ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4099/2023

Ședința publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, la data de 27.04.2023, contestatoarea A., în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de pârât, a solicitat: anularea Hotărârii secției de Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 800/30.03.2023; obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care sa admită cererea de transfer a contestatoarei de la Judecătoria Constanța la una din următoarele judecătorii: Judecătoria Sectorului 1 București, Judecătoria Sectorului 2 București, Judecătoria Sectorului 3 București, Judecătoria Sectorului 4 București, Judecătoria Sectorului 5 București, Judecătoria Sectorului 6 București; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

În motivarea cererii de transfer a învederat că motivele ce stau la baza solicitării de transfer sunt de natură medicală și personală.

Astfel, în ceea ce privește motivele medicale, la începutul anului 2022 a început efectuarea investigațiilor medicale în urma imposibilității obținerii uni sarcini, iar în urma investigațiilor a primit recomandarea medicală de la medicul specialist de efectuare a unei proceduri de fertilizare in vitro. Efectuarea acestei proceduri nu se poate desfășura decât în București, implicând atât prezenta sa, cât și a soțului. De asemenea, această procedură medicală implică prezența sa zilnică în București, trebuind a merge la control de monitorizare la medicul specialist o dată la două zile, pentru ca medicul specialist să poată monitoriza răspunsul la tratamentul specific,

A arătat că în vederea asigurării dreptului la viață de familie și accesul la servicii medicale de specialitate (proceduri de fertilizare în vitro putând fi efectuate numai în câteva orașe din România, respectiv București, Iași, Cluj), se impune transferul său la una din instanțele de pe raza Municipiului București.

Totodată, a arătat că nu ar putea desfășura această procedură în condiții optime fiind în Constanța, pe de o parte pentru că ar perturba grav activitatea Judecătoriei Constanța, întrucât ar fi necesară acordarea unui concediu pe durata procedurii de fertilizare in vitro, neavând timpul necesar pentru a ajunge la București la control după finalizarea programului de lucru și a se reîntoarce în Constanța a doua zi, iar pe de altă parte pentru că pe durata acestei proceduri ar trebui pe cât posibil să reducă efortul depus, iar efectuarea unei navete reprezintă un efort foarte mare.

În ceea ce privește motivele personale, distanța de aproximativ 220 km între domiciliul său și locul de muncă constituie un impediment real în rezolvarea problemelor medicale evidențiate anterior.

În cuprinsul cererii a mai arătat că are domiciliul pe raza Municipiului București, unde deține posibilități locative proprii, soțul său fiind proprietarul unei locuințe.

Prin Hotărârea nr. 800/30.03.2023, secția pentru Judecători din cadrul CSM a respins cererea sa de transfer, contestatoarea susținând că prin modalitatea de soluționare a cererii, secția pentru judecători a CSM și-a exercitat dreptul de apreciere cu încălcarea competențelor prevăzute de lege și cu încălcarea drepturilor sale legitime, fiind astfel incidente dispozițiile art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 care reglementează "excesul de putere".

Cererea sa de transfer a fost analizată într-o manieră cu totul diferită în raport de cererea doamnei judecător B., în condițiile în care, contestatoarea avea o vechime mai mare în magistratură și în instanță, precum și o situație medicală și familială diferită, toate acestea impunând determinarea cererii sale de transfer preferabile pe baza criteriilor prevăzute de art. 192 lit. d), c), h), i) și j) din Legea 303/2022.

Astfel, a arătat că are o vechime în funcția de judecător de 6 ani și 1 lună, spre deosebire de doamna judecător B., care are o vechime în funcția de judecător de numai 4 ani și 1 lună, contestatoarea având deci o vechime cu 50% mai mare decât doamna judecător B. în funcția de judecător, respectiv 2 ani în plus în funcția de judecător.

De asemenea, are o vechime în cadrul Judecătoriei Constanța de 2 ani și 4 luni, spre deosebire de doamna judecător B., care avea o vechime în cadrul Judecătoriei Constanța de numai 9 luni, contestatoarea având deci o vechime cu 50% mai mare decât doamna judecător B. în cadrul Judecătoriei Constanța, respectiv 1 an si 7 luni în plus în cadrul Judecătoriei Constanța.

Totodată, contestatoarea este căsătorită și are domiciliul în București, alături de soțul său, unde dețin o locuință, conform documentelor atașate, spre deosebire de doamna judecător B., care nu are nicio legătură cu orașul București și nu este căsătorită.

De asemenea, a invocat și dovedit probleme medicale, conform documentelor medicale atașate, spre deosebire de doamna judecător B., care nu a invocat existența unor probleme medicale.

Prin urmare, prin prisma criteriilor prevăzute de art. 191 din Legea 303/2022 cererea formulată de subsemnata trebuia admisă cu prioritate față de cererea doamnei judecător B..

Contestatoarea apreciază că prin hotărârea contestată nu a fost analizată în mod obiectiv situația sa, argumentele oferite în motivarea hotărârii contestate nefiind relevante, atât timp cât se referă doar la date statistice și la situația judecătorilor stagiari din cadrul Judecătoriei Constanța, fără legătură cu argumentele de ordin personal și profesional invocate, nefiind motivată în concret soluția de respingere a cererii sale de transfer, ca urmare a admiterii transferului doamnei judecător B., deși aceasta nu are o situație personală care să justifice transferul său în detrimentul contestatoarei, astfel că prin prisma criteriilor impuse de lege în soluționarea cererilor de transfer, doamna judecător B. nu trebuia să aibă întâietate la obținerea unui transfer, câtă vreme aceasta nu este căsătorită și nu avea o situație personală care să justifice transferul său cu întâietate față de contestatoarea din prezenta cauză.

Faptul că doamna B. era delegată la Judecătoria Sectorului 3 de aproximativ 1 lună la momentul soluționării cererii de transfer nu justifică transferul acesteia cu prioritate față de contestatoare, delegarea la o instanță nefiind un criteriu în evaluarea comparativă a două cereri de transfer conform art. 192 din Legea 303/2022.

În ceea ce privește criteriul delegării la instanța la care se solicită transferul, trebuie observat că delegarea nu este menționată printre criteriile enumerate limitativ de art. 192 din Legea nr. 303/2022 și argumentul delegării doamnei judecător B. la Judecătoria Sectorului 3 nu putea prevala în analiza cererilor de transfer, neputând fi valorificat cu prioritate față de criteriile legale.

Așa cum rezultă din prevederile art. 192 din Legea 303/2022, printre criteriile ce se impun a fi luate în seamă în vederea soluționării cererilor de transfer se numără vechimea la instanța de unde se solicită transferul și vechimea în funcția de judecător, domiciliul solicitantului, distanța dintre domiciliu și sediul instanței, posibilitățile de navetă și timpul alocat navetei, situația familială și medicală.

Mai susține contestatoarea că hotărârea contestată nu conține o motivare sau considerare de orice fel cu privire la motivele personale/familiale invocate în cerere.

Simpla evocare a criteriilor regulamentare nu satisface obligația de motivare a refuzului și nici nu permite părții în cauză, dar nici instanței de judecată, înțelegerea raționamentului adoptat de autoritate, prin care se refuză transferul.

În circumstanțele date, hotărârea contestată este lovită de nulitate, nefiind deloc cercetate și corect evaluate motivele de ordin personal și familial invocate, în acest context, reclamanta fiind în imposibilitate vădită și completă de a afla rațiunile pentru care au fost omise motivele de ordin personal și familial pe care le-a evocat și dovedit și de a discerne dacă argumentele în discuție au cântărit sau nu în adoptarea unei anumite soluții.

În motivarea hotărârii contestate, secția pentru judecători, după ce descrie situația privind numărul de dosare și încărcătura pe judecător la Judecătoria Constanța și la judecătoriile la care s-a solicitat transferul, reține faptul că la instanța de la care se solicită transferul au fost formulate cereri de transfer de către 10 judecători, însă, având în vedere numărul posturilor vacante existente, pentru a nu afecta desfășurarea activității instanței, secția pentru judecători consideră oportună admiterea cererii doamnei judecător B., cu o vechime mult inferioară reclamantei, necăsătorită, fără copii și fără vreo situație personală deosebită care să necesite prezența sa în Municipiul București, dobândind totodată o importantă covârșitoare un criteriu neprevăzut de lege, respectiv delegarea cu o lună în urmă a doamnei judecător B. la Judecătoria Sectorului 3 București, fiind ignorate toate celelalte criterii prevăzute de lege și cu privire la care contestatoarea avea întâietate în admiterea cererii de transfer.

De asemenea, a arătat că, deși atât cererea reclamantei, cât și cererea doamnei judecător B. au primit avize negative atât de la Judecătoria Constanța, cât și de la Curtea de Apel Constanța, numai în cazul reclamantei s-a apreciat că respectivele avize negative constituie un impediment la transfer, în ceea ce o privește pe doamna B. apreciindu-se că se poate dispune transferul acesteia la Judecătoria Sectorului 3, deși această instanță avizase pozitiv și transferul reclamantei din prezenta cauză.

Din perspectiva interesului bunei funcționări a sistemului judiciar, acordarea transferului reclamantei părea a fi oportună măcar cu privire la Judecătoria Sectorului 1 București sau Judecătoria Sectorului 2 București, instanțe mai încărcate decât Judecătoria Constanța, care avizase pozitiv transferul și care avea o nevoie mai mare de personal decât Judecătoria Sectorului 3 unde a fost transferată doamna judecător B..

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând contestația formulată, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte a fost învestită în temeiul art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu analiza legalității Hotărârii nr. 800 din 30 martie 2023 a Consiliului Național al Magistraturii – secția pentru Judecători.

Potrivit dispozițiilor art. 188 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată: "(1) Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet, inclusiv la și de la instanțele și parchetele militare, ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul motivat al președintelui instanței sau al conducătorului parchetului de unde se transferă și unde se transferă, însoțite de punctul de vedere al președinților curților de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel în circumscripția cărora se află instanța sau parchetul de unde se transferă și unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripția aceleiași curți de apel sau a aceluiași parchet de pe lângă curtea de apel este necesar punctul de vedere al președintelui respectivei curți de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 190 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 "(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunțului prevăzut la art. 189 alin. (1). Cererea de transfer va conține informații privind specializarea judecătorului sau a procurorului și, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanța sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secțiile sau completurile ori compartimentele la care cerințele acestei instanțe sau acestui parchet o impun".

Totodată, art. 192 din același act normativ prevede că "La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului;

i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate și situația familială."

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic privind analiza efectuată de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, sunt neîntemeiate.

Prealabil prezentării, în concret, a argumentelor pe care își întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor contestatoarei, Înalta Curte amintește, astfel cum a statuat deja în jurisprudența sa constantă, că, în exercitarea atribuțiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel și entitățile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situația în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporționalității între interesul public și cel privat, o evaluare a substanței măsurilor dispuse, făcută de instanța de contencios administrativ însăși, ar constitui o ingerință nepermisă în atribuțiile administrației publice.

Intimatul are posibilitatea, în funcție de interesul public al desfășurării actului de justiție, să ia în considerare și alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorității să nu se transforme în ceea ce dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depășirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege.

Analizând conținutul actelor administrative atacate în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că hotărârile contestate respectă limitele și scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura adoptată a fost în mod exhaustiv și adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfășurat cu respectarea prevederilor art. 188, ale art. 190, precum și ale art. 192 din Legea nr. 303/2022, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate și în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei solicitări, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, rezultă cu evidență, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar în speță, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată, în raport de motivele invocate, precum și în raport de criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, corelând și avizele emise în temeiul art. 188 din aceeași lege, de instanțele implicate în procedura transferului, a apreciat că nu este oportună admiterea cererii de transfer a contestatoarei.

Sub aspectul conținutului hotărârii atacate, Înalta Curte reține că secția pentru judecători a analizat în mod efectiv toate motivele personale și profesionale invocate de contestatoare, iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situația posturilor unităților implicate în procedura de transfer, încărcătura pe judecător și pe schemă, la acel moment, precum și cu avizele emise în cauză.

Secția pentru judecători a observat faptul că 17 judecători de la Judecătoria Constanța au solicitat transferul la alte instanțe, iar, în eventualitatea admiterii tuturor acestor cereri de transfer, buna funcționare a acestei instanțe ar fi fost grav afectată, având în vedere că 10 posturi erau vacante, 2 posturi temporar vacante, iar 8 posturi aveau ca titulari judecători stagiari, având o competență redusă de soluționare a cauzelor, aspecte ce au rezultat și din avizele nefavorabile comunicate de Curtea de Apel Constanța și Judecătoria Constanța.

Examinând concomitent cele 10 cereri de transfer de la Judecătoria Constanța, pentru asigurarea bunei funcționări a acestei instanțe, secția pentru judecători a apreciat că se impune admiterea doar a unei singure cereri de transfer, respectiv cererea formulată de doamna judecător B., având în vedere situația personală deosebită a doamnei judecător, ce făcea necesară prezența acesteia în Municipiul București.

Reținând și avizele negative emise de Curtea de Apel Constanța și Judecătoria Constanța, secția pentru judecători a apreciat că, la acel moment, nu era oportun transferul reclamantei de la Judecătoria Constanța la Judecătoria Sectorului 1 București, Judecătoria Sectorului 2 București, Judecătoria Sectorului 3 București, Judecătoria Sectorului 4 București sau la Judecătoria Sectorului 6 București.

Prin urmare, analizând cererea de transfer formulată, prin raportare la criteriile legale mai sus arătate, care nu au o ordine de prioritate și reclamă o evaluare comparativă și cumulativă, precum și la necesitatea menținerii unui echilibru între interesul public - buna funcționare a instanțelor - pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer, secția pentru judecători a considerat, la acel moment, neoportună acordarea transferului în raport de gradul de ocupare al posturilor la Judecătoria Constanța, precum și în raport de avizele nefavorabile.

Referitor la criticile reclamantei potrivit cărora secția pentru judecători nu ar fi acordat relevanță la analiza cererii de transfer motivelor personale și profesionale invocate în susținerea cererii, acestea nu pot fi reținut de vreme ce chiar din cuprinsul hotărârii rezultă că cererea de transfer a fost analizate în raport de toate motivele invocate, inclusiv cele personale și profesionale.

În ceea ce privește motivele personale sau profesionale invocate de contestatoare în susținerea temeiniciei cererii de transfer, acestea nu constituie motive excepționale de natură a răsturna raportul de preeminență al interesului public față de drepturile și interesele private ale solicitantului.

De altfel, soluționarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situația personală a unui magistrat, cu ignorarea celorlalte criterii prevăzute de lege, motivele de ordin personal și familial reprezentând criterii care trebuie avute în vedere la soluționarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinței coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcționare a instanțelor implicate în procedura transferului.

Or, în cauză, soluția de respingere a cererilor de transfer ale petentei dispuse de secția pentru judecători este justificată și se încadrează în limitele competenței și dreptului de apreciere conferit de lege.

Din punct de vedere al cerinței legale a motivării, instanța de contencios administrativ poate pronunța o soluție de anulare a actului administrativ, dacă este vorba despre o nemotivare totală a acestuia sau dacă din cuprinsul motivelor sumar expuse, judecătorul, dar și partea vătămată, nu pot analiza și decela raționamentul autorității emitente. Se constată, însă, că hotărârea atacată respectă cerințele prevăzute de lege din perspectiva motivării.

Verificând Hotărârea nr. 800/30.03.2023, Înalta Curte constată că aceasta este motivată, expunând corespunzător atât obiectul cererii de transfer și împrejurările pe care acestea se întemeiază, cât și argumentele secției pentru judecători pentru care a fost respinsă solicitarea contestatoarei, respectiv datele obiective privind situația posturilor, încărcătura pe judecător și pe schemă de la instanțele implicate în procedura transferului, avizele instanțelor implicate, precum și argumente referitoare la asigurarea bunei funcționări a judecătoriei de la care se solicită transferul, care au determinat intimatul să adopte soluția de respingere a solicitării de transfer.

La verificarea legalității hotărârii contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii contestatoarei, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, în speță, funcționarea optimă a instanțelor implicate în analiză, având în vedere date statistice și criterii concrete relevante obiective privind toate cererile formulate, iar nu scoase din context și interpretate în mod subiectiv de fiecare titular al unei cereri de transfer.

De asemenea, criticile contestatoarei referitoare la nelegalitatea respingerii cererii sale de transfer prin raportare la soluția de admitere a celeilalte cereri de transfer sunt nefondate, atât timp cât secția pentru judecători a reținut concursul mai multor cereri de transfer de la Judecătoria Constanța și a apreciat că pentru asigurarea bunei funcționări a acestei instanțe putea fi admisă doar una, iar solicitările magistraților au fost analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte, prin raportare la aceleași criterii legale, astfel încât nu se poate vorbi în speță de o încălcare a principiului egalității de tratament.

De altfel, reținând concursul cererilor de transfer de la Judecătoria Constanța, pentru asigurarea bunei funcționări a acestei instanțe, secția a apreciat că se impunea admiterea doar a unei cereri de transfer, respectiv cererea formulată de doamna judecător B., care a solicitat transferul la mai multe instanțe, inclusiv la Judecătoria Sectorului 3 București unde era delegată la acel moment, astfel ca admiterea acestei cereri nu afecta buna funcționare a Judecătoriei Constanța, atât timp cât doamna judecător nu funcționa efectiv în instanță.

Susținerile reclamantei potrivit cărora secția pentru Judecători ar fi folosit un criteriu neprevăzut de lege în aprecierea ca prioritară a cererii doamnei judecător B., respectiv cel al delegării în cadrul instanței unde s-a solicitat transferul, sunt neîntemeiate, în condițiile în care în hotărârea contestată nu se reține o asemenea împrejurare, prioritatea solicitării doamnei judecător fiind determinată de situația personală deosebită a acesteia.

Concluzionând, în considerarea aspectelor evocate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 800/30.03.2023 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii – secția pentru Judecători, actul administrativ atacat fiind emis în limitele competențelor prevăzute de lege și cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 29 din Legea nr. 305/2022, Înalta Curte va respinge contestația formulată de contestatoare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 800/30.03.2023 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 26 septembrie 2023.