ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4485/2023

Ședința publică din data de 12 octombrie 2023

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/23.09.2022, doamna judecător A. a solicitat transferul de la Judecătoria Ploiești, în principal, la Judecătoria Sectorului 3 București sau, în subsidiar, la Judecătoria Sectorului 2 București, Judecătoria Sectorului 4 București, Judecătoria Sectorului 6 București, Judecătoria Sectorului 5 București sau la Judecătoria Sectorului 1 București.

Prin Hotărârea nr. 2466 din 15 noiembrie 2022, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători a respins cererea de transfer formulată.

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/11.10.2022, doamna judecătoria A. a solicitat transferul de la Judecătoria Ploiești la una dintre Judecătoriile Sectoarelor 1-6 București.

Prin Hotărârea nr. 2739 din 17 noiembrie 2022, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători a respins și această cerere de transfer.

În motivarea ambelor hotărâri, secția pentru Judecători a avut în vedere, în esență, prevederile art. 60 alin. (1) și ale art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, situația posturilor vacante la Judecătoria Ploiești, volumul de activitate la instanțele implicate precum și avizele și punctele de vedere negative emise de Curtea de Apel Ploiești și de Judecătoria Ploiești.

Cele două hotărâri au fost contestate de doamna judecător A., care a solicitat anularea hotărârilor prin care i-au fost respinse cererile de transfer și obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători la emiterea unei hotărâri prin care să admită cererea sa de transfer de la Judecătoria Ploiești la una dintre Judecătoriile Sectoarelor 1-6 București, de pe raza Curții de Apel București.

În motivarea contestației, după ce a prezentat situația de fapt și demersurile efectuate, contestatoarea a apreciat că există o discriminare vădită față de colegii săi ale căror cereri de transfer au fost aprobate.

A mai susținut că intimatul CSM, secția pentru judecători nu a avut în vedere motivele invocate prin cererile de transfer și nu a realizat efectiv o punere în balanță a interesului legitim privat al persoanei în cauză cu interesul public, temeiurile respingerii cererilor sale fiind exclusiv unele care vizează celeritatea actului de justiție și volumul de muncă la nivelul instanței, fără a arăta în mod concret care sunt motivele care să determine înclinarea balanței în favoarea interesului public.

Astfel, aceste aspecte echivalează cu o nemotivare a hotărârilor, exigență care ar trebui să existe și în cazul soluțiilor date asupra cererilor formulate în procedura transferului.

În raport cu dispozițiile art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, care prevăd criteriile avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer, contestatoarea a susținut că nu s-a avut în vedere vechimea sa la instanța de la care a solicitat transferul, prioritate în acordarea transferurilor având unii judecătorilor delegați sau detașați deja la instanțele din București, care aveau o vechime efectivă mai mică.

De asemenea, în ceea ce o privește nu au fost analizate nici măcar prima facie motivele personale și profesionale invocate, fiind înlăturate față de interesul Judecătoriei Ploiești, deși, în cazul unor judecători cu vechime mai mică, motivele personale au fost determinante în admiterea cererilor de transfer.

Astfel, cererea sa pare să fi fost analizată numai din perspectiva unor motive neargumentate, cum ar fi, de exemplu, necesitatea asigurării resurselor umane, echilibrarea volumului de muncă, celeritatea, cu ignorarea completă a situației sale personale și a dorințelor sale profesionale.

În drept, contestatoarea a invocat art. 60-61

3

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 29 alin. (4) și (7)-(9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii – secția pentru judecători a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, combătând motivele invocate de contestatoare.

În esență, intimatul a arătat că soluțiile date cererilor de transfer sunt legale și temeinice, în speță nefiind răsturnată prezumția de legalitate de care beneficiază actul administrativ. Cererile de transfer sunt analizate în funcție de circumstanțele fiecărui caz, prin raportare la criteriile legale, care nu au o ordine de prioritate și care necesită o evaluare comparativă și cumulativă, astfel încât să se asigure un just echilibru între interesul public al bunei funcționări a instanței și interesul legitim privat al solicitantului. Hotărârile contestate în speță au fost adoptate după analiza coroborată și unitară a tuturor criteriilor legale incidente în materia transferurilor, prin raportare la motivele personale invocate în cerere și la avizele consultative solicitate în temeiul art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

În plus, cu referire la situația contestatoarei, dincolo de analiza comparativă privind volumul de activitate și vechimea în funcție și la instanță, a arătat, raportat la motivele de ordin personal invocate, că susținerile privind efectuarea zilnică a navetei nu ar fi credibile, pentru că în avizul Judecătoriei Ploiești s-a menționat că aceasta a beneficiat de decontarea chiriei în Municipiul Ploiești.

Contestatoarea a formulat note scrise prin care a răspuns argumentelor invocate în întâmpinare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia intimatul a depus la dosar documentația avută în vedere la adoptarea hotărârilor contestate, iar contestatoarea a depus dovezi în susținerea aspectelor invocate în contestație.

Prin hotărârile supuse controlului judecătoresc pe calea prevăzută în art. 61

1

alin. (7) din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, secția pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererile de transfer de la Judecătoria Ploiești la una dintre judecătoriile sectoarelor municipiului București, formulate de contestatoare în cadrul celor două etape ale aceleiași sesiuni de transfer.

Examinând hotărârile contestate prin prisma motivelor invocate, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu apărările formulate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, instanța constată caracterul fondat al contestației, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Așa cum s-a reținut în jurisprudența constantă a Înaltei Curți, analiza cererilor de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 61

2

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, nu trebuie să fie una formală, ci trebuie să asigure luarea unei decizii administrative în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, care să aibă aptitudinea de a menține un echilibru rezonabil între interesul public pe care, după cum intimatul CSM a precizat, acesta are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției, și interesului legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer, în raport cu circumstanțele personale invocate.

Aceasta, pentru că raportul de drept administrativ- categorie juridică în care se încadrează și cel în cadrul căruia au fost adoptate hotărârile contestate- este supus principiului proporționalității între măsurile individuale dispuse de autoritățile publice și interesul public pe care acestea au misiunea de a-l aduce la îndeplinire. Ținând seama de împrejurarea că actul administrativ trebuie să aibă calitatea de a satisface atât rigorile legii, cât și o nevoie socială determinată, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere se raportează la scopul legii, iar analiza respectării acestor limite vizează, în final, respectarea principiului proporționalității, a echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit sumei de atribuții ce constituie competența legală a autorității publice (în speță – interesul public al bunei funcționări a justiției).

Prin urmare, împrejurarea că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă largă de apreciere în gestionarea resurselor umane din justiție și a carierei judecătorilor și procurorilor nu poate conduce la concluzia că puterea discreționară a instituției se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerentele de oportunitate corespunzătoare circumstanțelor fiecărui caz, întrucât, în caz contrar, hotărârile sale ar avea un caracter arbitrar.

În acest context, fără a nega marja de apreciere pe care o are Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată, pe de o parte, că hotărârile contestate nu cuprind o analiză efectivă a motivelor invocate de contestatoare în cererile de transfer, limitându-se la a menționa – în ambele situații- că motivele invocate de aceasta nu pot prevala față de interesele instanței de la care provine, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcționări și echilibrarea volumului de muncă.

Pe de altă parte, se constată că argumentele referitoare la interesul public ocrotit au caracter general, cu referire la situația constant dificilă cu care s-a confruntat Judecătoria Ploiești, și nu explică în mod convingător, cu argumente concrete, dezechilibrul pe care admiterea cererii contestatoarei l-ar fi putut produce în activitatea Judecătoriei Ploiești.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că în motivarea Hotărârii nr. 2466 din 15 noiembrie 2022 s-au făcut referiri la volumul de activitate și la situațiile de personal ale instanțelor implicate în transfer, dar acestea au constat doar în evidențierea datelor statistice, fără să conțină o analiză din care să reiasă impedimentele pentru transferul contestatoarei sau, dimpotrivă, argumente pentru soluția favorabilă dată altor două cereri de transfer de la Judecătoria Ploiești, care au fost considerate prioritare.

De altfel, din conținutul hotărârii din 15 noiembrie 2022 reiese că intimatul a avut în vedere doar parțial avizele și punctele de vedere ale Curții de Apel Ploiești și Judecătoriei Ploiești, în sensul că a apreciat ca fiind optim transferul a doi judecători de la Judecătoria Ploiești la instanțe de același grad, fără afectarea bunei funcționări a instanței, și nu doar a unui singur judecător, așa cum opinaseră cele două instanțe că ar fi oportun.

În plus, cu toate că în hotărâre se face referire la o analiză concomitentă a celor 14 cereri de transfer de la Judecătoria Ploiești, printr-o verificare comparativă și cumulativă a criteriilor prevăzute în art. 62

2

din Legea nr. 303/2004, în motivarea hotărârii nu se regăsește o astfel de analiză comparativă, fiind consemnate succint doar argumentele favorabile reținute în cazul celor două cereri admise.

Or, verificând documentația care a stat la baza hotărârii contestate, în limitele obiectului învestirii în prezenta cauză, Înalta Curte constată, cel puțin în privința uneia dintre cererile admise (cererea doamnei judecător B.), că nici din conținutul hotărârii, nici din documentația anexată, nu reiese care ar fi acele elemente distinctive pe baza cărora, comparativ cu situația contestatoarei din prezentul litigiu, acea cerere a fost considerată prioritară. În ambele cazuri, avizul Judecătoriei Ploiești a fost negativ, existau avize favorabile din partea unor instanțe la care s-a solicitat transferul, motivele de ordin personal invocate erau asemănătoare (contestatoarea invocând în plus situația medicală), iar vechimea contestatoarei din cauza de față, atât în funcție, cât și la instanță, era semnificativ mai mare.

Cât privește hotărârea din cea de-a doua etapă a procedurii de transfer, instanța constată că întreaga motivare se referă la volumul de activitate al instanței de la care se solicită transferul și al instanțelor la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele implicate și evoluțiile în gradul de ocupare a acestora, în ceea ce o privește pe contestatoare consemnându-se doar că are o vechime de 8 ani în funcția de judecător, dintre care 4 ani și 8 luni la judecătoria Ploiești.

Așadar, se poate conchide că legalitatea hotărârilor contestate este afectată de încălcarea dispozițiilor legale sub aspectul motivării și al analizării efective a tuturor criteriilor prevăzute în art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, normă al cărui scop a fost tocmai menținerea unui just echilibru între criteriile de ordin obiectiv, referitoare la situația instanțelor/parchetelor implicate într-o procedură de transfer, și criteriile de ordin personal ale solicitanților, ceea ce impune, ca premisă, analiza tuturor motivelor invocate în susținerea unei cereri de transfer.

Față de argumentele expuse, în temeiul art. 61

1

alin. (7) din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, ținând seama și de prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ, Înalta Curte va admite contestația, va anula hotărârea contestată și va obliga intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să adopte o nouă hotărâre prin care să dispună transferul contestatoarei de la Judecătoria Ploiești la una dintre Judecătoriile Sectoarelor 1-6 București, corespunzător cererilor de transfer formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârilor nr. 2466 din 15 noiembrie 2022 și nr. 2739 din 17 noiembrie 2022 ale Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători.

Anulează hotărârile contestate și obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul contestatoarei A. de la Judecătoria Ploiești la una dintre Judecătoriile Sectoarelor 1-6 București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.