ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 297/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 297/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 14 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare depusă de contestatorul A. la data de 9 iunie 2021 și, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ., a aplicat acestuia o amendă judiciară în cuantum de 1.000 de RON.
Prin aceeași încheiere, s-a dispus amânarea judecării cauzei, cu citarea părților, pentru termenul din data de 6 septembrie 2021, contestatorul cu mențiunea de a achita diferența de 90 de RON reprezentând taxă judiciară de timbru.
Împotriva încheierii anterior menționate, contestatorul A. a formulat recurs, ce a fost înregistrat la data de 6 iulie 2021, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. x/2021.
La termenul din 2 februarie 2022, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului formulat de contestatorul A., în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.
În baza referatului întocmit la data de 6 septembrie 2022, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în temeiul art. 420 alin. (1) C. proc. civ., în vederea discutării excepției de perimare, potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., acordându-se termen de judecată la 25 ianuarie 2023, cu citarea părților.
Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:
"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."
Conform art. 420 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cauza va fi suspendată "când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".
Pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni din culpa părților.
Prin urmare, perimarea operează cu condiția ca timp de 6 luni să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.
În speță, dat fiind temeiul de drept al suspendării, respectiv art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pricina trebuia repusă pe rol în condițiile art. 415 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că judecata putea fi reîncepută "prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor".
Încheierea de ședință din data de 2 februarie 2022, prin care s-a dispus suspendarea judecății, reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 2 august 2022.
În cauză, se constată că partea interesată în continuarea judecății nu a formulat, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ. și nu a fost făcută dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.
De asemenea, nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată sau vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ.
În consecință, față de lipsa de diligență a părților care a dus la lăsarea cauzei în nelucrare o perioadă mai mare de 6 luni, se va constata, din oficiu, perimarea recursului, în temeiul art. 420 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art. 416 alin. (1) din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de recurentul-contestator A. împotriva încheierii din data de 14 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pronunțată astăzi, 25 ianuarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.