ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5101/2023

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2023

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, contestatoarea A., în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de pârât, a solicitat: anularea Hotărârii secției de Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1145/06.04.2023; obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care sa admită cererea de transfer a contestatoarei de la Judecătoria Slobozia la una din următoarele judecătorii: Judecătoria Sectorului 3 București, Judecătoria Sectorului 4 București, Judecătoria Sectorului 2 București.

În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că, prin hotărârea atacată, în cadrul etapei a II-a a transferurilor, CSM a respins cererile sale de transfer la una dintre judecătoriile anterior menționate.

CSM a invocat ca motiv de a respinge cererea sa de transfer faptul că domnișoara B. ar avea o vechime mai mare decât a petentei, fapt care nu este real.

Contestatoarea susține că are o vechime în magistratură și la Judecătoria Slobozia începând cu decembrie 2017 intrând în profesie prin admitere directă. B. a început cursurile INM în ianuarie 2018. Având în vedere că cei doi ani de INM se consideră vechime în magistratură, contestatoarea și colega sa au aproximativ aceeași vechime. Nu se poate ignora faptul că vechimea sa la instanță, la Judecătoria Slobozia, este cu doi ani mai mare decât vechimea la instanța a colegei sale, în acest timp cu fiind nevoită să facă naveta București-Slobozia.

Vechimea la instanța de unde se solicită transferul este și el un criteriu prevăzut de lege, însă a fost total ignorat. Dintre toți colegii care au formulat cereri de transfer, contestatoarea are cea mai mare vechime la Judecătoria Slobozia, de 5 ani și 4 luni la momentul analizei cererii de transfer.

În ceea ce o privește pe colega sa, B., căreia i s-a acordat transferul la Judecătoria Sectorului 2, întrucât fusese anterior delegată la această instanță, este evident faptul că unicul criteriu a fost delegarea.

În ambele etape a solicitat și contestatoarea transferul la această instanță, însă ei i-a fost respinsă cererea, deși vechimea în magistratură este aceeași, iar contestatoarea are o vechime la instanță cu doi ani mai mare decât a colegei sale.

În ceea ce privește avizele acordate de Judecătoria Slobozia și Curtea de Apel București - negativ contestatoarei și favorabil colegei sale B., este evident că unicul criteriu al acestor avize a fost tot delegarea.

Contestatoarea a arătat că a invocat și alte motive prevăzute de lege, suplimentar față de colegii săi cărora le-a fost admisă cererea, însă acestea nu au fost nici analizate, nici avute în vedere.

Astfel, a menționat că face naveta zilnic la Slobozia, petrecând pe drum cel puțin trei ore în fiecare zi. Niciunul dintre colegii săi care au primii transferul - C., D., B. nu făceau naveta zilnic (nici anterior delegării), ci locuiau în Slobozia, cu chirie. De asemenea, a menționat faptul că urmează să aibă un copil, fiindu-i foarte dificil la revenirea din concediul de creștere copil să mai facă naveta zilnic în condițiile în care va avea în grijă un copil mic. Niciunul dintre colegii săi care au primit transferul nu au invocat un astfel de motiv personal.

A mai arătat, de asemenea, că deține în proprietate casa de locuit unde domiciliază, aceasta fiind locul unde va locui și în perspectiva transferului la București.

În aceste condiții, motivul principal al admiterii cu prioritate a cererilor de transfer formulate de cei trei colegi ai săi, respectiv al respingerii cererii sale, a fost acela al delegării. De altfel, delegarea colegilor săi a fost și motivul pentru care Judecătoria Slobozia și Curtea de Apel București le-a dat lor aviz pozitiv, iar petentei aviz negativ.

Așadar, argumentele CSM din hotărâre se suprapun cu cele din avizul negativ al Judecătoriei Slobozia și al Curții de Apel București, în condițiile în care delegarea nu reprezintă un criteriu de valorificat în cazul transferului la o altă instanță.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând contestația formulată, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte a fost învestită în temeiul art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu analiza legalității Hotărârii nr. 1145 din 6 aprilie 2023 a Consiliului Național al Magistraturii – secția pentru Judecători.

Potrivit dispozițiilor art. 188 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată: "(1) Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet, inclusiv la și de la instanțele și parchetele militare, ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul motivat al președintelui instanței sau al conducătorului parchetului de unde se transferă și unde se transferă, însoțite de punctul de vedere al președinților curților de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel în circumscripția cărora se află instanța sau parchetul de unde se transferă și unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripția aceleiași curți de apel sau a aceluiași parchet de pe lângă curtea de apel este necesar punctul de vedere al președintelui respectivei curți de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 190 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 "(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunțului prevăzut la art. 189 alin. (1). Cererea de transfer va conține informații privind specializarea judecătorului sau a procurorului și, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanța sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secțiile sau completurile ori compartimentele la care cerințele acestei instanțe sau acestui parchet o impun".

Totodată, art. 192 din același act normativ prevede că "La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului;

i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate și situația familială."

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic privind analiza efectuată de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, sunt neîntemeiate.

Prealabil prezentării, în concret, a argumentelor pe care își întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor contestatoarei, Înalta Curte amintește, astfel cum a statuat deja în jurisprudența sa constantă, că, în exercitarea atribuțiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel și entitățile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situația în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporționalității între interesul public și cel privat, o evaluare a substanței măsurilor dispuse, făcută de instanța de contencios administrativ însăși, ar constitui o ingerință nepermisă în atribuțiile administrației publice.

Intimatul are posibilitatea, în funcție de interesul public al desfășurării actului de justiție, să ia în considerare și alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorității să nu se transforme în ceea ce dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depășirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege.

Analizând conținutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că hotărârea contestată respectă limitele și scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura adoptată a fost în mod exhaustiv și adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfășurat cu respectarea prevederilor art. 188, ale art. 190, precum și ale art. 192 din Legea nr. 303/2022, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate și în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei solicitări, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, rezultă cu evidență, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar în speță, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată, în raport de motivele invocate, precum și în raport de criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, corelând și avizele emise în temeiul art. 188 din aceeași lege, de instanțele implicate în procedura transferului, a apreciat că nu este oportună admiterea cererii de transfer a contestatoarei.

Sub aspectul conținutului hotărârii atacate, Înalta Curte reține că secția pentru judecători a analizat în mod efectiv toate motivele personale și profesionale invocate de contestatoare, iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situația posturilor unităților implicate în procedura de transfer, încărcătura pe judecător și pe schemă, la acel moment, precum și cu avizele emise în cauză.

Examinând concomitent cele 5 cereri de transfer de la Judecătoria Slobozia, pentru asigurarea bunei funcționări a acestei instanțe, față de gradul de ocupare a schemei de personal și de volumul de activitate, reținând că în ședința din 30.03.2023 a secției pentru Judecători s-a dispus transferul a 2 judecători de la această instanță, secția pentru judecători a apreciat că se impune admiterea doar a unei singure cereri de transfer, respectiv cererea formulată de doamna judecător B., având în vedere vechimea în funcția de judecător și la instanța de la care s-a solicitat transferul, precum și faptul cererea acesteia era singura avizată favorabil de toate instanțele implicate.

Reținând și avizele negative emise de Curtea de Apel București și Judecătoria Slobozia, secția pentru judecători a apreciat că, la acel moment, nu era oportun transferul reclamantei de la Judecătoria Slobozia la Judecătoriile Sectoarelor 3, 4 și 2 București.

Prin urmare, analizând cererea de transfer formulată, prin raportare la criteriile legale mai sus arătate, care nu au o ordine de prioritate și reclamă o evaluare comparativă și cumulativă, precum și la necesitatea menținerii unui echilibru între interesul public - buna funcționare a instanțelor - pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer, secția pentru judecători a considerat, la acel moment, neoportună acordarea transferului în raport de gradul de ocupare al posturilor la Judecătoria Slobozia, precum și în raport de avizele nefavorabile.

Referitor la criticile reclamantei potrivit cărora secția pentru judecători nu ar fi analizat motivelor personale și profesionale invocate în susținerea cererii, acestea nu pot fi reținut de vreme ce chiar din cuprinsul hotărârii rezultă că cererea de transfer a fost analizate în raport de toate motivele invocate, inclusiv cele personale și profesionale.

În ceea ce privește motivele personale sau profesionale invocate de contestatoare în susținerea temeiniciei cererii de transfer, acestea nu constituie motive excepționale de natură a răsturna raportul de preeminență al interesului public față de drepturile și interesele private ale solicitantului.

De altfel, soluționarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situația personală a unui magistrat, cu ignorarea celorlalte criterii prevăzute de lege, motivele de ordin personal și familial reprezentând criterii care trebuie avute în vedere la soluționarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinței coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcționare a instanțelor implicate în procedura transferului.

Or, în cauză, soluția de respingere a cererilor de transfer ale petentei dispuse de secția pentru judecători este justificată și se încadrează în limitele competenței și dreptului de apreciere conferit de lege.

Din punct de vedere al cerinței legale a motivării, instanța de contencios administrativ poate pronunța o soluție de anulare a actului administrativ, dacă este vorba despre o nemotivare totală a acestuia sau dacă din cuprinsul motivelor sumar expuse, judecătorul, dar și partea vătămată, nu pot analiza și decela raționamentul autorității emitente. Se constată, însă, că hotărârea atacată respectă cerințele prevăzute de lege din perspectiva motivării.

Verificând Hotărârea nr. 1145/06.04.2023, Înalta Curte constată că aceasta este motivată, expunând corespunzător atât obiectul cererii de transfer și împrejurările pe care acestea se întemeiază, cât și argumentele secției pentru judecători pentru care a fost respinsă solicitarea contestatoarei, respectiv datele obiective privind situația posturilor, încărcătura pe judecător și pe schemă de la instanțele implicate în procedura transferului, avizele instanțelor implicate, precum și argumente referitoare la asigurarea bunei funcționări a judecătoriei de la care se solicită transferul, care au determinat intimatul să adopte soluția de respingere a solicitării de transfer.

La verificarea legalității hotărârii contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii contestatoarei, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, în speță, funcționarea optimă a instanțelor implicate în analiză, având în vedere date statistice și criterii concrete relevante obiective privind toate cererile formulate, iar nu scoase din context și interpretate în mod subiectiv de fiecare titular al unei cereri de transfer.

De asemenea, criticile contestatoarei referitoare la nelegalitatea respingerii cererii sale de transfer prin raportare la soluția de admitere a celeilalte cereri de transfer sunt nefondate, atât timp cât secția pentru judecători a reținut concursul mai multor cereri de transfer de la Judecătoria Constanța și a apreciat că pentru asigurarea bunei funcționări a acestei instanțe putea fi admisă doar una, iar solicitările magistraților au fost analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte, prin raportare la aceleași criterii legale, astfel încât nu se poate vorbi în speță de o încălcare a principiului egalității de tratament.

Avizul favorabil emis de către Curtea de Apel București în ceea ce o privește pe doamna judecător B. s-a fundamentat, printre altele, și pe faptul că aceasta era, la momentul respectiv, delegată, astfel ca admiterea acestei cereri nu afecta buna funcționare a Judecătoriei Slobozia, atât timp cât doamna judecător nu funcționa efectiv în instanță.

Prin urmare, susținerile reclamantei potrivit cărora secția pentru Judecători ar fi folosit un criteriu neprevăzut de lege în aprecierea ca prioritară a cererii doamnei judecător B., respectiv cel al delegării în cadrul instanței unde s-a solicitat transferul, sunt neîntemeiate, în condițiile în care în hotărârea contestată nu se reține o asemenea împrejurare, prioritatea solicitării doamnei judecător fiind determinată doar de situația personală a acesteia.

Concluzionând, în considerarea aspectelor evocate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 1145/06.04.2023 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii – secția pentru Judecători, actul administrativ atacat fiind emis în limitele competențelor prevăzute de lege și cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 29 din Legea nr. 305/2022, Înalta Curte va respinge contestația formulată de contestatoare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 1145 din 6 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii – secția pentru Judecători, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 7 noiembrie 2023.