ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2329/2023

Ședința publică din data de 4 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 15.02.2021 sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 5002/07.01.2021, prin care a fost respinsă ca nedepusă în termen contestația formulată împotriva deciziei AJFP Bacău nr. 91/12.09.2018, solicitând instanței să dispună anularea acesteia și emiterea unei decizii prin care să fie desființată decizia nr. 91/2018.

Prin sentința civilă nr. 1328 din 1 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția inadmisibilității; a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată în ceea ce privește decizia nr. 5002/07.01.2021 și ca inadmisibilă în ceea ce privește decizia nr. 91/12.09.2018.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală întrucât instanța a dat o interpretare greșită actelor depuse la dosarul cauzei și a reținut în motivare aspecte care nu corespund realității în ceea ce privește domiciliul său fiscal.

Astfel, a arătat recurentul că a luat cunoștință de decizia nr. 91/2018 prin comunicare directă la 03.12.2020, fiindu-i înmânată de judecător odată cu întâmpinarea formulată în cadrul unui dosar aflat pe rolul Judecătoriei Sector 2 București.

Până la data menționată nu a primit sub semnătură respectiva decizie, iar organul fiscal nu a făcut dovada comunicării actului. A susținut și dovedit faptul că nu mai locuia la domiciliul fiscal la care organul a comunicat decizia și că deținea un contract de închiriere înregistrat la ANAF la o altă adresă.

Totodată, a menționat recurentul că se reține în mod greșit că decizia a fost comunicată sub semnătura sa, întrucât înfățișarea în fața instanței a unei recipise cu o semnătură indescifrabilă, fără precizarea corectă a altor date personale nu poate fi reținută ca fiind o procedură corectă și transparentă pentru contribuabil de comunicare a unor acte fiscale.

A mai susținut recurentul că instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată ca fiind inadmisibilă fără a motiva în concret această excepție.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea deciziei nr. 5002/07.01.2021, prin care a fost respinsă ca nedepusă în termen contestația formulată împotriva deciziei AJFP Bacău nr. 91/12.09.2018, precum și emiterea unei decizii prin care să fie desființată decizia nr. 91/2018.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurentul a susținut în cadrul memoriului de recurs că sentința instanței de fond este nelegală întrucât că a luat cunoștință de decizia nr. 91/2018 prin comunicare directă la 03.12.2020, fiindu-i înmânată de judecător odată cu întâmpinarea formulată în cadrul unui dosar aflat pe rolul Judecătoriei Sector 2 București. A arătat că până la data menționată nu a primit sub semnătură respectiva decizie, iar organul fiscal nu a făcut dovada comunicării actului.

A apreciat recurentul că a dovedit faptul că nu mai locuia la domiciliul fiscal la care organul a comunicat decizia și că deținea un contract de închiriere înregistrat la ANAF la o altă adresă.

Înalta Curte apreciază că aceste susțineri sunt nefondate.

Astfel, potrivit 32 din Codul de procedură fiscală:

"(1) Domiciliul fiscal definit potrivit art. 31 se înregistrează/modifică la/de organul fiscal central în toate cazurile în care acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social prin depunerea de către contribuabil/plătitor a unei cereri de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, însoțită de acte doveditoare ale informațiilor cuprinse în aceasta.

(2) Cererea se depune la organul fiscal central în a cărui rază teritorială urmează a se stabili domiciliul fiscal. Cererea se soluționează în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii acesteia, prin emiterea deciziei de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal care se comunică contribuabilului/plătitorului.

(3) Organul fiscal prevăzut la alin. (2) emite din oficiu decizia de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal ori de câte ori constată că domiciliul fiscal este diferit de domiciliul sau sediul social, iar contribuabilul/plătitorul nu a depus cerere de modificare a domiciliului fiscal.

(4) Data înregistrării/modificării domiciliului fiscal este data comunicării deciziei de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal".

Potrivit art. 39 alin. (2) din Codul de procedură fiscală:

"(2) În situația în care contribuabilul/plătitorul are înregistrat un domiciliu fiscal potrivit art. 32, în scopul comunicării actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local se utilizează acest domiciliu fiscal".

În speță, comunicarea actelor administrativ fiscale s-a făcut la domiciliul fiscal al recurentului, iar faptul că acesta deținea un contract de închiriere a unui apartament din același imobil nu este opozabil organului fiscal Serviciul Fiscal Municipal Onești, întrucât nu a dovedit că și-a modificat domiciliul fiscal, astfel cum era înregistrat în evidențele Serviciului Fiscal Municipal Onești, conform procedurii prevăzute de art. 32 din Codul de procedură fiscală.

În aceste condiții, în mod corect s-a reținut de judecătorul fondului, în ceea ce privește comunicarea deciziei nr. 91/12.09.2018, că aceasta s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 47 alin. (2) din Codul de procedură fiscală:

"(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului acestora, la domiciliul fiscal, direct, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire".

Totodată, a menționat recurentul că prima instanță a apreciat în mod greșit că decizia a fost comunicată sub semnătura sa, întrucât înfățișarea în fața instanței a unei recipise cu o semnătură indescifrabilă, fără precizarea corectă a altor date personale nu poate fi reținută ca fiind o procedură corectă și transparentă pentru contribuabil de comunicare a unor acte fiscale.

Cu privire la aceste susțineri, instanța de control judiciar reține că, până la primul termen de judecată, nu au fost invocate pretinse neregularități în ceea ce privește semnătura de pe recipisa de primire, conform procedurii prevăzute de art. 304 alin. (1) din C. proc. civ.:

"(1) Dacă cel mai târziu la primul termen după prezentarea unui înscris folosit în proces una dintre părți declară că acesta este fals prin falsificarea scrierii sau semnăturii, ea este obligată să arate motivele pe care se sprijină."

Totodată, este neîntemeiată și susținerea recurentului că instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată ca fiind inadmisibilă fără a motiva în concret această excepție.

Lecturând sentința recurentă, Înalta Curte observă că instanța de fond a motivat excepția invocată, reținând că numai în eventualitatea anulării deciziei de soluționare a contestației devine admisibilă acțiunea în anularea deciziei de impunere, astfel cum prevede art. 281 alin. (7) din Codul de procedură fiscală:

"(7) În situația atacării la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) a deciziei prin care s-a respins contestația de către organul fiscal fără ca acesta să intre în cercetarea fondului raportului juridic fiscal, dacă instanța constată că soluția adoptată de către organul fiscal este nelegală și/sau netemeinică, se va pronunța și asupra fondului raportului juridic fiscal".

Apreciind neîntemeiat primul capăt de cerere privind anularea deciziei nr. 5002/07.01.2021, instanța de fond a reținut că admiterea cererii în sensul anulării Deciziei nr. 91/12.09.2018 nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 281 alin. (7) din Codul de procedură fiscală.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost corect și amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare invocate de recurent nu sunt incidente în cauză.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1328 din 1 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1328 din 1 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 4 mai 2023.