Decizia nr. 5462/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a II a de contencios administrativ și fiscal la data de 10.11.2020, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, a solicitat instanței obligarea la suma de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/luna de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, precum și dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenței acestora și până la data plății efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației calculate pentru fiecare perioada de la data scadenței acestora până la data plății efective. Reclamanta a formulat o cerere precizatoare la data de 25.01.2021-dosarul Tribunalului București- prin care a arătat că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârâtă și pe Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița. Prin sentința civilă nr. 1782/17.03.2021, Tribunalul București – secția a II a CAF a admis excepția de necompetență materială invocată de ANSVSA și a declinat competența de soluționare a cauzei către Curtea de Apel București. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2020.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 241 din 15 februarie 2022 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului DSVSA Ialomița. S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile. S-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița.

Căile de atac exercitate în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs principal reclamanta A. și recurs incident pârâtă Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor 3.1. Recurenta – reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea acțiunii. A arătat recurenta că în cauză este atacat un refuz al ANSVSA de a soluționa favorabil cererea pentru perioada anterioara O.U.G. nr. 117/2020, solicitându-se obligarea acesteia la asigurarea resurselor bugetare, cererea nereprezentând o acțiune în pretenții. Fundamentul juridic al acțiunii este reprezentat de dispozițiile art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, astfel cum au fost modificate prin art. IV din Legea 236/2019. Prin lege nu sunt prevăzute condiții suplimentare care trebuie îndeplinite de persoanele îndreptățite la primirea sumei de 10.000 RON/luna, singura condiție fiind ca acestea sa aibă încheiate contracte de concesiune anterior intrării în vigoare a prezentei legi, pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004. Instanța de fond a interpretat si aplicat greșit dispozițiile art. IV și art. V din Legea 236/2019, întrucât din cele două articole coroborate nu reiese că acordarea sumei de 10.000 RON/lună pentru beneficiarii contractelor de concesiune/subsecvente/acorduri cadru/acte adiționale ar fi condiționată de elaborarea normelor metodologice ale legii. Faptul că normele metodologice nu au fost elaborate în termenul stabilit în textul legii, dar si faptul că elaborarea acestora nu apare ca o condiție a acordării drepturilor stipulate în art. IV din Legea nr. 236/2019, duc la concluzia că de la data intrării în vigoare a legii si până la abrogarea acestui articol prin O.U.G. nr. 117/2020, sunt justificate pretențiile tuturor beneficiarilor contractelor de concesionare/subsecvente/acorduri/acte adiționale cu privire la plata sumelor stipulate prin art. IV al legii. Instanța de fond a interpretat și aplicat greșit si dispozițiile art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 si a respins cererea de chemare în judecată fapt care a condus la interpretarea și aplicarea acestui text de lege total greșit, care de altfel a fost coroborat greșit și cu art. 6 din Anexa 2, modificat prin O.U.G. nr. 117/2020. Modificarea adusa la art. 6 din Anexa 2 prin O.U.G. nr. 117/2020, nu își găsește aplicabilitatea, întrucât nu retroactivează, în ceea ce privește art. 15 din O.G. nr. 42/2004 acesta nu vizează serviciile noi intermediare pentru care se solicită suma de bani ce face obiectul acțiunii, iar Legea nr. 236/2019 nu impune astfel de obligații. Atât timp cât recurenta-reclamantă a prestat un serviciu public de care pârâtele au beneficiat, cabinetul medical veterinar este îndreptățit să primească contravaloarea acestuia, activitățile specifice fiind prestate atât în baza O.G. nr. 42/2004 și în baza Legii 236/2019, cât și în baza O.U.G. nr. 117/2020 și reprezintă sunt servicii în strânsa legătură cu celelalte servicii de baza pentru care sunt remunerați de la încheierea primelor contracte de concesiune din anul 1999 si până în prezent. În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 3.2. Prin recursul incident recurenta – pârâtă Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a solicitat modificarea în parte a considerentelor și dispozitivului sentinței, urmând a se constata că soluția de respingere a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. se impunea a fi adoptată și ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 5 lit. c) din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele ale pct. 4 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1415/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, cu modificările și completările ulterioare, direcțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București sunt instituții publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea A.N.S.V.S.A. finanțate din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat. D.S.V.S.A. Ialomița este instituție publică cu personalitate juridică care funcționează în subordinea A.N.S.V.S.A., având astfel capacitate procesuală. Doar aspectul că A.N.S.V.S.A. este ordonator principal de credite nu poate avea drept consecință participarea acesteia, în calitate de parte, în toate litigiile instituțiilor din subordinea acesteia (inclusiv în cadrul prezentului litigiu). Reclamantul are un raport contractual cu D.S.V.S.A. Ialomița căreia, în calitate de ordonator terțiar de credite, îi revine competența exclusivă cu privire la îndeplinirea atribuțiilor referitoare la stabilirea si plata drepturilor izvorâte din O.U.G. nr. 117/22.07.2020. Așadar, între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 119/22.07.2020 (în speță între A.N.S.V.S.A și D.S.V.S.A. Ialomița) există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce si specifice ce le revin în procesul bugetar, însă prestarea activităților sanitar-veterinare prevăzute de art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004 și plata lunară, pentru fiecare contract, a sumei de 10.000 RON reprezintă obligații în sarcina pârâte D.S.V.S.A. Ialomița din existenta raporturilor juridice născute prin semnarea Acordului cadru de servicii. Dispozițiile analizate ale art. 21 și art. 22 din Legea nr. 500/2002 și ale art. 1 - 4 din O.G. nr. 22/2002 nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine A.N.S.V.S.A. în cazul obligațiilor de plata stabilite în sarcina instituțiilor publice din subordine, cu privire la drepturile izvorâte din O.U.G. nr. 117/22.07.2020. Simpla calitate a A.N.S.V.S.A. de ordonator principal de credite nu atrage calitatea sa procesuală pasivă într-un litigiu ce decurge din raporturile contractuale stabilite între beneficiarii contractelor pentru efectuarea activităților sanitar-veterinare prevăzute la art. III din O.U.G. nr. 117/2020 și o unitate cu personalitate juridică subordonată.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă ca nefondat, apreciind că prima instanță a statuat în mod corect că obligația de plată stabilită de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 nu putea fi pusă în aplicare de pârâte în lipsa normelor metodologice a căror necesitate a fost recunoscută legislativ și prin art. V din cuprinsul aceluiași act normativ. Recurenta – intimată – pârâtă Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă ca nefondat

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele: 5.1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin notificarea înregistrată la pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor sub nr. x/12.08.2020, reclamantul a solicitat pârâtei să-i plătească suma de 10.000 de RON/lunar în conformitate cu prevederile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, respectiv de la data intrării în vigoare a legii și până la data plății efective. La data de 24.08.2020, pârâta a transmis reclamantului un răspuns (adresa nr. x/24.08.2020), prin care a expus procedura de adoptare a O.U.G. nr. 117/2020 și a învederat că, în condițiile intrării în vigoare la data de 24.07.2020 a acestui act normativ, este stabilit cadrul legal pentru acordarea sumei de 10.000 de RON. La data de 05.02.2020, pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a publicat pe site-ul propriu proiectul de hotărâre a Guvernului de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 236/2019. În cadrul procedurii de elaborare a actului normativ, prin adresa nr. x/14.05.2020, Ministerul Justiției a apreciat că, pentru realizarea concesiunilor activităților sanitar-veterinare publice este necesară introducerea de norme la nivelul primar de reglementare, respectiv în O.U.G. nr. 42/2004. Ca urmare a acestei observații a fost declanșată procedura de adoptare a unei ordonanțe de urgență, finalizată prin adoptarea O.U.G. nr. 117/2020 (intrată în vigoare la data de 24.07.2020). Proiectul de act normativ ce conține normele metodologice a parcurs mai multe etape de consultare și avizare, în final acest proiect de Ordonanță de urgență fiind adoptat sub forma O.U.G. nr. 117/2020, intrată în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României din data de 24.07.2020, acest act normativ cuprinzând cadrul legal pentru acordarea sumei de 10.000 RON conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019. Art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 prevede că:" (1) Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora". Potrivit art. V din Legea nr. 236/2019 " În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, aprobate prin hotărâre a Guvernului", 5.2. Prealabil analizării motivelor de recurs, Înalta Curte constată că prin cererile de recurs formulate în cauză nu s-au formulat critici referitoare la soluția instanței de fond în ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, soluție care a dobândit autoritate de lucru judecat, urmând în continuare a se proceda la o analiză sistematizată a recursurilor în raport de problema de drept dedusă judecății, astfel cum a fost aceasta dezlegată prin Decizia nr. 9/2023 pronunțată în recurs în interesul legii. 5.3. În ceea ce privește cadrul procesual, aspect care formează obiectul recursului incident, se observă că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamant pe de o parte, cu pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița în contradictoriu cu care a solicitat plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020, iar pe de altă parte cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A) în contradictoriu cu care s-a solicitat strict obligarea la alocarea fondurilor necesare plății sumei de 10.000 de RON. În consecință, modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive trebuie verificat în raport de acest obiect. Înalta Curte constată că A.N.S.V.S.A. are calitate procesuală pasivă, în considerarea dispozițiilor art. IV din Legea nr. 236/2019, iar în plus, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor este autoritatea căreia reclamantul i-a adresat cererea în privința căreia a fost emis pretinsul refuz nejustificat care este contestat în prezenta cauză, refuz pe care l-a exprimat în cuprinsul adresei nr. x/24.08.2020. Raportat la art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și persoana care este ținută să aducă la îndeplinire obligația stabilită în raportul juridic dedus judecății și la dispozițiile de plată din bugetul A.N.S.V.S.A. prin bugetul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, rezultă că este identitate între persoanele juridice ținute să aducă la îndeplinire obligația stabilită în raportul juridic dedus judecății și cele chemate în judecată. În aceste condiții, criticile recurentei -pârâte nu pot fi reținute, recursul incident urmând a fi respins sub acest aspect, soluția instanței de fond fiind deci justă în această privință. 5.4. Referitor la fondul cauzei, raportat la motivele de recurs formulate de recurenta reclamantă subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se reține că prima instanță a avut în vedere că pârâtele au apreciat, în mod just, că recunoașterea dreptului reclamantei pe o perioadă anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020 nu putea să aibă loc strict pe baza prevederilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, doar după elaborarea normelor metodologice putând fi decontate sumele solicitate, procedura fiind în curs de derulare. Se constată că, ulterior pronunțării sentinței recurate, prin Decizia nr. 9 din 29 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative, aceste dispoziții sunt aplicabile în absența adoptării de către puterea executivă a normelor metodologice de aplicare prevăzute de art. V din această lege, pentru perioada 16 decembrie 2019-23 iulie 2020." În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere următoarele considerente ale Deciziei nr. 9/2023, relevante pentru modalitatea de interpretare a dispozițiilor care privesc problema de drept ce trebuie dezlegată în cauză: "80. În cauză se constată că este corectă prima orientare jurisprudențială expusă în cadrul paragrafului 19 din prezenta decizie, potrivit căreia beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 291/2020 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2020 și aflate în derulare sunt îndreptățiți, conform dispozițiilor legale, să primească lunar suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, fără ca acordarea acestei sume să fie condiționată de adoptarea normelor metodologice aferente pentru perioada 16 decembrie 2019-24 iulie 2020, aceasta fiind singura în acord cu litera și spiritul legii. (…) 97. Din analiza coroborată a dispozițiilor art. IV alin. (1) și art. I pct. 1 ale Legii nr. 236/2019 rezultă că legiuitorul a recunoscut dreptul medicilor veterinari de a beneficia de un sprijin financiar în cuantum de 10.000 de RON lunar nu cu intenția de a gratifica cabinetele medicale veterinare, ci pentru remunerarea prestațiilor medicilor veterinari constând în activitățile prevăzute la art. 15 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, respectiv: efectuarea, în exploatațiile nonprofesionale, a unor activități sanitar-veterinare cuprinse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, precum și a altor acțiuni prevăzute în alte programe naționale, pe care Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor trebuie să le pună în aplicare. 98. Se poate observa că aceste activități sunt menționate în ambele forme ale art. 15 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, atât în cea dinaintea modificării aduse prin Legea nr. 236/2019, cât și în cea ulterioară acestei modificări. 99. Într-adevăr, prin anexa nr. 21 la Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, introdusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2020, obligațiile cabinetelor de medicină veterinară, ce revin acestora în temeiul contractelor subsecvente încheiate în baza acordurilor-cadru de servicii, stipulate de art. 15 alin. (2), astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2020, au fost detaliate și expuse în amănunt (în art. 2 al anexei menționate). Cu toate acestea, obligațiile medicilor veterinari erau suficient conturate și anterior acestui moment, astfel încât să se poată constata existența unui raport juridic în conținutul căruia să se regăsească atât dreptul prestatorului de servicii de a obține suma de 10.000 de RON, prevăzută de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, cât și obligațiile corelative acestui drept. (…) 112. Potrivit art. IV din această lege, raportat la art. 15 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, acordarea dreptului presupune, în principal, existența unui contract de concesiune (sau de prestări servicii în reglementarea anterioară) pentru "efectuarea în exploatațiile nonprofesionale a unor activități sanitar-veterinare cuprinse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, precum și a altor acțiuni prevăzute în alte programe naționale". Totodată, art. IV din Legea nr. 236/2019 stabilește că vor primi lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei de 16.12.2019 – data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2020 -, în măsura în care realizează activitățile stipulate la art. 15 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004. (…) 124. În plus, lipsa normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 nu poate fi imputabilă beneficiarilor dreptului conferit de art. IV din Legea nr. 236/2019, dacă aceștia și-au îndeplinit obligațiile reglementate de actul normativ care le conferea dreptul la plata pentru serviciile efectuate. Tăcerea legislativă pe un interval de aproximativ opt luni nu poate fi interpretată în defavoarea beneficiarilor dispoziției legale prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, neputând fi lăsată la aprecierea Guvernului sau a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (în sarcina căreia era responsabilitatea elaborării acestor norme) respectarea termenului prevăzut de lege pentru adoptarea acestor norme, cu afectarea drepturilor prevăzute de lege, culpa autorității executive în realizarea demersurilor necesare pentru executarea legii neputând înlătura de la aplicare o dispoziție legală imperativă. (…) 133. Așadar, prevederile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 au rămas neschimbate de la intrarea în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până în prezent, fiind o normă neabrogată, iar efectele lor au fost confirmate și consolidate prin art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2020, legiuitorul neabrogându-le și nereglementând, printr-o nouă normă din conținutul acestui din urmă act normativ, prevederi similare, ci făcând trimitere la acestea. Prin referirile la acestea în cuprinsul art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2020, atât în varianta inițială a acestuia, cât și în forma pe care a primit-o în urma modificării lui prin Legea nr. 291/2020, legiuitorul a recunoscut, în continuare, efectele produse de aceste prevederi, urmând ca, suplimentar, de la momentul intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2020 și, respectiv, a legii de aprobare a acesteia, Legea nr. 291/2020, contractelor în derulare să li se aplice și normele prevăzute de aceste acte normative referitoare la documentele justificative și modul de întocmire a decontului, precum și clauza penală. (…) 135. Astfel, pentru perioada intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2020, respectiv perioada 16.12.2019-24.07.2020, acordarea dreptului reglementat de prevederile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 nu era condiționată de îndeplinirea vreunei condiții de ordin material sau procedural, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117 din 22 iulie 2020 neputând fi aplicate retroactiv. Faptul că era prevăzută obligația adoptării ulterioare a unor norme metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 nu înseamnă că beneficiarii legii nu erau îndreptățiți la primirea sumei prevăzute de lege, mai ales în contextul în care eventualele norme metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 nu ar fi putut adăuga la lege. (…) 137. În concluzie, având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul prevederilor art. 517 din C. proc. civ., se va admite recursul în interesul legii, urmând a se stabili că beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 291 din 15 decembrie 2020 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2020 și aflate în derulare sunt îndreptățiți la acordarea sumei de 10.000 RON lunar din bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, stabilită în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, pentru perioada 16.12.2019-23.07.2020, și în absența adoptării normelor metodologice de aplicare, dacă sunt îndeplinite condițiile stipulate de textul de lege referitoare la existența contractului și îndeplinirea obligațiilor contractuale stipulate, prevederi ce sunt suficient de clare, precise și necondiționate pentru a se putea considera că dreptul de creanță al beneficiarilor s-a născut direct în temeiul legii și reprezintă un bun și se bucură de protecția conferită de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale." În conformitate cu prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că, urmare a pronunțării Deciziei nr. 9 din 29 mai 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, se impune cu caracter obligatoriu maniera de interpretare statuată prin decizia de îndrumare. Înalta Curte reține astfel că motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este întemeiat, iar hotărârea recurată este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a prevederilor art. IV și V din Legea nr. 236/2019. Cum prima prima instanță s-a limitat la a reține că pârâtele invocă inexistența normelor metodologice, fără a analiza însă prestarea efectivă a serviciilor ce îndreptățesc reclamant la plata sumei solicitate, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, ocazie cu care instanța de fond va proceda la un examen efectiv al probelor administrate, în stabilirea realității prestării serviciilor, raportat la dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 544/2004 raportat la art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul principal, va casa în parte sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respingând recursul incident și menținând soluția pronunțată asupra excepțiilor invocate.