ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 497/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 497/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2024
Asupra contestației privind tergiversarea procesului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
1.1. La data de 6 octombrie 2023 s-a înregistrat, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 2739 din 15 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
1.2. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal la data de 28 decembrie 2023, sub nr. x/2018/a1, contestatorii A., B. și C. au formulat contestație privind tergiversarea procesului.
În motivarea cererii, contestatorii au susținut că obiectul dosarului privește drepturi ale persoanelor cu handicap, iar în raport de prevederile art. 25 din Legea nr. 448/2006, art. 50 din Constituție, Decizia Curții Constituționale nr. 30/1994 și Protocoalelor la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cererile persoanelor cu handicap se soluționează cu celeritate și precădere.
În acest sens, au arătat că, deși recursul a fost înregistrat pe rolul instanței de control judiciar la data de 6 octombrie 2023, până la formularea contestației nu s-a stabilit termen de judecată, fiind încălcate prevederile legale anterior menționate.
Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra contestației privind tergiversarea procesului
Analizând contestația formulată, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, reținând următoarele considerente:
Înalta Curte reține că, deși contestatorii nu au indicat cazul de contestație privind tergiversarea pe care se întemeiază cererea, criticile privind neacordarea unui termen de judecată și nesoluționarea cauzei cu celeritate pot fi subsumate dispozițiilor art. 522 alin. (1) și alin. (2) pct. 1 și 4 din C. proc. civ., potrivit cărora:
"(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.
(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:
când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat; (...)
când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor precizate, se reține că instituția juridică de drept procesual civil a contestației privind tergiversarea procesului trebuie să fie privită ca un remediu oferit de normele de procedură, în ipoteza în care se constată că termenul de derulare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri a fost întârziat în mod nejustificat și pot fi dispuse măsuri pentru înlăturarea situației care a provocat întârzierea.
În jurisprudența instanțelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curți, s-a reținut în mod constant că problema soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce țin de datele statistice, de durata medie de soluționare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanță/pe complete de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfășurării anumitor proceduri prealabile specifice. Noțiunea de termen optim și previzibil trebuie apreciată prin raportare la posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea pricinii numai după parcurgerea tuturor etapelor procedurale premergătoare, impuse de dispozițiile anterior menționate.
De asemenea, "termenul rezonabil" prevăzut de art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu trebuie confundat cu noțiunea de "termen scurt", iar termenul "optim și previzibil" trebuie interpretat în contextul cerințelor de eficacitate ale actului de justiție și respectării drepturilor procesuale ale tuturor participanților la procesul civil.
Aplicând aceste principii la speța de față, Înalta Curte constată că, prin rezoluția din 16 ianuarie 2024, completul învestit cu soluționarea recursului a acordat termen de judecată la data de 9 septembrie 2024. Anterior fixării termenului de judecată, Curtea de Apel București a procedat la comunicarea cererii de recurs către intimați, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile de la comunicare, conform art. 490 alin. (2) raportat la art. 205-208 C. proc. civ.. După depunerea întâmpinării de către intimata Primăria Municipiului București, s-a dispus comunicarea actului procesual către recurenții-reclamanții A., B. și C. și s-a procedat la stabilirea termenului de judecată.
Termenul de judecată nu putea fi stabilit anterior derulării procedurii prealabile, constând în comunicarea căii de atac și formularea apărărilor de către intimați, în vederea respectării principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, astfel cum dispun normele procedurii civile, iar perioada de desfășurare a acestei proceduri nu a fost una excesivă.
În motivarea prezentei contestații privind tergiversarea procesului, contestatorii au susținut că, dat fiind obiectul cauzei, era necesar ca termenul să fie stabilit mai rapid, în vederea soluționării cu celeritate a pricinii.
Este adevărat că dispozițiile art. 25 alin. (7) din Legea nr. 448/2006 dispun că judecarea cauzelor care au ca obiect obținerea de către persoanele cu handicap a drepturilor prevăzute de prezenta lege se face cu celeritate, dar, totodată, este de observat că legiuitorul nu a stabilit un termen în acest sens, lăsând la latitudinea judecătorului învestit cu soluționarea cauzei fixarea primului termen. Invocarea acestor dispoziții legale nu este suficientă pentru a conduce la aplicarea unei proceduri accelerate a soluționării recursului declarat de contestatori, cu reducerea termenelor procedurale într-o asemenea măsură încât ar putea fi afectat însuși dreptul la apărare al părții oponente și corecta soluționare a cauzei.
În concluzie, Înalta Curte apreciază că stabilirea termenului de judecată nu s-a făcut cu întârziere excesivă, în raport de durata legală a procedurii administrative prealabile de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor procesuale, contestatorii neprezentând argumente care să probeze incidența cazurilor prevăzute de art. 522 alin. (2) pct. 1 și 4 C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, în condițiile art. 525 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația privind tergiversarea procesului, formulată cu privire la dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația privind tergiversarea procesului formulată de contestatorii A., B., C., cu privire la dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.
Fără cale de atac.
Pronunțată astăzi, 31 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.