ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3800/2021

Ședința publică din data de 18 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 08.04.2019, sub nr. x/2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., și K. l-au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea:

a. Deciziei nr. 19476/21.03.2019 (A., F., E., G., I.)

b. Deciziei nr. 19443/21.03.2019 (D.)

c. Deciziei nr. 19480/21.03.2019 (B.)

d. Deciziei nr. 19475/21.03.2019 (J.)

e. Deciziei nr. 19455/21.03.2019 (L.)

f. Deciziei nr. 19454/21.03.2019 (K.)

g. Deciziei nr. 19478/21.03.2019 (C.)

h. Deciziei nr. 19453/21.03.2019 (H.)

emise de către pârâtul Fondul de garantare a Asiguraților, precum și obligarea acestuia la plata sumelor de:

• 450.000 RON cu titlu de daune morale, pentru numita A., in calitate de persoana vatamata, ca urmare a accidentului rutier produs in data de 16.06.2016;

• 12.797 RON cu titlu de daune materiale pentru numita A., in calitate de persoana vatamata, ca urmare a accidentului rutier produs in data de 16.06.2016;

• 450.000 RON cu titlu de daune morale, pentru numita E., in calitate de persoana vatamata, ca urmare a accidentului rutier produs in data de 16.06.2016;

• 450.000 RON cu titlu de daune morale, pentru numita F., in calitate de persoana vatamata, ca urmare a accidentului rutier produs in data de 16.06.2016;

• 450.000 RON cu titlu de daune morale, pentru numita G., in calitate de persoana vatamata, ca urmare a accidentului rutier produs in data de 16.06.2016;

• 450.000 RON cu titlu de daune morale, pentru numita I., in calitate de persoana vatamata, ca urmare a accidentului rutier produs in data de 16.06.2016.

De asemnenea, in ceea ce îi privește pe reclamanții B., C., D., H., J., L. si K., aceștia au solicitat și anularea deciziilor care-i privesc si obligarea pârâtului la reanalizarea cererilor de plată formulate de aceștia.

Prin sentința civilă nr. 941 din 10 decembrue 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, contestația formulată de reclamanții A., F., E., G. I., a anulat, în parte, Decizia nr. 19476/21.03.2019 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în sensul că sumele admise la plată sunt pentru A. 11.834,63 RON cu titlu daune materiale și 100.000 RON cu titlu de daune morale, pentru F. suma de 80.000 RON daune morale, pentru E. suma de 80.000 RON daune morale, penbtru G. suma de 80.000 RON daune morale, pentru I. suma de 80.000 RON daune morale.

De asemenea, prin aceeiași hotărâre, Curtea de Apel București a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata următoarelor sume către reclamanți: către A. suma de 47.490 RON, către F. suma de 36.121 RON, către E. suma de 36.121 RON, către G. suma de 36.121 lei‚ către I. suma de 36.121 RON.

A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 350 RON către reclamanții mai sus menționați.

În ceea ce privește ceilalți reclamanți, instanța de fond a respins contestația acestora ca neîntemeiată

Împotriva sentinței civile nr. 941 din 10 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței civile nr. 941 din 10.12.2019, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulată de părțile reclamante.

Criticile aduse hotărârii atacate sunt întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se arată de către recurent că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, contradictorialitate ce rezultă din aspectele reținute de Curtea de Apel București, care deși apreciază ca fiind firesc ca, la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale să se utilizeze anumite criterii obiective și rezonabile, și să se aibă în vedere și Ghidul elaborat de Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii la nivelul anului 2011, totuși admite cererea intimaților reclamanți și consideră în mod incorect faptul că subscrisa "a valorificat prin decizie un punctaj superior celui stabilit în Ghid pentru descendenții majori".

Sub acest aspect arată recurentul că suma acordată de către Fondul de Garantare a Asiguraților pentru descendenții majori nu este superioară celei prevăzute în Ghidul elaborat de Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii la nivelul anului 2011 ci este suma medie dintre despăgubirea acordată copilului minor și despăgubirea acordată copilului major prevăzută în Ghid, rezultând o sumă superioară celei stabilite prin Ghid.

În acest sens, susține recurentul că prin raportare la Ghidul elaborat pentru Protecția Victimelor Străzii la nivelul anului 2011 despăgubirea medie calculată pentru copilul major (descendent de gradul I - fiu/fiică) ca urmare a decesului părintelui său (mamă/tată) este de 36.434 RON, iar despăgubirea medie calculată pentru copilul minor este de 51.324 RON. Astfel, suma medie dintre acestea este de 43.679 RON sumă achitată de recurent descendeților majori.

Cu referire la critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în esență, arată recurentul-pârât că acordarea unei majorări a cuantumului daunelor morale este neîntemeiată întrucât instanța de fond nu a ținut cont de faptul că Fondul de Garantare a Asiguraților este o instituție publică, înființată prin lege, care nu se identifică cu asigurătorul aflat în faliment și care are rolul de a asigura un mecanism de despăgubire în situația intrării în faliment a unui asigurător.

Arată, de asemenea, că soluția pronunțată de către instanța de fond este greșită și prin prisma faptului că nu a luat în considerare situația Fondului de Garantare a Asiguraților care, pentru a evita arbitrariul, se orientează și după un criteriu obiectiv de cuantificare a daunelor morale ce se pot acorda în caz de deces în urma accidentelor de circulație în care este atrasă răspunderea asigurătorului de răspundere civilă fapt pentru care nu se poate da curs unei cereri de plată în integralitatea sa fără o analiză în prealabil.

În acest sens, invocă recurenta dispozițiile art. 12 și 13 din Legea nr. 213/2015 și dispozițiile art. 16 și 21 din Norma nr. 16/2015, dispoziții legale ce prevăd că Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația de a realiza propria analiză a cererilor de plată și a înscrisurilor depuse în susținerea acestora.

În plus, susține recurentul că practica judecătorească a stabilit că daunele morale se judecă în echitate și trebuie să asigure o reparație justă, iar repararea prejudiciului în domeniul daunelor morale trebuie să urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate și fără a conduce la o sancționare a asigurătorlui care, potrivit legii, poate fi obligat și la plata acestui tip de daune.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs înțelege recurentul să arate, pe de o parte, că în baza dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 213/2015 Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația de a verifica dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare, dacă suma de bani solicitată reprezintă creanță de asigurare și care este cuantumul care se justifică a fi acordat la plată din disponibilitățile Fondului, iar pe de altă parte, arată că Fondul de Garantare a Asiguraților nu plătește în baza unei răspunderi contractuale, neavând niciun raport contractual cu creditorul de asigurare, Fondul nu preia riscul neexecutării contractelor încheiate de către asigurătorul falit.

Susține recurentul că instanța de judecată trebuia să aibă în vedere necesitatea adoptării unei proceduri la nivelul FGA cu privire la acordarea daunelor morale rezultate din cazuri de vătămare corporală și/sau deces, precum și criteriile obiective cuprinse în cadrul acesteia - Decizia FGA nr. 74/02.08.2018. Nici intimații-reclamanți și nici instanța de judecată nu au criticat procedura FGA sub aspectul temeiniciei și legalității sale cu atât mai mult cu cât această procedură a fost validată de către lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală a asigurătorului aflat în faliment, aspect consfințit și prin adresa nr. x/17.01.2017.

Cu referire la această procedură, susține recurentul că s-a impus adoptarea unei proceduri interne de acordare a daunelor morale având în vedere numărul foarte mare de cereri de despăgubire ca urmare a decesului și tendința creditorilor privind cuantumul solicitat a fost limita maximă de 450.000 RON indiferent de gradele de rudenie. Această procedură a fost stabilită de Fond în baza analizei procedurii interne de acordare de daune morale ale asigurătorului M. S.A. în faliment prin raportare la Ghidul Fondului Victimelor Străzii și prin raportare la practica judiciară în materie.

Susține recurentul că această procedură, la nivelul Curții de Apel București în cauze similare a fost validată memnținându-se actele administrative emise de recurent.

O ultimă susținere a recurentul vizează faptul că sumele solicitate de către intimații-reclamanți trebuiau raportate la faptul că recurentul nu este un asigurător și nu preia funcțiile societății de asigurări aflată în faliment, situație în care instanța trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 15 din Legea nr. 213/2015, normă juridică prin care a fost instituit un plafon pentru acordarea despăgubirilor în cuantum maxim de 450.000 RON raportat la faptul că prin polițele RCA limita maximă în ce privește daunele morale este de 5.000.000 RON potrivit Ordinului CSA 14/2011 aplicabil contractului de asigurare RCA.

Prin întâmpinare, intimații-reclamanți solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că hotărârea atacată este legală întrucât, în mod eronat recurentul, la acordarea daunelor morale, nu a avut în vedere criterii obiective și rezonabile cu luarea în calcul a particularităților speței. Susțin intimații-reclamanți că recurentul a aplicat în mod eronat chiar și prevederile din Ghidul elaborat de Fondul pentru Protecția Victimelor Strazii în sensul că recurenta s-a raportat la nivelul câștigului salarial mediu net lunar utilizat la elaborarea Ghidului la nivelul anului 2011, respectiv la valoarea de 1.419 RON, când, în baza art. VI.1 lit. b) despăgubirile se stabilesc prin raportare la nivelul câștigului salarial mediu lunar determinat de INS pentru anul anterior celui în care a fost soluționată cererea de plată, în cazul de față anul 2018 (2.688 RON).

II. Soluția instanței de recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost amplu motivată și nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, prima instanță motivând în sensul admiterii acțiunii, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Raportat la acest motiv de recurs, recurentul-pârât susține în esență faptul că în considerentele hotărârii atacate, instanța de fond cu toate că a reținut aplicarea în cauză a Ghidului elaborat de Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii la nivelul anului 2011, admite cererea intimaților reclamanți și consideră în mod incorect faptul că recurentul a "valorificat prin decizie un punctaj superior celui stabilit in Ghid pentru descendenții majori"

Arată recurentul că suma acordată de către Fondul de Garantare a Asiguraților pentru descendenții majori nu este superioară celei prevăzute în Ghidul elaborat de Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii la nivelul anului 2011 ci este suma medie dintre despăgubirea acordată copilului minor și despăgubirea acordată copilului major prevăzută în Ghid, rezultând o sumă superioară celei stabilite prin Ghid.

În acest sens, susține recurentul că prin raportare la Ghidul elaborat pentru Protecția Victimelor Străzii la nivelul anului 2011 despăgubirea medie calculată pentru copilul major (descendent de gradul I - fiu/fiică) ca urmare a decesului părintelui său (mamă/tată) este de 36.434 RON, iar despăgubirea medie calculată pentru copilul minor este de 51.324 RON. Astfel, suma medie dintre acestea este de 43.679 RON sumă achitată de recurent descendeților majori.

Analizând motivul de recurs invocat, Înalta Curte constată că acestea este nefondat.

Cu prioritate, Înalta Curte în acord cu instanța de fond constată că în cauză, recurentul-pârât a motivat Decizia atacată pe prevederile Ghidului elaborat de Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii la nivelul anului 2011.

Curtea de Apel București în mod corect a reținut că deși recurentul-pârât și-a motivat soluția de admitere, în parte, a cererii de despăgubire pe prevederile Ghidului menționat anterior, a făcut o aplicare eronată a prevederilor acestuia în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, sens în care arată în mod clar și neechivoc:

"Curtea are în vedere că pentru determinarea prejudiciului, pârâtul s-a raportat la nivelul câștigului salarial mediu net lunar utilizat la elaborarea Ghidului, de 1.419 RON. Or, potrivit prevederilor art. VI.1 lit. b) din Ghid, despăgubirile se stabilesc prin raportare la nivelul câștugului salarial mediu net lunar determinat de INS pentru anul anterior celui în care a fost soluționată cererea de plată, deci 2018".

Împrejurarea că instanța de fond la soluția pronunțată a arătat și faptul că recurentul a valorificat prin decizie un punctaj superior celui stabilit în Ghid pentru descedenții majori la nivelul anului 2011, punctaj care în urma calculului efectuat de recurent prin cererea de recurs apare ca nefiind superior celui din Ghid la nivelului anului 2011, nu are nicio relevanță în raport de faptul că în temeiul prevederilor art. VI.1 lit. b) din Ghid, despăgubirile se stabilesc prin raportare la nivelul câștigului salarial mediu net lunar determinat de INS pentru anul anterior celui în care a fost soluționată cererea de plată, deci 2018, norme aplicare în mod corect de Curtea de Apel București.

Cu alte cuvinte, ceea ce se susține că reprezintă motiv contradictoriu reprezintă, în realitate, aplicarea de către instanța de fond a prevederilor art. VI.1 lit. b) care dispun că despăgubirile se stabilesc prin raportare la nivelul câștugului salarial mediu net lunar determinat de INS pentru anul anterior celui în care a fost soluționată cererea de plată, deci 2018.

În această situație, motivul de recurs invocat este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 16.06.2016, a avut loc un accident rutier din culpa conducătorului autoutilitarei cu numărul de înmatriculare x care, circulând pe pe strada x cel Mare din municipiul Alba Iulia, la intersecția cu strada x x, nu a acordat prioritate de trecere și a accidentat pe numitul N., care traversa strada pe trecerea de pietoni. În urma accidentului, a rezultat decesul acestuia.

La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x avea încheiată poliță de asigurare RCA emisă de M. S.A.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/03.04.2017, reclamanții, în calitate de rude ale defunctului N. (A. - soție, F. - fiu, E. - fiu, G. - fiică, I. - fiică) au solicitat acordarea de despăgubiri din disponibilitățile F.G.A., astfel: A. - 12.797 RON daune materiale și 450.000 RON daune morale, F. - 450.000 RON daune morale, E. - 450.000 RON daune morale, G. - 450.000 RON daune morale, I. - 450.000 RON daune morale.

Prin decizia nr. 19476/21.03.2019, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis în parte cererea de plată și a acordat reclamanților A. suma de 11.843,63 RON daune materiale și 52.510 RON daune morale, F. suma de 43.879 RON daune morale, E. suma de 43.879 RON daune morale, G. suma de 43.879 RON daune morale, I. suma de 43.879 RON.

Se constată de către Înalta Curte că instanța de fond în mod corect a reținut că în lipsa unor criterii și limite legale, stabilirea daunelor morale include o doză de aproximare prin raportare la consecințele negative suferite pe plan psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensdații destinate a alina suferința psihică, în caz cintrar ajungandu-se la o îmbogățire fără just temei.

Observă Înalta Curte că în susținerea acestei afirmații în mod corect instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 1391 alin. (2) C. civ. în temeiul cărora se pot acorda despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și șoțului pentru durerea încercată prin moartea victimei.

Înalta Curte nu poate reține critica recurenților-pârâți referitoare la împrejurarea că nu a fost luată în considerare situația Fondului de Garantare a Asiguraților care, pentru a evita arbitrariul, se orientează și după un criteriu obiectiv de cuantificare a daunelor morale ce se pot acorda în caz de deces în urma accidentelor de circulație în care este atrasă răspunderea asigurătorului de răspundere civilă fapt pentru care nu poate da curs unei cereri de plată în integralitatea sa fără o analiză în prealabil, susținere întemeiată de către recurent pe dispozițiile art. 12 și 13 din Legea nr. 213/2015 și ale art. 16 și 21 din Norma nr. 16/2016.

Este de netăgăduit că dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 reglementează dreptul recurentului de a verifica dosarele de daună precum și creanțele de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență, însă în ce privește acordarea daunelor morale, în prezenta cauză, în urma propriei analize efectuate, recurentul, la stabilirea cuantumului prejudiciului, s-a raportat la Ghidul elaborat de Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii la nivelul anului 2011, ale căror prevederi au fost aplicate în mod eronat de către acesta.

În atare situație, susținerile recurentului referitoare la împrejurarea că nu poate da curs unei cereri de plată în integralitatea sa fără o analiză în prealabil este nefondată. Obligația de a verifica și de a analiza orice cerere de plată a despăgubirilor este o obligație legală, obligație ce a fost îndeplinită de către recurent în prezenta cauză efectuând o analiză a cererii formulate. Împrejurarea că instanța de fond a statuat că analiza efectuată de recurent este una eronată nu poate conduce la concluzia că, în cauză, nu a fost efectuată de către recurent ă verificare a cererii intimaților-reclamanți.

De altfel, nici nu s-a contestat dreptul Fondului de Garantare a Asiguraților de a efectua verificări cu privire la cererile de plată formulate. Este firesc ca orice sume acordate din fondul recurentului să se efectueze doar după îndeplinirea de către recurent a obligațiilor impuse de Legea nr. 213/2015.

Însă, în condițiile în care chiar recurentul, la emiterea deciziei atacate, a avut în vedere prevederile Ghidului elaborat de Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii atunci revine recurentului obligația de a proceda la o aplicare corectă a acestuia.

Constată Înalta Curte că, în mod legal, Curtea de Apel București pentru determinarea prejudiciului a aplicat prevederile art. VI. 1 lit. b) din Ghid elaborat de Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii, prevederi în temeiul cărora despăgubirile se stabilesc prin raportare la nivelul câștigului salarial mediu net lunar determinat de INS pentru anul anterior celui în care a fost soluționată cererera de plată. Cum cererea de plată a intimaților reclamanți a fost soluționată în anul 2019, se aplică câștigul salarial mediu net lunar aferent anului 2018 și anume suma de 2.688 RON.

Cât privește cuantumul daunelor morale acordate de instanța de fond, Înalta Curte reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse intimaților-reclamanți prin pierderea soțului/tatălui, respectiv o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, rude ale victimei, suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, și susținerea din cererea de recurs ce vizează scopul înființării Fondului de Garantare a Asiguraților și faptul că acesta nu plătește în baza unei răspunderi contractuale, neavând niciun raport contractual cu creditorul de asigurare este nefondată, având în vedere faptul că, în temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plata de către Fondul de Garantare a Asiguraților a creanțelor de asigurări stabilite se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, argumentele care se referă la particularitatea ființării fondului în scopul protejării creditorilor de asigurări ar putea fi concludente în evaluarea prejudiciului moral pretins de recurentul-pârât numai în acele situații în care se urmărea limitarea sumei acordate la nivelul plafonului maxim stabilit.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele:

"Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane - dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică (art. 58 noul C. civ.) ca și componente ale dreptului la viață apărat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să fie reparate. Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția europeană, dar și de valori apărate de art. 22 din Constituție și art. 58 C. civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei.

În ce privește cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat" (Secția I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

S-a susținut prin cererea de recurs că hotărârea atacată este nelegală raportat la faptul ca instanța de recurs trebuia să aibă în vedere necesitatea adoptării unei proceduri la nivelul FGA cu privire la acordarea daunelor morale rezultate din cazuri de vătămare corporală și/sau deces, precum și criteriile obiective cuprinse în cadrul acesteia - Decizia FGA nr. 74/02.08.2018.

Raportat la această susținere, constată Înalta Curte că este nefondată, întrucât, pe de o parte, analizând Decizia nr. 74/02.08.2018 se constată că aceasta reglementează o procedură aplicabilă soluționării pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, iar pe de altă parte, analizând Decizia atacată nr. 19476/21.03.2019, recurentul la stabilirea prejudiciului a avut în vedere Ghidul elaborat de Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii sens în care se arată în cuprinsul Deciziei nr. 19476/21.03.2019:

"În prezenta cauză, având în vedere prejudiciul moral suferit de petenți, ca urmare a decesului rudei acestora, F.G.A. s-a raportat la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii ...".

În consecință, reținând lipsa de temei legal a criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 941/10.12.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 941 din 10 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2021.