Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.11.2023
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5473/2023

HOTĂRÂRE
21.11.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5473/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 108/CA din data de 23 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 21 noiembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-11-03
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5198/2022
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022 Asupra căii de atac de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la
ÎCCJ 2022-06-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3798/2022
Ședința publică din data de 23 iunie 2022 Asupra căii de atac formulată în cauză; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel O
ÎCCJ 2022-10-12
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4579/2022
Ședința publică din data de 12 octombrie 2022 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată
ÎCCJ 2022-09-27
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4213/2022
Ședința publică din data de 27 septembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Ape
ÎCCJ 2022-06-08
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3307/2022
Ședința publică din data de 8 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă