ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4661/2024

Ședința publică din data de 17 octombrie 2024

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 26 februarie 2024, sub nr. x/2024, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea hotărârii nr. 2774 din 21 noiembrie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători și obligarea intimatului să emită o hotărâre prin care să îi admită cererea de transfer de la Judecătoria Ploiești la Judecătoria Sectorului 1, 2, 3, 4, 5 sau 6 București, de pe raza Curții de Apel București.

În motivare, contestatoarea a învederat, în esență, că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică întrucât nu au fost respectate criteriile prevăzute de art. 192 din lege, cu atât mai mult cu cât, în aceeași ședință colega ce a fost transferată la București, jud. B., a avut o vechime efectivă de judecător definitiv mult mai mică decât a sa, în condițiile în care aceasta a fost judecător stagiar la Judecătoria Ploiești un an (și nu 1 an și 10 luni la Judecătoria Constanta, ca aceasta), ulterior fiind judecător definitiv la Judecătoria Ploiești, în condițiile în care 10 luni din perioada de judecător definitiv la Judecătoria Ploiești, aceasta a plecat cu un stagiu la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în timp ce contestatoarea nu a avut întreruperi de stagii în perioada celor 3 ani de la Judecătoria Ploiești, judecând efectiv toata această perioadă de timp în toate spețele de civil, după nenumărate plecări ale altor colegi ale căror completuri au fost desființate.

În concret, contestatoarea a criticat actul contestat pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie: - lipsa oricărei motivări în concret a criteriilor prevăzute de lege, inclusiv a unei verificări efective și obiective a motivelor de ordin personal și familiale invocate în cererea de transfer, atât în comparație cu colega sa de la instanță, cât și cu colegii din țară, iar o formulare generică de genul că interesele sale private nu pot prevala, echivalează practic cu lipsa oricărei motivări. Intimatul C.S.M. trebuia să îi analizeze în concret fiecare criteriu obiectiv și subiectiv prevăzut de lege și să menționeze expres de ce nu i 1-a luat în calcul, înțelegând totuși să transfere alte colege de la Judecătoria Ploiești/din țară.

A invocat totodată și emiterea unei hotărâri cu exces de putere în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, în absența unei motivări corespunzătoare a hotărârii în discuție. La nivel de principiu, obligația cu caracter general a motivării unui act administrativ, unanim stabilită în legislația, doctrina și jurisprudența instanțelor de contencios administrativ este o garanție esențială împotriva arbitrariului. Ea impune, pe lângă condiția sine qua non a existenței unei motivări, ca expunerea raționamentului argumentativ al autorității pârâte să vizeze, în concret, situația pe care este chemată să o tranșeze prin emiterea actului administrativ individual. Aparența de motivare a unui act administrativ, prin includerea unor aspecte de ordin generic, prin reproducerea unor fraze standard și în absența prezentării inferențelor utilizate în particulare în cazul concret analizat nu poate echivala, din punct de vedere calitativ, cu o motivare în substanță a actului, astfel încât să se aprecieze că este atins scopul de garanție împotriva arbitrariului.

Astfel, deși în cuprinsul hotărârii atacate, intimatul a indicat că analizează cererea de transfer ținând cont de toate criteriile prevăzute de lege, trebuie să se constate absența oricărei analize în concret, iar o formulare generică din cuprinsul hotărârii nu poate echivala cu dovedirea unei analizei efective din partea intimatului a vreunuia dintre argumentele invocate de aceasta care au stat la baza cererii de transfer.

A mai invocat și faptul că este îndrituită să înțeleagă în mod efectiv și într-o manieră rezonabilă, cum anume aceste argumente au fost analizate, evaluate, cântărite de intimat, cu atât mai mult cu cât, conform art. 29 alin. (4)- (6) din Legea nr. 305/2022, intimatul era obligat să își motiveze hotărârea, ceea ce este evident că nu a făcut.

Contestatoarea a arătat și că în cadrul Judecătoriei Ploiești au existat numeroase cazuri în care judecătorii au apelat la exercitarea căii de atac împotriva hotărârilor CSM de respingere a cererilor de transfer, anul trecut plecând 3 colegi într-o asemenea modalitate, respectiv dna. jud. C., dna. jud. D. și dna. jud. E..

De asemenea, a înțeles să invoce aplicarea discriminatorie a analizei cererii de transfer în raport cu analiza colegei sale de la Judecătoria Ploiești și ale altor colegi din țară transferați în aceeași ședință, respectiv:

- doamna judecător F. transferată de la Judecătoria Medgidia la Judecătoria Sectorului 3 București, numită prin decret ca judecător din mai 2022;

- doamna judecător G. transferată de la Judecătoria Brașov la Judecătoria Sectorului 3 București, numită prin decret ca judecător din mai 2023;

- doamna judecător H. transferată de la Judecătoria Constanța la Judecătoria Sectorului 1 București, numită prin decret ca judecător din octombrie 2020;

- doamna judecător I. transferată de la Judecătoria Urziceni la Judecătoria Sectorului 2 București, numită prin decret ca judecător din mai 2022;

- domnul judecător J. transferat de la Judecătoria Videle la Judecătoria Sectorului 2 București, numit prin decret ca judecător din octombrie 2020;

- doamna judecător K. transferată de la Judecătoria Botoșani la Judecătoria Sectorului 3 București, numită prin decret ca judecător din mai 2022;

- doamna judecător L. transferată de la Judecătoria Bolintin Vale la Judecătoria Sectorului 4 București, numită prin decret ca judecător din mai 2022;

- doamna judecător M. transferată de la Judecătoria Giurgiu la Judecătoria Sectorului 4 București, numită prin decret ca judecător din mai 2021;

- doamna judecător N. transferată de la Judecătoria Craiova la Judecătoria Sectorului 5 București, numită prin decret ca judecător din octombrie 2020;

- doamna judecător O. transferată de la Judecătoria Târgoviște la Judecătoria Sectorului 4 București, numită prin decret ca judecător din mai 2021;

- doamna judecător P. transferată de la Judecătoria Giurgiu la Judecătoria Sectorului 6 București, numită prin decret ca judecător din mai 2022.

În drept, a invocat dispozițiile art. 29 alin. (7)-(9) din Legea nr. 317/2004 (actual art. 191 din Legea nr. 303/2022 și art. 29 alin. (5)-(7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii).

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că hotărârea contestată este legală și temeinică, fiind emisă cu respectarea normelor legale și regulamentare incidente în materie.

Intimatul a susținut, în esență, că hotărârea contestată este motivată și respectă limitele și scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile excesului de putere în condițiile în care respingerea cererii de transfer a reclamantei s-a realizat prin luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de lege, iar situația reclamantei nu reprezenta o situație excepțională care să ducă la inversarea raportului de preeminență al interesului public față de drepturi și interese private.

De asemenea, secția pentru judecători, cu respectarea limitelor competenței sale și prin analiza coroborată a criteriilor prevăzute de lege, a apreciat că nu era oportun să admită la acel moment transferul reclamantei în condițiile în care Judecătoria Ploiești se confrunta cu o situație dificilă sub aspectul numărului de judecători care își desfășurau activitatea, fluctuația de personal fiind foarte mare la această instanță, apreciind oportun doar transferul a trei judecători de la Judecătoria Ploiești, fără afectarea bunei funcționări a activității instanței, iar cererile admise au fost considerate prioritare în raport de vechimile în instanță ale acestora, motivele din avizele și punctele de vedere ale instanțelor implicate, precum și de starea de sănătate și situația familială ale acestora.

În consecință, apreciind că în cauză nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a actului atacat, a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației

Examinând hotărârea nr. 2774 din 21 noiembrie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată în format electronic la Consiliul Superior al Magistraturii, contestatoarea A., judecător în cadrul Judecătoriei Ploiești, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii – secția pentru judecători să aprobe cererea sa de transfer la una dintre Judecătoriile Sectoarelor 1-6 București.

Prin Hotărârea nr. 2774/21.11.2023, emisă în cadrul sesiunii de transferuri organizată în perioada octombrie- noiembrie 2023, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de transfer formulată de contestator, în temeiul art. 188 - 192 din Legea nr. 303/2022 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, în considerentele Hotărârii nr. 2774/21.11.2023 a secției pentru judecători fiind expuse date relevante privind traseul profesional al reclamantei, situația de personal și volumul de activitate al instanțelor implicate în procedura transferului, au fost detaliate motivele menționate în avizele conducătorilor instanțelor, precum și considerentele care au fundamentat soluția de respingere a cererii de transfer.

Astfel, raportat la necesitatea asigurării bunei funcționări a Judecătoriei Ploiești, față de gradul de ocupare a schemei de personal și de volumul de activitate, s-a reținut că nu era oportun să admită la acel moment transferul reclamantei în condițiile în care Judecătoria Ploiești se confrunta cu o situație dificilă sub aspectul numărului de judecători care își desfășurau activitatea, fluctuația de personal fiind foarte mare la această instanță, apreciind oportun transferul doar a trei judecători de la Judecătoria Ploiești, fără afectarea bunei funcționări a activității instanței. În acest context, cererile de transfer formulate de doamna judecător B., precum și de domnii judecător Q. și R. au fost considerate prioritare în raport de vechimile în instanță ale acestora, motivele din avizele și punctele de vedere ale instanțelor implicate, precum și de starea de sănătate și situația familială ale acestora.

În aceste condiții, eventualul transfer al reclamantei, pe lângă cele trei cereri de transfer admise, ar fi afectat stabilitatea personalului și continuitatea activității în cadrul Judecătoriei Ploiești, fluctuația de personal având efecte negative asupra activității acestei instanțe.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 188 alin. (1) - (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor:

"(1) Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet, inclusiv la și de la instanțele și parchetele militare, ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul motivat al președintelui instanței sau al conducătorului parchetului de unde se transferă și unde se transferă, însoțite de punctul de vedere al președinților curților de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel în circumscripția cărora se află instanța sau parchetul de unde se transferă și unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripția aceleiași curți de apel sau a aceluiași parchet de pe lângă curtea de apel este necesar punctul de vedere al președintelui respectivei curți de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel.

(2) Transferul nu se poate face la instanțe sau parchete de nivel superior celor la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcționeze, potrivit legii. în cazul transferului la instanțe sau parchete superioare unde are dreptul să funcționeze potrivit gradului profesional avut, judecătorul sau procurorul care se transferă trebuie să fi funcționat efectiv cel puțin un an la o instanță ierarhic inferioară sau, după caz, la un parchet ierarhic inferior ori la structurile de parchet specializate."

De asemenea, potrivit art. 190 alin. (3) și (4) din Legea nr. 303/2022:

"(3) în termen de 5 zile de la data publicării informațiilor prevăzute la alin. (2), judecătorii sau procurorii pot depune la Consiliul Superior al Magistraturii cereri de transfer pentru posturile care ar putea deveni vacante ca urmare a admiterii unei cereri de transfer formulate în condițiile alin. (1). Dispozițiile referitoare la conținutul cererii prevăzute la alin. (1) se aplică în mod corespunzător.

(4) Toate cererile de transfer formulate în condițiile alin. (1) pentru un anumit post vacant, depuse în termen la Consiliul Superior al Magistraturii, se analizează și se soluționează de secția pentru judecători, respectiv de secția pentru procurori în aceeași ședință, în baza criteriilor prevăzute la art. 192."

Totodată, dispozițiile art. 192 din Legea nr. 303/2022 stabilesc următoarele criterii de soluționare a cererilor de transfer formulate de judecători/procurori:

a) motivele cuprinse în avizele motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului;

i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate și situația familială.

Este de observat că textul de lege nu prevede o ordine de prioritate a criteriilor de analiză a cererilor de transfer, astfel că examinarea solicitărilor de către Consiliul Superior al Magistraturii trebuie realizată prin raportare, în egală măsură, atât la criteriile referitoare la situația instanțelor/parchetelor implicate în procedură, cât și la criteriile de ordin personal, tocmai pentru a se asigura un just echilibru între interesul public ce trebuie ocrotit și drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin hotărârea administrativă.

Examinând modalitatea în care aceste criterii au fost analizate în cazul cererii de transfer formulate de contestatoarea A., Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile expuse în contestație, considerentele Hotărârii nr. 2774/21.11.2023 evidențiind analiza completă și motivată a tuturor criteriilor prevăzute de lege, în raport de argumentele care susțin cererea de transfer formulată de contestatoare.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica referitoare la nemotivarea hotărârii atacate. Verificând hotărârea ce face obiectul contestației, Înalta Curte constată că aceasta este motivată, expunând corespunzător atât obiectul cererii de transfer și împrejurările pe care aceasta se întemeiază, cât și argumentele secției pentru judecători pentru care a fost respinsă solicitarea contestatoarei, respectiv datele obiective privind situația posturilor, încărcătura pe judecător și pe schemă de la instanțele implicate în procedura transferului, motivele cuprinse în avizele instanțelor implicate, precum și argumente referitoare la asigurarea bunei funcționări a judecătoriei de la care se solicită transferul, care au determinat intimatul să adopte o soluție de respingere a solicitării de transfer.

Astfel, intimata a reținut că petenta avea o vechime de 6 ani și 9 luni în funcția de judecător, dintre care 3 ani la Judecătoria Ploiești, a expus datele statistice și cele referitoare la situația instanțelor implicate în procedura de transfer care constituie criterii legale, motivele cuprinse în avizele instanțelor implicate, inclusiv cele referitoare la motivele invocate în cererea de transfer privind naveta și situația personală, a indicat argumentele pentru care a dat prioritate celor 3 cereri de transfer admise, precum și cele pentru care a dat prevalentă unor criterii și a argumentat aplicarea acestora la soluționarea cererii de transfer, având în vedere inclusiv vechimea acesteia și motivele familiale invocate.

De altfel, în realitate, această critică este una care ține de fondul cererii, Înalta Curte urmând a analiza dacă, în pronunțarea soluției de respingere, intimatul CSM a făcut o corectă aplicare a criteriilor de transfer prevăzute de lege. Se observă că motivele expuse în susținerea soluției de respingere sunt clare, lipsite de ambiguitate și confirmă o analiză efectivă și completă a cererii formulate de contestatoare.

Criticând modalitatea de aplicare de către intimatul CSM a criteriilor prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, contestatoarea a susținut, în esență, că actul administrativ atacat a fost emis cu exces de putere, criteriile prevăzute de lege fiind aplicate în mod discriminatoriu, în special prin raportare la admiterea cererii de transfer a doamnei judecător B..

Contrar criticilor contestatoarei, se reține că actul administrativ atacat nu a fost emis cu exces de putere și nu a vătămat drepturile și interesele legitime ale acesteia.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, excesul de putere este definit ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor" or, hotărârea a cărei anulare se solicită în cauză a fost adoptată în limitele competențelor legale și cu respectarea legii, normele care reglementează instituția transferului având caracter supletiv și de natură să confere doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, solicitarea acestuia urmând a fi în continuare supusă inclusiv unei analize de oportunitate, ce intră, potrivit legii, în atribuțiile secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În cauză, a fost respectat justul echilibru între interesul individual al solicitantului și interesul general al instanțelor implicate în procedură, iar motivele avute în vedere la respingerea cererii de transfer a contestatoarei nu reflectă o încălcare a principiului proporționalității între interesul public și interesul privat și nicio discriminare în modul în care au fost analizate comparativ cererile de transfer formulate de judecătorii din cadrul Judecătoriei Ploiești.

Raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criteriilor prevăzute la art. 192 din Legea nr. 303/2022, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate și în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei solicitări, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, rezultă cu evidență, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, iar în contextul în care legea conferă judecătorului o vocație la transfer care poate fi valorificată doar în anumite condiții care să corespundă, totodată, cerințelor sistemului judiciar pentru asigurarea premiselor unui act de justiție de calitate, efectuat cu celeritate, secția pentru judecători a apreciat în mod corect că motivele invocate de reclamantă nu puteau prevala la acel moment față de interesele instanței de la care aceasta provenea, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcționări și echilibrarea volumului de muncă.

Așadar, motivele de ordin personal invocate de reclamantă în cadrul procedurii de transfer, domiciliul în București, acesta fiind orașul său natal, starea de sănătate a părinților săi, nu constituiau singurele criterii legale avute în vedere și nu exista nicio împrejurare pentru care să se acorde prioritate doar acestor criterii, în condițiile în care criteriile reprezentate de volumul de activitate și de schemele de personal ale instanțelor implicate în procedura transferului constituie de asemenea criterii prevăzute de lege care se analizează coroborat cu celelalte criterii legale, fără a exista o ordine de prioritate a acestora.

De altfel, soluționarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situația personală a unui magistrat, cu ignorarea celorlalte criterii prevăzute de lege, motivele de ordin personal și familial reprezentând criterii care trebuie avute în vedere la soluționarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinței coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcționare a instanțelor implicate în procedura transferului.

Or, așa cum reiese din cuprinsul avizului negativ înaintat de Judecătoria Ploiești a rezultat că un eventual transfer al reclamantei ar fi afectat negativ activitatea secției civile a instanței, în contextul în care fuseseră formulate 18 cereri de transfer, inclusiv de judecători cu o vechime mult mai mare decât a reclamantei și de 2 colegi care dețineau grad de tribunal. Totodată, s-a învederat că, dintr-o schemă de 36 de judecători aferentă secției civile, doar 27 își desfășurau efectiv activitatea, restul posturilor fiind vacante sau temporar vacante.

De asemenea, s-a apreciat că motivele de transfer invocate de reclamantă nu erau întemeiate, naveta dintre cele două orașe, Ploiești și București, fiind foarte ușoară și putându-se realiza atât cu mașina, cât și cu trenul, iar programul judecătorilor era foarte flexibil. Mai mult, reclamanta locuia efectiv în Ploiești. Totodată, s-a apreciat că la acel moment, transferul reclamantei nu era oportun, în contextul în care nu se schimbase absolut nimic în privința situației personale a acesteia între momentul opțiunii sale pentru Judecătoria Ploiești și cel al eventualului transfer.

În același sens au fost exprimate și punctele de vedere negative emise de Curtea de Apel Ploiești și Curtea de Apel București, în esență, conducerea acestor curți de apel făcând referire la deficitul mare de judecători la nivelul instanței de la care s-a solicitat transferul, precum și prioritatea altor solicitanți cu vechime mai mare ca a solicitantei.

Așadar, inconvenientele determinate de desfășurarea vieții de familie în București, iar nu în Ploiești, unde activează contestatoarea, deși nu pot fi negate, nu s-au dovedit a manifesta o gravitate și intensitate care să conducă la prioritizarea interesului personal al contestatoarei în analiza cererii de transfer. Deși reale, aceste motive nu au aptitudinea de a prevala în fața interesului public al asigurării unei activități corespunzătoare instanței de unde se solicită transferul, neavând caracter excepțional. Astfel, consecințele fizice ale vârstei înaintate a părinților contestatoarei nu reprezintă situații excepționale, ci mai degrabă comune, iar contestatoarea nu a demonstrat că aceștia s-ar afla într-o stare de nevoie datorată, de exemplu, imposibilității absolute de a se îngriji, fiind evidențiate doar greutățile create de înaintarea în vârstă. În ceea ce privește efectuarea navetei la sfârșit de săptămână de la Ploiești la București, deși nu se poate nega existența unui disconfort resimțit de contestatoare, totuși acesta nu este suficient pentru a da preeminență interesului său privat în fața interesului public al instanței la care activează.

În acest context, nu pot fi primite nici criticile contestatoare privind caracterul pretins discriminatoriu al soluției de respingere al cererii sale de transfer prin raportare la soluțiile de admitere a cererii de transfer formulată de doamna judecător B..

Astfel, nu se poate reține că în cauză ar fi întrunite condițiile existenței unei discriminări, așa cum aceasta este definită de art. 2 din O.G. nr. 137/2000, întrucât, pe de o parte, nu a existat o restrângere, o înlăturare a recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor și a libertăților fundamentale ale reclamantei, atâta vreme cât nu este reglementat niciun drept al acesteia la transfer, iar pe de altă parte, motivele determinante care au condus la respingerea cererii sale de transfer au fost reprezentate de echilibrarea schemei de personal raportat la volumul de activitate de la Judecătoria Ploiești, care constituie un scop legitim.

Așa cum corect a reținut și autoritatea intimată, la transferul doamnei judecător B. la Judecătoria Sectorului 4 București, secția a avut în vedere că aceasta avea o vechime mai mare la instanță comparativ cu ceilalți solicitanți specializați în materie civilă pentru care s-a apreciat că nu era oportun transferul, inclusiv față de reclamantă, cât și din perspectiva motivelor personale invocate, legate de situația medicală și familială a acesteia.

De altfel, reclamanta nu contestă în fapt vechimea mai mare în instanță a doamnei judecător sus indicate, acesta susținând doar că vechimea sa ca judecător stagiar la Judecătoria Constanța (1 ani și 10 luni) era mai mare decât vechimea doamnei judecător B. ca judecător stagiar la Judecătoria Ploiești (1 an) și că aceasta din urmă a fost plecată 10 luni într-un stagiu la Curtea de Justiție a Uniunii Europene în perioada de judecător definitiv la Judecătoria Ploiești. Or, aceste aspecte au fost avute în vedere la calculul vechimii în instanță a judecătorului respectiv.

Prin urmare, nu se poate vorbi de o practică neunitară ori lipsită de obiectivitate a Consiliului Superior al Magistraturii în materia cererilor de transfer, atât timp cât solicitările magistraților sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte, iar în speță doamna judecător căreia i-a fost admisă cererea în detrimentul cererii contestatoarei a relevat împrejurări de ordin personal deosebite, precum și o vechime mai mare la instanță, conform criteriului prevăzut de art. 192 din Legea nr. 303/2022, ceea ce a determinat prioritizarea cererii sale în raport de interesul de ordin privat al contestatoarei.

Nici criticile referitoare la situația celorlalți judecători definitivi la care reclamanta face referire nu pot fi reținute, în condițiile în care aceștia își desfășurau activitatea la alte instanțe decât Judecătoria Ploiești, fiind invocate și circumstanțe personale și profesionale diferite, astfel că situația acestora nu prezintă relevanță în cauză.

În orice caz, trebuie avut în vedere că fiecare cerere de transfer se analizează în funcție de împrejurările existente la data formulării și soluționării acesteia, de situația instanțelor implicate în procedura transferului la acea dată, de existența altor cereri formulate de alți magistrați în aceeași sesiune de transfer și de motivele personale și profesionale ale fiecărui solicitant de transfer în aceeași sesiune de transfer, prevederile legale în materia transferurilor conferind doar o vocație la transfer, și nu un drept.

În acest sens, se reține că transferul judecătorilor în discuție s-a dispus de la alte instanțe decât Judecătoria Ploiești, astfel că legalitatea hotărârii contestate nu poate fi afectată prin prisma acestor argumente aduse de contestatoare. Din această împrejurare derivă o diferențiere în situația acestor judecători, întrucât Înalta Curte, nefiind învestită cu analiza de legalitate a hotărârilor prin care s-au admis cererile acestora de transfer, nu poate face aprecieri cu privire la situația comparativă a activității instanței de la care se solicită transferul și a activității instanțelor la care s-a dorit transferul, acestea având situații distincte cu privire la situația posturilor vacante, încărcătura pe judecător și volumul de activitate.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte amintește, astfel cum a statuat deja în jurisprudența sa constantă, că, în exercitarea atribuțiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel și entitățile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situația în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporționalității între interesul public și cel privat, o evaluare a substanței măsurilor dispuse, făcută de instanța de contencios administrativ însăși, ar constitui o ingerință nepermisă în atribuțiile administrației publice.

De asemenea, potrivit jurisprudenței constante a instanței supreme, oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreționară a administrației publice, existând o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorități, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale, iar "transferul la o altă instanță trebuie să corespundă și nevoilor sistemului judiciar, aspect de oportunitate ce intră în marja de apreciere a Consiliului Superior al Magistraturii" (decizia nr. 29/16.01.2018).

Și potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, "autoritățile beneficiază de o anumita marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context" (în acest sens, a se vedea hotărârile din 23 iulie 1968, 16 septembrie 1996 și 6 iulie 2004, pronunțate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Bocancea și alții împotriva Moldovei, paragraful 24), iar în speță, noțiunea de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speță transferul, și constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluții posibile și egale în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

În cauză, a fost respectat justul echilibru între interesul individual al solicitantului și interesul general al instanțelor implicate în procedură, iar motivele avute în vedere la respingerea cererii de transfer a contestatorului nu reflectă o încălcare a principiului proporționalității între interesul public și interesul privat.

În condițiile în care respingerea cererii de transfer s-a realizat prin luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de lege, iar situația expusă de contestatoare nu putea duce prin ea însăși la inversarea raportului de preeminență al interesului public față de drepturi și interese private, nu se poate reține ca fiind îndeplinite condițiile excesului de putere.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt corecte soluția adoptată de secția pentru judecători și raționamentul pe care aceasta se sprijină, transferul contestatoarei la o altă instanță fiind de natură a încălca echilibrul necesar între interesul public ocrotit și măsurile individuale dispuse de autoritatea publică.

Față de acestea, în temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, urmează să se dispună respingerea contestației ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva hotărârii nr. 2774 din 21 noiembrie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 17 octombrie 2024.