau în concordanță cu obiectivul proiectului care privea Promovarea potențialului turistic și creșterea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică - Operațiunea Crearea Centrelor Naționale de Informare și Promovare Turistică. De asemenea, în conformitate cu Instrucțiunile AM POR și cu prevederile Contractului de finanțare nr. x/25.02.2015, pentru solicitarea la plata, prin Cereri de plata sau Cereri de rambursare, documentele justificative pentru furnizarea de bunuri sunt contractele de furnizare, facturile, procesele-verbale de predare primire, recepție și punere în funcțiune, procesul-verbal de punere în funcțiune, însă, după cum s-a arătat mai sus, nu neprezentarea documentelor justificative sau a bunurilor în materialitatea lor a condus autoritatea de management la declararea ca neeligibilă a cheltuielilor solicitate la plată, în baza acestui contratului de furnizare servicii, ci însăși produsele achiziționate. Prezentarea Procesului-verbal nr. x/24.12.2015 pentru punerea în funcțiune a echipamentelor achiziționate în vederea implementării Proiectului având ca obiectiv - Crearea Centrelor Naționale de Informare și Promovare Turistică - din care a rezultat că au fost achiziționate bunuri precum - coșuri gunoi, stingător cu pulbere tip P6, hartă turistică cu certificate de calitate și garanție emise de S.C. A. S.R.L. în care se menționează că produsul/produsele au în componență subansamble electronice și mecanice, sau senzor fum cu certificat de calitate și garanție în care se menționează că temperatură de funcționare este de 5-25 grade, obiecte de mobilier fără să fie specificat ce piese de mobilier, cu documente în care se menționează că produsul are în componență subansamble electronice și că temperatura de funcționare este de 5-25 grade, sau trusă fixă prim ajutor, imprimantă multifuncțională care rezistă la temperatură de funcționare este de 5-25 grade, lasă instanța fără orice posibilitate de analiză juridică a acestei situații de fapt, expusă și necontestată în cauză de UAT reclamantă, care scapă oricărei judecăți și concluzii logice, pentru că o astfel de concluzie nici nu este posibilă. Prima instanță a apreciat că este de prisos orice răspuns cu privire la susținerile reclamantei din cadrul acțiunii, potrivit cărora nu sunt necesare, certificatele de calitate și garanție al produselor achiziționate în cadrul Proiectului de finanțare nerambursabilă, pentru solicitarea la plată prin cererea de rambursare chiar dacă se solicită la decontare, spre exemplu, un obiect de mobilier cu subansamble electronice și cu o temperatură de funcționare de 5-25 grade. De altfel, în solicitarea de ofertă autoritatea contractantă (reclamanta din cauza de față) nu a solicitat nici o specificație tehnică pentru echipamentele și dotările necesare implementării proiectului privind promovarea turismului. Dată fiind această stare de fapt, instanța de fond a reținut incidența prevederilor art. 2 din H.G. nr. 759/2007, privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale potrivit cărora: "Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 și art. 5 alin. (2): a) să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management nu decide altfel prin contractul de finanțare; b) să fie însoțită de facturi, în conformitate cu prevederile legislației naționale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate și identificate; c) să fie în conformitate cu prevederile contractului de finanțare încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, pentru aprobarea operațiunii, cu respectarea art. 54 alin. 5 și art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006; d) să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare. Totodată, potrivit normelor interne art. 21 alin(4) lit. m) din Codul fiscal nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităților desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte. Potrivit, pct. 48 din Titlul II al Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul fiscal pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiții: serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părți sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege; justificarea prestării efective a serviciilor se efectuează prin: situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare: contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate. Așa fiind, raportând situația de fapt la dispozițiile legale mai sus citate, prima instanță a reținut că reclamanta UAT nu a dovedit nici că echipamentele/bunurile achiziționate erau corespunzătoare din punct de vedere tehnic, calitativ, etc., scopului pretins și nici că erau adecvate specificului activității desfășurate, așa încât, declararea neeligibilă a cheltuielilor solicitate este în concordanță cu dispozițiile legale. Or, prin cerere de recurs, recurentul-reclamant nu a invocat nicio critică concretă care să combată argumentat ceea ce a reținut instanța de fond, ci reiterează argumentele formulate prin contestația împotriva deciziilor emise de către organul administrativ. Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488." De asemenea, având în vedere că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, Înalta Curte constată că instanța de recurs este învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant nu aduce sentinței atacate vreo critică, ce ar putea fi încadrată în motivele prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ.. În realitate, recurenta-reclamantă reia situația de fapt expusă în cererea de chemare în judecată, aspecte analizate de către prima instanță. Concluzionând, Înalta Curte constată că în cererea de recurs formulată, recurenta-reclamantă nu combate în vreun fel argumentele de fapt și de drept avute în vedere de instanța de fond atunci când a soluționat pricina și nu face nicio referire la aceste argumente ce sunt redate pe larg în considerentele hotărârii. Autorul căii de neînțelegând să arate care sunt eventualele greșeli de judecată ale primei instanțe ori elementele de nelegalitate ale sentinței recurate. În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Prin urmare, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică ce ar putea fi circumscrisă motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate, situație în care această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse și reținând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 496 coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va constata nul recursul. PENTRU ACESTE MOTIVE,