ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5459/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 13.11.2020 pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului, Departamentul pentru românii de pretutindeni, obligarea pârâtului la reevaluarea punctajului acordat Proiectelor "B." și "C.", anularea Deciziei de respingere a celor două proiecte, acordarea punctajului necesar aprobării cererilor de finanțare, obligarea pârâtului la plata prejudiciului cauzat în cuantum de 317.500 RON și a cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 2350/2021, Tribunalul București a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Bacău. Prin sentința civilă nr. 671/2021, Tribunalul Bacău a declinat competența privind soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 62 din 17 iunie 2022 a Curții de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii. S-a admis în parte acțiunea promovată de reclamanta A. România în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului - Departamentul pentru românii de pretutindeni. S-a anulat Decizia de respingere a proiectelor "Lucrător român informat", înregistrat sub nr. x/3.08.2020 și "C.", înregistrat sub nr. x/3.08.2020 și a fost obligat pârâtul la reevaluarea celor două proiecte. S-a respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata prejudiciului ca nefondat. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 50 de RON.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul solicitând casarea sentinței civile nr. 62 din data de 17 iunie 2022 și, pe cale de consecința, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală. S-a arătat că instanța a reținut în mod eronat că pârâtul a încălcat obligația de motivare a unui act administrativ, dispunând anularea acestuia, în condițiile în care nu există o astfel de decizie de respingere, ca act administrativ definit de art. 2 din Legea nr. 554/2004, emis de o autoritate publică în executarea legii, care dă naștere unor raporturi juridice. Actul administrativ este esențialmente un act juridic, ori neîndeplinirea unor criterii de evaluare care, pe cale de consecință, conduce la respingerea unor proiecte, nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi considerat act administrativ. Conform legii, evaluarea fiecărui proiect este făcută de către o comisie de evaluare a programelor, proiectelor sau acțiunilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 321/2006 și cu principiile liberei concurențe, eficacității utilizării fondurilor publice, transparenței și tratamentului egal și cu prioritățile tematice. Așa cum se poate observa din actele depuse la dosar, intimata-reclamantă a avut dreptul de a contesta prima evaluare, însă nici la reevaluarea proiectelor de către o a doua comisie acestea nu au întrunit punctajul necesar aprobării. Totodată, s-a arătat că punctajul acordat de către cele două comisii (de evaluare și soluționare a contestațiilor) a avut în vedere criteriile stabilite prin Formularul de evaluare, raportat la oportunitatea fiecărui proiect prezentat prin cererea de finanțare, la experiența solicitantului în derularea și implementarea de proiecte, estimarea realistă a bugetului, impactul proiectelor pentru obiectivele programelor D.R.P și pentru grupul țintă și beneficiarii direcți. Instanța de fond nu a analizat faptul că intimatei-reclamante i s-au comunicat, la cerere, principalele motive pentru care cele două proiecte nu au obținut un punctaj maxim (adresa x/18.09.2020) și fără un temei legal, a apreciat că motivarea trebuia să cuprindă întocmai explicații privind obținerea unui punctaj mai mic față de maximul prevăzut în grila de punctaj. S-a arătat că cele două proiecte sunt redactate în termeni extrem de generali. S-a considerat că instanța de fond, în virtutea principiului rolului activ al judecătorului, nu a cercetat cauza sub toate aspectele astfel încât să pronunțe o sentință temeinică și legală, atâta timp cât a preluat numai apărările reclamantei, dând de fapt doar o aparență de motivare a hotărârii astfel pronunțate. Instanța trebuia să indice, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. propriile motive de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătând atât motivele pentru care s-a admis cererea, cât și cele pentru care au fost înlăturate apărările subscrisului pârât. Or argumentele pentru care s-au respins susținerile pârâtei nu au fost arătate. În ceea ce privește soluția din dispozitivul sentinței recurate, s-a apreciat că instanța s-a pronunțat încălcând prevederile art. 397 alin. (1) C. proc. civ. care reflectă unul din principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul disponibilității, consacrat expressis verbis de art. 9 C. proc. civ.. Or așa cum se poate vedea din dispozitivul sentinței atacate, instanța s-a pronunțat cu privire la obligarea pârâtului la reevaluarea celor două proiecte, fapt nesolicitat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și nemotivat de către instanță în considerente. Mai mult, această reevaluare ar fi contrară dispozițiilor legale, ținând cont și de faptul că cele două proiecte au făcut obiectul analizei și evaluării a două comisii (de evaluare și soluționare a contestațiilor), iar o nouă evaluare, la doi ani după depunerea dosarelor, nu poate avea loc și nu mai poate fi făcută nici legal și nici tehnic. Față de toate cele de mai sus prezentate, s-a solicitat să se constate că sentința civilă nr. 62 din data de 17 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2020 prin care s-a admis în parte acțiunea reclamantei Confederația C.A.P.I.M.E.D este netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii. În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă Confederația C.A.P.I.M.E.D nu a depus întâmpinare la recurs.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente: 5.1. Argumente de fapt și de drept relevante Reclamanta A. România a depus la Departamentul pentru românii de pretutindeni două cereri de finanțare nerambursabilă: proiectul "Lucrător român informat", înregistrat cu nr. x/3.08.2020, în cadrul programului "Reintegrare", respectiv proiectul "C.", înregistrat cu nr. x/3.08.2020, în cadrul programului "Educație". În urma evaluării de către Comisia de evaluare, proiectul "Lucrător informat" a obținut un punctaj de 38,67, iar proiectul "C." un punctaj de 40,67. În urma contestației, cele două proiecte au fost reevaluate, Comisia de soluționare a contestațiilor acordând pentru proiectul "Lucrător informat" un punctaj de 52,33 puncte și pentru proiectul "C." un punctaj de 50 de puncte. Punctajul necesar pentru finanțarea nerambursabilă este de 60 de puncte. În urma evaluării proiectelor depuse, reclamanta a formulat contestație. Conform tabelului reprezentând informații referitoare la contestațiile respinse, la numerele 8 și 9 din acest tabel figurează cele două proiecte ale reclamantei, care, deși în urma reevaluării au obținut punctaje superioare, nu au fost admise pentru finanțare. 5.2. Sub un prim aspect, se constată că prin cererea de recurs recurentul – pârât a susținut că instanța, în mod eronat, a dispus anularea unui act administrativ pentru încălcarea obligației de nemotivare, în condițiile în care nu există o astfel de decizie de respingere, ca act administrativ definit de art. 2 din Legea nr. 554/2004, emis de o autoritate publică în executarea legii și care dă naștere unor raporturi juridice. Prealabil analizării motivelor de recurs, Înalta Curte amintește că acțiunea civilă este supusă unor termene și condiții prevăzute în C. proc. civ., astfel că, de regulă, instanța de recurs nu poate examina motive noi, invocate direct în calea de atac. Înalta Curte constată că recurentul aduce în discuție pentru prima dată în recurs excepția inadmisibilității acțiunii față de împrejurarea că decizia de respingere a cererilor de finanțare nu reprezintă un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004. Or, constată Înalta Curte că în fața primei instanțe s-a invocat inadmisibilitatea acțiunii doar în raport de neparcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar soluția instanței de respingere a excepției inadmisibilității nu a fost criticată, intrând în puterea lucrului judecat. Având în vedere prevederile art. 478 alin. (2) coroborate cu art. 494 din C. proc. civ., care interzic formularea în recurs a altor motive decât cele arătate în fața instanței de fond prin întâmpinare, Înalta Curte nu va putea analiza omisso medio această critică, deși argumentelor recurentului reclamant li se va răspunde implicit în cadrul motivelor de casare întemeiate pe pct. 5 și 8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. 5.3. Analizând sentința recurată, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurent este nefondat. Potrivit art. 425 C. proc. civ.:"(1) Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;". Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reamintește că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Sub acest aspect, Curtea reține că, într-adevăr, așa cum s-a statuat într-o jurisprudență constantă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, garanțiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului includ obligația de a motiva hotărârile judecătorești (cauza H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părților să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deși o instanță internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor și admiterea probelor, aceasta trebuie să-și justifice activitățile, precizând motivarea deciziilor sale (cauza Suominen împotriva Finlandei, pct. 36 și cauza Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79). Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că întinderea obligației privind motivarea poate varia în funcție de natura deciziei (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) și trebuie analizată în lumina circumstanțelor speței: trebuie să se țină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justițiabil le poate ridica în instanță și de diferențele din statele contractante în materie de dispoziții legale, cutume, concepții doctrinare, prezentarea și redactarea hotărârilor și deciziilor (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; cauza Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27). Din această jurisprudență, Curtea reține că, deși art. 6 alin. (1) obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [ cauzele Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke și Lenoble împotriva Franței (dec.); Perez împotriva Franței (MC), pct. 81], ci impune doar ca o instanță internă care și-a motivat decizia pe scurt - fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță de grad inferior sau altfel - să fi examinat totuși în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale și să nu se fi mulțumit să confirme pur și simplu concluziile unei instanțe de grad inferior (cauza Helle împotriva Finlandei, pct. 60). Mai mult, instanța europeană a recunoscut că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părților să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 in fine). Făcând în concret aplicarea acestor principii, Curtea apreciază că instanța de fond și-a motivat sentința în acord cu dispozițiile art. 425 din C. proc. civ. și cu respectarea garanțiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Curtea mai reține și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente, astfel că nu se poate reține o încălcare a rolului activ. Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată, prin care s-a reținut că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația motivării actelor emise, atât în ceea ce privește evaluarea inițială, cât și în ceea ce privește soluționarea contestației formulate, ceea ce atrage nelegalitatea actului deciziei adoptate. 5.4. Constată Înalta Curte că nici celelalte critici formulate de recurentul - pârât asupra soluției adoptate de prima instanță, atât cele privind încălcarea principiului disponibilității (încadrate de instanța de recurs în pct. 5 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.), cât și cele privind legalitatea soluției adoptate în procedura prevăzută de Legea nr. 321/2006 privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acțiunile privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora, precum și a modului de repartizare și de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru această activitate, sunt nefondate. Criteriile generale în funcție de care se aprobă finanțările nerambursabile sunt cele reglementate de art. 10 din Legea nr. 321/2006 privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acțiunile privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora, precum și a modului de repartizare și de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru această activitate, respectiv: "a) satisfacerea nevoii legitime a persoanelor care aparțin comunităților românești de pretutindeni de a-și păstra, dezvolta și exprima identitatea lor etnică, culturală, lingvistică și religioasă; b) anvergura internațională, națională, regională ori locală a programelor, proiectelor sau acțiunilor; c) oportunitatea programelor, proiectelor sau acțiunilor în raport cu nevoile comunităților românești de pretutindeni; d) numărul, diversitatea și distribuția geografică a comunităților românești de pretutindeni; e) existența unor surse de finanțare proprii sau atrase ale solicitantului; f) capacitatea organizatorică și funcțională de realizare a programelor, proiectelor sau acțiunilor; g) efectele multiplicatoare ale programelor, proiectelor sau acțiunilor, în scopul îmbunătățirii imaginii comunităților românești din țara de reședință și a coagulării organizațiilor acestora". Criteriul prevăzut la alin. (1) lit. f) se dovedește prin: a) experiență în derularea programelor, proiectelor sau acțiunilor; b) calitatea activităților organizate; c) calificarea membrilor echipei care derulează programele, proiectele sau acțiunile; d) colaborările și parteneriatele cu alți finanțatori, autorități publice, organizații guvernamentale sau neguvernamentale; e) asigurarea continuității programelor, proiectelor sau acțiunilor. Conform procedurii de evaluare a proiectelor cuprinse în Anexa la Ordinul nr. 372/2020 reprezentând Ghidul de finanțare nerambursabilă, dosarele de finanțare se evaluează de către Comisia de evaluare a proiectelor, programelor și acțiunilor, în baza unor criterii de selecție, conform regulamentului de organizare și funcționare al comisiei de evaluare și al comisiei de soluționare a contestațiilor publicată pe site-ul www.x.ro. (art. 3.2 din Ghidul de finanțare nerambursabilă). Contestațiile se soluționează de comisia de contestații în termen de 10 zile lucrătoare de la data încheierii perioadei de depunere acestora, prin admis sau respins. Finanțatorul nu are obligația comunicării motivării respingerii din oficiu. Motivele de respingere a proiectelor vor fi comunicate solicitanților numai la cererea acestora, în termen de 10 zile lucrătoare de la afișarea rezultatelor (art. 3.3. din Ghidul de finanțare nerambursabilă). În temeiul Regulamentului de Organizare și funcționare al Comisiei de evaluare a programelor, proiectelor sau acțiunilor privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni și al Comisiei de soluționare a contestațiilor pentru anul 2020 (Regulamentul), fiecare membru al comisiei de evaluare acordă un punctaj corespunzător, conform criteriilor stabilite în Fișa de evaluare Anexa 1 la Regulament (pct. 5 din Regulament). Formularul de evaluare al Comisiei de soluționare a contestațiilor fiind identic cu cel folosit de către Comisia de evaluare (pct. 7 din Regulament). Conform Regulamentului, formularul de evaluare însumează 43 de criterii, primele două eliminatorii, următoarele punctate fiecare cu o valoare cumulată de 100 de puncte. Contestatoarea a solicitat comunicarea motivelor respingerii proiectelor, iar prin adresa nr. x/18.09.2020 pârâtul a enumerat o parte din capitolele din cadrul celor două proiecte respinse pe care Comisia de evaluare le-a apreciat ca fiind vulnerabile, fără a motiva punctajul acordat reclamantei pentru fiecare dintre criteriile prevăzute în fișa de evaluare. Înalta Curte constată că fundamentarea în fapt și în drept a actelor administrative, emise în temeiul atribuțiilor legale conferite organelor administrației publice, este o componentă esențială în aprecierea legalității acestora, prezumție în temeiul căreia astfel de acte se bucură de putere executorie, că nu este permisă absența motivării explicite a actului administrativ, deoarece posibilitatea atacării în justiție este iluzorie de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură, motivarea conferind actului administrativ transparență, fiind esențială și sub aspectul înfăptuirii controlului de legalitate. Actul administrativ trebuie motivat pentru a da posibilitatea cunoașterii motivelor pentru care a fost emis, a elementelor de fapt și de drept care au determinat adoptarea acestuia, persoanei interesate să aprecieze asupra legalității și temeiniciei acestuia și instanței de judecată învestite de persoana care se pretinde vătămată să efectueze controlul jurisdicțional. Cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz. Deși motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ, aprecierea asupra acesteia se realizează în concret, în raport de natura și obiectul actului administrativ. În examinarea aspectelor privind motivarea actelor administrative, analiza trebuie să pornească de la actul normativ în baza căruia acestea au fost emise, și anume Ordinul nr. 372/2020 și Regulamentul de Organizare și funcționare al Comisiei de evaluare a programelor, proiectelor sau acțiunilor privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni și al Comisiei de soluționare a contestațiilor pentru anul 2020. Susține recurentul-pârât că motivarea proceselor-verbale încheiate de comisiile de evaluare reprezintă menționarea punctajului acordat de comisii pentru fiecare criteriu în parte, așa cum este prevăzut în Regulament, iar în condițiile în care fiecare evaluator a menționat punctajul acordat pentru fiecare criteriu, actul atacat nu este nemotivat, așa cum a reținut instanța de fond. Deși Regulamentul prevede acordarea de către fiecare membru a unui punctaj corespunzător, conform criteriilor stabilite in Fișa de evaluare, pct. 6 din Regulament permite însă consemnarea în procesul-verbal al ședinței a opiniilor, propunerilor, punctelor de vedere, precum și a altor comentarii relevante pentru proiectul evaluat ale membrilor comisiei. Instanța de control judiciar constată, din analiza celor două fișe de evaluare, că într-adevăr, există o evaluare a proiectelor care nu a fost justificată obiectiv. Observă Înalta Curte, cu titlu de exemplu, că în cadrul proiectului cu nr. de înregistrare DRP/3022/03.08.2020, în cadrul Nr. crt. 4.4. Descrierea clară a obiectivelor, activităților și rezultatelor așteptate – care conține trei subcriterii –decrierea obiectivelor – 2 puncte; descrierea activităților – 2 puncte; descrierea rezultatelor așteptate – 2 puncte; fiecare dintre evaluatori a acordat câte 3 puncte, fără nicio mențiune asupra subcriteriilor care au fost avute în vedere. Totodată, deși prin contestația formulată intimata – reclamantă a motivat pe larg aspectele pentru care apreciază că se impunea acordarea punctajului maxim pentru fiecare dintre cele trei subcriterii, prin Formularul de soluționare a contestațiilor doi evaluatori au acordat câte 3 puncte, iar un evaluator a acordat 4 puncte, fără a fi motivat în niciun fel punctajul astfel acordat, sau fără a se cunoaște modalitatea de punctare, simpla menționare a punctajului aferent fiecărui criteriu de evaluare neputând constitui motivarea procesului-verbal de evaluare, astfel cum susține recurentul. Faptul că Ghidul sau Regulamentul nu au prevederi în acest sens nu determină concluzia că în procesul de evaluare nu se indică motivele de acordare a punctajului pentru fiecare criteriu de evaluare. În lipsa menționării acestor elemente de motivare nu este posibilă analiza legalității actului de evaluare. Este adevărat că evaluarea prezintă un aspect de oportunitate, atribut exclusiv al evaluatorului, însă, față de situația concretă, se constată că nu poate fi verificat raționamentul urmat de evaluator, în lipsa indicării unor elemente de motivare, precum și faptul că, fiind învestită, în mod legal, cu verificarea legalității actelor ce cuprind rezultatul evaluării realizată de către pârât, instanțele se află în imposibilitatea de a verifica dacă evaluarea realizată respectă cerința legalității. Exercitarea competențelor autorității implică o marjă de apreciere din partea acesteia și se concretizează în oportunitatea pe care autoritatea o are în vedere pentru luarea unei decizii obiective, în raport de circumstanțele concrete. Acest fapt nu presupune, însă, lipsa de transparență în luarea unei decizii, astfel că motivarea actului administrativ, care constituie o garanție împotriva arbitrariului, trebuie să conțină elementele de fapt și de drept care să permită destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate, cu atât mai mult în condițiile în care reclamanta a participat la o procedură de atribuire a unor finanțări din fonduri publice pentru care au depus cereri mai mulți solicitanți. În condițiile neprezentării modului de acordare a punctajului nu sunt respectate cerințele esențiale de motivare a actului administrativ pentru a permite controlul jurisdicțional, motivarea în fapt și în drept reprezentând o dovadă de transparență și o condiție de legalitate a actului administrativ. Totodată, constată Înalta Curte că nici adresa nr. x/18.09.2020 nu conține o motivare asupra aspectelor susținute de către reclamantă prin contestația formulată, în cuprinsul acesteia fiind enumerate doar capitolele la care proiectele au fost considerate "vulnerabile". Astfel, pe lângă aprecierile formulate în termeni vagi, generali, în cadrul formularului de evaluare, în cadrul încadrării la un anumit subcriteriu, nu s-a justificat, în concret, punctajul efectiv acordat. Referitor la soluția adoptată de instanța de fond privind anularea deciziei de respingere a proiectelor și obligarea pârâtului la reevaluarea celor două proiecte, Înalta Curte reține că în controlul exercitat asupra actelor administrative deduse judecății, instanța de contencios administrativ are de verificat conformitatea acestora cu legea și respectarea, în conduita autorității emitente, a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat și interesul public pe care autoritățile publice sunt chemate să îl ocrotească. Tocmai de aceea, legea contenciosului administrativ a introdus, printre temeiurile acțiunii, excesul de putere, definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege, sau prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale. Dispozițiile Legii nr. 554/2004 nu permit instanței să se substituie comisiei de evaluare în atribuțiile sale, instanța efectuând doar un control de legalitate, nu și unul de oportunitate, însă, raportat la prevederile art. 18 art. (1) din Legea nr. 554/2044, atunci când se constată nelegalitatea unui act administrativ, pe lângă anularea lui, instanța dispune și obligarea autorității să reevalueze situația prin emiterea unui nou act administrativ prin care să fie înlăturată vătămarea, astfel că aprecierile recurentului –pârât privind încălcarea principiului disponibilității sunt nefondate. Față de toate aceste considerente expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate de pârât prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.