ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5273/2023

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect "obligare emitere act administrativ"., solicitând să fie obligat pârâtul Ministerul Apărării Naționale să emită un act administrativ privind încadrarea reclamantei B. în rândul personalului militar, ca efect al dispozițiilor art. 8 indice 8 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat; o obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului în conformitate cu art. 453 C. proc. civ.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 208 din data de 10 februarie 2022, a admis excepția tardivității invocării excepției prescripției dreptului la acțiune și a respins aceasta excepție ca tardiv invocată. A respins exceptia tardivitatii depunerii actiunii. A respins actiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării 1, ca neintemeiata.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanții A. și B. au declarat recurs, solicitând ca prin hotărârea a se dispune: - admiterea recursului, casarea în parte a sentinței civile nr. 208/10.02.2022 vizând fondul cauzei și în consecință să dispuneți admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost formulată, respectiv să dispuneți obligarea intimatului-pârât Ministerul Apărării Naționale să emită un act administrativ privind încadrarea recurentei-reclamante B. în rândul personalului militar, ca efect al dispozițiilor art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat; - obligarea intimatului-pârât MApN la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea dosarului, în etapa fondului și a recursului. Cererea de chemare în judecată care stă la baza constituirii prezentului dosar este fundamentată pe dispozițiile art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat și are în vedere situația de fapt, ce a fost corect reținută de către instanța de fond, respectiv faptul rănirii recurentului-reclamant - militar român, în data de 30.03.2014, în timpul executării unei misiuni în teatrul de operațiuni din Afganistan, încadrarea acestuia în două grade de invaliditate: în data de 18.09.2014 în gradul III de invaliditate, iar în data de 07.03.2019 în gradul II de invaliditate, ca efect al alterării stării de sănătate. Cu toate acestea, instanța de fond în mod greșit a reținut că dispozițiile art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006 nu sunt incidente în cauză, având în vedere faptul că recurentul-reclamant și recurenta-reclamantă s-au căsătorit la data de 29.07.2017, ulterior datei încadrării în grad de invaliditate a recurentului-reclamant, iar pe de altă parte textul ar avea în vedere familia pe care personalul în discuție o avea la data încadrării în unul dintre cele 3 grade de invaliditate. Totodată, instanța de fond concluzionează că de vreme ce la data primei încadrări în grad de invaliditate reclamanții nu erau căsătoriți, nu exista nicio familie care să beneficieze de prevederile legale invocate, iar împrejurarea că reclamanții s-au căsătorit ulterior nu face să se nască aceste drepturi în favoarea soției sale. Totodată instanța de fond reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 137/2000, invocând în acest sens o argumentație străină de natura cazului de discriminare invocat de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, instanța reținând că nu ar exista o discriminare a situației reclamantei față de situația soției prevăzute de textul legal astfel cum instanța de fond îl interpretează. I. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: A. Hotărârea dată cuprinde motive contradictorii. Reținând situația de fapt astfel cum aceasta a fost prezentată prin cererea de chemare în judecată și cum reiese din înscrisurile anexate acțiunii, respectiv calitatea reclamantului de militar, împrejurarea că acesta a fost rănit în timpul unei misiuni în Afganistan, împrejurarea că acesta a fost încadrat inițial în gradul III de invaliditate, iar ulterior, ca urmare a alterării stării sale sănătate - în gradul II de invaliditate, că între momentul celor două încadrări în grad de invaliditate a intervenit căsătoria reclamanților, iar ulterior încadrării în gradul II de invaliditate reclamantul a înaintat raport, solicitând încadrarea soției sale în rândul personalului militar, ca efect al dispozițiilor art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006, că soția a parcurs toate etapele de evaluare, fiind admisă, ulterior refuzându-se încadrarea având în vedere că la data la care militarul a fost rănit, acesta nu era căsătorit. De asemenea, instanța a reținut că aplicarea prevederilor legale se realizează în funcție de data încadrării în grad de invaliditate, nu în funcție de data la care militarul a fost rănit (pagina 15, paragraful 13 din hotărâre). Cu toate acestea, deși instanța a reținut în mod corect situația de fapt, determinând în mod corect și momentul în raport de care se determină întrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru a putea beneficia de drepturile solicitate, ca fiind cel al încadrării în grad de invaliditate, iar nu cel al rănirii efective, soluția pronunțată este una eronată, cauzată de modalitatea contradictorie în care s-a raportat la elementele concrete ale speței și la propria motivare. Astfel, în ce privește situația de fapt, au relevanță toate aspectele reținute de instanța de fond, respectiv împrejurarea că militarul a fost rănit în teatrul de operațiuni din Afganistan în data de 30.03.2014, fiind încadrat în gradul III de invaliditate în data de 18.09.2014, căsătoria părților intervenind la data de 29.07.2017, în data de 07.03.2019 miliarul fiind încadrat în gradul II de invaliditate, iar în data de 13.05.2019 reclamantul înaintând raport prin care a solicitat chemarea în activitate a soției sale în corpul ofițerilor, fiind identificat un post vacant disponibil, reclamanta parcurgând ulterior toate etapele de evaluare unde a fost declarată admisă. Din considerentele instanței de fond potrivit cărora: Curtea reține că aplicarea prevederilor legale se realizează în funcție de data încadrării în grad de invaliditate, nu în funcție de data la care militarul a fost rănit. Ca urmare, la acea dată nu exista nicio familie care să beneficieze de prevederile art. 8 indice 8 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006. Împrejurarea că acesta s-a căsătorit ulterior, nu face să se nască aceste drepturi în favoarea soției sale. reiese cu ușurință că instanța de fond deși a reținut că ulterior oficierii căsătoriei, militarul a fost încadrat în gardul II de invaliditate ca efect a alterării stării sale de sănătate, anterior fiind încadrat în gradul III, nu a dat nicio relevanță juridică Deciziei medicale A1878/35 din 07.03.2019, prin care, urmare a constatării unei deficiențe funcționale accentuate, respectiv de 80%, s-a dispus încadrarea în gradul II de invaliditate. De asemenea, instanța nu a dat relevanță nici împrejurării potrivit căreia cererea reclamantului de încadrare a soției sale în corpul ofițerilor a fost formulată la un interval extrem de scurt de la momentul încadrării în gradul II de invaliditate. De vreme ce instanța de fond a optat pentru un astfel de raționament, respectiv că momentul în raport de care se analizează nașterea dreptului reclamanților de a beneficia de drepturile conferite de lege este cel al încadrării în grad de invaliditate, acesta ar fi trebuit să opereze aplicarea acestui raționament în concret la detaliile speței și să dea relevanță fiecărei noi încadrări în grad de invaliditate, cu atât mai mult cu cât starea de sănătate a reclamantului s-a degradat accelerat, generând încadrarea în gradul II de invaliditate la o dată ulterioară momentului la care militarul s-a căsătorit. Pe de altă parte, în măsura în care instanța de fond ar fi avut o altă rațiune pentru care ar fi optat să nu dea relevanță încadrării în gradul II de invaliditate și ar fi reținut că singurul înscris producător de efecte juridice ar fi prima încadrare în grad de invaliditate, ar fi trebuit să o dezvolte fie și schematic. Or, din motivarea instanței de fond reiese că instanța nu s-a aplecat asupra efectelor pe care încadrarea ulterioară oficierii căsătoriei în gradul II de invaliditate ca efect al degradării stării de sănătate ar produce-o și cu atât mai puțin nu reiese rațiunea pentru care în optica instanței de fond prima decizie de încadrare în gradul III de invaliditate prevalează celei ulterioare. Astfel cum s-a reținut în practica instanțelor de judecată care au soluționat cereri ale militarilor în contradictoriu cu același pârât, izvorâte din refuzul Ministerului Apărării Naționale de a acorda familiei militarilor răniți beneficiile stabilite prin lege, sens în care cităm exemplificativ sentința nr. 38/F/11.03.2022 a Curții de Apel Brașov nedefinitivă - pronunțată în dosarul nr. x/2021, dacă există încadrări succesive în diferite grade de invaliditate, cum este cazul și în speța de față, soțul reclamantei fiind încadrat mai întâi în gradul III de invaliditate și apoi în gradul II, fiecare încadrare într-un grad de invaliditate dă naștere unui nou termen de decădere pentru formularea cererii de încadrare pe o funcție militară a soției militarului invalid. Este logic să fie astfel, întrucât fiecare schimbare a stării sănătății soțului invalid dă naștere unei noi situații, care trebuie analizată distinct de către beneficiarii legii, în sensul că o agravare a stării de sănătate a soțului invalid, cum a fost cazul în speța de față, poate întemeia noi considerente pentru care soția acestuia să decidă că trebuie să formuleze cererea de încadrare a sa în funcție militară, încadrare care ar putea aduce eventuale noi beneficii materiale sau de altă natură pentru familie. Așadar, subliniază faptul că optica instanței din decizia mai sus citată privind nașterea unui drept de a solicita încadrarea pe o funcție militară de fiecare dată când are loc o încadrare a militarului rănit într-un grad diferit de invaliditate, este corectă și ține seama de realitatea exterioară care are în vedere faptul că o agravare a stării de sănătate a militarului invalid generează noi consecințe de ordin emoțional și financiar pentru acesta și familia sa, aspecte care pot fundamenta o solicitare de obținere a unor beneficii oferite de lege. De altfel, acest raționament se confirmă și în speța de față, rezultând din cronologia actelor și faptelor reținute inclusiv de instanța de fond că Decizia medicală de încadrare în gradul II de invaliditate a fost emisă la data de 07.03.2019, ulterior oficierii căsătoriei părților – ce a avut loc în 29.07.2017, în vreme ce Raportul prin care a solicitat reclamantul chemarea în activitate a soției sale este înaintat la un interval de numai 2 luni de la data încadrării în gardul II de invaliditate, respectiv la data de 13.05.2019. De asemenea, deși instanța de fond evocă că emiterea Deciziei de încadrare în gradul II de invaliditate are loc ca urmare a constatării unei deficiențe funcționale accentuate, respectiv de 80%, față de procentul de 60% ce reflecta o deficiență funcțională medie și care a stat la baza emiterii deciziei de încadrare în gradul III de invaliditate, nu are în vedere modalitatea în care agravarea stării de sănătate a militarului invalid afectează viața sa și respectiv a familiei sale și consecințele de ordin juridic care pot fundamenta o solicitare de obținere a unor beneficii oferite de lege. Prin urmare, având în vedere că instanța de fond a soluționat cauza făcând abstracție de emiterea Deciziei de încadrare în gradul II de invaliditate, care, deși a fost reținută în evocarea situației de fapt nu s-a raportat la acest înscris ca fiind producător de efecte juridice, iar pe de altă parte instanța a identificat în mod corect că momentul încadrării în grad de invaliditate este cel care naște în persoana reclamanților dreptul de a solicita acordarea beneficiilor, devine incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motive contradictorii. B. Hotărârea dată cuprinde motive străine de natura cauzei și respectiv hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au arătat că până la data Avizului Direcției juridice, respectiv 04.02.2020, în raport de generalitatea normei de drept incidente în cauză, nu au existat divergențe de interpretare, de efectele O.U.G. nr. 82/2006 beneficiind deopotrivă și persoanele care s-au căsătorit ulterior incidentului care a generat gradul de invaliditate, precum și descendenților născuți ulterior acestui moment, sens în care s-a solicitat emiterea unei adrese către Direcția calitatea vieții personalului - structura abilitată să reglementeze unitar problematica recunoașterii meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat conform art. 86 lit. a) din cadrul Nomelor de punere în aplicare a O.U.G. nr. 82/2006, pentru a preciza dacă în situații identice, membrii familiei altor militari încadrați în grad de invaliditate au fost recunoscute, chiar dacă la data incidentului care a generat starea de invaliditate militarul nu era căsătorit și/sau acesta nu avea descendenți. În acest sens s-a solicitat ca în răspunsul care se va formula Direcția calitatea vieții personalului să aibă în vedere situațiile concrete ale militarilor C., D., E., F. în legătură cu care există certitudinea că se află în aceeași situație cu cea a reclamanților, D. fiind rănit în același incident cu recurentul-reclamant, iar din raportul de cercetare al evenimentului anexat cererii introductive rezultând fără dubiu că era necăsătorit. Cererea de probatoriu în dovedirea situației de discriminare invocate a fost încuviințată de instanța de fond, sens în care, la data de 27.01.2022 a fost înaintată Adresa nr. x, depusă de către pârât la dosar la ultimul termen de judecată, în care este prezentată situația fiecărui militar rănit dintre cei indicați în mod expres de reclamanți, rezultând data la care militarii au fost răniți, precum și faptul încadrării în activitate ulterior oficierii căsătoriei – ulterioară momentului rănirii. Acest înscris este extrem de relevant, având în vedere că el probează aplicarea unui tratament discriminatoriu de către intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale, între beneficiarii facilităților conferite de O.U.G. nr. 82/2006, toate persoanele enumerate fiind în situații identice cu cea a reclamanților din prezenta cauză, respectiv militarii fiind necăsătoriți la data incidentului, căsătorindu-se ulterior, iar soțiile lor fiind încadrate la cerere în funcții militare. Cu toate acestea, instanța de fond a realizat o analiză cu privire la incidența în cauză a O.U.G. nr. 137/2000, invocând în acest sens o argumentație străină de natura cazului de discriminare invocat de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, instanța reținând că nu ar exista o discriminare a situației reclamantei față de situația soției prevăzute de textul legal astfel cum instanța de fond îl interpretează, având în vedere că reclamanta nu era căsătorită la data primei încadrări în grad de invaliditate, în vreme ce textul legal în interpretarea instanței ar viza exclusiv situația persoanei căsătorite la momentul încadrării în grad de invaliditate. Or, de vreme ce din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă neîndoielnic prin raportare la ce împrejurare și la ce criterii se invocă dispozițiile O.U.G. nr. 137/2000, motivele fiind dezvoltate extensiv și ulterior, cu ocazia formulării cererii de încuviințare a probatoriului, moment la care s-a precizat nu numai cererea de emitere a adresei către Direcția calitatea vieții personalului, dar și teza probatorie aferentă acestei probe, este de neînțeles rațiunea pentru care instanța procedează la o analiză în abstract a existenței sau nu a unui caz de discriminare. În consecință, motivarea instanței potrivit căreia: În ce privește aplicabilitatea O.U.G. nr. 137/2000, Curtea observă că, pe de-o parte, nu este vorba de persoane aflate în situații similare, soția militarului de la momentul încadrării în grad de invaliditate având o situație diferită de persoana care a dobândit această calitate după încadrarea în grad de invaliditate din perspectiva impactului pe care încadrarea în grad de invaliditate îl are asupra modificării vieții de familie și a condițiilor materiale ale familiei. dincolo de faptul că este complet eronată, este străină de natura cauzei. În plus, instanța de fond nu ar putea proceda la analiza unei eventuale situații de discriminare generată de textul legal, ca efect al principiului separației puterilor în stat statuat de art. 1 alin. (4) din Constituția României, o atare analiză reprezentând exclusiv atributul Curții Constituționale potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită. Pe de altă parte, citarea dispozitivului Deciziilor Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 și 821 din 03.07.2008 a, fără a indica în ce manieră au acestea incidență în speța de față, nu poate fi asimilată unei motivări vizând discriminarea. În consecință, apreciem că motivarea instanței de fond cu privire la aplicarea discriminatorie a dispozițiilor legale de către intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale, referindu-se la elemente străine cauzei și respectiv motivelor invocate prin cererea de chemare în jucată prin care reclamanții au definit cadrul procesual obiectiv și subiectiv, în temeiul principiului disponibilității, fără a proceda în fapt la o analiză a cauzei de discriminare invocată și probată în cauză, face posibilă reunirea primei teze și respectiv a ultimei teze a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv nemotivarea hotărârii și evocarea unor motive străine de natura cauzei. Astfel cum se reține în mod constant în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil, din perspectiva art. 6 din Convenție, include, în esență, obligația instanțelor naționale de a-și motiva hotărârile; obligația de motivare a hotărârilor judecătorești servind unui dublu obiectiv: pe de o parte, este menită să asigure că dreptul de a fi audiat în instanță este respectat și că, prin urmare, instanța ia în considerare în suficientă măsură argumentele părților (Hotărârea Jokela împotriva Finlandei din 21 mai 2002 și Hotărârea Nedzela împotriva Franței din 27 iunie 2006). Pe de altă parte, este menită să servească la realizarea controlului judecătoresc în căile de atac. În consecință, întrucât considerentele instanței de fond nu au în vedere situația de discriminare învederată de reclamanți prin cererea introductivă, ci o ipoteză abstractă, neinvocată de către niciuna din părți, în niciun moment al litigiului, rezultă dincolo de orice dubiu că sub acest aspect hotărârea instanței de fond nu este motivată, ea răspunzând față de ceva ce nu s-a cerut și tăcând în raport de un argument concret și esențial, invocat în sprijinul cererii de chemare în judecată. II. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După cum s-a subliniat în doctrina procesual civilă, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. – încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, este incident atunci când instanța încalcă dreptul material, respectiv atunci când (i) nu identifică regula de drept aplicabilă în cauză – în sensul că a) fie nu indică nicio regulă de drept, ipoteză în care hotărârea este și nemotivată sub acest aspect, fie că b) indică în mod eronat o normă inaplicabilă în cauză, or (ii) deși identifică norma de drept aplicabilă în cauză, o încalcă în litera și spiritul său, interpretând-o eronat ori deși o interpretează corect la un nivel abstract, aplicarea sa la situația de fapt reținută în cauză se face într-o manieră eronată, contrară sensului și scopului regulii de drept respective. Instanța de fond a procedat la aplicarea greșită a normelor de drept material atât în ce privește cazul de discriminare invocat în cauză, cât și dispozițiile art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat. A.Aplicarea greșită a normelor de drept material vizând egalitatea în drepturi a cetățenilor – consacrat de art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, art. 16 din Constituția României, art. O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Astfel cum am arătat în Secțiunea dedicată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 prima și ultima teză C. proc. civ., instanța de fond nu a procedat la o veritabilă analiză a motivelor ce vizează egalitatea în drepturi invocate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată. De altfel, singurul paragraf prin care se tinde la a justifica soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, nu este doar străină de motivul invocat, dar este și eronat, după cum vom arăta în cele ce urmează: În ce privește aplicabilitatea O.U.G. nr. 137/2000, Curtea observă că, pe de-o parte, nu este vorba de persoane aflate în situații similare, soția militarului de la momentul încadrării în grad de invaliditate având o situație diferită de persoana care a dobândit această calitate după încadrarea în grad de invaliditate din perspectiva impactului pe care încadrarea în grad de invaliditate îl are asupra modificării vieții de familie și a condițiilor materiale ale familiei. Cu alte cuvinte, prin acest paragraf instanța de fond afirmă că situația unui militar rănit – căsătorit la data incidentului ar fi una mai favorabilă față de situația unui un militar rănit dar care nu era căsătorit la data incidentului, în optica instanței de fond meritând să beneficieze de măsuri de sprijin numai acei militari care aveau deja întemeiată o familie, pe ceilalți lipsindu-i de măsuri de sprijin similare, chiar dacă au reușit să își întemeieze o familie ulterior acestui incident, ceea ce pentru mulți devine un deziderat dificil de atins. O atare interpretare este vădit eronată, având în vedere că izvorul dreptului de a beneficia de sprijin derivă din situația de a fi fost rănit, iar nu din faptul de a fi fost căsătorit la momentul incidentului, pentru că și militarul rănit care s-a căsătorit ulterior încearcă aceleași neajunsuri în viața cotidiană, respectiv dificultatea de a se îngriji de sine, de gospodărie și cu atât mai mult de o terță persoană. Pe de altă parte, dacă măsurile de sprijin nu sunt gândite pentru a susține viața ulterioară a militarului rănit, inclusiv prin facilitățile oferite soției sale (program fix de lucru – ceea ce îi permite o implicare activă în gospodărie pentru a compensa imposibilitatea militarului rănit) și un salariu motivant (de natură a acoperi nevoile crescute ale militarului rănit – provenite din îngrijirea stării de sănătate fizică și mentală post traumatică), înseamnă că se nesocotește pe de-o parte art. 16 din Constituție coroborat cu art. 48 din Constituție – articol ce protejează familia, dar și art. 50 din Constituție, ce instituie protecția persoanelor cu handicap, de măsurile instituite de O.U.G. nr. 82/2006 beneficiind nu doar soția/copilul militarului rănit, ci întreaga familie, deci implicit sau în special militarul invalid. Astfel cum am arătat și în cererea de chemare în judecată și cum de altfel s-a confirmat prin Adresa din 17.01.2022 emisă de către Direcția Juridică din cadrul Ministerului Apărării Naționale, anterior emiterii Avizului negativ de către Direcția Juridică au existat situații concrete în care soțiile militarilor răniți în teatre de operațiuni, care însă nu erau căsătoriți la data incidentului ce a determinat invaliditatea, au fost numite în funcții militare, toate numele indicate de reclamanți în cuprinsul acțiunii fiind confirmate de instituție. Cu toate acestea, persoanele enumerate în adresă nu sunt singurele, Direcția Juridică referindu-se, astfel cum a precizat la termenul din 18.01.2022 consilierul juridic al MApN exclusiv la numele indicate în adresa instanței, iar aceste nume sunt cele menționate de reclamanți în acțiune, respectiv ale unor militari cunoscuți în mod direct și personal de către reclamant. Există însă și alte cazuri în afara celor patru comunicate ca răspuns la solicitarea reclamanților. În plus, din evoluția legislativă anterior prezentată se observă că în decursul timpului au avut loc nuanțări ale definițiilor termenilor și noțiunilor utilizate în actul normativ. În consecință, raportat la numărul însemnat de modificări a O.U.G. nr. 82/2006, în măsura în care noțiunile de familie, de soț/soție și respectiv de copil ar fi suscitat dificultăți de interpretare, în mod cert acestea ar fi făcut obiectul reglementării. Întrucât nu s-a procedat astfel, rezultă că până la data Avizului Direcției juridice, respectiv 04.02.2020 nu au existat divergențe de interpretare, de efectele O.U.G. nr. 82/2006 beneficiind deopotrivă și persoanele care s-au căsătorit ulterior incidentului care a generat gradul de invaliditate, precum și descendenților născuți ulterior acestui moment, iar pe de altă parte, avizul emis de către Direcția Juridică, prin care tinde la restrângerea efectelor legii, nu se poate substitui uneia din modalitățile admise pentru modificarea legislativă. B. Aplicarea greșită a normelor de drept material – art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat. Potrivit art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 150/2014 și respectiv prin Legea nr. 81/2016, conferă familiei personalului armatei încadrat în grad de invaliditate posibilitatea ca la cerere, soțul/soția și/sau copiii să fie numiți în funcții militare. Astfel cum am subliniat supra, deși actul normativ ce stă la baza cererii de chemare în judecată a suferit în decursul timpului mai multe modificări, procedându-se între altele inclusiv la definirea unor termeni, tocmai pentru că noțiunea de soț nu a generat dificultăți de interpretare, nu i-a fost dedicată o definiție proprie. Prin Decizia nr. 603/2015 a Curții Constituționale s-a statuat că potrivit dispozițiilor art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dacă o noțiune sau un termen nu sunt consacrate sau pot avea înțelesuri diferite, semnificația acestora în context se stabilește prin actul normativ care le instituie, în cadrul dispozițiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, și devin obligatorii pentru actele normative din aceeași materie. În același sens, prin Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragraful 31, Curtea Constituțională a statuat că o noțiune legală poate avea un conținut și înțeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiția ca legea care utilizează termenul respectiv să îl și definească. Per a contrario, câtă vreme actul normativ nu definește termenul de soție și nu se instituie un regim juridic restrictiv prin actul normativ însuși, nici instanța de judecată și nici pârâtul Ministerul Apărării Naționale, nu pot restrânge sfera beneficiarilor drepturilor conferite de lege, în baza unor deducții aparent logice, ori prin raportare la aprecieri personale. Astfel, concluzia instanței de fond potrivit căreia demersul legislativ are în vedere membrii familiei militarului rănit la data încadrării în grad de invaliditate, nu membrii de familie pe care militarul îi va avea ulterior acestui moment, prevederile în discuție având caracter de reparație pentru familia militarului care trebuie să suporte, ca urmare a încadrării în grad de invaliditate, costuri superioare și o scădere dramatică a standardului de viață anterior este eronată, având în vedere că din textul normativ nu se desprinde o atare concluzie, iar potrivit regulilor de interpretare a normei juridice nu există nicio justificare pentru a se realiza interpretarea restrictivă la care s-a raportat instanța de fond, având în vedere că atât interpretarea gramaticală, interpretarea sistematică, interpretarea istorico-teleologică și interpretarea logică, conduc în mod congruent la concluzia că de norma juridică beneficiază membrii familiei personalului militar rănit, indiferent de momentul căsătoriei și indiferent de momentul nașterii descendenților, această măsură fiind menită să sprijine familia militarului rănit, indiferent de data la care familia s-a întemeiat. Astfel, potrivit adagiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, rezultă că generalitatea formulării unui text legal conduce la generalitatea aplicării lui, fără a se introduce distincții pe care textul respectiv nu le conține, excepțiile fiind de strică aplicare și interpretare, ele neputând fi extinse la alte situații pe care legea nu le prevede și în niciun caz, neputând fi presupuse, dacă legea nu le prevede deloc (exceptio est strictissimae interpretations et aplicationis). Pe de altă parte, la momentul interpretării legii, nu se poate face abstracție de realitatea concretă, potrivit căreia majoritatea militarilor selectați pentru a participa la misiuni sunt extrem de tineri, majoritatea necăsătoriți, aceștia îndeplinind condițiile fizice și manifestându-și disponibilitatea de a participa la astfel de acțiuni ce implică un grad ridicat de risc. Astfel, caporalul A. avea 21 de ani la momentul participării în prima misiune în afara teritoriului țării și 24 în momentul în care acesta a fost rănit. Or, dacă pornind de la această realitate și presupunând că intenția legiuitorului ar fi fost conformă cu susținerile Direcției juridice, respectiv ca de prevederile legii să beneficieze strict persoanele căsătorite și având copii la momentul incidentului, rezultă că legea nu ar mai avea finalitatea propusă în cadrul expunerii de motive și ar crea numai aparența unui sistem de protecție și susținere a personalului militar rănit și a familiilor acestora. O atare interpretare restrictivă denaturează în mod flagrant intenția legiuitorului prin raportare la restrângerea sferei beneficiarilor legii la un procent atât de mic, încât legea nu și-ar mai putea atinge scopul pentru care aceasta a fost adoptată. Or, potrivit adagiului interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat, norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul în care să nu se aplice. (Direcția Juridică din cadrul MApN prin Avizul negativ invocat în Adresa Direcției resurse umane destinată reclamanților din prezentul dosar, a propus o interpretare restrictivă a legii, astfel cum o afirmă și mai mult decât atât, prin acest aviz lansează o critică față de întinderea beneficiului creat de legiuitor, instanța de fond îmbrățișând această optică. Reținând că legiuitorul a fost extrem de permisiv, motiv pentru care printr-un aviz pur consultativ propune interpretarea într-o notă restrictivă a legii, Direcția juridică recunoaște că sfera de aplicare a legii este una extinsă, acesta fiind temeiul pentru care propune o aplicare restrictivă a legii. Pe de altă parte, această interpretare a Direcției juridice urmată de către instanța de fond este contrară art. 10 din C. civ., care prevede că Legile care derogă de la o dispoziție generală, care restrâng exercițiul unor drepturi civile sau care prevăd sancțiuni civile, se aplică numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. Or, cum legea însăși nu conține dispoziții având ca efect restrângerea drepturilor reclamantului, nici Direcția juridică nu poate proceda la o astfel de interpretare. Prin urmare, Guvernul și Parlamentul sunt entitățile în măsură să realizeze interpretarea oficială a legii, în ipoteza în care aceasta nu ar fi clară. Pe de altă parte, dacă însăși legea ar conține o prevedere care ar realiza distincția propusă de către Direcția juridică prin Avizul negativ, respectiv că de măsurile de sprijin a familiei ar beneficia numai membrii existenți ai familiei la momentul incidentului, iar încadrarea soției ar putea avea loc numai dacă militarul era deja căsătorit la momentul incidentului, s-ar realiza o discriminare nepermisă pe criterii maritale, aspect interzis de Constituția României, de Protocolul nr. 12 la Convenția pentru Apărarea drepturilor Omului și de O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Hotărârea instanței de fond în interpretarea art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006 face abstracție de o decizie anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a cărei interpretare, într-o speță identică, este contrară celor reținute în cuprinsul hotărârii atacate. Prin sentința civilă nr. 115/F-CONT pronunțată de Curtea de Apel Pitești la data de 22.10.2020 și menținută prin decizia civilă nr. 95/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020, ce vizează o situație identică, întemeiată pe același aviz negativ al Direcției Juridice din cadrul Ministerului Apărării Naționale, practică judiciară depusă de către reclamanți la termenul de judecată din 18.01.2022, s-a reținut că: Curtea precizează că orice act normativ trebuie interpretat în sensul de a produce efecte juridice și nu de a nu produce. În cadrul militarilor (soldat, subofițer sau ofițeri) răniți în teatrele de operațiuni din afara tării, aceștia reprezintă nu doar Armata Română, nu doar NATO, ci și pe fiecare cetățean român, întrucât apărarea țării noastre este asigurată și dincolo de granițe, prin operațiuni specifice stabilite la nivel național și internațional în domeniul apărării, acolo unde România este parte. Astfel, aceste dispoziții legale sus-citate trebuie interpretate ca o expresie a aprecierii, a respectului și recunoașterii fiecărui militar român participant la aceste operațiuni, indiferent de gradul militar, mai ales pentru cei care au fost răniți sau și-au pierdut viața în aceste evenimente, iar una din măsurile de sprijin adoptate de legiuitorul român constă în integrarea profesională a soției militarului rănit, cum este cazul de față, urmând ca prin acest gest să se realizeze o compensare cel puțin în parte a incapacității de muncă a subofițerului G., care este încadrat în gradul de invaliditate III. Legiuitorul nu a avut în vedere ca element determinat data căsătoriei unui militar rănit și anume că la data întâmplării incidentului, cum este cazul de față, reclamanții nu erau căsătoriți legal, ci a avut în vedere dimensiunea morală și socială de recunoaștere a meritelor militarilor români răniți în teatrele de operații din afara țării […]. Nu se poate face o discriminare prin interpretare legislativă în materie între militarii români căsătoriți și cei necăsătoriți la data producerii evenimentelor tragice care conduc la rănirea acestora și survenirea unui grad de handicap, indiferent că este vorba de gradul I, II sau III. Oricum, un militar rănit nu își mai poate duce viața normală pe care o avea înainte de producerea evenimentului tragic, iar încadrarea soției acestuia, este o alinare, o recunoaștere și o încercare de a-i îmbunătăți viața, având în vedere că o încadrare în cadrul MApN creează stabilitate și siguranță din punctul de vedere al serviciului și al salariului. […] De asemenea au mai existat precedente în Armata Română prin care soțiile unor combatanți răniți în Afganistan au fost încadrare în rândul acesteia la mai multe unități militare din țară, în raport de pregătirea profesională a respectivelor soții, aspect ce a rezultat din declarația martorului și a înscrisurilor de la dosar. […] Apărările pârâtului Ministerul Apărării Naționale prin Direcția generală juridică pe fondul cauzei vor fi înlăturate de Curte, întrucât, așa cum s-a arătat în considerente, dispozițiile legale în materiale trebuie interpretate pentru a produce efecte, elementul fundamental pe care l-a avut în vedere legiuitorul nu a constat în data încheierii căsătoriei civile între militar și soția sa. […] În concluzie, Curtea apreciază că în raport de probele de la dosar ce au fost coroborate și de dispozițiile în materie care au fost aplicate și interpretate, pârâtul Ministerul Apărării Naționale prin Direcția Generală Juridică este în culpă față de reclamanți, prin refuzul nejustificat de a soluționa cererea acestora, prin neîncadrarea reclamantei ca ofițer în cadrul MApN. Atât extrasele anterior citate, cât și cele două hotărâri au fost prezentate instanței de fond, care ar fi avut posibilitatea să se raporteze la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, dând astfel eficiență dispozițiilor constituționale potrivit cărora Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale. Pentru aceste motive, solicităm admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate în ce privește fondul cauzei și reținând cauza spre rejudecare, constând întrunite toate condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 82/2006, respectiv: (i) calitatea de militar rănit a reclamantului A. în timpul unei acțiuni militare, (ii) invaliditatea acestuia nesurvenind ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, (iii) oficierea căsătoriei la data de 29.07.2017, (iv) încadrarea militarului în gradul II de invaliditate, (v) formularea cererii de acordare a drepturilor conferite de lege, (vi) existența unui post vacant disponibil potrivit pregătirii soției militarului, (vii) promovarea de către aceasta a tuturor probelor de examinare și întocmirea dosarului complet cu documentația doveditoare, admiterea cererii și obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale să emită un act administrativ prin care să o încadreze pe reclamanta B. în rândul personalului militar.

Apărările formulate în cauză În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, prin prisma ambelor motive de casare invocate . Astfel, în ceea ce privește art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect faptul că acordarea beneficiului reglementat de art. 8 indice 8 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006 se realizează în funcție de data încadrării în grad de invaliditate, nu în funcție de data la care militarul a fost rănit, dar prezintă considerente de fapt contradictorii, în ceea ce privește intervenirea rănirii, a datei de încadrare în grad de invaliditate, precum și a consecințelor negative asupra familiei militarului . În concret, reținând faptul că nu era încheiată căsătoria, între recurenți, la data încadrării în grad de invaliditate, prima instanță nu a observat reglementările art. 2 lit. a).), lit. c).) și lit. g) din O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat, coroborat cu art. 8 indice 8 din O.U.G. nr. 82/2006, introdus prin Legea 150/2014 și modificat prin Lege 81/2016 fa o distincție între momentul rănirii recurentului reclamant, la data de 30.03.2014, în teatrul de operațiuni din Afganistan, suferită în timpul executării unei misiuni (moment situat anterior încheierii căsătoriei) și momentul încadrării în grad III de invaliditate, cauza invalidității fiind accidentul produs în timpul și din cauza îndeplinirii serviciului militar (misiune în cadrul forțelor internaționale de menținere a păcii în Afganistan), conform Deciziei medicale nr. A5869/9 din 18.09.2014, în timpul căsătoriei . Astfel, în speță sunt îndeplinite condițiile de recunoaștere a beneficiului reglementat de art. 8 indice 8 din O.U.G. nr. 82/2006, familia personalului armatei prevăzut la art. 2 lit. a), încadrat în gradul I, II sau III de invaliditate, beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi:... lit. c) numirea soțului/soției și/sau copiilor în funcții militare în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale . Recursul este fondat și în ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prevederile art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006 fiind interpretate și aplicate greșit de cătr instanța de fond . Astfel, textul mai sus menționat, făcând referire la "familia personalului armatei" nu face nici o distincție raportată la data încheierii căsătoriei, fiind aplicabil principiul "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus" . Mai mult, observând faptul că se prevede acordarea beneficiului "în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale" și că interpretarea restrictivă dată de către intimat, în sensul că art. 8 indice 8 se aplică doar în situația încare militarul rănit era căsătorit la data intervenirii incidentului, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, observă că interpretarea restrictivă, susținută de către intimat, reprezintă o imixtiune nepermisă în privința voinței legiuitorului și conduce la existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii formulate de reclamanți, privitoare la un drept recunoscut de art. 8 indice 8 din O.U.G. nr. 82/2006. În raport de aceste considerente, urmează a fi admis recursul declarat, casată sentința recurată. În rejudecarea cauzei, Înalta Curte constată că pârâtul a exteriorizat refuzul de recunoaștere a beneficiului de încadrare în structurile militare, a soției susținând că, în interpretarea textului de lege, trebuie avut în vedere faptul că prin utilizarea termenului "soție"1, legiuitorul a vizat persoana care, la momentul când a survenit invaliditatea militarului participant la acțiuni militare, avea acest statut. Dar această interpretare este deopotrivă greșit fundamentată sunt aspectul neîndeplinirii condițiilor de acordare a beneficiului, întrucât reclamanta avea calitatea de soție, la data încadrării în grad de invaliditate, astfel încât îndeplinea condițiile reglementate de art. 8 indice 8, coroborat cu art. 2 din O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat . Pe de altă parte, această interpretare restrictivă, contravine atât literei, cât și spiritului O.U.G. nr. 82/2006, astfel încât trebuie reținut un exces de putere în respingerea cererii de acordare a beneficiului reglementat de art. 8 indice 8 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006, în detrimentul unui drept recunoscut reclamanților, aceștia îndeplinind toate condițiile pentru acordarea lui .S Ca urmare, trebuie admisă acțiunea formulată, cu obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale să emită un act administrativ privind încadrarea recurentei reclamante în rândul personalului militar, cu respectarea prevederilor art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006. În temeiul art. 453 C. proc. civ. urmează a fi admisă și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, urmând a fi obligat intimatul – pârât Ministerul Apărării Naționale la plata sumei 2625 RON, cheltuieli de judecată.