ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2068/2023

Ședința publică din data de 25 aprilie 2023

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 26 ianuarie 2023, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM", "Consiliul"), a solicitat anularea Hotărârii nr. 2490/15.11.2022 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători și a Hotărârii nr. 2760/17.11.2022 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători și obligarea intimatului la emiterea unei noi hotărâri prin care să dispună aprobarea cererii de transfer la oricare secție a uneia din instanțele următoare: Judecătoria Sectorului 1 București, Judecătoria Sectorului 2 București, Judecătoria Sectorului 3 București, Judecătoria Sectorului 4 București, Judecătoria Sectorului 5 București, Judecătoria Sectorului 6 București.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin Hotărârea nr. 2490/15.11.2022, intimatul a respins cererea sa de transfer, bazat pe faptul că șapte judecători din cadrul Judecătoriei Constanța au solicitat transferul, astfel că o eventuală admitere a tuturor acestor cereri ar afecta buna funcționare a instanței. Prin urmare, intimatul a admis doar două cereri din cele zece, cererea contestatoarei fiind respinsă.

Prin raportare la aceste motive, în temeiul art. 61

3

din Legea nr. 303/2004, a formulat o nouă cerere de transfer din cadrul Judecătoriei Constanța la una dintre Judecătoriile Sectorului 1, 2, 3, 4, 5 sau 6 din București, arătând că situația sa, prin raportare la cererile de transfer deja admise, reclamă și admiterea cererii sale.

Prin Hotărârea nr. 2760/17.11.2022, intimatul a respins cererea contestatoarei, bazat pe vechimea redusă, dar și pe faptul că Judecătoria Constanța se confruntă deja cu o situație dificilă din punct de vedere al personalului.

În opinia contestatoarei, cele două hotărâri sunt emise cu încălcarea prevederilor art. 61

2

din Legea 303/2004, în cazul său impunându-se transferul la una dintre Judecătoriile din București.

Astfel, contestatoarea a susținut că este cadru universitar încă din anul 2015 la Facultatea de Drept a Universității din București, desfășurând activitate didactică la disciplinele Drept internațional public și Organizații și Relații Internaționale, fiind totodată doctorand la disciplina Dreptul Comerțului Internațional, teză care are termen de susținere în acest an, fiind în ultimul an de grație care este posibil a fi acordat.

În acest context, trebuie să fie prezentă în București pentru a merge la seminarele ce au loc în cadrul Facultății de Drept din București, dar și pentru a discuta cu coordonatorul său și pentru a avea acces la resurse necesare activității mele de cercetare, resurse care nu se găsesc în Constanța și care nu pot fi consultate digital.

Totodată, este membru în echipa de cercetare B., un proiect realizat în colaborare cu Research Council of Norway, care necesită prezența sa fizică în București, având în vedere că activitatea de cercetare desfășurată în cadrul acesteia este una de amploare și presupune inclusiv deplasări în afara țării.

În plus, distanța față de București a condus la pierderea a numeroase oportunități unice în cariera unui magistrat, cele mai relevantă fiind imposibilitatea de a pleca la Curtea de Justiție a Uniunii Europene alături de cadrul său didactic coordonator, care actualmente servește drept judecător în cadrul CJUE, precum și imposibilitatea de a desfășura activitate didactică în cadrul C..

În ceea ce privește situația personală, a arătat că deține posibilități locative proprii în București, transferul fiind o oportunitate de a degreva bugetul public de decontarea chiriei în ce o privește.

În plus, atât familia, logodnicul, cât și prietenii săi locuiesc în București, astfel încât distanța față de acest oraș și-a pus o amprentă negativă asupra vieții private și a posibilității de a întemeia o familie, având în vedere absența sa frecventă de lângă cei apropiați.

Totodată, în urma unei operații chirurgicale, este nevoită să vină în București pentru ședințe de recuperare în cadrul clinicii D., iar naveta constantă de 220 km produce un impact semnificativ asupra stării sale de sănătate, aceasta având un început de hernie de disc, stare care se adaugă peste motivele medicale anterior indicate.

A susținut contestatoarea că respingerea transferului este, în esență, nemotivată, neținând cont de niciunul dintre criteriile prevăzute de Legea nr. 303/2004.

Motivul pe care se bazează cele două hotărâri de respingere a cererilor de transfer ale sale sunt reprezentate de asigurarea bunei funcționări a Judecătoriei Constanța. Intimatul a considerat că prin raportare la personalul disponibil și la gradul de încărcare al instanței, sunt posibile doar trei transferuri.

Pentru a stabili însă care din cele opt cereri de transfer urmează a fi soluționate favorabil, cu excepția cazului doamnei E. și F., intimatul nu a luat în considerare niciunul dintre criteriile prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, ci a ales în mod arbitrar să soluționeze favorabil cererea doamnei G.. Această alegere arbitrară nu doar că principiul egalității de tratament, dar încalcă și prevederile art. 61

2

din Legea nr. 303/2004.

Pentru a soluționa cererile de transfer formulate, intimatul avea obligația de a analiza situația fiecărui solicitant în parte, raportat la criteriile prevăzute de lege. Or, intimatul s-a rezumat la a invoca un motiv formal - interesul general al bunei funcționări a instanței de unde se solicită transferul. A mai invocat intimatul ca motiv situația personală deosebită a doamnei G., motive pe care le-a avansat și contestatoarea, alături de alte motive profesionale concrete.

Or, o astfel de analiză selectivă raportată exclusiv la o parte dintre criteriile prevăzute de lege, este una nelegală, nefiind de natură a asigura un echilibru între criteriile de ordin obiectiv referitoare la situația instanțelor implicate în procedura de transfer și criteriile de ordin personal ale solicitantului. De altfel, în procedura de transfer antemenționată, se impunea analiza criteriilor subiective legate de persoana fiecărui solicitant în parte, raportat tocmai la faptul că era necesară selecția a trei din cele opt cereri de transfer.

Simpla referire la date statistice și la situația judecătorilor din cadrul Judecătoriei Constanța, fără legătură cu argumentele de ordin personal și profesional invocate echivalează cu o lipsă de motivare a Hotărârilor, ceea ce contravine art. 61

2

din Legea nr. 303/2004.

Dacă s-ar fi analizat în mod real cererea sa de transfer, în temeiul principiului egalității de tratament, se impunea și admiterea acesteia, similar situației doamnei judecător G..

În plus, raportat la criteriile stabilite de art. 61

2

din Legea 303/2004, se impunea admiterea cererii sale cu prioritate față de situația doamnei G..

În ceea ce privește situația familială, criteriu prevăzut de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004 lit. j), contestatoarea a arătat că a locuit în București în ultimii 10 ani, având o legătură mult mai puternică cu orașul în care am familia, logodnicul și prietenii, spre deosebire de doamna G.. De asemenea, desfășoară o activitate profesională extinsă în București.

A mai susținut contestatoarea că respingerea transferului este netemeinică inclusiv prin raportare la criteriile obiective invocate de intimat.

Chiar și analizând doar argumentele de ordin statistic avute în vedere de CSM pentru emiterea hotărârilor, se poate observa că nici acestea nu sunt de natură să susțină concluzia intimatului.

După cum s-a statuat în hotărârile anterior menționate, Judecătoria Sector 1 avea o încărcătură mai mare decât a Judecătoriei Constanța. Astfel, în anul 2021, la Judecătoria Constanța, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 1239, comparativ cu 1250 la Judecătoria Sector 1, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 898 la Judecătoria Constanța comparativ cu 983 la Judecătoria Sector 1.

Or, atât Curtea de Apel București, cât și Judecătoria Sector 1, Judecătoria Sector 3, Judecătoria Sector 4 și Judecătoria Sector 6 au avizat favorabil transferul său la această din urmă instanță, ceea ce demonstrează că cererea îndeplinea inclusiv criteriul obiectiv pe care CSM și-a bazat hotărârile de respingere a transferului.

Prin urmare, buna funcționare a Judecătoriei Sector 1, Judecătoriei Sector 3, Judecătoriei Sector 4 și Judecătoriei Sector 6 este un argument în favoarea transferului contestatoarei.

Nu în ultimul rând, raportat la situația sa particulară, rezultă cu evidență că hotărârile sunt emise cu încălcarea interesului unei bune gestionări a resurselor umane.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând contestația formulată, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 61^1 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu o contestație ce are ca obiect Hotărârea nr. 2490/15.11.2022 și Hotărârea nr. 2760/17.11.2022 ale Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători prin care s-au respins cererile de transfer ale doamnei judecător A. de la Judecătoria Constanța.

Potrivit dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată:

"(1) Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ motivat al președintelui instanței sau al conducătorului parchetului de unde se transferă și unde se transferă, însoțite de punctul de vedere al președinților curților de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel în circumscripția cărora se află instanța sau parchetul de unde se transferă și unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripția aceleiași curți de apel sau a aceluiași parchet de pe lângă o instanță din circumscripția aceleiași curți de apel este necesar punctul de vedere al președintelui respectivei curți de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 61^1:

"(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunțului prevăzut la art. 61 alin. (1). Cererea de transfer va conține informații privind specializarea judecătorului sau a procurorului și, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanța sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secțiile sau completurile sau compartimentele la care cerințele acestei instanțe sau ale acestui parchet o impun".

Totodată, art. 61

2

din același act normativ prevede că "La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului;

i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate și situația familială."

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic privind analiza efectuată de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, sunt neîntemeiate.

Prealabil prezentării, în concret, a argumentelor pe care își întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor contestatoarei, Înalta Curte amintește, astfel cum a statuat deja în jurisprudența sa constantă, că, în exercitarea atribuțiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel și entitățile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situația în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporționalității între interesul public și cel privat, o evaluare a substanței măsurilor dispuse, făcută de instanța de contencios administrativ însăși, ar constitui o ingerință nepermisă în atribuțiile administrației publice.

Intimatul are posibilitatea, în funcție de interesul public al desfășurării actului de justiție, să ia în considerare și alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorității să nu se transforme în ceea ce dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depășirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege.

Analizând conținutul actelor administrative atacate în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că hotărârile contestate respectă limitele și scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura adoptată a fost în mod exhaustiv și adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfășurat cu respectarea prevederilor art. 60, ale art. 61^1, precum și ale art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate și în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei solicitări, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, rezultă cu evidență, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar în speță, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată, în raport de motivele invocate, precum și în raport de criteriile prevăzute de art. 61^2 din Legea nr. 303/2004, corelând și avizele emise în temeiul art. 60 din aceeași lege, de instanțele implicate în procedura transferului, a apreciat că nu este oportună admiterea cererii de transfer a contestatoarei.

Sub aspectul conținutului hotărârilor atacate, Înalta Curte reține că secția pentru judecători a analizat în mod efectiv toate motivele personale și profesionale invocate de contestatoare, iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situația posturilor unităților implicate în procedura de transfer, încărcătura pe judecător și pe schemă, la acel moment, precum și cu avizele emise în cauză.

Secția pentru judecători a observat faptul că 10 judecători de la Judecătoria Constanța au solicitat transferul la alte instanțe, iar, în eventualitatea admiterii tuturor acestor cereri de transfer, buna funcționare a acestei instanțe ar fi fost grav afectată, având în vedere că 8 posturi erau efectiv vacante, un judecător era delegat la altă instanță, iar 8 posturi aveau ca titulari judecători stagiari, având o competență redusă de soluționare a cauzelor, aspecte ce au rezultat și din avizele nefavorabile comunicate de Curtea de Apel Constanța și Judecătoria Constanța.

Examinând concomitent cele 10 cereri de transfer de la Judecătoria Constanța, pentru asigurarea bunei funcționări a acestei instanțe, în considerarea faptului că doar o cerere de transfer formulată pentru această instanță se impunea a fi admisă, secția pentru judecători a apreciat oportună admiterea a doar 2 cereri de transfer, respectiv cererea formulată de doamna judecător G. și cererea formulată de doamna judecător F., având în vedere situația personală deosebită a doamnelor judecător, ce făcea necesară prezența acestora în Municipiul București și, respectiv, în Municipiul Râmnicu Vâlcea.

Reținând și avizele negative emise de Curtea de Apel Constanța și Judecătoria Constanța, secția pentru judecători a apreciat că, la acel moment, nu era oportun transferul reclamantei de la Judecătoria Constanța la Judecătoria Sectorului 1 București, Judecătoria Sectorului 2 București, Judecătoria Sectorului 3 București, Judecătoria Sectorului 4 8ucurești, Judecătoria Sectorului 5 București sau la Judecătoria Sectorului 6 București.

Prin urmare, analizând cererea de transfer formulată, prin raportare la criteriile legale mai sus arătate, care nu au o ordine de prioritate și reclamă o evaluare comparativă și cumulativă, precum și la necesitatea menținerii unui echilibru între interesul public - buna funcționare a instanțelor - pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer, secția pentru judecători a considerat, la acel moment, neoportună acordarea transferului în raport de gradul de ocupare al posturilor la Judecătoria Constanța, precum și în raport de avizele nefavorabile.

Referitor la criticile reclamantei potrivit cărora secția pentru judecători nu ar fi acordat relevanță la analiza cererilor de transfer motivelor personale și profesionale invocate în susținerea cererilor, acestea nu pot fi reținut de vreme ce chiar din considerentele hotărârilor rezultă că ambele cereri de transfer au fost analizate în raport de toate motivele invocate, inclusiv cele personale și profesionale.

În ceea ce privește motivele personale sau profesionale invocate de contestatoare în susținerea temeiniciei cererii de transfer, acestea nu constituie motive excepționale de natură a răsturna raportul de preeminență al interesului public față de drepturile și interesele private ale solicitantului.

De altfel, soluționarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situația personală a unui magistrat, cu ignorarea celorlalte criterii prevăzute de lege, motivele de ordin personal și familial reprezentând criterii care trebuie avute în vedere la soluționarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinței coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcționare a instanțelor implicate în procedura transferului.

Or, în cauză, soluția de respingere a cererilor de transfer ale petentei dispuse de secția pentru judecători este justificată și se încadrează în limitele competenței și dreptului de apreciere conferit de lege.

Din punct de vedere al cerinței legale a motivării, instanța de contencios administrativ poate pronunța o soluție de anulare a actului administrativ, dacă este vorba despre o nemotivare totală a acestuia sau dacă din cuprinsul motivelor sumar expuse, judecătorul, dar și partea vătămată, nu pot analiza și decela raționamentul autorității emitente. Se constată, însă, că hotărârile atacate respectă cerințele prevăzute de lege din perspectiva motivării.

Verificând Hotărârile nr. 2490/15.11.2022 și nr. 2760/17.11.2022, Înalta Curte constată că acestea sunt motivate, expunând corespunzător atât obiectul cererilor de transfer și împrejurările pe care acestea se întemeiază, cât și argumentele secției pentru judecători pentru care a fost respinsă solicitarea contestatoarei, respectiv datele obiective privind situația posturilor, încărcătura pe judecător și pe schemă de la instanțele implicate în procedura transferului, avizele instanțelor implicate, precum și argumente referitoare la asigurarea bunei funcționări a judecătoriei de la care se solicită transferul, care au determinat intimatul să adopte soluțiile de respingere a solicitării de transfer.

La verificarea legalității hotărârilor contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii contestatoarei, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, în speță, funcționarea optimă a instanțelor implicate în analiză, având în vedere date statistice și criterii concrete relevante obiective privind toate cererile formulate, iar nu scoase din context și interpretate în mod subiectiv de fiecare titular al unei cereri de transfer.

De asemenea, criticile contestatoarei referitoare la nelegalitatea respingerii cererii sale de transfer prin raportare la soluția de admitere a celorlalte cereri de transfer sunt nefondate, atât timp cât secția pentru judecători a reținut concursul mai multor cereri de transfer de la Judecătoria Constanța și a apreciat că pentru asigurarea bunei funcționări a acestei instanțe puteau fi admise doar două cereri de transfer, iar solicitările magistraților au fost analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte, prin raportare la aceleași criterii legale, astfel încât nu se poate vorbi în speță de o încălcare a principiului egalității de tratament.

Concluzionând, în considerarea aspectelor evocate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate ale Hotărârilor nr. 2490/15.11.2022 și 2760/17.11.2022 emise de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, actele administrative atacate fiind emise în limitele competențelor prevăzute de lege și cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 și a art. 61

1

alin. (7) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge contestația formulată de contestatoare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârilor nr. 2490/15.11.2022 și 2760/17.11.2022 ale secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2023.