ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 395/2024

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Vrancea – secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2023, declinată ulterior în favoarea secției I Civile din cadrul aceluiași tribunal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne solicitând instanței:

În motivare, reclamantul a susținut că prevederile art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017 sunt neconstituționale raportat la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și art. 79 alin. (1) din Constituție, ordonanța fiind neconstituțională în ansamblul său solicitând, totodată, și sesizarea Curții Constituționale.

Prin sentința civilă nr. 467 din 11.10.2023 pronunțată de Tribunalul Vrancea – secția I Civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și s-a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Galați – secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că cererea de chemare în judecată a fost formulată în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, primul capăt de cerere fiind formulat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României (autoritate publică centrală), astfel că, față de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei aparține curții de apel.

În privința celorlalte două capete de cerere, tribunalul a reținut incidența art. 123 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că acestea sunt capete accesorii, având o strânsă legătură cu primul petit, motiv pentru care s-a produs o prorogare legală de competență în favoarea curții de apel.

Prin sentința civilă nr. 322 din 12.12.2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență materială, invocată de instanță, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea – secția I Civilă și s-a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că obiectul acțiunii îl reprezintă drepturi de asigurări sociale provenite din pensia militară de stat a reclamantului, acesta contestând în fapt neindexarea și neactualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017 ca urmare a intervenirii modificărilor dispozițiilor art. 59 și 60 din Legea nr. 223/2015 prin art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, pe care le apreciază ca fiind neconstituționale, iar nu calea reglementată la art. 9 din Legea nr. 554/2004, la instanța de contencios administrativ.

Prin urmare, a reținut că în materia litigiilor care au ca obiect drepturi/despăgubiri ce derivă din pensie, potrivit legislației în vigoare (art. 153 și 154 din Legea nr. 153/2017) funcționează instanțe/secții de specialitate, competența instanțelor de contencios administrativ nefiind atrasă, în astfel de cauze, prin invocarea art. 9 din Legea nr. 554/2004 care nu este aplicabil în cauză sau prin formularea acțiunii în contradictoriu și cu Guvernul României. Pentru a fi atrasă competența instanței de contencios administrativ ar trebui ca raportul să fie unul de drept administrativ, și nu unul de asigurări sociale, cum este cazul în speța de față, în privința căreia legiuitorul a instituit o jurisdicție specială.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că obiectul cererii introductive îl reprezintă acordarea de despăgubiri în temeiul dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, indicat în mod expres de către reclamant în cuprinsul acțiunii, însoțită de excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII, pct. 2 și 3 din O.U.G nr. 59/2017, reclamantul fiind nemulțumit că, în contextul emiterii O.U.G. nr. 59/2017, s-a modificat dreptul la actualizarea pensiei de serviciu a cărui beneficiar este, astfel cum era reglementat de dispozițiile art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015.

Raportat la scopul urmărit de către reclamant prin introducerea acestei acțiuni pe rolul instanței de judecată, respectiv la obiectul acțiunii, constând în obligarea autorităților pârâte la plata de despăgubiri și la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea vătămării, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei se stabilește în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (5), coroborat cu art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

Prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, stabilesc două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ, respectiv pozitionarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) și valoarea impozitului, taxei, contribuției care face obiectul actului administrativ.

În speță, este determinant criteriul rangului central al autoritățiilor publice pârâte (Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naționale) față de care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri și obligarea la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea vătămării, competența materială de soluționare revenind secției de contencios administrativ a curților de apel.

În raport și de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său, Înalta Curte constată potrivit dovezilor de la dosar că reclamantul are domiciliul în circumscripția teritorială a Curții de Apel Galați, motiv pentru care reține că instanța competentă material și teritorial să soluționeze cauza în prima instanță este Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne în favoarea Curții de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.