ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3094/2023

Ședința publică din data de 8 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 11.06.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, solicitând instanței să dispună obligarea acestuia să-i înregistreze plângerea formulată sau să o trimită organului competent, după caz, precum și să-i plătească daune și despăgubiri în cuantum de 2.000.000 RON.

I.2. Prin sentința nr. 110 din data de 20 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a anulat ca nesemnată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-DNA.

I.3. Împotriva acestei sentințe pârâtul a declarat recurs, fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 noiembrie 2020, sub nr. x/2020.

Prin rezoluția completului legal învestit, din 14.10.2021, s-a stabilit termen în vederea soluționării recursului, la data de 13.01.2022, cu citarea părților.

I.4. Prin încheierea din 13.01.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte a dispus suspendarea judecății recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 110 din 20 octombrie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că părțile nu s-au prezentat și nu au solicitat judecata în lipsă, în condițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 teza a II-a din același act normativ.

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursului.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția de perimare a cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază întemeiată, urmând să o admită și să constate că prezentul recurs s-a perimat, pentru considerentele ce succed.

Articolul 416 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., care reglementează instituția perimării cererii, prevede că "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Totodată, art. 411 alin. (1) pct. 2 din același Cod statuează că: "(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

În speță, este de observat că prin încheierea din 13.01.2022 a fost dispusă suspendarea judecății recursului, având în vedere că părțile, cu privire la care procedura de citare a fost legal îndeplinită, nu s-au prezentat și nici nu au solicitat judecata în lipsă, această încheiere reprezentând ultimul act de procedură efectuat în cauză, iar de la data menționată a început să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la 13.07.2022, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 din același act normativ.

Înalta Curte reține că pentru termenul din 13.01.2022 procedura a fost legal îndeplinită, conform dovezilor de înmânare aflate la dosar, părțile nefiind însă prezente în fața instanței de recurs, astfel cum rezultă din practicaua încheierii întocmite la termenul menționat.

Deși încheierea din 13.01.2022 este definitivă, conform art. 414 alin. (1) teza finală C. proc. civ., părțile au avut posibilitatea timp de 6 luni de la momentul suspendării judecății să solicite reluarea procesului, prin intermediul unei cereri formulate în conformitate cu art. 415 alin. (1) din același cod, cu atât mai mult cu cât această încheiere le-a fost comunicată, astfel cum rezultă din dovezile de înmânare aflate la dosar.

În conformitate cu dispozițiile art. 416 C. proc. civ., perimarea reprezintă o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează de drept, atât în etapa judecății în prima instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, având un caracter mixt, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, precum și o prezumție de desistare de judecată, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea pricinii.

În analiza prioritară a excepției absolute și peremptorii de perimare a judecății recursului exercitat în prezenta cauză, excepție invocată din oficiu, conform art. 420 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că, atât timp cât pricina a rămas în nelucrare, începând cu 13.01.2022, din vina părților, care nu au făcut demersuri în vederea reluării judecății în interiorul termenului imperativ prevăzut de lege, deși le-a fost comunicată încheierea pronunțată la data menționată, din care rezultă motivul dispunerii măsurii suspendării judecății, precum și temeiul legal al acesteia, și nici nu s-a făcut dovada intervenirii vreunei situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, suspendarea se datorează pasivității exclusive a părților. Această stare de pasivitate a părților a fost menținută mai mult de 6 luni, timp în care nu au fost efectuate demersuri pentru reluarea judecății înainte de a se împlini termenul de perimare și nici nu s-a făcut dovada că părțile au fost împiedicate să stăruie în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința lor.

În aceste condiții, reținând că de la momentul suspendării judecății, 13.01.2022, până la data de 13.07.2022, când s-a împlinit termenul de perimare prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., părțile nu au formulat cerere de redeschidere a procesului, potrivit dispozițiilor art. 415 pct. 1 din același act normativ, că în aceeași perioadă nu s-a îndeplinit niciun act de procedură, că nu este incident vreunul dintre cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit de instanță din oficiu și că nu există vreun motiv de suspendare a cursului perimării, astfel cum prevede art. 418 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția perimării este fondată și că recursul promovat în cauză s-a perimat.

Pentru considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, având în vedere lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte, dând eficiență sancțiunii instituite prin art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., care prevede că termenul de perimare este de 6 luni dacă a rămas cauza în nelucrare din motive imputabile părții, în conformitate cu art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 420 și art. 421 alin. (2) din același act normativ, va constata perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 110 din 20 octombrie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 110 din 20 octombrie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cererea de recurs se va depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată astăzi, 8 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.