ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3705/2023

Ședința publică din data de 29 iunie 2023

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x 26.09.2022 la Consiliul Superior al Magistraturii, doamna judecător A. a solicitat transferul de la Judecătoria Ploiești la una din judecătoriile sectoarelor 1-6 din București.

Prin Hotărârea nr. 2504 din 15 noiembrie 2022, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători a hotărât respingerea cererii de transfer de la Judecătoria Ploiești la una din judecătoriile sectoarelor 1-6 din București.

Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere faptul că legea conferă vocație de transfer judecătorului care poate fi valorificată doar în anumite condiții care să corespundă cerințelor sistemului judiciar pentru asigurarea premiselor unui act de justiție de calitate, efectuat cu celeritate, urmând ca motivele personale ale solicitantului să fie analizate, în subsidiar, în raport de interesele instanței de la care acesta provine.

Împotriva acestei hotărâri, doamna judecător A. a formulat contestație, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal la data de 15.03.2023, solicitând anularea hotărârii și obligarea pârâtului CSM la emiterea unei noi hotărâri prin care să-i aprobe transferul la una din judecătoriile sectoarelor 1-6 din București.

În susținerea contestației, după ce a prezentat situația de fapt și a prezentat motivele personale, contestatoarea a arătat și care au fost demersurile efectuate, constând în mai multe cereri de transfer pe care le-a formulat de-a lungul celor 5 ani de când este judecător în cadrul Judecătoriei Ploiești.

A mai arătat că, hotărârea criticată este netemeinică și nelegală deoarece motivele invocate în contestație nu au fost analizate de intimat, în condițiile în care titulara cererii de transfer îndeplinea mai multe dintre criteriile avute în vedere de lege pentru a i se admite o astfel de cerere, în detrimentul persoanei căreia i s-a admis cererea de transfer și care avea o vechime în muncă de peste un an la Judecătoria Ploiești, cu consecința încadrării la instanța din București pentru care aplicase.

Astfel, a apreciat contestatoarea că hotărârea contestată este netemeinică și nelegală.

A mai precizat că argumentele de ordin personal, referitoare la situația familială, nu au fost avute în vedere în contextul analizei cererii de transfer.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

A arătat intimatul, în esență, că aspectele învederate în cererea de transfer au fost analizate în mod efectiv, iar motivele de ordin personal invocate de contestatoare nu prezentau relevanță pentru inversarea raportului de preeminență dintre interesul public (asigurarea resurselor umane necesare bunei funcționări și echilibrarea volumului de muncă din cadrul instanței) și interesul privat. De asemenea, solicitările magistraților sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte, prin raportare la aceleași criterii legale care nu au o ordine de prioritate și care reclamă o evaluare comparativă și cumulativă.

Examinând hotărârea emisă de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, prin prisma motivelor invocate, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu apărările formulate de intimat, instanța constată caracterul fondat al contestației, în ceea ce privește motivarea deficitară a hotărârii atacate.

În acest context, Înalta Curte reține, în acord cu jurisprudența sa constantă, că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 61

2

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, nu trebuie să fie formală ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care, după cum intimatul-pârât CSM a precizat, acesta are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesului legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Se constată că, prin Hotărârea nr. 2504 din 15 noiembrie 2022, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de transfer a contestatoarei A. de la Judecătoria Ploiești la una dintre judecătoriile Sectoarelor 1-6 ale Mun. București, cerere ce a fost analizată concomitent cu o cerere de transfer formulată de un alt judecător din cadrul Judecătoriei Ploiești.

În urma analizării cererilor de transfer, intimatul a hotărât admiterea cererii de transfer a doamnei judecător B. de la Judecătoria Ploiești la Judecătoria Sectorului 3.

Examinând întregul probatoriu administrat, respectiv înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte reține că, în cazul contestatoarei A., intimatul CSM, deși a analizat criteriile prevăzute de lege, comparativ cu cererea de transfer aprobată, a ales, în respingerea cererii, să acorde preferință criteriilor privind posturile efectiv ocupate și a dificultăților cu care s-a confruntat instanța de la care se solicită transferul.

În cuprinsul hotărârii atacate din ședința din 15 noiembrie 2022, a reținut intimatul, că judecătoriile din București care au avizat favorabil cererea de transfer a contestatoarei (printre care și Judecătoria Sectorului 3 la care a fost admisă cererea de transfer) nu se confruntau cu dificultăți mai mari din punct de vedere al personalului decât Judecătoria Ploiești.

Înalta Curte nu va valida acest raționament câtă vreme, din cuprinsul aceleiași hotărâri atacate, reiese că analiza comparativă relativă la încărcătura cauzelor/judecător și încărcătura cauzelor/schemă, s-a făcut cu privire la toate celelalte judecătorii din București mai puțin cu privire la Judecătoria Sectorului 1 București, instanță care a oferit aviz favorabil contestatoarei.

Prin urmare, analiza cererii de transfer efectuată de intimat, în sensul respingerii se raportează exclusiv la Judecătoria Sectorului 3, Judecătoria Sectorului 4 și Judecătoria Sectorului 5(instanță care nu avea posturi vacante) iar nu și la Judecătoria Sectorului 1, instanță care a avizat pozitiv cererea de transfer a contestatoarei.

Astfel, deși este un criteriu alături de celelalte impuse de lege, existența unui aviz nefavorabil de la instanța de plecare a solicitantului cererii de transfer, nu reprezintă o piedică în acceptarea transferului acestuia câtă vreme Consiliul Superior al Magistraturii are o putere de decizie deplină cu privire la asigurarea resurselor umane necesare bunei funcționări și echilibrarea volumului de muncă din cadrul unei instanțe.

În ceea ce privește criteriul vechimii în funcție a judecătorului, contestatoarea A. avea o vechime de 5 ani și 7 luni în funcția de judecător la Judecătoria Ploiești și, deși analiza comparativă cu doamna B., nu poate face obiect al cererii deduse judecății în dosarul de față, se poate lesne observa că, la capitolul vechime în muncă, contestatoarea A. îndeplinea criteriul impus de lege.

Prin urmare, Înalta Curte constată că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a aplicat incorect criteriile legale care trebuie avute în vedere la analiza cererilor de transfer formulate de judecători, respectiv criteriul volumului de activitate al instanței de la care se solicită transferul și al numărului posturilor vacante, criteriul vechimii la instanță și criteriul vechimii efective în funcția de judecător.

Astfel, în concret, intimatul nu a avut în vedere, în cazul cererii de transfer formulate de contestatoarea A., întrunirea mai multor criterii, dintre cele impuse de lege pentru fundamentarea cererii de transfer a acesteia.

Nu în ultimul rând, în raport cu criteriile menționate anterior, Înalta Curte constată că ar fi trebuit reținute, într-o pondere mai însemnată, și motivele de ordin personal invocate de contestatoare, de altfel, circumscrise criteriilor legale, menite a contura o situație juridică individuală și subiectivă, specifică fiecărei cereri de transfer.

Referitor la acestea, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că nu reprezentau situații excepționale, apte a determina inversarea raportului de preeminență dintre interesul public și interesul privat.

Însă, în opinia Înaltei Curți, în motivarea hotărârii contestate nu s-a ținut cont de motivele de ordin personal invocate de contestatoare, circumscrise unor criterii prevăzute de lege (domiciliul solicitantului; distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; starea de sănătate și situația familială – existența a doi copii minori, de 5 și, respectiv, 2 ani), criterii care, de altfel, ar fi trebuit analizate coroborat cu cele mai sus evidențiate.

Or, împrejurarea că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor astfel de acte cum este cel atacat în cauză nu poate conduce la concluzia că puterea decizională a instituției se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar.

Așadar, motivul de nelegalitate a hotărârii contestate îl reprezintă încălcarea dispozițiilor legale sub aspectul motivării și al analizării obiective a tuturor criteriilor reglementate, în condițiile în care respectiva normă juridică impune, fără echivoc, în analiza unei cereri de transfer, prin sintagma "se au în vedere următoarele criterii...", menținerea unui just echilibru între criteriile de ordin obiectiv, referitoare la situația instanțelor/parchetelor implicate într-o procedură de transfer, și criteriile de ordin personal ale solicitantului, ceea ce impune, ca și premisă, analiza tuturor motivelor invocate în susținerea unei cereri de transfer.

Totodată, având în vedere cererea generică de transfer formulată de către contestatoarea din prezenta cauză, respectiv la una dintre judecătoriile din București, Înalta Curte apreciază necesară reanalizarea cererii de transfer de către Consiliul Superior al Magistraturii, acesta fiind organul abilitat și care are, în cadrul direcției de resort, evidența tuturor posturilor vacante pentru încadrarea corectă și corespunzătoare a solicitantei cererii de transfer.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 60 și urm. din Legea nr. 303/2004, constată că motivarea soluției adoptate prin hotărârea contestată este deficitară, urmând a admite contestația, a anula hotărârea contestată și a obliga intimatul Consiliul Superior al Magistraturii la reanalizarea cererii de transfer formulate de contestatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de contestatoarea A. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Anulează Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii –Secția pentru judecători nr. 2504 de la data de 15.11.2022 și dispune obligarea intimatului la reanalizarea cererii de transfer a contestatoarei.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 iunie 2023.