ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4047/2023

Ședința publică din data de 21 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin contestația împotriva Rezoluției Inspector-șef nr. C20-252 din 6 martie 2020 și a Rezoluției nr. 79/A a Direcției de inspecție pentru judecători, nr. lucrare 19-5484 din 10 ianuarie 2020, înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX a contencios administrativ și fiscal, la data de 12.05.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciar a solicitat c prin hotărârea judecătorească ce se va pronunț să se dispună admiterea contestației, desființarea rezoluțiilor menționate și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

La 9.11.2020 reclamanta a depus o cerere intitulată "precizare și completare, la cererea de chemare în judecată, cerere prin care a reluat aspectele de fapt expuse prin cererea de chemare în judecată fără a invoca noi motive de nelegalitate a actelor contestate.

Prin întâmpinarea depusă de pârâtă s-a invocat excepția tardivității cererii completatoare.

Hotărârea instanței de fond

Prin Decizia nr. 640 din 23 aprilie 2021, Curtea de Apel București – secția a IX –a contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității cererii completatoare ca neîntemeiată. A respins cererea astfel cum a fost completată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 640 din 23 aprilie 2021 a Curții de Apel București – secția a IX –a contencios administrativ și fiscal, recurenta-reclamantă A. a formulat recurs, solicitând casarea în parte a hotărârii, admiterea contestației și cercetarea disciplinară a magistraților reclamați, întemeindu-șî cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurentei-reclamante, instanța de fond a reținut în mod eronat că prin cererea intitulată precizare și completare la acțiune au fost reluate aspectele de fapt expuse prin cererea de chemare în judecată fără a invoca noi motive de nelegalitate a actelor contestate, întrucât această cerere critică rezoluția de clasare a inspectorului judiciar privind aspecte referitoare la cercetarea prealabilă efectuată, în timp ce plângerea împotriva rezoluției de clasare critică argumentarea prin care inspectorul judiciar își întemeiază soluția de clasare.

În continuare apreciază recurenta-reclamantă că soluția instanței a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material motivat de faptul că deși a reținut că instanța de apel a expus argumentele pentru care a admis cererea de obligare la plata onorariului și motivele pentru care nu a redus valoarea acestuia prin aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a apreciat că memoriul cu actele anexate, contestația precizată și completată, răspunsul la întâmpinare, concluziile scrise, sesizarea abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, nu reclamă încălcarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În concluzie, hotărârea recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Apărările formulate de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară

Prin întâmpinarea formulată s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate invocat nu poate fi reținut.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă că, prin sesizarea înregistrată la Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție pentru judecători sub nr. x, recurenta-reclamantă A. a formulat plângere sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 de către judecătorii din completul care a soluționat cererea de apel în dosarul nr. x/2017. Prin această sesizare, a arătat recurenta-reclamantă că ar fi fost obligată la plata onorariului de avocat în valoare de 800 RON către intimatul pârât, făcându-se referire în motivare la protocolul MJ cu UNBR și la faptul că apelanta reclamantă i-ar fi plătit avocatului care o reprezintă un onorariu în valoare de 500 RON, deși aceasta nu a fost reprezentată/asistată de avocat în dosarul x/2017 De asemenea, recurenta-reclamantă s-a plâns de existența unei disproporții între valoarea onorariului și munca efectivă a avocatului părții adverse.

Lucrarea a fost soluționată de către inspectorul judiciar desemnat în condițiile art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, sens în care au fost avute în vedere sesizarea recurentei-reclamante, datele din sistemul ECRIS referitoare la cauza indicată, precum și relațiile comunicate de Tribunalul Dâmbovița la care s-au anexat înscrisuri, respectiv relațiile transmise de Judecătoria Pucioasa cu adresa nr. x/09.01.2020, ca urmare a solicitării inspectorului judiciar, în temeiul dispozițiilor art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată.

Prin rezoluția din data de 10 ianuarie 2020, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată și republicată, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, întrucât, din verificările efectuate, nu s-au conturat indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată.

Împotriva măsurii de clasare dispuse, recurenta-reclamantă a formulat plângere în temeiul art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată și modificată, care a fost respinsă prin rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C20-252.

În cauza de față, în mod temeinic și legal a reținut instanța fondului că procedura instituită prin art. 45 din Legea nr. 317/2004 atribuie Inspecției Judiciare competența de a verifica sesizările formulate de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori, prevăzute în Legea nr. 303/2004.

Instanța de fond a subliniat că unicul scop al sesizării Inspecției Judiciare trebuie să fie cercetarea unor posibile abateri disciplinare săvârșite de magistrați, din moment ce, conform art. 45 din Legea nr. 317/2004, după verificările prealabile efectuate în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori, aceasta poate dispune fie clasarea sesizării, fie începerea cercetării disciplinare.

În ceea ce privește competența instanței de contencios administrativ, corect s-a reținut că nici Inspecția Judiciară și nici instanța, pe calea prezentului demers judiciar, nu pot controla hotărârile judecătorești pronunțate de judecător, nici sub aspectul soluției și nici al considerentelor, părțile având posibilitatea formulării căilor de atac în scopul verificării temeiniciei și/sau a legalității hotărârii.

Ceea ce verifică Inspecția Judiciară este conduita magistratului, respectiv exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, astfel cum sunt acestea reglementate de art. 99 lit. t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora, constituie abatere disciplinară exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu constituie infracțiune. Art. 99

1

stipulează că există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane/există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Astfel, procedura instituită de art. 45 și 45

1

din Legea nr. 317/2004 urmărește exclusiv atragerea răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, în condițiile legii. În aceste limite, instanța de fond a constatat că prin considerentele rezoluției de clasare, inspectorul a expus situația de fapt reținută pe baza probelor administrate, dar și motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat soluția sa.

Totodată, a rezultat că instanța de control judiciar a prezentat, în mod clar raționamentul juridic care a determinat respingerea apelului promovat, raportându-se în principal la limitele onorariului minim stabilit prin protocolul semnat în anul 2015 de reprezentanții Ministerului Justiției și Uniunii Naționale a Barourilor din România pentru cererile evaluabile în bani, precum și la dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., față de complexitatea cauzei, activitatea desfășurată de avocat și circumstanțele cauzei, ținând seama că pretențiile solicitate derivau dintr-o cauză penală, că avocatul intimatului pârât s-a prezentat la primul termen de judecată și a pus concluzii pentru clientul său.

Neconcordanța invocată de reclamantă nu a putut fi asimilată gravei neglijențe în sensul dat de legiuitor abaterii disciplinare analizate. Faptul că a fost adoptată o soluție care nu a fost conformă intereselor recurentei-reclamante nu a putut fi apreciată ca o conduită necorespunzătoare a judecătorilor reclamați, neputând fî antrenată răspunderea disciplinară a acestora.

De asemenea, în mod corect a reținut instanța de fond că, în cadrul verificărilor prealabile, inspectorii judiciari se bucură de independență și acționează cu imparțialitate, conform art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, iar pe de altă parte, analiza existenței sau inexistenței indiciilor de săvârșire a unei abateri disciplinare constituie atributul exclusiv al inspectorului judiciar, pe baza rezultatului verificărilor prealabile efectuate cu privire la aspectele care fac obiectul sesizării, ceea ce presupune, în prealabil, stabilirea situației de fapt și ulterior acesteia, o operațiune de încadrare juridică a faptelor reținute, în vederea argumentării soluției date sesizării.

În concluzie, în considerarea dispozițiilor art. 45 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte reține că nemulțumirile expuse în cuprinsul sesizării de către recurenta-reclamantă au fost analizate în mod corespunzător de către inspectorul judiciar care a concluzionat ca nu au rezultat indicii ale săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Pe de altă parte, nici susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora nu ar fi fost analizate toate motivele de nelegalitate și netemeînicie ale rezoluției nr. 97/A prin rezoluția nr. C20-252 emisă de inspectorul șef al Inspecției Judiciare, nu au fost confirmate, Curtea de Apel respingându-le în mod judicios ca fiind neîntemeiate.

Referitor la solicitarea recurentei-reclamante de cercetare disciplinară a magistraților judecători reclamați, Înalta Curte subliniază faptul că cercetarea disciplinară a magistraților se poate realiza doar în condițiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, care reglementează atât competențele Inspecției Judiciare și atribuțiile inspectorilor judiciari, cât și procedura cercetării disciplinare.

Pentru considerentele expuse, în mod corect instanța fondului a respins contestația împotriva rezoluției inspectorului șef ca neîntemeiată, constatând că atât rezoluția de clasare, cât și rezoluția inspectorului șef sunt legal întocmite, cu respectarea tuturor prevederilor legale aplicabile.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 640 din 23 aprilie 2021 a Curții de Apel București – secția a IX –a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 21 septembrie 2023.