Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.11.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5288/2022

HOTĂRÂRE
10.11.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5288/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 17 iunie 2021 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2021. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cererea de recurs se va depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Pronunțată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-09-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3967/2023
Ședința publică din data de 20 septembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei La data de 10.09.2021, în cadrul dosarului nr. x/2019 al Curții
ÎCCJ 2023-01-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 297/2023
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 14 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Pitești – secția a II-a c
ÎCCJ 2023-02-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 753/2023
– 744/46/2016. Hotărârea atacată cu contestația în anulare ce face obiectul prezentei judecăți Prin Decizia nr. 5480 din 12 noiembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2016 Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administr
ÎCCJ 2024-09-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3845/2024
ții cauzei Prin încheierea din 19 aprilie 2021, Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a suspendat judecata recursului, pentru lipsa părților, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
ÎCCJ 2022-02-03
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 626/2022
Ședința publică din data de 3 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, se
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă