ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5177/2023

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x din data de 28.09.2022, doamna A., judecător la Judecătoria Corabia, a solicitat transferul la Judecătoria Craiova. În motivarea cererii formulate, în esență, doamna judecător a invocat motive de ordin personal și profesional, în sensul că are domiciliul în municipiul Craiova, unde locuiește împreună cu soțul, intenționând să întemeieze o familie, iar naveta de peste 200 km pe care o parcurge zilnic între localitatea de domiciliu și localitatea în care se află instanța la care funcționează este de natură să-i afecteze viața personală și profesională. Totodată, a manifestat disponibilitatea de a-și desfășura activitatea în cadrul oricărei secții și oricărui complet sau compartiment la Judecătoria Craiova.

Hotărârea atacată Prin Hotărârea nr. 2599 din data de 15 noiembrie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, cererea de transfer a fost respinsă. În motivarea hotărârii s-a reținut situația dificilă a resurselor umane la nivelul Judecătoriei Corabia, respectiv faptul că această instanță funcționează cu doar 60% grad de ocupare a posturilor de judecător prevăzute în schema de personal, din schema de 5 posturi de judecător fiind vacante 2 posturi, în contextul în care încărcătura de dosare/judecător este situată în apropierea mediei naționale. Totodată, s-a reținut că Judecătoria Corabia s-a confruntat și se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește ocuparea posturilor vacante de judecător, apreciind că vacantarea unui post de judecător nu este oportună, pentru că ar crea disfuncționalități majore în derularea activităților specifice instanței.

Contestația formulată în cauză Împotriva Hotărârii nr. 2599 din 15 noiembrie 2022 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată la data de 10 ianuarie 2023, doamna judecător A. a formulat contestație, invocând dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022 [fost art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004]. În motivarea cererii sale, contestatoarea a prezentat situația de fapt, demersurile efectuate în vederea obținerii transferului și cadrul normativ aplicabil în materia discriminării și în ceea ce privește transferului magistraților, arătând că legea nu prevede o ordine clară de preferință a criteriilor enumerate, dar datoria Consiliului Superior al Magistraturii este să le aplice în mod nediscriminatoriu. A mai susținut că în practica intimatului nu se poate prevedea în mod rezonabil o anumită manieră de aplicare a criteriilor prevăzute de lege pentru transfer, iar cazul său există o discriminare vădită față de colegii săi ale căror cereri de transfer au fost aprobate prin stabilirea diferită a priorității în analiza criteriilor legale. De asemenea, a arătat că motivarea hotărârii contestate este ambiguă și nu respectă în integralitate dispozițiile art. 61 2 din Legea nr. 303/2004, pentru că au fost avute în vedere numai două dintre motivele de transfer, iar motivele de ordin personal au fost ignorate. Intimatul CSM, secția pentru judecători i-a negat dreptul de a funcționa la instanța din localitatea de domiciliu, temeiurile respingerii cererii sale fiind exclusiv legate de volumul de activitate și gradul de ocupare a schemei de personal la nivelul instanței, fără a arăta în mod concret în ce mod ar fi afectată activitatea Judecătoriei Corabia, prin raportare la datele statistice. În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022 [fost art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004], art. 61 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, art. 2 alin. (1)-(3) din O.G. nr. 137/2000, art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție.

Apărările intimatului și procedura derulată în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la 14 februarie 2023, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, considerând că în speță nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a actului atacat. În esență, intimatul a arătat că soluția dată cererii de transfer este legală, temeinică și corespunzător motivată, fiind adoptată prin raportare la criteriile legale, care nu au o ordine de prioritate și care necesită o evaluare comparativă și cumulativă, astfel încât să se asigure un just echilibru între interesul public al bunei funcționări a instanței și interesul legitim privat al persoanei care a solicitat transferul. În speță, alături de motivele de ordin personal și profesional invocate în cererea de trensfer, a fost avută în vedere situația dificilă a resurselor umane la nivelul Judecătoriei Corabia, respectiv gradul de ocupare a posturilor din schema de personal și încărcătura de dosare pe judecător, concluzia fiind aceea că argumentele prezentate de contestatoare nu relevă o situație excepțională, aptă să determine inversarea raportului de preeminență dintre interesul public și interesul privat . Contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare, precum și concluzii scrise însoțite de înscrisuri, prin care a combătut apărările intimatului, concluzionând că nu i-au fost analizate toate motivele invocate în susținerea cererii de transfer, ceea ce confirmă argumentul de nelegalitate a hotărârii atacate constând în încălcarea dispozițiilor legale sub aspectul motivării și al analizării obiective a tuturor criteriilor reglementate.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației Prin hotărârea supusă controlului judecătoresc pe calea prevăzută în art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în vigoare la data învestirii instanței, secția pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de transfer de la Judecătoria Corabia la Judecătoria Craiova, formulată de contestatoare. Examinând hotărârea contestată prin prisma motivelor invocate, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu apărările formulate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, instanța constată caracterul nefondat al contestației, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Așa cum s-a reținut în jurisprudența constantă a Înaltei Curți, analiza cererilor de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 61 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, nu trebuie să fie una formală, ci trebuie să asigure luarea unei decizii administrative în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, care să aibă aptitudinea de a menține un echilibru rezonabil între interesul public pe care intimatul CSM are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesului legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer, în raport cu circumstanțele personale și profesionale invocate. În acest context, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă largă de apreciere în gestionarea resurselor umane din justiție și a carierei judecătorilor și procurorilor, fără ca aceasta să conducă la concluzia că puterea discreționară a instituției se poate manifesta independent de criteriile obiective și de considerentele de oportunitate corespunzătoare circumstanțelor fiecărui caz. Ținând seama de împrejurarea că actul administrativ trebuie să aibă calitatea de a satisface atât rigorile legii, cât și o nevoie socială determinată, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere se raportează la scopul legii, iar analiza respectării acestor limite vizează, în final, respectarea principiului proporționalității, a echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit sumei de atribuții ce constituie competența legală a autorității publice (în speță – interesul public al bunei funcționări a justiției). Aplicând aceste considerente de ordin general la situația juridică dedusă judecății în prezenta cauză, Înalta Curte constată că în speță nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a hotărârii contestate, aceasta fiind susținută de o motivare adecvată prin raportare la reglementarea cuprinsă în art. 61 2 din Legea nr. 303/2004. Contrar afirmațiilor contestatoarei, raportat la cadrul normativ privind statutul judecătorilor și procurorilor, nu există un "drept legitim" al judecătorului de a-și desfășura activitatea la instanța din localitatea de domiciliu; domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului constituie numai unul dintre cele zece criterii prevăzute de lege pentru transfer. În condițiile în care legea nu prevede o ordine de prioritate în analiza criteriilor, autoritatea publică dispune de un drept de apreciere în exercitarea căruia trebuie că urmărească menținerea unui just echilibru între criteriile de ordin obiectiv referitoare la situația instanțelor/parchetelor implicate într-o procedură de transfer și criteriile de ordin personal sau profesional ale solicitanților, ținând seama de circumstanțele fiecărui caz. De aceea, în lipsa unor elemente care să probeze că în situații absolut identice tratamentul a fost diferit, doar din admiterea sau respingerea unor cereri de transfer nu se poate reține existența unei situații discriminatorii în ceea ce o privește pe contestatoare. Or, în hotărârea contestată, a fost prezentată în detaliu situația Judecătoriei Corabia sub aspectul volumului de activitate raportat la numărul de posturi (5) și la numărul de judecători în funcție (3, la data analizării cererii), comparativ cu media națională, și, fără a fi ignorate motivele personale și profesionale invocate de solicitantă, s-a apreciat că vacantarea încă a unui post de judecător la momentul respectiv ar fi generat dificultăți majore în funcționarea instanței, care ar fi rămas doar cu un număr de doi judecători în activitate. Prin urmare, Înalta Curte constată că deși privite în mod singular motivele de ordin personal și profesional indicate în cererea de transfer ar fi putut contura interesul legitim privat în sensul obținerii unei soluții favorabile, în speță a fost respectat principiului proporționalității între măsura individuală dispusă și interesul public al bunei funcționări a instanței. Așa fiind, nu poate fi reținută o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere de care dispunea Consiliul Superior al Magistraturii în exercitarea atribuției prevăzute în art. 61 1 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, în vigoare la momentul analizării cererii. Față de argumentele expuse, contestația judiciară formulată potrivit art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor va fi respinsă ca nefondată.