ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.01.2025

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 244/2025

HOTĂRÂRE
22.01.2025
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 244/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2025

Asupra contestației privind tergiversarea procesului;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 3.12.2024 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție contestația privind tergiversarea procesului, formulată de contestatorii A., B., C., D., E., F., G., H. și I., în ceea ce privește redactarea și comunicarea sentinței civile nr. 1704 din data de 16.11.2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021.

În esență, contestatorii au susținut că termenul de 30 de zile de la pronunțare, prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ., pentru motivarea a fost cu mult depășit, fiindu-le încălcat dreptul la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, cu atât mai mult cu cât în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea dosarului nr. x/2021

Analizând contestația privind tergiversarea procesului, Înalta Curte de Casație și Justiție – sectia de contencios administrativ și fiscal o va respinge, ca rămasă fără obiect, pentru considerentele arătate în continuare.

Conform art. 522 alin. (2) pct. l C. proc. civ.:

"Art. 522. - (1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată. (2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor citate, se reține că instituția juridică de drept procesual civil a contestației privind tergiversarea procesului trebuie să fie privită ca un remediu oferit de normele de procedură în ipoteza în care se constată că motivarea hotărârii a fost întârziată în mod nejustificat și pot fi dispuse măsuri pentru înlăturarea situației care a provocat întârzierea.

În urma verificărilor efectuate în sistemul Ecris, se constată că hotărârea nr. 1704 din data de 16.11.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a fost motivată și tehnoredactată la data de 13 ianuarie 2025.

În consecință, întrucât hotărârea a fost motivată și tehnoredactată, se reține că este rămasă fără obiect contestația privind tergiversarea procesului, în condițiile art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., care reglementează una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune ca fiind cea privind formularea unei pretenții și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 525 C. proc. civ., va fi respinsă, ca rămasă fără obiect, contestația privind tergiversarea cauzei formulată de contestatorii A., B., C., D., E., F., G., H. și I..

Respinge contestația privind tergiversarea cauzei formulată de contestatorii A., B., C., D., E., F., G., H. și I., ca rămasă fără obiect.

Fără cale de atac.

Pronunțată astăzi, 22 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-04-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2397/2024
Ședința publică din data de 24 aprilie 2024 Asupra contestației privind tergiversarea procesului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Contestația privind tergiversarea procesului La data de 20 martie 2024 s-
ÎCCJ 2025-01-22
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 243/2025
Camera de Consiliu Asupra contestației privind tergiversarea procesului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 29.11.2024 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție contestația privind
ÎCCJ 2024-04-04
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1934/2024
Ședința publică din data de 4 aprilie 2024 Asupra contestației privind tergiversarea procesului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii La data de 11 martie 2024 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți
ÎCCJ 2024-02-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 787/2024
Ședința publică din data de 13 februarie 2024 Asupra prezentei contestații privind tergiversarea procesului; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: La data de 27 mai 2022, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a
ÎCCJ 2024-01-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 31/2024
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2024 Asupra contestației privind tergiversarea procesului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii La data de 11 decembrie 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei C
Sursă