ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 413/2024

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin B.., a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul General al Poliției Române București și Inspectoratul Județean de Poliție Galați, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata daunelor în cuantum de 2.816.196 RON, ca urmare a pierderilor înregistrate de societate prin ridicarea autorizației de funcționare în mod abuziv și ilegal, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Galați – secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 107/2022 din 7 iulie 2022, a respins acțiunea formulată de societatea reclamantă, S.C. A. S.R.L. societate aflată în insolvență, reprezentată de B.., prin lichidator judiciar C., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române București și Inspectoratul Județean de Poliție Galați, ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că în luna iunie 2014, serviciul de ordine publică din cadrul I.P.J. Galați - I.G.P.R., a efectuat un control privind activitatea de pază și protecție desfășurată de societate, fiind încheiat procesul-verbal de control, în cuprinsul căruia s-a constatat o neregulă legată de numărul agenților de pază dintr-un obiectiv. Astfel, au fost emise trei procese-verbale de contravenție, prin două fiind sancționată societatea, iar prin unul administratorul societății ca persoană fizică. Ulterior, s-a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție nr. x din data de 03.07.2014, prin care s-a dispus ca măsură complementară anularea licenței de funcționare pentru activitatea de pază și protecție, iar prin sentința civilă nr. 2936/03.03.2015 a Judecătoriei Galați, pronunțată în dosarul nr. x/2014, acesta a fost anulat. Prin decizia civilă nr. 548/16.06.2016 a Tribunalului Galați, pronunțată în același dosar, a fost respins apelul formulat de I.PJ. Galați, definitiv. Prin procesul-verbal de contravenție nr. x din data de 03.07.2014, anulat de instanța de judecată, I.G.P.R. a dispus măsura anularii licenței de pază și protecție prin Adresa administrativă nr. x/21.08.2014. Măsura dispusă de I.G.P.R. a fost contestată la instanța de contencios administrativ, iar prin Decizia din data de 02.07.2020 a Î.C.C.J., pronunțată în dosarul nr. x/2021, a fost anulată măsura administrativă comunicată prin Adresa nr. x/21.08.2014 emisă de I.G.P.R. privind anularea licenței de funcționare nr. 1410/P/2009. Deși a depus documentația completă pentru relicențiere în cursul anului 2015, în termen prevăzut de lege, I.G.P.R. a transmis răspunsul cu o întârziere de 2 săptămâni după data expirării licenței, prin care au precizat că nu se licențiază societatea, motivat de faptul că nu a fost predată licența anterioară în original (ori, licența fusese ridicată în original de I.G.P.R. la data întocmirii procesului-verbal precizat mai sus și anulat de instanță) și pentru faptul că societatea se află în litigiu cu I.G.P.R. Astfel fiind, societatea a intrat în insolvență. În opinia recurentei, cauzele care au determinat intrarea în procedura de insolvență sunt determinate de anularea licenței pentru domeniul principal de activitate al societății, respectiv activitatea de protecție și pază care genera majoritatea veniturilor, precum și rezilierea contractelor de pază și protecție prin efectul legii, urmare a anularii licenței și imposibilitatea de a mai încheia contracte noi. Se mai arată că instanța a acceptat ca necesară și utilă soluționării cauzei efectuarea unei expertize care să răspundă necesității stabilirii prejudiciului cauzat reclamantei prin anularea deciziei de funcționare. La dosarul cauzei, a fost depusă o expertiză extrajudiciară iar instanța a dispus o expertiză care a fost realizată de expertul desemnat, la care atât reclamanta, cât și pârâtele au depus obiecțiuni în vederea lămuririi situației. După ce au fost depuse aceste lămuriri de către expert, instanța nu a mai acceptat alte lămuriri și a dat cuvântul pe fond pentru soluționarea cauzei. Însă, în motivarea de respingere a cererii reclamantei, instanța, în mod netemeinic, a înlăturat expertizele dispuse chiar de ea ca fiind utile și necesare soluționării cauzei, motivând respingerea pe aspecte străine cauzei, care nu au fost puse în discuție în dezbaterea părților, neputându-se formula în respectarea principiului oralității și contradictorialității, punctele de vedere ale apărării și acuzării, pentru că nu le-au cunoscut. Se mai susține că instanța nu a avut în vedere argumentele Î.C.C.J. din Decizia nr. 3101/02.07.2020, în care se arată în mod clar legătura de cauzalitate. Existența prejudiciului este evidentă și prin introducerea companiei în procedura insolvenței, datele din dosarul de insolvență arătând, conform expertizelor existente la dosar, că aceasta nu ar fi intrat într-o procedură de asemenea manieră dacă s-ar fi respectat legea și intimatele, în mod abuziv, nu ar fi dispus retragerea licenței de funcționare. În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii.

Apărările formulate în cauză Intimații Inspectoratul General al Poliției Române București și Inspectoratul Județean de Poliție Galați, au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurenta-reclamantă solicită acordarea de despăgubiri de la cele două pârâte, urmare a pretinsului prejudiciu ce ar fi fost produs, prin actul administrativ emis cu nr. x/21.08.2014, reprezentând decizia de anulare a licenței de funcționare nr. 1410/P/30.06.2009 emisă de I.P.J. Galați. În ceea ce privește fapta ilicită, recurenta-reclamantă a arătat că aceasta aparține pârâtelor, atâta vreme cât prin decizia nr. 3101/02.07.2020 a ÎCCJ, secția CAF a fost admis recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2787/03.07.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a fost casată în parte sentința atacată și rejudecând cauza a fost admisă în parte acțiunea și s-a anulat măsura administrativă comunicată prin adresa nr. x/21.08.2014 emisă de I.G.P.R. privind anularea licenței de funcționare nr. 1410/P/2009. Potrivit considerentelor acestei decizii s-a stabilit că la data de 03.07.2014, Inspectoratul de Poliție al Județului Galați a încheiat procesul-verbal nr. x/03.07.2014, prin care reclamanta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 5.000 RON, reținându-se că au fost încălcate prevederile art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 333/2003 ca urmare a faptului că D., cunoscut cu antecedente penale pentru comiterea cu intenție a unor infracțiuni, s-a implicat în executarea în fapt a atribuțiilor de organizare și funcționare ale S.C. A. S.R.L. Ulterior, prin actul înregistrat sub nr. x/21.08.2014, contestat în prezenta cauză, Inspectoratul General al Poliției Române a dispus anularea licenței de funcționare nr. 1410/P/30.06.2009, în conformitate cu prevederile art. 58 lit. l), art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 și art. 37 din H.G. nr. 301/2012. Potrivit textului legal în baza căruia a fost dispusă măsura, respectiv art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, licența de funcționare se anulează în situația săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 58 lit. i) - k), dacă făptuitorul are calitatea de conducător al societății care are ca obiect de activitate paza și/sau protecția, precum și a contravențiilor prevăzute la art. 58 lit. l) și m). Anularea licenței este condiționată de constatarea în prealabil a caracterului contravențional al faptei prevăzute la art. 58 lit. l), adică de încheierea legală a unui proces-verbal de contravenție. Conform art. 58 lit. l) din Legea nr. 333/2003, constituie contravenție executarea, în fapt, a atribuțiilor de organizare și funcționare a activității societăților specializate de către persoane care au suferit condamnări pentru infracțiuni săvârșite cu intenție. Prin sentința civilă nr. 2936/09.03.2016 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. x/2014, a fost admisă plângerea, a fost anulat procesul-verbal de contravenție nr. x, întocmit la data de 03.07.2014 și a fost exonerată petenta de la plata amenzii contravenționale, în cuantum de 5.000 RON. Prin decizia civilă nr. 548/2016 pronunțată de Tribunalul Galați, a fost respins apelul declarat de intimata I.P.J. Galați ca nefondat, soluția de invalidare a procesului-verbal de contravenție nr. x/03.07.2014 rămânând definitivă. Prin urmare, reținându-se că anularea licenței a intervenit ca urmare a sancționării contravenționale dispuse prin procesul-verbal nr. x/03.07.2014 care a fost anulat definitiv de instanțele judecătorești, s-a apreciat că măsura anulării licenței de funcționare seria x nr. x/P/30.06.2009 de către Inspectoratul General al Poliței Române nu se mai justifică și nu mai subzistă, reclamanta aflându-se în situația unei persoane juridice care nu a săvârșit contravenția, astfel încât nu se mai înscrie în ipoteza prevăzută de art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 pentru anularea licenței de funcționare. Instanța de fond a apreciat că nu se poate stabili cu certitudine prejudiciul pretins de reclamantă, și nici raportul de cauzalitate între pretinsele daune și fapta pârâtelor, ca și condiții de îndeplinit pentru atragerea răspunderii patrimoniale a autorității, astfel că a respins acțiunea, soluție pe care instanța de control judiciar nu o împărtășește. Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a analizat apărările prezentate prin cererea de chemare în judecată. Se impune a se preciza cu prioritate faptul că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor textului de lege anterior menționat. Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare, de către instanța superioară, a atribuțiilor de control judiciar, de legalitate și temeinicie. Este unanim admis că, atâta timp cât motivarea unei hotărâri judecătorești ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, dacă, în considerente, instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, nu analizează argumentele importante și nu justifică înlăturarea apărărilor esențiale care susțin opinia contrară, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, iar o astfel de hotărâre devine arbitrară care nu permite exercitarea controlului judiciar. De altfel, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar, pentru a constitui o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, de altfel, singurul mijloc prin care este posibilă exercitarea controlului judiciar. Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Circumstanțiind aceste aspecte teoretice la speța dedusă judecății, se constată că judecătorul fondului, nu a analizat toate apărările și susținerile părților și nu a răspuns argumentelor acestora, ceea ce face ca hotărârea pronunțată să fie susceptibilă de casare. Din actele și lucrările dosarului, respectiv din hotărârile judecătorești pronunțate, rezultă fără putință de tăgadă legătura de cauzalitate și existența prejudiciului, ca urmare a faptului că a fost anulată licența de funcționare. Susținerea potrivit căreia prejudiciul nu poate fi stabilit este netemeinică și nelegală, atâta timp cât în cauză au fost efectuate expertize care au stabilit prejudiciul. Înalta Curte constată că instanța de fond trebuia să stabilească întinderea acestuia, însă aceasta în mod greșit, fără să motiveze și să argumenteze a înlăturat concluziile expertizelor de specialitate. Procedând astfel, instanța a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, pe care Înalta Curte o va casa. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va trebui să stabilească întinderea prejudiciului, respectiv sumele care trebuiesc a fi acordate recurentei-reclamante.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.