ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5472/2023

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal la data de 30 septembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, anularea Ordinului nr. 2295/07.12.2021 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anularea Ordinului nr. 514/2021 emis de Procurorul Șef Adjunct al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, emiterea unor noi ordine în care să se aibă în vedere aplicarea unei valori de referință sectorială de 605,255 începând cu data de 01.08.2016 și emiterea adeverințelor pentru actualizarea pensiei de serviciu în sensul aplicării VRS 605,255 cu data de 1.08.2016.

Prin sentința civilă nr. 332 din 20 decembrie 2022 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, pentru pretențiile anterioare datei de 30.09.2019, ca prescrisă.

S-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, pentru pretențiile ulterioare datei de 30.09.2019, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta solicitând Casarea sentinței atacate, și, în urma rejudecării cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

S-a arătat că instanța de fond s-a limitat a reține că dispozițiile art. 36 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 nu sunt incidente în privința hotărârilor judecătorești, câtă vreme aceste hotărâri doar aplica reglementările legale și nu stabilesc noi reglementări.

Instanța de fond nu a făcut nicio apreciere cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 20/2016 prin care s-a introdus în sistemul ocupațional justiție un nou VRS, de 605 RON.

Totodată, instanța de fond a făcut nicio analiză asupra incidenței în cauză a dispozițiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind actualizarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor și procurorilor.

Din cuprinsul hotărârii atacate nu rezultă în concret care au fost motivele pentru care instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată, o hotărâre judecătorească trebuind să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Instanța de fond s-a limitat doar la a reține că reclamanta nu a demonstrat că această soluție ar fi de natură să încalce egalitatea în fața legii, câtă vreme nu a dovedit că ar exista persoane, aflate în situații similare, ale căror drepturi ar fi calculate cu nerespectarea plafonului. Contrar celor reținute de către prima instanță, prin cererea de chemare în judecata reclamanta a făcut dovada incidenței în cauză a discriminării și prin raportare la considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 și ale Deciziei nr. 55/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiției prin care s-a stabilit implicit că VRS 605 trebuie extins la toată familia ocupațională Justiție.

Așadar, atât timp cât prin hotărâri judecătorești definitive s-a stabilit că la data de 31.12.2017 trebuia aplicat VRS 605,225 RON, iar Legea nr. 153/2017 a avut în vedere un VRS de 305 RON, este evident că salariul în urma reîncadrării pe noul VRS de 605,225 RON este mai mare decât cel din grila prevăzută pentru anul 2022 care se raportează la un VRS de 305 RON.

În ceea ce privește dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, s-a arătat că acestea limitează/plafonează salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare, la nivelul celor stabilite pentru anul 2022, exclusiv în situația în care devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate de lege, deci nu și în cazul în care prin hotărâri judecătorești definitive sunt recunoscute și stabilite majorări salariale.

Astfel, Ordinele contestate, din perspectiva raportării la dispozițiile art. 38 alin. (6) în Legea-cadru nr. 153/2017 încalcă dispozițiile exprese ale Deciziei CCR nr. 794/2016, Deciziei ICCJ nr. 7/2019 (RIL) și a Deciziilor nr. 23 din 2016 și nr. 36 din 2018 ale înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin notele de ședință depuse la data de 21.11.202 după rămânerea cauzei în pronunțare intimatul – pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că acțiunea a rămas fără obiect prin emiterea Ordinului nr. 551/12.04.2023.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamanta A. a solicitat anularea Ordinului nr. 2295/07.12.2021, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Ordinului nr. 514/2021 emis de Procurorul Șef Adjunct al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, emiterea unor noi ordine în care să se aibă în vedere aplicarea unei valori de referință sectorială de 605,255 începând cu data de 01.08.2016 și emiterea adeverințelor pentru actualizarea pensiei de serviciu.

Analizând hotărârea recurată, prin raportare la criticile formulate și în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este întemeiat, urmând a-l admite, motivat de următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Art. 175 din același cod statuează că: "(1) Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.

(2) În cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară."

Totodată, dispozițiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., prevăd că se poate cere casarea hotărârii "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Se constată că, prin sentința ce formează obiectul recursului, instanța de fond a respins acțiunea reclamantei reținând că în mod legal pârâții au emis ordinele atacate, stabilind incidența art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și că, până la momentul la care acest text nu este modificat de legiuitor sau invalidat de Curtea Constituțională, el nu permite stabilirea de drepturi salariale superioare celor prevăzute în anexă. Totodată, s-a arătat că reclamanta nu a demonstrat că această soluție ar fi de natură să încalce egalitatea în fața legii, câtă vreme nu a dovedit că ar exista persoane, aflate în situații similare, ale căror drepturi ar fi calculate cu nerespectarea plafonului.

Or, constată Înalta Curte că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a formulat critici referitoare la: nelegalitatea Adeverinței nr. x/2019 prin care s-a calculat pensia raportat la o valoarea VRS de 421,36 RON prin raportare la valoarea de 605.225 RON aflată în plată; nelegalitatea răspunsului formulat prin Adresa nr. x/2022 prin care s-a reținut atingerea plafonului prevăzut pentru anul 2022; incidența dispozițiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind actualizarea pensiilor magistraților și procurorilor; neplicarea VRS 605,255 cu data de 1.08.2016 raportat la decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și la decizia nr. 55/2021 a Inaltei Curți de Casație și Justiție; critici vizând existența unor hotărâri judecătorești definitive prin care s-au recunoscut majorări salariale, situație în care ar deveni inaplicabile dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Reține Înalta Curte cele statuate în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că argumentele esențiale pe care s-a întemeiat cererea de chemare în judecată nu au fost dezbătute, prima instanță pronunțând o hotărâre nemotivată în condițiile în care din considerentele expuse nu rezultă modalitatea în care s-a dezlegat cererea de aplicare, în situația concretă a recurentei – reclamante, a Valorii de Referință Sectorială de 605,255 RON începând cu data de 01.08.2016 în raport de art. 3 sau de art. 4 din ordinele atacate. În plus, constată Înalta Curte că soluția privind admiterea excepției prescripției pentru pretențiile anterioare datei de 30.09.2019 nu este motivată nici în fapt și nici în drept, soluția expusă în dispozitiv neavând corespondent în considerentele hotărârii sau în considerentele încheierii prin care s-a amânat pronunțarea, pentru a se putea exercita controlul judiciar.

O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentințe echivalează cu necercetarea fondului cauzei, de natură a conduce la pronunțarea unei hotărâri lacunare sub aspectul motivelor pe care se sprijină, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunțată în litigiul de față.

În consecință, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., împrejurare în raport de care, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acestea urmând a fi examinate de către prima instanță, cu ocazia rejudecării cauzei.

Pentru aceste considerente, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 332 din 20 decembrie 2022 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 21 noiembrie 2023.