ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3829/2023

Ședința publică din data de 14 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată, la data de 17.07.2022, pe rolul Curții de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea Deciziei nr. 87/24.03.2022 emise de Ministerul Finanțelor Publice în soluționarea contestației formulate și anularea în parte a Deciziei de impunere nr. x/13.03.2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/13.03.2015 emise de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat suspendarea judecății acțiunii până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Curții de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal, apreciind că dezlegarea cauzei depinde în parte de soluția ce face obiectul dosarului menționat.

Prin încheierea de ședință din data de 6 decembrie 2022, Curtea a dispus suspendarea judecății cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a apreciat că în ambele cauze se dezbate o problemă comună, respectiv cea vizând Acordul nr. 3124/19.12.2008 încheiat cu B. Spa și a dreptului de a utiliza marca B., astfel că între cele două cauze există o legătură care justifică măsura suspendării.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 5 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe învederea continuării judecății.

După ce a prezentat situația de fapt circumstanțele cauzei, a apreciat recurenta-reclamantă, motiv de nelegalitate prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., că instanța nu s-a pronunțat asupra apărărilor sale formulate în combaterea cererii de suspendare, încălcând art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 din CEDO.

A mai susținut recurenta că hotărârea recurată este pronunțată și cu nerespectarea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În opinia sa, suspendarea judecății cauzei a fost motivată de existența unui dosar ce nu ar putea influența soluția.

Sub un prim aspect, problema de drept în legătură cu care prima instanță a reținut pretinsa legătură între cele două cauze, anume dacă drepturile de utilizare a mărcilor B. concesionate în baza Acordului vizau produsele fabricate de societate, a fost tranșată cu autoritate de lucru judecat în Dosarul nr. x/2019, soluționat definitiv.

Pentru acest motiv, principala chestiune dedusă judecății în prezentul dosar constă în cererea societății de a se da eficiență autorității de lucru judecat pronunțate în Dosarul nr. x/2019, prin care a fost tranșată inclusiv chestiunea avută în vedere de prima instanță, stabilindu-se de expert că produsele cord metalic, sârmă armare furtun și sârmă pentru taloane fac parte din clasa 12 în clasificarea de la Nisa.

Astfel, prima instanță era ținută de prezumția autorității de lucru judecat, care împiedică rejudecarea și care nu implică tripla identitate de elemente, părți, cauză și obiect, ci doar dezlegarea chestiunii juridice relevante pentru a doua speță.

Tocmai în acest context, și în Dosarul nr. x/2019, instanța a dat eficiență autorității de lucru judecat pronunțate în Dosarul nr. x/2019, inclusiv în ceea ce privește drepturile născute în baza Acordului și clasificarea produselor fabricate de societate în clasa 12.

Sub un al doilea aspect, pentru soluționarea prezentei cauze prezintă relevanță condițiile legale privind deducerea TVA, adică un cadru legal diferit de cel dedus judecății în Dosarul nr. x/2019, unde se discută un impozit pe profit suplimentar, diferență care justifică soluția inversă celei din încheiere.

A mai susținut recurenta că suspendarea judecății îi vatămă în mod grav drepturile și interesele legitime, în condițiile în care ANAF refuză în mod nelegal soluționarea pe fond a contestației fiscale, în analiza întrunirii condițiilor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanța trebuind să aprecieze inclusiv asupra oportunității măsurii de suspendare.

3.1. Intimata-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A susținut intimata, în esență, că pretinsa autoritate de lucru judecat a hotărârii pronunțate în Dosarul nr. x/2019 este critica principală pe care a formulat-o, în calitate de recurentă, în Dosarul nr. x/2019, dosar în care instanța a ales doar să valideze raționamentul instanței din Dosarul nr. x/2019 și raportul de expertiză efectuat în dosarul respectiv, fără a ține cont de expertiza tehnică efectuată în Dosarul nr. x/2019, prin care s-a confirmat încadrarea produselor fabricate de A. S.R.L. în clasa 6 în clasificarea de la Nisa, și fără a-și motiva în vreun fel alegerea.

3.2. Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, prin prisma argumentelor prezentate de părți, constată că recursul este nefondat.

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă legalitatea Deciziei nr. 87/24.03.2022 emise de Ministerul Finanțelor Publice de soluționare a contestației administrative, a Deciziei de impunere nr. x/13.03.2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/13.03.2015 emise de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. Prin aceste acte administrativ-fiscale organele fiscale au refuzat să recunoască dreptul A. S.R.L. la deducerea TVA aferente mai multor tranzacții, printre care și pentru facturi emise de B. Spa în baza Acordului nr. 3124/19.12.2008, având ca obiect dreptul neexclusiv de utilizare a mărcii înregistrate B. și a logo-ului B. pentru produsele fabricate de societate.

În Dosarul nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a supus controlului de legalitate al instanței Decizia nr. 346/27.08.2019 emisă de ANAF în soluționarea contestației, Decizia de impunere nr. x/30.09.2016 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/30.09.2016 emise de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. Aceste acte administrativ-fiscale au refuzat să recunoască caracterul deductibil al unor cheltuieli aferente facturilor emise de B. Și în acest dosar, în susținerea acțiunii, reclamanta A. a invocat Acordul nr. 3124/19.12.2008 astfel cum a fost modificat prin anexa la contract (prin care art. 2 "Proprietatea mărcilor înregistrate autorizate" lit. a) din acord a fost modificat, acordându-se societății și dreptul de utilizare a mărcii C.).

Prin încheierea de ședință recurată, Curtea de Apel Craiova a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul aceleiași instanțe, reținând că în ambele cauze se dezbate o problemă comună, respectiv cea vizând Acordul nr. 3124/19.12.2008 încheiat cu B. Spa și a dreptului de a utiliza marca B..

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt fondate criticile recurentei, care susține că încheierea recurată nu ar îndeplini condițiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Deși considerentele încheierii recurate nu sunt ample, nu se poate reține că măsura suspendării judecății nu ar fi fost motivată. Obligația de motivare a hotărârii trebuie înțeleasă ca un silogism juridic, de natură a explica inteligibil soluția dispusă, ceea ce nu echivalează, însă, cu un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci o expunere a argumentelor fundamentale care să justifice măsura dispusă.

Or, instanța de fond s-a raportat la obiectul cererii pe care a avut-o spre soluționare, în raport cu elementele de fapt și de drept ale cauzei, și a motivat măsura dispusă, subliniind aspectul de care depinde soluționarea litigiului cu care a fost învestită, și care face obiectul judecății în Dosarul nr. x/2019.

Soluția instanței de fond este împărtășită și de instanța de control judiciar, neputându-se reține nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularități de ordin procedural, care a atrag sancțiunea nulității sentinței în condițiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Acest motiv de casare vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. Astfel, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, cu titlu de exemplu, nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii ș.a.m.d.

Or, circumscris acestui motiv de casare, recurenta susține că instanța nu ar fi respectat dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., însă nu aduce niciun argument care să vizeze încălcarea vreunor norme de procedură în sensul celor punctate mai sus.

Potrivit 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., reținut de prima instanță,

"Art. 413 - (1) Instanța poate suspenda judecata:

Suspendarea reglementată de acest text de lege este facultativă, prin urmare este lăsată la aprecierea instanței de judecată, și are în vedere existența unui alt dosar, aflat pe rolul instanțelor de judecată, a cărui soluționare ar putea avea o influență asupra rezolvării cauzei, problema de a cărei rezolvare depinde soluția din procesul pendinte aflându-se în strânsă legătură.

Criticile recurentei-reclamante vizează însăși esența instituției suspendării judecății prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în cazul în care se apreciază că soluționarea cauzei depinde de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți, putându-se invoca, eventual, interpretarea eronată a acestei norme legale, motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Însă, contrar susținerilor recurentei, între prezentul dosar și dosarul nr. x/2019 există o strânsă legătură, cererile recurentei-reclamante formulate în ambele dosare, care vizează anularea actelor administrativ-fiscale emise de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și de Ministerul Finanțelor-Comisia de soluționare a contestațiilor, fiind justificate și întemeiate pe prevederile Acordului nr. 3124/19.12.2008 încheiat cu B. Spa și a dreptului societății recurente de a utiliza marca B. pentru produsele sale.

Alegațiile recurentei-reclamante, care invocă și cele reținute în Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Olt, soluționat definitiv, nu pot fi analizate în acest cadru procesual și în soluționarea prezentului recurs.

Aceste împrejurări urmează a fi stabilite în Dosarul nr. x/2019, în care, după cum reiese din actele și lucrările dosarului, organele fiscale au formulat recurs împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță. Prin cererile de recurs din Dosarul nr. x/2019, intimații-pârâți au invocat inclusiv argumente care vizează întinderea drepturilor recurentei-reclamante de a utiliza mărcile B. pentru produsele sale (cord metalic, sârmă armare furtun, sârmă pentru taloane) conform Acordului de utilizare a mărcii înregistrate nr. 3124/19.12.2008 și au criticat pretinsa autoritate de lucru judecat a hotărârii pronunțate în Dosarul nr. x/2019, pe motiv că instanța a ales doar să valideze raționamentul instanței din Dosarul nr. x/2019 și raportul de expertiză efectuat în dosarul respectiv, fără a ține cont de expertiza tehnică efectuată chiar în Dosarul nr. x/2019.

De altfel, recurenta-reclamantă în cuprinsul acțiunii introductive de instanță din prezentul dosar a susținut că aspectele deduse judecății au fost dezlegate favorabil societății cu autoritate de lucru judecat în Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Olt.

Or, toate aceste aspecte, care excedează analizei judecății de față, nu fac altceva decât să confirme justețea soluției instanței de fond, fiind oportună suspendarea judecății cauzei, pentru că dezlegarea acesteia depinde de chestiunile care vor fi clarificate în dosarul menționat, neputându-se reține incidența niciunuia dintre motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă A. S.R.L..

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că încheierea recurată este motivată și este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L împotriva încheierii din 6 decembrie 2022 a Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.