ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5075/2023

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 23 ianuarie 2019, înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, sub nr. x/2019, reclamanții Asociația "A.", Asociația B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Procurorul General al României, au solicitat:

- suspendarea executării Ordinului nr. 252/23.10.2018 privind organizarea și funcționarea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și "Justiție a secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, până la soluționarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 rap. la art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004;

- anularea Ordinului nr. 252/23.10.2018 privind organizarea și funcționarea în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție;

- sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88

1

- art. 88

9

din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, modificată și completată, precum și a O.U.G. nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaționalizarea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituția României, art. 16 din Constituția României, art. 133 alin. (1) și art. 134 alin. (4) din Constituția României, precum și ale art. 11 și art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României;

- sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 TFUE, cu patru întrebări preliminare.

Prin cererea de intervenție principală formulată la data de 28 martie 2019 petenta D. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată având ca obiect anularea Ordinului nr. 252/23.10.2018 privind organizarea și funcționarea secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin încheierea din 29 martie 2019, a fost respinsă ca nefondată cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 252/23.10.2018 privind organizarea și funcționarea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, formulată de reclamanți; a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88

1

- art. 88

9

din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, modificată și completată, precum și a O.U.G. nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaționalizarea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 16, art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (4), art. 11 și art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României.

De asemenea, a fost admisă cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și s-a dispus sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare (în procedură accelerată), cu privire la următoarele întrebări:

"1. Mecanismul de cooperare și de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, trebuie considerat un act adoptat de o instituție a Uniunii Europene, în sensul art. 267 TFUE, care poate fi supus interpretării Curții de Justiție a Uniunii Europene ?

În temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării cauzei.

Urmare a sesizării, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat Hotărârea din 18 mai 2021 în cauzele preliminare conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 și C-397/19 - Asociația "A." și alții.

La rândul său, Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 390 din 8 iunie 2021 a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate formulată de Asociația "A.", Asociația "B." și de C. în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, constatând că dispozițiile art. 881 alin. (1) - (5), ale art. 882 - 887, ale art. 888 alin. (1) lit. a) - c) și e) și alin. (2), precum și ale art. 889 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituționale în raport cu criticile formulate; a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 881 alin. (6) și ale art. 888 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, formulată de aceiași autori în același dosar al aceleiași instanțe; a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaționalizarea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, excepție formulată de aceiași autori în același dosar al aceleiași instanțe.

La data de 8 septembrie 2021 instanța, în temeiul art. 415 C. proc. civ., a dispus reluarea judecății prezentei cauze. Prin încheierea de ședință de la același termen de judecată, instanța a admis excepția netimbrării cererii de intervenție principală formulată de petenta D. și, în consecință, a anulat cererea de intervenție, pentru motivele indicate în cuprinsul încheierii.

La data de 13 septembrie 2021 reclamanta Asociația "A." a formulat cerere de decizie preliminară, în temeiul art. 267 TFUE, solicitând trimiterea a două întrebări Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Prin încheierea pronunțată la data de 26 noiembrie 2021, instanța a admis cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de reclamanta Asociația "A." și a dispus sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare (în procedură accelerată), cu privire la următoarele întrebări:

"1. Principiul independenței judecătorilor, consacrat de art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE cu referire la art. 2 TUE și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se opune unei dispoziții naționale, precum aceea a art. 148 alin. (2) din Constituția României, astfel cum a fost interpretată de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 390/2021, conform căreia instanțele naționale nu mai au abilitarea de a analiza conformitatea unei dispoziții naționale, constatate ca fiind constituțională printr-o decizie a Curții Constituționale, cu dispozițiile de drept al Uniunii Europene ?

Totodată, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., instanța a dispus suspendarea judecării cauzei.

La data de 14 martie 2022, reclamanta Asociația "A." a solicitat retragerea cererii de trimitere preliminară formulată la C.J.U.E. și judecarea cauzei, arătând că prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) pronunțată la 22 februarie 2022, în cauza C-430/21, RS, a fost soluționată o cerere de decizie preliminară similară cu aceea formulată de Curtea de Apel Pitești în prezentul dosar (nr. x/2019). De altfel, CJUE a dispus suspendarea cererii de decizie preliminară formulată în dosarul de față până la data soluționării trimiterii preliminare din cauza C-430/21 RS.

De asemenea, învederează reclamanta că prezenta cerere de chemare în judecată a rămas fără obiect, ca urmare a abrogării prin Legea nr. 49/2022 a dispozițiilor care au stat la baza Ordinului nr. 252/23.10.2018 privind organizarea și funcționarea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție.

Prin aceeași cerere reclamanta Asociația "A." a solicită obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Procurorul General al României la plata cheltuielilor de judecată determinate de prezentul dosar, după cum urmează: sumele reprezentând taxă de timbru, în cuantumul care reiese din actele dosarului; sumele determinate de deplasarea reprezentanților A. la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în luna ianuarie 2020, în vederea susținerii pledoariilor în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 și C-397/19, respectiv cheltuieli de transport, cazare și hrană, în cuantum de 10.229,09 RON.

Prin încheierea din 6 aprilie 2022, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol și retragerea cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene, ce a fost înregistrată pe rolul acesteia sub nr. C-13/22. La același termen de judecată a fost pusă în discuție cererea reclamantei Asociația "A." prin care a învederat că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect și a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 51/F-CONT din 20 aprilie 2022, Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții Asociația "A.", Asociația "B." și C., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Procurorul General al României, ca rămasă fără obiect.

A obligat pe pârât să plătească reclamantei Asociația "A." suma de 10.279 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurentul – pârât a susținut că sentința atacată nu cuprinde nici un argument valid care să justifice reținerea culpei procesuale în sarcina sa, din analiza considerentelor sentinței nereieșind că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este partea care a pierdut procesul.

A arătat că prezenta cauza a avut ca obiect anularea unui act administrativ emis în baza Legii nr. 304/2004, iar pe parcursul procesului, a intervenit abrogarea dispozițiilor legale în temeiul cărora respectivul act administrativ a fost emis.

Prin urmare, soluția de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect a fost determinată de un motiv obiectiv, respectiv intrarea în vigoare a Legii nr. 49/2022.

Intimata-reclamantă Asociația A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, susținând că apariția legii care a determinat rămânerea fără obiect a acțiunii, deoarece actul normativ administrativ atacat nu mai exista în legislație, nu poate reprezenta un motiv a fi respinsă solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Înalta Curte constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluționarea recursului este aceea dacă, în condițiile în care soluția pronunțată în cauză este aceea a rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, pârâtul se află în culpă procesuală, astfel încât va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă în fața instanței de fond.

Recursul promovat de pârâtă vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Înalta Curte constată că sunt fondate susținerile recurentului-pârât cu privire la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 453 C. proc. civ., care au stat la baza obligării sale la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, potrivit art. 451 C. proc. civ. "(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului."

De asemenea, art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. Stipulează că "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.", art. 452 din același Cod prevăzând că "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei."

Așadar, reprezintă cheltuieli de judecată totalitatea sumelor avansate de părți pe parcursul procesului, în legătură cu soluționarea litigiului, care sunt supuse condiției dovedirii și justificării legăturii de cauzalitate dintre acestea și proces.

Temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală, pârâtul fiind într-un astfel de tip de culpă (procesuală) atât când cererea reclamantului este admisă în tot sau în parte, dar și atunci când își execută obligațiile pe parcursul procesului și cererea reclamantului este respinsă ca rămasă fără obiect.

Rămânerea fără obiect reprezintă un eveniment ulterior momentului învestirii instanței, cu impact asupra unei cereri de chemare în judecată și care poate fi generat de acte ce provin de la pârât, ipostază în care faptul generator este independent de voința reclamantului.

Pe cale de consecință, în ipoteza rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, drept efect al îndeplinirii de către pârât, cu întârziere, pe parcursul procesului, a obligațiilor pentru executarea cărora reclamantul a recurs la forța de coerciție exercitată prin intermediul instanțelor de judecată, nu poate fi reținută teza unei lipse de culpă procesuală a pârâtului, în contextul în care demersul judiciar a fost generat tocmai de conduita acestuia, iar cererea reclamantului nu a fost respinsă ca neîntemeiată.

În cauză, însă, rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată nu a intervenit ca urmare a îndeplinirii de către pârât, cu întârziere, pe parcursul procesului, a obligațiilor pentru care a fost chemat în judecată, ci a fost determinată de un motiv obiectiv, respectiv abrogarea prin Legea nr. 49/2022 a dispozițiilor care au stat la baza Ordinului nr. 252/23.10.2018 privind organizarea și funcționarea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, ordin a cărui a anulare s-a solicitat.

Pe cale de consecință, nu poate fi reținută teza existenței culpei procesuale a pârâtului, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a pronunțat soluția de obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată cu greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va respinge cererea reclamantei Asociația "A." privind obligarea pârâtului Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata cheltuielilor de judecată, menținând în rest sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 51/F-CONT din 20 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea reclamantei Asociația "A." privind obligarea pârâtului Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata cheltuielilor de judecată.

Menține în rest sentința recurată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 7 noiembrie 2023.