ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.06.2024

ÎCCJ, Decizia nr. 147/2024

HOTĂRÂRE
10.06.2024
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 147/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 10 iunie 2024

Asupra cererii de față, constată următoarele:

Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin decizia nr. 1462 din 13 martie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a respins recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței nr. 690 din 10 aprilie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Contestația privind tergiversarea procesului

La 12 mai 2024, A. a formulat contestație privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, soluționat la 13 martie 2024 prin decizia nr. 1462/2024, arătând că hotărârea nu i-a fost comunicată până în prezent.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 522 alin. (1) și alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.

Examinând contestația privind tergiversarea procesului, Înalta Curte reține următoarele:

Contestația privind tergiversarea procesului reprezintă un mijloc procedural particular destinat a înlătura dificultățile ivite în soluționarea cauzelor civile într-un termen optim și previzibil.

Rațiunea reglementării contestației la tergiversarea procesului a fost aceea de a asigura dreptul părții la o procedură echitabilă, eficientă, desfășurată cu celeritate, prin sancționarea conduitelor procesuale care se îndepărtează de la aceste rigori.

În conformitate cu prevederile art. 522 alin. (1) din C. proc. civ., "Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată."

La alin. (2) al aceluiași text de lege sunt prevăzute cazurile în care poate fi formulată contestația, motivele vizând atât culpa, cât și atitudinea instanței față de neglijența sau abuzul părților, a altor participanți în proces ori a terților care aveau obligații legale sau judiciare.

Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 din C. proc. civ. este pasivitatea instanței de judecată care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

Contestația la tergiversarea procesului nu trebuie însă privită ca o posibilitate de sancționare a judecătorilor învestiți cu soluționarea cauzei, ci ca un remediu oferit de normele de procedură ce are aplicabilitate în situațiile în care

chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului într-un termen rezonabil.

În urma verificărilor efectuate, se constată că decizia nr. 1462 din 13 martie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2022 al secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost redactată la 30 mai 2024, fiind efectuate operațiunile de comunicare a hotărârii.

Astfel, întrucât obiectul cauzei nu mai subzistă la data soluționării contestației de față, hotărârea fiind comunicată contestatorului, Înalta Curte urmează să respingă contestația privind tergiversarea procesului formulată în cauză.

Respinge contestația privind tergiversarea procesului formulată de contestatorul A. în legătură cu dosarul nr. x/2022 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi, 10 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-02-29
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 597/2024
Ședința publică din data de 29 februarie 2024 Asupra contestației privind tergiversarea procesului, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 127 A din 03 februarie 2023, pronunțată de Curtea
ÎCCJ 2024-06-10
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 148/2024
Ședința publică din data de 10 iunie 2024 Asupra cererii de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia civilă nr. 623 din 5 martie 2024 pronunțată de Înalta
ÎCCJ 2023-02-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 327/2023
Ședința publică din data de 16 februarie 2023 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: La 09 februarie 2022, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2018/a2, contestația
ÎCCJ 2024-06-10
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 137/2024
Ședința publică din data de 10 iunie 2024 Asupra contestației privind tergiversarea procesului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin decizia nr. 1256 din 7 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casați
ÎCCJ 2024-06-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1717/2024
Ședința publică din data de 19 iunie 2024 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: În data de 13 iunie 2024, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2021/a1, contestația
Sursă