ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 538/2024

Ședința publică din data de 1 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 29.11.2021 sub nr. x/2021, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și D., anularea H.G. nr. 1183/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, obligarea funcționarilor semnatari la plata de daune pentru prejudiciul creat, suspendarea actului administrativ, anularea tuturor hotărârilor și ordonanțelor care exced atribuțiilor unui guvern demis, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2349 din 14 decembrie 2022, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs reclamantele A. și B., solicitând admiterea recursului, susținând, în esență, că instanța de fond a apreciat greșit că se impunea formularea plângerii prealabile; în speță nu au atacat un act admninistrativ individual, ci un act normativ (H.G. nr. 1183/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României); având în vedere că actul normativ atacat a intrat în circuitul civil și a produs efecte, înseamnă că, potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, nu este obligatorie plângerea prealabilă.

4.1. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului din dublă perspectivă, respectiv sub aspectul timbrajului și al neindicării/nedezvoltării motivelor de nelegalitate, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

4.2. Legal citați, intimatul-pârât D. și intimatul-reclamant C. nu au formulat întâmpinări în dosarul de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Guvernul României prin întâmpinarea depusă în cauză, Înalta Curte constată că este neîntemeiată și urmează să o respingă, întrucât, în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 din C. proc. civ., argumentele invocate de recurenții-reclamanți se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 același Cod.

Totodată, Înalta Curte reține că recursul declarat în cauză este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON.

II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Principalele critici formulate de recurenții-reclamanți se referă la greșita admitere de către instanța de fond a excepției inadmisibilității cererii pentru neurmarea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În opinia lor, inadmisibilitatea trebuia înlăturată cu motivarea că hotărârea de guvern a intrat în circuitul civil, în sensul art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și, din acest motiv, reclamanții nu mai erau datori să urmeze procedura prealabilă.

Înalta Curte nu subscrie acestor argumente în baza cărora instanța de fond ar fi trebuit să soluționeze chestiunea inadmisibilității, ci reține că excepția prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu se aplică actelor administrative normative, în privința cărora alin. (1) și (1)

1

ale art. 7 stabilesc că plângerea prealabilă este obligatorie și poate fi adresată oricând.

Dacă s-ar socoti că actelor administrative normative le este aplicabilă excepția de la formularea plângerii prealabile, în cazul în care au produs efecte juridice, cum acestea se produc odată cu intrarea în vigoare a actului, ar însemna că alin. (1) și (1)

1

ale art. 7, care reglementează obligativitatea adresării acestei plângeri, nu pot fi aplicate în nicio situație, ceea ce nu poate fi acceptat.

Cu toate acestea, constată că excepția se impunea a fi respinsă, în considerarea deciziei Curții Constituționale nr. 392/2021. Prin această decizie s-a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu referire la art. 42 alin. (3) din O.U.G. nr. 21/2004, precum și soluția legislativă din art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia dispozițiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce privește soluționarea acțiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungește sau se încetează starea de alertă, precum și a ordinelor și a instrucțiunilor prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă.

Curtea Constituțională a subliniat necesitatea unei intervenții legislative prompte care să asigure exercitarea în mod efectiv și eficace a dreptului de acces la justiție, având în vedere că dispozițiile Legii nr. 55/2020 nu conțin niciun fel de dispoziții procedurale care să garanteze soluționarea cauzelor referitoare la actele administrative de declarare sau prelungire a stării de alertă într-un termen scurt, care să asigure un drept efectiv de acces la justiție. Sub acest aspect, s-a statuat că dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu răspund exigențelor soluționării urgente a acțiunilor.

Pe cale de consecință, urmarea procedurii prealabile în cazul unei hotărâri de guvern emise în temeiul Legii nr. 55/2020 nu este compatibilă cu cerința asigurării celerității judecății, care să asigure efectivitatea dreptului de acces la justiție.

În concluzie, deși în privința actului administrativ normativ nu poate fi reținută, în principiu, exceptarea prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, o astfel de exceptare de la urmarea procedurii plângerii prealabile trebuie considerată aplicabilă în cauza de față, în respectarea deciziei nr. 392/2021 a Curții Constituționale.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanții B. și A. și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de B. și A. împotriva sentinței civile nr. 2349 din 14 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 1 februarie 2024.