ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3821/2023

Ședința publică din data de 14 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15.10.2020, reclamanții A., B., C., D., E., F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 21308/02.10.2019 a Fondului de Garantare a Asiguraților și obligarea acestuia la plata sumelor de

- 20.000 RON cu titlu de daune morale către numitul A., ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 31.01.2016;

- 450.000 RON cu titlu de daune morale către numitul C., ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 31.01.2016;

- 450.000 RON cu titlu de daune morale către numita B., ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 31.01.2016;

- 965,58 RON, cu titlul de daune materiale pentru numita B., 225.000 RON cu titlu de daune morale către numita D., ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 31.01.2016;

- 112.000 RON cu titlu de daune morale către numita F., ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 31.01.2016;

- 112.000 RON cu titlu de daune morale către numita E., ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 31.01.2016.

Prin sentința civilă nr. 1789 din 25 noiembrie 2021, Curtea a admis în parte cererea de chemare în judecată și a anulat în parte Decizia nr. 21308/02.10.2019 emisă de pârât.

A obligat pârâtul la plata către reclamanții C. și B. a sumei de 99.000 RON fiecare, cu titlu de daune morale.

A obligat pârâtul la plata către reclamanta D. a sumei de 39.600 RON cu titlu de daune morale.

A obligat pârâtul la plata către reclamantele E. și F. a sumei de 14.850 RON titlu de daune morale.

A obligat pârâtul la plata către reclamantul A. a sumei de 15.000 RON cu titlu de daune morale.

A menținut decizia contestată în ceea ce privește suma de 965,58 RON, acordată reclamantei B. de către pârâtă cu titlu de despăgubiri materiale.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs atât reclamanții A., B., C., D., E., F., cât și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

3.1. Recurenții-reclamanți și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, obligarea pârâtului la plata sumelor indicate prin cererea de chemare în judecată.

Au susținut recurenții că hotărârea recurată nu ține cont de situația de fapt și reprezintă o aplicare greșită a normelor de drept material, creând o situație inechitabilă pentru recurenți.

Prin acordarea sumei solicitate nu se poate proceda la o îmbogățire fără justă cauză, astfel cum apreciază instanța, pentru că nu se îmbogățesc în detrimentul altcuiva. Prejudiciul moral se stabilește în acord cu dispozițiile Codului civile privind răspunderea civilă delictuală, cu dispozițiile cuprinse în Legea nr. 136/1995, cu jurisprudența națională și cu Legea nr. 213/2015.

Așadar, chiar în situația în care despăgubirea urmează a fi achitată de către FGA, prejudiciul se calculează în raport cu dispozițiile legale, aplicabile în contextul angajării răspunderii civile delictuale. Deși au depus la dosarul cauzei jurisprudență relevantă, instanța de fond nu ține cont de acest aspect.

Hotărârea recurată nu cuprinde niciun temei juridic în ceea ce privește cuantumul acordat cu titlu de daune morale, astfel încât se poate deduce că instanța a avut în vedere argumentele invocate de intimat, respectiv cuantumul exagerat al despăgubirilor solicitate.

În raport cu art. 1357 și art. 1391 C. civ., este evident că, în situația în care unul dintre membrii familiei decedează inopinat, desfășurarea armonioasă a vieții este afectată. Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, la viață, la sănătate și integritate corporală, la cinste, demnitate și onoare, repararea prejudiciului moral trebuind să fie integrală, fără distincție, după cum prejudiciul este material sau moral.

Prejudiciul moral suferit este calificat, în doctrină și jurisprudență, ca așa numitul "prejudiciu prin ricoșeu", acest tip de prejudiciu fiind reprezentant de prejudiciul de afecțiune, care constă în suferințele pe care le resimte o persoană prin pierderea unei rude apropiate.

Au mai apreciat recurenții-reclamanți că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, aspect de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară și precisă, să aibă în vedere probele administrate și să fie în concordanță cu acestea, să conducă în mod logic și convingător la soluția prevăzută în dispozitiv, motivarea fiind un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o garanței a imparțialității judecătorului și a actului de justiție.

Toate aspectele referitoare la situația de fapt nu reprezintă o motivare a hotărârii, în sensul art. 425 C. proc. civ., nefiind elaborat un raționament logico-juridic al modului în care s-a ajuns la această soluție, neputându-se considera că hotărârea recurată cuprinde o motivare clară și precisă a soluției pronunțate.

3.2. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

După ce a prezentat situația de fapt, a apreciat recurentul-pârât, referitor la pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., că instanța de fond nu s-a raportat la nicio jurisprudență a instanțelor de judecată, ci a reținut că nu există criterii absolute pentru cuantificarea prejudiciului moral suferit de partea civilă.

O astfel de abordare este în contradicție cu art. 50 pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 24/2014 și cu dispzițiile art. 22 și art. 425 C. proc. civ., nefiind clare rațiunile avute în vedere de instanța de fond.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut recurentul că instanța a aplicat greșit normele de drept material.

Pentru soluționarea cererilor de plată având ca obiect daune morale, FGA a adoptat Decizia nr. 74/02.08.2018 privind Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese adoptând criterii proprii de determinare a unor praguri valorice pentru a se respecta principiul egalității de tratament în procesul de soluționare a pretențiilor de despăgubire formulate de către părțile vătămate/civile pentru prejudiciul moral suferit în urma accidentelor de circulație și pentru a se evita săvârșirea unor discriminări într-un domeniu atât de sensibil, în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate.

În cadrul acestei proceduri au fost stabilite criterii determinante în cazul vătămărilor corporale, fiind stabilite praguri valorice în funcție de gravitatea vătămării și numărul de zile de îngrijiri medicale, luându-se în considerare dispozițiile legale și jurisprudența creată la nivel național de către instanțele de judecată. La analizarea cererii de plată s-au stabilit despăgubiri considerate rezonabile, echitabile, de natură să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei, cu individualizarea daunelor morale prin raportare la circumstanțele concrete ale producerii evenimentelor și a consecințelor acestora asupra reclamanților.

Tocmai pentru a respecta principiile echității, proporționalității, egalității, nediscriminării creditorilor de asigurare, FGA a adoptat procedura internă prin care au fost stabilite pragurile valorice de acordare a daunelor morale.

Această procedură devine și mai importantă prin raportare la atribuțiile Fondului de Garantare a Asiguraților și la scopul acestuia, pentru că FGA nu este chemat să repare prejudiciul suferit de creditorii de asigurare în numele asigurătorului în faliment, ci este chemate în nume propriu pentru a-și îndeplini atribuțiile prevăzute de Legea nr. 213/2015.

Instanța de fond nu a analizat întregul probatoriu, nici măcar cererea de plată formulată de reclamanți, pentru că ar fi observat că diferența dintre sumele acordate este reprezentată de daunele morale în cuantum de 965,58 RON pe care petenta B. le-a solicitat, daunele morale acordate fiind în același cuantum atât către mamă, cât și către tată.

Conform art. 1391 alin. (2) C. civ., se pot acordare despăgubiri ascendenților, descendenților și colateralilor sau soțului pentru durerea încercată ca urmare a decesului victimei, însă, din cuprinsul textului, rezultă faptul că pot fi acordate despăgubiri rudelor victimei dacă se face dovada unui prejudiciu moral, nesubzistând o prezumție legală care să confere un drept cert la despăgubire, iar, în cauză, nu a fost dovedit acest prejudiciu.

În consecință, instanța de fond nu a apreciat corect normele de drept material aplicabile și în mod eronat a majorat cuantumul despăgubirilor morale acordate de FGA prin decizia contestată, decizie care este temeinică și legală, întocmită în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că nu pot fi reținute criticile ambilor recurenți subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă sunt fondate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocate de recurenții-reclamanți, sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor art. 1391 C. civ., cu referire la cuantumul daunelor morale acordate.

1.1. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, atât recurenții-reclamanți, cât și recurentul-pârât consideră, în esență, că sentința de fond nu este motivată, în sensul că nu cuprinde motivele pe baza cărora s-a stabilit că se impune majorarea daunelor morale și cuantumul acestora.

Însă, instanța de control judiciar apreciază că sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ., judecătorul fondului expunând silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

Din considerentele hotărârii rezultă fără echivoc faptul că instanța a procedat la o analiză proprie a argumentelor evocate prin acțiune și a apărărilor părților, a analizat probele administrate și a dezlegat fondul cauzei cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

1.2. În ceea ce privește motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 invocate atât de către recurenții-reclamanți, cât și de către recurentul-pârât, Înalta Curte constată că sunt nefondate alegațiile recurentului Fondul de Garantare a Asiguraților, fiind, însă, întemeiate criticile recurenților-reclamanți.

În cauză este analizată interpretarea și aplicarea normelor de drept material incidente în legătură cu obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la despăgubiri morale către părinții, sora și, respectiv, bunicii victimei decedate într-un accident rutier, și în privința cuantumului acestor despăgubiri acordate către rudele victimei decedate, reclamanți în prezentul dosar.

Recurentul-pârât susține aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1390 și 1391 din C. civ., arătându-se că repararea prejudiciului nepatrimonial poate fi făcută în raport cu persoanele îndreptățite la întreținere din partea celui decedat, întrucât bunicile, în cazul de față, nu erau beneficiare ale vreunei obligații de întreținere din partea nepotului decedat. În plus, mai susține că instanța poate acorda despăgubiri ascendenților, descendenților și colateralilor sau soțului pentru durerea încercată, doar dacă se face dovada acesteia, nesubzistând o prezumție legală.

Înalta Curte apreciază că dispozițiile art. 1390 C. civ. nu sunt aplicabile speței, deoarece nu s-a cerut și nu se analizează vreo obligație de întreținere a bunicilor victimei din partea autorului accidentului.

În cauză s-au solicitat daune morale, iar dispozițiile art. 1391 C. civ. au fost interpretate și aplicate corect de prima instanță, avându-se în vedere că, prin probele administrate, s-a dovedit, din probele administrate (anchetele sociale, declarația martorului) că între nepot și bunici exista o legătură strânsă de afecțiune, pierderea nepotului de doar 9 ani producând o durere profundă și nemăsurată.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului-pârât, soluția instanței de fond s-a întemeiat pe probele administrate și nu pe o prezumție legală inexistentă, cum a susținut recurentul-pârât.

Înalta Curte apreciază, însă, că sunt întrunite motivele de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cuprinse în cererea de recurs formulată de recurenții-reclamanți, referitoare la interpretarea art. 1391 C. civ. din perspectiva cuantumului daunelor morale acordate.

În legislația internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, cu privire la nivelul despăgubirilor morale, astfel că, reperul pentru stabilirea acestuia este jurisprudența instanțelor judecătorești și principiile care s-au degajat pe această cale.

Astfel, jurisprudența în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale – civilă sau penală, a stabilit că, în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecințele negative suferite de reclamanți, importanța valorilor lezate și măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate.

Cuantificarea despăgubirilor morale presupune analizarea unei jurisprudențe relevante, pentru a se identifica situații similare, iar marja de apreciere a instanței este limitată, în cazul de față, la criteriul obiectiv al limitei sumei de 450.000 RON pentru fiecare reclamant, prevăzute de Legea nr. 213/2015.

Despăgubirea nu trebuie să se transforme într-o îmbogățire fără justă cauză, dar nici media sumelor acordate în cazuri similare de instanțele din România și jurisprudența instanțelor naționale nu reprezintă criterii obligatorii în stabilirea cuantumului daunelor morale, ci acestea ajută doar la estimarea unui atare prejudiciu.

Din perspectivă jurisprudențială, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate.

Or, în cauză, este fără putință de tăgadă că viața familială și socială a recurenților-reclamanți a fost alterată în urma decesului la o vârstă foarte fragedă, a fiului, fratelui și, respectiv, nepotului acestora.

Înalta Curte are în vedere, ca reper, din punct de vedere jurisprudențial, deciziile pronunțate la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Deciziile nr. 3442/2020, nr. 5898/2020, nr. 3717/2021, nr. 408/2022, găsind relevante și decizii de la nivelul secției I civile și a secției penale ale Înaltei Curți, pentru perioada 2016-2019, respectiv Deciziile nr. 3922/2018, nr. 3948/2018 și nr. 4013/2018 pronunțate de secția I civilă, precum și Deciziile nr. 410/IA/2017 și nr. 428/RC/2016 pronunțate de secția penală.

În cauză, recurentul-pârât FGA a stabilit cuantumul daunelor morale prin raportare la Decizia nr. 74/02.08.2018 privind Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese adoptând criterii proprii de determinare a unor praguri valorice.

Însă, în opinia Înaltei Curți, Fondul de Garantare a Asiguraților nu a luat în calcul particularitățile speței, respectiv suferințele recurenților-reclamanți determinate de accidentul produs și din cauza căruia viața lor a avut un alt curs, și prevederile legale incidente. Așa fiind, în condițiile în care o situație concretă corespunde unui tipar rezultat în mod obiectiv din analiza practicii relevante, ea poate urma soluția generalizată pentru împrejurări similare, însă câtă vreme își demonstrează o particularitate derogatorie de la cazul general situația concretă trebuie diferențiată de acesta.

Într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraților nu este un succesor în drepturi și obligații al asigurătorilor, ci garantează, în condițiile și limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenței și întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptățite să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit, ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Or, prin stabilirea despăgubirilor morale acordate reclamanților într-un cuantum inferior față de cele stabilite în cauze similare, în opinia instanței de control judiciar, a fost încălcat dreptul acestora la juste despăgubiri.

Astfel, în raport cu cele arătate și față de circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte apreciază că se impune majorarea cuantumului daunelor morale acordate de prima instanță, de la 99.000 RON la 150.000 RON pentru fiecare dintre părinții victimei decedate, de la 39.600 RON la 50.000 RON pentru sora victimei și de la 14.850 RON la 20.000 de RON pentru fiecare dintre bunici, cuantum care reprezintă o separație echitabilă și efectivă fără a conduce la o îmbogățire fără justă cauză.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât, va admite recursul recurenților-reclamanți, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va obliga pârâtul la plata, cu titlu de daune morale, către reclamanții C. și B. a câte 150.000 RON, fiecare, către reclamanta D. a sumei de 50.000 RON și către reclamantele E. și F. a câte 20.000 RON fiecare, menținându-se restul dispozițiilor hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanții B., C., D., E. și F. împotriva sentinței civile nr. 1789 din 25 noiembrie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, în rejudecare:

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către reclamanții C. și B. a câte 150.000 RON fiecare, cu titlu de daune morale.

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către reclamanta D. a sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune morale.

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către reclamantele E. și F. a câte 20.000 RON fiecare, cu titlu de daune morale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.