ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3826/2023

Ședința publică din data de 14 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată, la data de 15.07.2021, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., constatarea calității pârâtului de colaborator al Securității.

Prin sentința civilă nr. 274 din 18 februarie 2022, Curtea a admis acțiunea și a constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârât.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, reținând cauza spre rejudecare, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate de intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca neîntemeiată.

A susținut recurentul că instanța de fond în mod greșit a apreciat a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește prima condiție prevăzută de lege, Angajamentul din data de 23.11.1986 a fost redactat și semnat prin constrângere morală, nedorind niciodată să colaboreze cu Securitatea.

A prezentat recurentul faptele petrecute în anul 1984-1985, când, fiind exclus din B., a formulat trei sesizări, redactate la mașina de scris a Școlii Generale din Movilița unde era profesor suplinitor de matematică. A fost invitat la Postul de miliție, unde a fost amenințat că, dacă nu ajută Securitatea, ar putea avea mari probleme, fiind șantajat să redacteze angajamentul. Primele note le-a scris la sugestia ofițerului, care îi dicta, iar, când a realizat că nu este corect să semneze lucruri pe care nu le cunoaște, a refuzat să mai scrie după dictare.

A precizat recurentul că nu a avut niciodată reprezentarea faptului că ar putea îngrădi exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului prin informațiile furnizate și nu a primit nicio recompensă, în bani sau alte foloase.

Nu contestă semnarea angajamentului și primirea unui nume conspirativ, însă aceasta nu este suficient pentru constatarea calității de colaborator al Securității.

Prima condiție prevăzută de lege trebuie să fie interpretată în raport cu întregul material probator și nu doar prin prisma existenței celor două note informative semnate. Mai mult, toate notele depuse la dosarul cauzei sunt pozitive, fără dorința de a afecta pe cineva, neavând semnificați practică în activitatea fostei Securități și nefiind folosite pentru a leza drepturile vreunei persoane.

Nu contestă faptul că poate fi suficientă și semnarea unui singur angajament, dar în măsura în care din acel angajament reiese concluzia fermă că persoana care l-a semnat nu a denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului comunist.

Cea de-a doua condiție impuse de legiuitor nu este îndeplinită, întrucât, având în vedere modul în care au fost redactate notele informative, nu se poate ajunge la concluzia fermă că a furnizat sau că ar fi avut intenția de a furniza informații potrivnice regimului totalitar comunist, care să încalce drepturi și libertăți fundamentale ale omului, dat fiind faptul că informațiile au fost pur generice, fără o conotație negativă față de regim.

Nu sunt adevărate cele reținute de instanța de fond, pentru că activitatea sa nu a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului, astfel că nu este îndeplinită nici a treia condiție impusă de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prin furnizarea informațiilor, cel care le oferea trebuia să aibă reprezentarea faptică a îngrădirilor drepturilor și libertăților persoanei care ar fi fost vizată de acele informații.

Așa cum reiese din Nota informativă cu privire la numitul C., nu au fost luate măsuri, fiind eronată concluzia privind încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale prin informațiile furnizate. Acestea au avut un caracter pur generic, fără vreo conotație negativă față de regimul totalitar comunist.

Nota informativă cu privire la C. poartă data de 20.11.1986, este nedatată și este dată înainte ca el să fi semnat angajamentul. Mai mult, ofițerul a stabilit ca "informatorul a fost instruit să aibă în continuare în vedere comportamentul și atitudinea doctorului și să ne informeze despre cercul lui de relații".

Cu privire la cea de-a doua Notă informativă, din data de 09.12.1987, nu s-au luat măsuri împotriva numitului D. pe baza informațiilor furnizate, tocmai pe considerentul că informațiile nu au vizat comentarii îndreptate împotriva regimului totalitar comunist și, în consecință, nu se poate considera că a fost îngrădit vreun drept sau vreo libertate fundamentală a numitului D. Mai mult, ofițerul a stabilit să continue verificările iar "sursa a fost instruită să ne informeze".

A concluzionat recurentul că susținerile reclamantului CNSAS nu au fost dovedite, singurele probe în sensul că ar fi colaborat cu Securitatea fiind Nota informativă din 20.11.1986, dată care nu corespunde realității, întrucât a semnat angajamentul la 23.11.1986 și nu avea cum să semneze nota informativă înainte de a semna angajamentul, și Nota informativă din 09.12.1987, note care nu îndeplinesc și celelalte condiții impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv ca informațiile furnizate să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, în raport cu dispozițiile legale incidente, cu argumentele prezentate de recurentul-pârât și cu apărările intimatului-reclamant, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Nu se poate reține incidența motivului de casare invocat de recurent, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Contrar criticilor recurentului, în aprecierea Înaltei Curți, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, în ceea ce privește prima condiție prevăzută de art. 2 lit. b) din actul normativ menționat, respectiv ca informațiile furnizate Securității să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, aceasta este îndeplinită având în vedere conținutul notelor informative.

Referitor la susținerile recurentului-pârât că ar fi semnat angajamentul sub presiunea și șantajul ofițerului de miliție, Înalta Curte constată, din chiar cronologia faptelor petrecute în anii 1984-1985 expusă de recurent, că acesta a fost nemulțumit de excluderea sa din B. "fără a i se comunica motivul excluderii" și că, din acest motiv, a formulat trei sesizări (la Președintele țării, E., la Comitetul Central și la Congresul B.).

Or, această nemulțumire a excluderii sale din B., pe care chiar recurentul o afirmă, și acțiunile întreprinse (de sesizare a autorităților statului), acțiuni care era de notorietate la vremea respectivă că nu vor rămâne fără ecou, denotă faptul că acesta a dorit să fie membru de partid. De altfel, a recunoscut în fața primarului comunei și în fața unui membru al Comitetului Central al B. că el a redactat cele trei sesizări.

Deci, în mod corect, prima instanță a reținut că susținerile reclamantului, că ar fi fost victima unui șantaj și amenținări din partea ofițerului de miliție, nu au relevanță juridică, mai ales în contextul prezentat de recurent.

De asemenea, în acest tablou faptic zugrăvit chiar de către recurent, este greu de validat susținerea sa că nu a dorit niciodată să colaboreze cu Securitatea.

În ceea ce privește notele informative semnate de recurent, fără a relua considerentele instanței de fond, Înalta Curte reține, față de conținutul acestor note, că Securitatea monitoriza cu atenție orice comentariu negativ la adresa nivelului de trai sub regimul comunist, cunoscut fiind faptul că acesta urmărea promovarea ideii că statul comunist era forma superioară de organizare politică și socială, în care toate persoanele aveau un nivel de viață ridicat, iar meritul pentru această stare de fapt se datora în exclusivitate partidului. Comentariile legate de nivelul de trai reprezentau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, întrucât este de notorietate faptul că anii '80 au fost guvernați de o politică restrictivă în toate domeniile.

Delațiunile recurentului, privind comentariile negative legate de nivelul de trai, faptul că persoana vizată dorea să plece în SUA și că urma să-și viziteze anul următor fratele în Franța (numitul C.) sau că avea unele manifestări necorespunzătoare, organele de Securitate concluzionând că era nemulțumită de situația sa privind locul de muncă și că făcea afirmații politice necorespunzătoare (numitul D.), reprezintă atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, motiv pentru care, în mod corect, instanța de fond a reținut că prima condiție impusă de legiuitor în constatarea calității de colaborator este îndeplinită.

Totodată, se reține că, pe baza informațiilor furnizate de recurentul-pârât, ofițierul a stabilit ca informatorul să aibă în continuare în vedere comportarea și atitudinea persoanei vizate (cu referire la C.) și să continue verificările și să informeze (cu referire la D.).

Așadar, nu sunt fondate alegațiile recurentului în sensul că informațiile pe care le-a furnizat nu au fost avute în vedere de organele de Securitate, de vreme ce ofițerul de caz a dispus continuarea verificărilor și supravegherea persoanelor vizate.

Nu pot fi avute în vedere susținerile recurentului că Nota informativă privindu-l pe C. a fost datată anterior semnării angajamentului, pentru că, după cum a constatat și instanța de fond, acest aspect nu prezintă relevanță din perspectiva dispozițiilor legale care definesc persoana care a colaborat cu Securitatea.

A doua condiție de fond instituită de legiuitor în textul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale, și nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi, în sensul că persoana putea și trebuia să conștientizeze posibilele urmări ale informațiilor furnizate.

Nu pot fi validate alegațiile recurentului, că nu ar fi avut niciodată reprezentarea faptului că ar putea îngrădi drepturi și libertăți ale omului prin informațiile furnizate (dreptul la libertatea de exprimare, dreptul la viață privată, dreptul la libera circulație), întrucât este exclus să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informații, asupra celor la care se referea în delațiunile sale urma, cel mai probabil, să se desfășoare o acțiune de investigare din partea Securității ori o înăsprire a formelor de supraveghere, dacă persoanele în cauză erau deja urmărite.

Referitor la cea de-a doua condiție legală ce trebuie îndeplinită pentru a se putea constata calitatea de colaborator, este suficient ca informațiile respective să fie apte de a produce o reacție din partea Securității iar informatorul să conștientizeze posibilitatea unei astfel de reacții.

Concluzionând, reiese că standardul impus de legiuitor pentru constatarea calității de colaborator al Securității a fost îndeplinit, astfel că soluția primei instanțe, aceea de constatare a calității recurentului-pârât de colaborator al Securității, este în conformitate cu cerințele impuse de O.U.G. nr. 24/2008.

Prin urmare, aspectele invocate de recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul F. împotriva sentinței civile nr. 274 din 18 februarie 2022 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.