ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.05.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2620/2023

HOTĂRÂRE
17.05.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2620/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 17 mai 2023

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25 ianuarie 2023, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM", "Consiliul"), a solicitat anularea Hotărârii nr. 2509 din 15 noiembrie 2022 și a Hotărârii nr. 2768 din 17 noiembrie 2022, emise de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători și obligarea intimatului să emită o nouă hotărâre, prin care să dispună transferul contestatoarei de la Judecătoria Alexandria la Judecătoria Sectorului 1 București, Judecătoria Sectorului 2 București, Judecătoria Sectorului 3 București, Judecătoria Sectorului 4 București, Judecătoria Sectorului 5 București sau Judecătoria Sectorului 6 București.

În motivarea cererii, contestatoarea arată că a formulat mai multe cereri de transfer succesive, la datele de 18.01.2022, 31.01.2022, 18.05.2022, 24.05.2022, 28.09.2022 și 12.10.2022, solicitând Consiliului Superior al Magistraturii – secția pentru judecători să aprobe transferul de la Judecătoria Alexandria la una din următoarele instanțe: Judecătoria Sectorului 1 București, Judecătoria Sectorului 2 București, Judecătoria Sectorului 3 București, Judecătoria Sectorului 4 București, Judecătoria Sectorului 5 București sau Judecătoria Sectorului 6 București. Cererile de transfer din 28.09.2022 și 12.10.2022 au fost respinse prin hotărârile ce fac obiectul contestației de față.

Arată contestatoarea că este judecător în cadrul Judecătoriei Alexandria, cu o vechime efectivă și la instanță de 5 ani și o lună, respectiv 4 ani și 11 luni la momentul soluționării ultimei cereri de transfer, timp în care și-a desfășurat activitatea fără întreruperi/delegări/detașări, iar în perioada 18.02.2019 - 18.02.2022 a fost membru al Colegiului de Conducere al Judecătoriei Alexandria. Arată că în activitatea sa a judecat cauze în materie civilă și în materie penală, a judecat în complet specializat timp de 2 ani (fond funciar) și și-a desfășurat cu responsabilitate activitatea profesională, preocupându-se de pregătirea sa profesională, de asigurarea operativității actului de justiție, dar și a calității acestuia, gestionând un volum mare de activitate, de natură judiciară și administrativă.

În ceea ce privește distanța dintre domiciliu și sediul instanței, arată contestatoarea că parcurge 176 km dus-întors, făcând navetă de mai mult de 5 ani neîntrerupt, timpul petrecut în trafic fiind de aproximativ 3 1/2 ore/zi, iar timpul alocat zilnic navetei ar fi mai util dedicat lucrului efectiv la instanță și ar permite o participare mai activă în cadrul familiei și o dezvoltare a vieții personale. Întrucât domiciliul contestatoarei se află în mun. București, admiterea transferului ar conduce la eliminarea cheltuielilor cu decontarea chiriei.

Referitor la situația familială, contestatoarea arată că mama sa se confruntă cu o serie de afecțiuni medicale, ea trebuind să-i fie alături la intervențiile chirurgicale pe care le efectuează, întrucât sora sa este stabilită în Franța, având dublă cetățenie. Totodată, arată contestatoarea că are în supraveghere pe sora bunicii paterne, care locuiește în București singură, fiind în vârsta de 90 de ani, fără copii sau alte rude care să o îngrijească, astfel că necesită, la rândul său, înrijire constantă, iar în măsura în care locul de muncă ar fi în București contestatoarea ar putea să o ajute într-un mod mult mai eficient.

În privința motivelor de ordin profesională, contestatoarea învederează că este familiarizată cu activitatea unei instanțe din București, anterior funcției de judecător ocupând funcția de grefier de ședință timp de 8 ani în cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București, între 2009 și 2017, iar în cuprinsul cererilor de transfer, și-a exprimat disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării posturilor vacante din cadrul judecătoriilor vizate de transfer.

Mai arată că Judecătoria Alexandria poate fi considerată o instanță atractivă, la fiecare concurs de admitere în magistratură s-a optat pentru ocuparea unui post în cadrul instanței, pentru ultimele doua sesiuni de concursuri de admitere în magistratură fiind scoase la concurs două posturi de judecător si un post pe lista suplimentară. Volumul de activitate al instanței este relativ constant, fiind într-o creștere spre finalul anului 2020, pe fondul lipsei cadrului legislativ, care a stopat fluxul de personal o perioadă de 2 ani. Numărul de dosare aflate pe completul în care își desfășoară activitatea de judecată contestatoarea este unul mediu în raport cu oricare alt complet la nivelul Judecătoriei Alexandria, astfel că plecarea sa nu va produce o gravă perturbare a activității acestei judecătorii.

Subliniază că perspectiva promovării efective la Tribunalul București este îndepărtată potrivit prevederilor legislative în vigoare, prin urmare o schimbare reală în viața profesională nu poate fi avută în vedere momentan.

Contestatoarea susține că un prim motiv de nelegalitate al celor două hotărâri contestate se referă la încălcarea prevederilor art. 61

2

lit. a) din Legea nr. 303/2004, în sensul că secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nu a analizat, în concret, motivele cuprinse în avizele consultative emise de președintele Judecătoriei Alexandria, președintele Curții de Apel București, precum și ale președinților Judecătoriilor Sectoarelor 1,2,3,4,5 și 6, ci doar concluziile acestor avize.

Printr-un alt motiv de nelegalitate, contestatoarea susține că secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și-a întemeiat analiza volumului de activitate al Judecătoriei Alexandria și al judecătoriilor la care se solicita transferul doar pe baza datelor oferite de referatul întocmit în baza art. 61 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, fără a ține cont de datele statistice privind volumul de activitate incluse în avizele consultative emise de președinții instanțelor implicate în procedura transferului, ceea ce contravine prevederilor art. 61

2

lit. b) din Legea nr. 303/2004. Această concluzie derivă din faptul că, în ambele hotărâri, secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, după ce a indicat vechimea în funcția de judecător a contestatoarei, a procedat la enunțarea situației statistice a instanțelor de unde s-a solicitat și unde s-a solicitat transferul doar pe baza celor existente la nivelul direcției de resort din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În acest sens, arată contestatoarea că legea a prevăzut că se vor lua în calcul datele statistice din ultimele 12 luni privind volumul de activitate și încărcătura efectivă pe judecător sau pe procuror, ceea ce presupune ca direcția de resort din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii să ia în calcul situația statistică existentă la nivelul instanțelor implicate în perioada noiembrie 2021- noiembrie 2022, însă, din cuprinsul hotărârilor atacate, direcția de resort a întocmit referatul prevăzut de art. 61 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 prin raportare exclusiv la anul 2021, fără a lua în considerare elementele statistice aferente anului 2022.

Printr-o altă critică adusă hotărârilor atacate se susține că nu s-a făcut o analiză efectivă a tuturor criteriilor legale pe care secția pentru judecători trebuia să le aibă în vedere la momentul analizei cererilor de transfer formulate de contestatoare. Din lecturarea celor două hotărâri nu se poate discerne o analiză concretă a situației contestatoarei în raport de fiecare criteriu enunțat de legiuitor, CSM limitându-se doar la criteriile prevăzute de art. 61

2

lit. a), b) și e) din Legea nr. 303/2004, fără a lua în calcul celelalte criterii de evaluare. Simpla mențiune cuprinsă în ambele hotărâri în sensul că au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de lege nu este suficient pentru a se ajunge la concluzia că au fost efectiv luate în considerare toate criteriile.

Susține contestatoarea că din ambele hotărâri rezultă că motivele pentru care sunt preferați judecătorii B. și C. în admiterea cererilor de transfer este vechimea mai mare a celor doi solicitanți, precum și motivele de ordin personal invocate în susținerea cererii. Însă, în cuprinsul ambelor cereri de transfer, contestatoarea a invocat atât motive de ordin profesional, cât și motive de ordin personal, însă acestea nu au fost analizate în cuprinsul hotărârilor atacate. Criteriul privind volumul de activitate al instanței de la care se solicită transferul, de care s-a prevalat secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în adoptarea hotărârilor atacate, nu este determinant în soluționarea cererilor de transfer, interesul general privind activitatea instanțelor nefiind afectat de interesul privat al solicitantului transferului, în măsura în care în urma analizei celorlalte criterii ar justifica luarea unei astfel de măsuri.

În aprecierea contestatoarei, hotărârile CSM contestate sunt emise cu exces de putere, astfel cum este definit de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004. Libertatea de apreciere a Consiliul Superior al Magistraturii prin secția pentru Judecători este limitată atât de respectarea dispozițiilor legale, autoritatea fiind obligată să acționeze în cadrul impus de acestea, cât și de drepturile instanțelor implicate în procedura de transfer și ale contestatoarei.

În acest sens, se susține de către contestatoare că, deși în principiu instanța de contencios poate și trebuie să cenzureze actul administrativ sub aspectul legalității, neputând exercita o cenzură asupra oportunității emiterii actului, în situația de excepție a abuzului de putere oportunitatea poate fi cenzurată de judecător. În acest sens, judecătorul poate verifica dacă elementele de oportunitate ale actului administrativ nu depășesc limitele impuse de lege capacității de apreciere a administrației sau dacă nu se abat de la scopul urmărit de lege. Ca urmare, și în această situație este vorba tot de o încălcare a legalității, dar prin intermediul mijloacelor utilizate de administrație. Altfel spus, din această perspectivă, oportunitatea apare tot ca un element al legalității, nu ca o condiție de validitatea de sine stătătoare. Judecătorul de contencios administrativ are dreptul să verifice dacă administrația publică nu a acționat abuziv, contrar interesului public, așa cum rezultă din legea pe care se întemeiază actul administrativ atacat.

În raport și de practica înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatoarea susține că dacă dreptul de apreciere de care se bucură administrația publică este exercitat prin depășirea unui raport rezonabil de proporționalitate între măsura luată și scopul urmărit, atunci ne găsim în ipoteza unui exces de putere, instituție juridică reglementată de către dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Contestatoarea învederează că a fost admisă în magistratură în condițiile art. 33 din Legea nr. 303/2004, ceea ce a atras, în mod corelativ, în baza art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, interdicția de transfer pe o perioadă de 3 ani. Având în vedere că decretul de numire în funcția de judecător a fost semnat la data de 21.12.2017, interdicția de transfer a fost în vigoare în perioada decembrie 2017 - decembrie 2020, situație ce a fost acceptată de contestatoare la momentul în care a optat pentru această formă de selecție în magistratură. Cu toate acestea, după momentul ridicării interdicției, nu a existat nicio modalitate de a ajunge, în urma unei proceduri administrative, la satisfacerea interesului privat enunțat anterior, neexistând nici măcar vocația despre care face referire secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în hotărârile atacate, deoarece textele legale care au stat la baza procedurii de transfer reglementată de Legea nr. 303/2004 au fost declarate neconstituționale în urma deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020. Astfel, interdicției de 3 ani instituită de dispozițiile Legii nr. 303/2004 i s-a adăugat o perioadă în plus, formată din perioada cuprinsă între momentul declarării ca neconstituționale a dispozițiilor privind procedura de transfer și momentul declanșării primei sesiuni de transferuri ale judecătorilor, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 313/27.12.2021, care a pus în acord prevederile Legii nr. 303/2004 cu Constituția României, prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 454/2004. Așadar, interdicția reală în cazul contestatoarei a durat între 31.12.2017 și 01.03.2022, având o durată totală de 4 ani și 3 luni. În toată această perioadă, interesul public al asigurării stabilității și funcționării Judecătoriei Alexandria a fost pe deplin satisfăcut, însă starea interesului privat a rămas în aceeași situație din data de 21.12.2017.

Arată că, din întreaga motivare a hotărârilor atacate, rezultă că intimatul a reținut în analiză doar acele elemente de ordine publică necesare funcționării în bune condiții a Judecătoriei Alexandria, fără a lua în calcul și analiza interesul de ordin privat al contestatoarei. În condițiile în care interesul privat al contestatoarei a fost suprimat pe o perioadă mai mare de timp decât cea prevăzută de lege, secția pentru Judecători era obligată să realizeze o analiză concretă și să reechilibreze interesul privat cu interesul public, iar nu să dea preeminență în continuare interesului public. Această motivație a stat la baza soluțiilor de respingere a cererilor de transfer formulate de contestatoare în cadrul celorlalte 2 sesiuni de transferi ale judecătorilor realizate în cursul anului 2022, concretizate în alte 4 hotărâri de respingere a cererilor sale.

În opinia contestatoarei, din analiza hotărârilor atacate se desprinde o contradicție în analiza efectuată întrucât se concluzionează că este oportun transferul, în fiecare etapă a sesiunii de la finalul anului 2022, a unui singur judecător, apoi se arată că prevalează interesele personale ale judecătorilor B. și C., precum și vechimea mai mare la Judecătoria Alexandria, pe când în cazul contestatoarei au fost analizate cererile de transfer doar prin prisma intereselor de ordin public care țin de buna funcționare a Judecătoriei Alexandria.

Se mai arată că, din cuprinsul hotărârilor contestate, a rezultat că dinamica resurselor umane la nivelul Judecătoriei Alexandria permite transferul unui singur judecător în ambele etape ale sesiunii de transferuri. La momentul analizării ambelor cereri de transfer formulate de contestatoare, la nivelul Judecătoriei Alexandria numărul de judecători efectiv care funcționau era de 8 (cu luarea în considerare a funcției de președinte care este ocupat de un judecător delegat de la Judecătoria Roșiori de Vede), număr apreciat de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii ca permițând transferul unui singur judecător la altă instanță. În timp ce în cadrul etapei în care a avut loc transferul judecătorului B. de la Judecătoria Alexandria la Judecătoria Calafat, a avut loc și transferul judecătoarei D. de la Judecătoria Bârlad la Judecătoria Alexandria, în etapa în care a avut loc transferul judecătorului C. nu a mai fost transferat un alt judecător la Judecătoria Alexandria. La momentul transferării efective a judecătorului C. la Judecătoria Pitești (01.04.2023), numărul de judecători care funcționează efectiv în cadrul Judecătoriei Alexandria va fi de 7, sub limita determinată incidental de către secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii care să permită transferul subsemnatei de la Judecătoria Alexandria, aspect care afectează din nou interesul privat al contestatoarei.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Susține intimatul că, prin Hotărârea nr. 2509/15.11.2022 a secției pentru judecători, adoptată în prima etapă de transfer, a respins cererea de transfer a contestatoarei de la Judecătoria Alexandria la Judecătoria Sectorului 1 București, Judecătoria Sectorului 2 București, Judecătoria Sectorului 3 București, Judecătoria Sectorului 4 București, Judecătoria Sectorului 5 București sau la Judecătoria Sectorului 6 București.

Din analiza traseului profesional al contestatoarei, a reținut intimatul că aceasta avea o vechime de 4 ani și 9 luni în funcția de judecător și la instanță.

Conform evidențelor direcției de resort, s-a reținut că la Judecătoria Alexandria, instanța de la care se solicita transferul, din cele 11 posturi de judecător prevăzute în schemă, erau ocupate 8 posturi, fiind vacante 3 posturi, din care un post indisponibilizat pentru concursul de admitere în magistratură. De asemenea, funcția de președinte era ocupată prin delegare, funcția de vicepreședinte era vacantă, 1 judecător era delegat de la altă instanță, iar 1 judecător era delegat la o altă instanță. S-a avut în vedere și împrejurarea că, în anul 2021, la Judecătoria Videle încărcătura cauzelor/judecător a fost de 1479 de cauze, comparativ cu media națională de 1085, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 1049, comparativ cu media națională de 855.

Pe de altă parte, arată intimatul, s-a reținut că:

a) la Judecătoria Sectorului 1 București, instanță la care s-a solicitat transferul, din cele 78 de posturi de judecător prevăzute în schema de personal plus un post din fondul de rezervă sub condiția emiterii ordinului ministrului justiției, erau ocupate 73 de posturi, fiind vacante 6 posturi. De asemenea, un post urma să fie restituit în fondul de rezervă. Funcțiile de președinte al secției I civile și președinte al secției penale erau ocupate prin delegare, iar funcția de conducere de președinte al secției a fi-a civilă se vacantase de la 15.11.2022, ca urmare a promovării la Tribunalul București a judecătorului delegat în această funcție.

Totodată, 9 posturi de judecător temporar vacante erau ocupate în condițiile art. 134

1

din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, 1 judecător era delegat de la altă instanță, iar 3 judecători erau delegați la alte instanțe.

La această instanță, în anul 2021, încărcătura pe judecător a fost de 1250 de dosare, comparativ cu media națională de 1085 de dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 938 de dosare, comparativ cu media națională de 855 de dosare.

b) la Judecătoria Sectorului 2 București, instanță la care s-a solicitat de asemenea transferul, din cele 50 de posturi de judecător prevăzute în schema de personal erau ocupate 47 de posturi (1 judecător stagiar), existând 3 posturi vacante, la care se adăuga 1 post aprobat spre ocupare în condițiile art. 134

1

din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciari, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, erau vacante funcțiile de președinte al secției civile și președinte al secției penale, care erau ocupate prin delegare. De asemenea, 5 posturi erau ocupate în condițiile art. 134

1

din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, 2 judecători erau delegați de la Judecătoria Sectorului 2 București, iar 3 judecători erau delegați la Judecătoria Sectorului 2 București.

La această instanță, în anul 2021, încărcătura pe judecător a fost de 919 dosare, comparativ cu media națională de 1085 de dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 840 de dosare, comparativ cu media națională de 855 de dosare.

c) la Judecătoria Sectorului 3 București, instanță la care s-a solicitat de asemenea transferul, din cele 66 de posturi de judecător prevăzute în schema de personal erau ocupate 61 de posturi (1 judecător stagiar), fiind vacante 5 posturi, la care se adăugau 2 posturi aprobate spre ocupare în condițiile art. 134

1

din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, era vacantă funcția de președinte al secției penale, care era ocupată prin delegare, 8 posturi erau ocupate în condițiile art. 134

1

din Legea nr. 304/2004, 5 judecători erau delegați de la Judecătoria Sectorului 3 București la alte instanțe, iar 2 judecători erau delegați la Judecătoria Sectorului 3 București.

La această instanță, în anul 2021, încărcătura pe judecător a fost de 693 dosare, comparativ cu media națională de 1085 de dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 642 de dosare, comparativ cu media națională de 855 de dosare.

d) la Judecătoria Sectorului 4 București, instanță la care s-a solicitat de asemenea transferul, din cele 54 de posturi de judecător prevăzute în schema de personal, la care se adăuga 1 post din fondul de rezervă, erau ocupate 53 de posturi de judecător, fiind vacante 2 posturi, la care se adăuga 1 post la data publicării decretului de eliberare din funcție, prin pensionare. De asemenea, un post urma să fie restituit în fondul de rezervă. Totodată, 6 posturi erau temporar vacante în condițiile art. 134

1

din Legea nr. 304/2004, iar 1 judecător era delegat de la Judecătoria Sectorului 4 București la o altă instanță.

La această instanță, în anul 2021, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 806, comparativ cu media națională de 1085, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 731, comparativ cu media națională de 855.

e) la Judecătoria Sectorului 5 București, instanță la care s-a solicitat de asemenea transferul, erau ocupate toate posturile de judecător prevăzute în schema de personal.

f) la Judecătoria Sectorului 6 București, instanță la care s-a solicitat de asemenea transferul, din cele 33 de posturi de judecător prevăzute în schemă, la care se adăugau 2 posturi din fondul de rezervă, erau ocupate 32 de posturi, fiind vacante 3 posturi, la care se adăuga 1 post la data publicării decretului de eliberare din funcție prin pensionare și 2 posturi aprobate spre ocupare în condițiile 134

1

din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Dintre aceste posturi, două urmau sa fie restituite în fondul de rezervă, iar funcțiile de președinte al secției penale și președinte al secției civile erau ocupate prin delegare. Totodată, 1 post era ocupat în condițiile art. 134

1

din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La această instanță, în anul 2021, încărcătura pe judecător a fost de 1037 de dosare, comparativ cu media națională de 1085 de dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 977 de dosare, comparativ cu media națională de 855 de dosare.

Mai învederează intimatul că Judecătoria Sectorului 1 București, Judecătoria Sectorului 3 București și Judecătoria Sectorului 4 București au avizat favorabil transferul contestatoarei, iar Judecătoria Sectorului 2 București, Judecătoria Sectorului 5 București, Judecătoria Sectorului 6 București, Judecătoria Alexandria și Curtea de Apel București au comunicat avize nefavorabile.

Secția pentru judecători a analizat cererea de transfer formulată de reclamantă prin raportare la criteriile legale, care nu au o ordine de prioritate și reclamă o evaluare comparativă și cumulativă, precum și prin raportare la necesitatea menținerii unui echilibru între interesul public - buna funcționare a instanțelor implicate - pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat cererea de transfer.

Astfel, secția pentru judecători a observat că au fost formulate mai multe cereri de transfer de la Judecătoria Alexandria și având în vedere situația resurselor umane la nivelul acestei instanțe, prin raportare la încărcătura cauzelor/judecător, situată peste media națională, a apreciat că, în respectiva sesiune era oportun transferul unui singur judecător. Reținând concursul cererilor de transfer de la Judecătoria Alexandria, și analizându-le concomitent, în raport de motivele invocate de solicitanți și de criteriile prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, secția a apreciat că era prioritară cererea formulată de doamna judecător B., prin care solicita transferul de la Judecătoria Alexandria la Judecătoria Calafat, având în vedere motivele de ordin personal invocate, faptul că aceasta avea cea mai mare vechime la instanță, precum și prin raportare la situațiile existente la instanțele vizate de solicitanți, cât privește resursele umane și volumul de activitate.

Arată intimatul că îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege conferă judecătorului o vocație la transfer, care poate fi valorificată doar în anumite condiții care să corespundă, totodată, nevoilor sistemului judiciar pentru asigurarea premiselor unui act de justiție de calitate, efectuat cu celeritate. Astfel, motivele invocate de contestatoare în susținerea cererii de transfer nu puteau prevala față de interesele instanței de la care aceasta provenea. Reținând și avizele negative emise de Curtea de Apel București și Judecătoria Alexandria, secția a mai apreciat că un eventual transfer al doamnei judecător ar fi avut consecințe negative în activitatea instanței prin redistribuirea dosarelor și suprasolicitarea celorlalți judecători, dar și prin acordarea unor termene mai lungi, afectându-se celeritatea soluționării cauzelor.

În ceea ce privește Hotărârea nr. 2768/17.11.2022 a secției pentru judecători, adoptată în a doua etapă de transfer, intimatul învederează că a respins cererea de transfer a contestatoarei de la de la Judecătoria Alexandria la Judecătoria Sectorului 1 București, Judecătoria Sectorului 2 București, Judecătoria Sectorului 3 București, Judecătoria Sectorului 4 București, Judecătoria Sectorului 5 București sau la Judecătoria Sectorului 6 București.

În acea etapă, au fost analizate exclusiv cererile de transfer înregistrate la Consiliul Superior al Magistraturii în perioada 07.10.2022 -13.10.2022. Aspectele referitoare la traseul profesional al contestatoarei și la avizele emise de instanțele implicate în transfer au fost reținute la fel ca în prima etapă de transfer, .

Secția pentru judecători a reținut că, în respectiva etapă de transfer, doi judecători de la Judecătoria Alexandria au solicitat transferul la alte instanțe, respectiv contestatoarea A. și domnul judecător C., care a formulat cerere pentru Judecătoria Pitești. Având în vedere situația resurselor umane la nivelul Judecătoriei Alexandria, prin raportare la încărcătura de dosare pe judecător, situată peste media națională, secția pentru judecători a apreciat că, în respectiva sesiune, era oportun transferul unui singur judecător de la această instanță, vacantarea mai multor posturi de judecător definitiv fiind de natură să afecteze desfășurarea în bune condiții a activității, prin majorarea încărcăturii de dosare a celorlalți judecători.

Analizând concomitent cererile formulate de cei doi judecători, în raport de motivele invocate de aceștia, precum și în raport de criteriile prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, secția pentru judecători a apreciat că se impunea admiterea transferului domnului judecător C. la Judecătoria Pitești, luând în considerare motivele deosebite de ordin personal relevate, faptul că acesta a fost delegat anterior la instanța la care a solicitat transferul, precum și prin raportare la faptul că judecătorul în cauză avea o vechime la instanță mai mare decât contestatoarea. Reținând totodată și avizele negative emise de Curtea de Apel București și Judecătoria Alexandria, secția pentru judecători a respins cererea de transfer formulată de contestatoare.

Cât privește criticile de nelegalitate invocate prin acțiune, susține intimatul CSM că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncționalități în activitatea parchetelor și instanțelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanței implicate în procedură și interesul privat al solicitantului. Dispozițiile art. 6l

2

din Legea nr. 303/2004 nu stabilesc o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, revenind secției pentru judecători atribuția de a analiza incidența fiecăruia dintre acestea prin prisma raportului dintre interesul individual și cel general. În acest sens, în considerentele actului atacat au fost expuse informații privind traseul profesional, vechimea în funcția de judecător și cea de la Judecătoria Alexandria a reclamantei, date referitoare la situația instanțelor implicate în procedura de transfer, dar și argumentele pentru care s-a acordat prioritate anumitor criterii. Contrar susținerilor reclamantei, la soluționarea cererilor de transfer formulate, secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat coroborat și unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, inclusiv motivele de ordin personal și profesional invocate în cereri, în cauza de față fiind determinante aspectele privind situația Judecătoriei Alexandria, în ceea ce privește volumul de activitate al acestei instanțe și numărul de posturi efectiv ocupate, aspect relevat inclusiv în avizul nefavorabil transmis de Curtea de Apel București.

Apreciază intimatul că în mod corect secția pentru judecători a apreciat că, la acele momente (15 noiembrie 2022 și 17 noiembrie 2022), nu era oportun transferul contestatoarei, având în vedere situația dificilă cu care se confrunta Judecătoria Alexandria, aspect ce rezulta din datele statistice indicate în cuprinsul hotărârilor contestate. Totodată, aspectele menționate în avizele consultative exprimate de instanțele implicate în procedura de transfer au fost analizate prin coroborare și cu alte criterii relevante, respectiv numărul posturilor vacante și temporar vacante la aceste instanțe, precum și gradul de încărcare. Avizele respective au caracter consultativ, neobligatoriu, indiferent dacă sunt favorabile sau nefavorabile transferului.

Referitor la criticile contestatoarei potrivit cărora secția pentru judecători nu ar fi acordat relevanță la analiza cererilor de transfer motivelor personale și profesionale invocate în susținerea cererilor sau datelor statistice furnizate în avizele consultative, intimatul arată că, din considerentele hotărârilor rezultă că ambele cereri de transfer au fost analizate în raport de toate motivele invocate, inclusiv cele personale și profesionale și de avizele instanțelor implicate în procedura transferului, fără a se reține prioritatea unor criterii. secția pentru judecători a analizat în mod efectiv aspecte invocate cu privire la situația profesională și profesională a contestatoarei, care au fost coroborate cu datele obiective privind situația posturilor, încărcătura pe judecător și pe schemă de la instanțele implicate în procedura transferului, avizele instanțelor implicate, precum și necesitatea asigurării bunei funcționări a acestor instanțe, apreciind că motivele invocate de reclamantă în susținerea cererilor de transfer nu reprezentau situații excepționale apte să determine inversarea raportului de preeminența dintre interesul public și interesul privat.

Mai arată intimatul că hotărârile a căror anulare se solicită au fost adoptate în limitele competențelor sale legale și cu respectarea dispozițiilor prevăzute la art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, nefiind conturată ipoteza unui exces de putere, iar normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului. Solicită a se avea în vedere jurisprudența Înaltei Curți, care a stabilit că transferul la o altă instanță reprezintă un aspect de oportunitate ce intră în marja de apreciere a Consiliului Superior al Magistraturii, precum și jurisprudența CEDO din hotărârile din 23 iulie 1968, 16 septembrie 1996 și 6 iulie 2004, pronunțate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Bocancea și alții împotriva Moldovei, paragraful 24.

În ceea ce privește susținerile contestatoarei referitoare la transferul doamnei judecător B. și al domnului judecător C., intimatul susține că instanța nu a fost învestită cu verificarea legalității hotărârilor adoptate de cu privire la aceștia. Criticile contestatoarei referitoare la nelegalitatea respingerii cerererii sale de transfer prin raportare la soluția de admitere a celorlalte cereri de transfer sunt nefondate, atât timp cât secția pentru judecători a reținut concursul mai multor cereri de transfer de la Judecătoria Alexandria și a apreciat că pentru asigurarea bunei funcționări a acestei instanțe putea fi admisă în respectivele etape doar o cerere de transfer, iar solicitările magistraților au fost analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte, prin raportare la aceleași criterii legale, astfel încât nu se poate vorbi în speță de o încălcare a principiului egalității de tratament. Contrar susținerilor reclamantei, soluțiile dispuse de secția pentru judecători în cele două etape ale acelei sesiuni de transfer sunt consecvente și echitabile, având în vedere faptul că în prima etapă secția a apreciat că era oportună admiterea doar a unei singure cereri, cu consecința vacantării unul singur post, iar în etapa a doua, ca urmare a admiterii unei cereri de transfer la Judecătoria Alexandria, a apreciat același lucru, respectiv că putea rămâne vacant doar un singur post la această instanță.

Intimatul consideră, contrar celor susținute prin cererea de chemare în judecată, că hotărârile contestate sunt motivate într-o manieră ce garantează legalitatea, oportunitatea și previzibilitatea măsurilor dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii, iar argumentele prezentate în aceste hotărâri sunt coerente, clare și lipsite de ambiguități sau de contradicții, fiind în măsură să permită urmărirea raționamentului care a condus la adoptarea lor. Împrejurarea că motivele de ordin personal și profesional invocate de reclamantă nu au fost apreciate ca reprezentând situații excepționale apte să determine inversarea raportului de preeminență dintre interesul public și interesul privat nu poate conduce la concluzia că hotărârile contestate ar fi nemotivate sau că ar fi fost emise cu încălcarea prevederilor art. 61

2

din Legea nr. 303/2004.

În opinia intimatului CSM, este neîntemeiată și critica potrivit căreia contestatoarea a fost supusă unei interdicții reale la transfer pe o durată totală de 4 ani și 3 luni, în contextul în care interdicția transferului pe o perioada de 3 ani, în cazul magistraților admiși în profesie în baza art. 33 din Legea nr. 303/2004, este o interdicție cu caracter general, aplicabilă tuturor celor aflați în această situație, iar textele legale care au stat la baza procedurii de transfer reglementate de Legea nr. 303/2004 au fost declarate neconstituționale în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020, ceea ce a condus la imposibilitatea organizării unor sesiuni de transferuri, circumstanță cu care s-au confruntat toți magistrații care îndeplineau în acea perioadă condițiile de transfer și care nu îi poate fi imputată intimatului.

Referitor la criticile contestatoarei potrivit cărora secția pentru judecători avea obligația de a se raporta la datele statistice din ultimele 12 luni privind volumul de activitate și încărcătura efectivă pe judecător sau procuror, arată intimatul că în mod corect au fost expuse datele statistice la nivelul anului 2021, întrucât art. 61 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 nu prevedea în mod expres faptul că cele 12 luni se calculau strict prin raportare la momentul declanșării sesiunii de transferuri. Or, astfel de statistici oficiale se realizează la nivelul unui an calendaristic, doar la finalul unei astfel de unități de timp putându-se contura o imagine corectă și completă a situației privind volumul de activitate din cadrul instanțelor și încărcătura efectivă pe judecător.

Examinând contestația formulată, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererile înregistrate la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/28.09.2022 și nr. y/12.10.2022, contestatoarea A., judecător în cadrul Judecătoriei Alexandria, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii – secția pentru judecători să aprobe cererea sa de transfer la Judecătoria Sectorului 1 București, Judecătoria Sectorului 2 București, Judecătoria Sectorului 3 București, Judecătoria Sectorului 4 București, Judecătoria Sectorului 5 București sau la Judecătoria Sectorului 6 București.

Prin Hotărârile nr. 2509/15.11.2022 (adoptată în prima etapă a sesiunii de transfer) și nr. 2768/17.11.2022 (adoptată în a doua etapă a sesiunii de transfer) secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererile de transfer formulate de contestatoare, în temeiul art. 60 și art. 61

2

din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, în considerentele celor două hotărâri fiind expuse: situația posturilor vacante la instanțele implicate în procedura de transfer, respectiv încărcătura/judecător în cursul anului 2021, față de media națională; avizele favorabile față de cererea de transfer a contestatoarei, emise de Judecătoria Sectorului 1 București, Judecătoria Sectorului 3 București și Judecătoria Sectorului 4 București și avizele nefavorabile emise de Curtea de Apel București, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Sectorului 2 București, Judecătoria Sectorului 5 București și Judecătoria Sectorului 6 București; condițiile de vechime în funcție și vechime la instanța la care activează solicitanta, precum și motivele de ordin personal invocate în susținerea cererii.

Reținând că s-au formulat mai multe cereri de transfer de la Judecătoria Alexandria, precum și împrejurarea că este oportun transferul unui singur judecător de la această instanță, secția pentru judecători a admis, în prima etapă de transfer, cererea doamnei judecător B. de transfer la Judecătoria Calafat, iar în a doua etapă, cererea domnului judecător C. de transfer la Judecătoria Pitești, apreciindu-le a fi prioritare cererilor formulate de contestatoarea A..

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 61

2

din Legea nr. 303/2004 stabilesc următoarele criterii de soluționare a cererilor de transfer formulate de judecători/procurori:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului;

i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate și situația familială.

Este de observat că textul de lege nu prevede o ordine de prioritate a criteriilor de analiză a cererilor de transfer, astfel că examinarea solicitărilor de către Consiliul Superior al Magistraturii trebuie realizată prin raportare, în egală măsură, atât la criteriile referitoare la situația instanțelor/parchetelor implicate în procedură, cât și la criteriile de ordin personal, tocmai pentru a se asigura un just echilibru între interesul public ce trebuie ocrotit și drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin hotărârea administrativă.

Examinând modalitatea în care aceste criterii au fost analizate în cazul cererilor de transfer formulate de contestatoarea A., Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile expuse în contestație, considerentele hotărârilor contestate evidențiind analiza completă și motivată a tuturor criteriilor prevăzute de lege, în raport de argumentele care susțin cererile de transfer formulate de contestatoare și de cererile concurente, precum și de necesitatea echilibrării interesului privat și a interesului public. În mod corect secția pentru judecători a apreciat a nu fi oportun transferul contestatoarei, față de situația și volumul de activitate al Judecătoriei Alexandria și de lipsa caracterului excepțional al motivelor de natură personală invocate de contestatoare. Contrar susținerilor acesteia, intimatul CSM a analizat coroborat și unitar toate criteriile prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, apreciind în mod corect că aspectele privind situația Judecătoriei Alexandria sunt determinante în adoptarea soluției de respingere a cererilor, nefiind oportună vacantarea postului ocupat de contestatoare.

În ceea ce privește transferul contestatoarei la Judecătoria Sectorului 5 București, Înalta Curte constată că cererile au fost în mod corect respinse, câtă vreme la această instanță nu au existat posturi de execuție vacante, astfel cum prevede art. 61 din Legea nr. 303/2004, aspect care împiedică în mod obiectiv transferul contestatoarei. Este de observat și că reclamanta nu a prezentat argumente care să conteste această împrejurare, tratând nediferențiat motivele respingerii cererilor sale de transfer la cele șase judecătorii vizate.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica contestatoarei referitoare la nemotivarea hotărârilor atacate. Verificând Hotărârile nr. 2509/15.11.2022 și nr. 2768/17.11.2022, Înalta Curte constată că actele administrative sunt motivate, expunând corespunzător atât obiectul cererilor de transfer și împrejurările pe care acestea se întemeiază, cât și argumentele secției pentru judecători pentru care a fost respinsă solicitarea contestatoarei, respectiv datele obiective privind situația posturilor, încărcătura pe judecător și pe schemă de la instanțele implicate în procedura transferului, avizele instanțelor implicate, precum și argumente referitoare la asigurarea bunei funcționări a judecătoriei de la care se solicită transferul, care au determinat intimatul să adopte soluțiile de respingere a solicitării de transfer.

Contestatoarea a susținut că hotărârile contestate nu îndeplinesc cerința motivării întrucât nu au fost avute în vedere toate motivele de ordin personal și profesional invocate în susținerea transferului, respectiv nu au fost analizate toate criteriile prevăzute de art. 60

2

din Legea nr. 303/2004. În realitate, această critică este una care ține de fondul cererii, Înalta Curte urmând a analiza dacă, în pronunțarea soluțiilor de respingere, intimatul CSM a făcut o corectă aplicare a criteriilor de transfer prevăzute de lege, inclusiv din perspectiva prevalenței pe care a dat-o situației instanței de la care se solicită transferul față de motivele de ordin personal invocate de solicitant în cererea sa. Se observă că motivele expuse în susținerea soluțiilor de respingere sunt clare, lipsite de ambiguitate și confirmă o analiză efectivă și completă a cererilor formulate de contestatoare și, chiar dacă motivele de ordine personal invocate de contestator nu sunt tratate de o manieră extensivă, nu se poate considera că nu au fost deloc analizate ori avute în vedere de către secția pentru judecători.

Criticând modalitatea de aplicare de către intimatul CSM a criteriilor prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, contestatoarea a susținut încălcarea lit. a) a acestui articol, apreciind că secția pentru judecători nu a analizat efectiv motivele cuprinse în avizele consultative emise de instanțele implicate în transfer, fiind avute în vedere doar concluziile acestor avize. Înalta Curte reține că 3 dintre judecătoriile care aveau locuri vacante, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București, Judecătoria Sectorului 3 București și Judecătoria Sectorului 4 București, au avizat favorabil cererea de transfer, în timp ce Curtea de Apel București, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Sectorului 2 București și Judecătoria Sectorului 5 București și Judecătoria Sectorului 6 București au comunicat avize negative.

Înalta Curte apreciază că menționarea în cuprinsul hotărârilor atacate a concluziilor din avize, fără redarea integrală a motivelor care le susțin, nu conduce automat la ideea neanalizării acestor motive, dacă din restul considerentelor actelor administrative rezultă că au fost avute în vedere pozițiile exprimate de instanțele implicate în transfer (atât concluziile avizelor, cât și motivele pe care se sprijină), ceea ce în speță se confirmă. Aceste avize au caracter consultativ, ajutând Consiliul în analiza de oportunitate pe care o realizează cu privire la necesitățile de personal ale sistemului raportat la volumul de muncă, situații care sunt cel mai bine cunoscute la nivelul instanțelor emitente ale avizelor. Nu este necesară expunerea detaliată a motivelor avizelor în cuprinsul hotărârilor de transfer, atât timp cât, din cuprinsul hotărârilor, rezultă o analiză adecvată și suficientă a acestui criteriu, în coroborare cu celelalte criterii de transfer prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004.

Este real că, potrivit art. 61

2

lit. a) din Legea nr. 303/2004, la soluționarea cererilor de transfer, CSM are obligația de a lua în considerare motivele cuprinse în avizele consultative, nu doar concluziile acestor avize, însă contestatoarea nu a explicat în ce modalitate au fost afectate cererile sale de această pretinsă lipsă de analiză a motivelor din avizele instanțelor implicate în transfer. Motivul de nelegalitate invocat s-a rezumat la a afirma nerespectarea textului de lege amintit, fără a arăta ce argumente din cuprinsul avizelor respective ar fi putut conduce la o soluționare diferită a cererilor de transfer.

Aceste considerente sunt incidente și în ceea ce privește criticile contestatoarei referitoare la nerespectarea de către secția pentru judecători a dispozițiilor art. 61

2

lit. b) din Legea nr. 303/2004, în sensul neluării în considerare a datelor statistice privind volumul de activitate, incluse în avizele consultative emise de președinții instanțelor implicate în procedura transferului, ci doar a datelor oferite de referatul întocmit în baza art. 61 alin. (5) din Legea nr. 303/2004. Deși a susținut că CSM ar fi trebuit să valorifice datele oferite în avizele instanțelor, contestatoarea nu a arătat, concret, în ce măsură aceste date se deosebeau de datele statistice avute în vedere de intimat, mai exact nu a relevat vreo diferență concretă între datele statistice din cuprinsul avizelor și datele statistice oferite de direcția de resort din cadrul CSM, de natură a schimba situația reflectată în hotărârile contestate. La pronunțarea soluțiilor de respingere a cererii de transfer a contestatoarei, intimatul a avut în vedere activitatea pe anul anterior a Judecătoriei Alexandria, apreciind că aceasta ar fi negativ influențată în cazul dispunerii transferului, în raport de volumul de activitate și gradul de ocupare a schemei de personal, iar contestatoarea nu a demonstrat că informațiile pe care CSM și-a bazat soluțiile sunt eronate în raport de cele comunicate de instanțele implicate în transfer.

Contestatoarea a mai susținut și că datele statistice avute în vedere de secția pentru judecători sunt cele aferente anului 2021, deși legea obligă la valorificarea datelor aferente ultimelor 12 luni, critică pe care Înalta Curte o apreciază a fi, de asemenea, nefondată. După cum în mod corect a arătat și intimatul, statisticile oficiale se realizează la nivelul unui an calendaristic, doar la finalul unei astfel de unități de timp putându-se contura o imagine corectă și completă a volumulului de activitate din cadrul instanțelor și a încărcăturii efective pe judecător. O analiză raportată la fracțiuni dintr-un an calendaristic nu reflectă în mod real situația activității instanțelor de judecată, fiind de notorietate că volumul de activitate fluctuează pe parcursul anului, influențat de o serie de factori, printre care ocuparea sau neocuparea schemei de personal în urma concursurilor, demisiilor, pensionărilor, delegărilor, etc.

Pe de altă parte, contestatoarea nu a arătat, concret, în ce modalitate s-ar fi schimbat situația statistică a activității judecătoriei în cadrul căreia activa, dacă ar fi fost luate în considerare datele din ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de transfer, iar nu datele aferente anului 2021.

Motivul principal de nelegalitate al hotărârilor CSM contestate, invocat de contestatoarea A., se referă la neanalizarea motivelor de ordin personal și profesional invocate în cererile de transfer, respectiv la împrejurarea că soluțiile de respingere s-au bazat exclusiv pe criteriul situației Judecătoriei Alexandria, instanța de la care se solicita transferul, cu ignorarea interesului privat al contestatoarei, conturat conform motivelor de ordin personal expuse în cerere. S-a mai susținut că această analiză trunchiată a criteriilor legale nu a fost aplicată și în cazul celorlalți solicitanți care au cerut transferul de la Judecătoria Alexandria (domnii judecători B. și C.), în cazul cărora au prevalat motivele

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-04-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2068/2023
Ședința publică din data de 25 aprilie 2023 Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul contestației deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 26 i
ÎCCJ 2023-02-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1020/2023
și personal. De asemenea, interesul trebuie să fie născut și actual, să existe în momentul în care este formulată cererea și să subziste până la soluționarea acesteia. În speță, contestatoarea A. nu justifică un interes actual în susținerea
ÎCCJ 2023-01-31
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 440/2023
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2023 Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1 Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 2
ÎCCJ 2023-06-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3705/2023
Ședința publică din data de 29 iunie 2023 Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Hotărârea contestată Prin cererea înregistrată sub nr. x 26.09.2022 la Consiliul Sup
ÎCCJ 2023-05-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2287/2023
administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, casarea/anularea Hotărârii nr. 2471 din data de 15.11.2022, emise de intimat și obligarea acestu
Sursă