ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3818/2023

Ședința publică din data de 14 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.01.2019, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea parțială a deciziei date în Dosarul nr. x/2018 de pârât, pe motiv că decizia este lovită de nulitate absolută întrucât nu este motivată. În subsidiar, a solicitat a se proceda la individualizarea sancțiunii aplicate către minimul acesteia.

Prin sentința civilă nr. 175 din 17 mai 2019, Curtea de apel a a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă, admițând excepția invocată în acest sens de pârâtul Consiliul Concurenței.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, solicitând casarea sentinței și, în temeiul art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Prin Decizia nr. 1893 din 25 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formualt de reclamantă, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În esență, instanța de control judiciar a reținut că întâmpinarea prin care pârâtul Consiliul Concurenței a invocat excepția inadmisibilității nu a fost comunicată reclamantei, care nu a putut formula apărări, încălcându-i-se dreptul la apărare și la un proces echitabil, în condiții de contradictorialitate, conform art. 6, 13 și 14 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată în rejudecare după casare pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019*, la data de 16.07.2021.

Prin sentința civilă nr. 1105 din 31 mai 2022, Curtea a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. și a anulat în parte Decizia nr. 75/19.12.2018 emisă de pârâtul Consiliul Concurenței, în ceea ce privește sancțiunea aplicată reclamantei.

Pârâtul Consiliul Concurenței a formulat recurs împotriva sentinței Curții de apel, criticând-o ca fiind nelegală pentru motive pe care le-a încadrat în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, pe care o consideră nelegală, recurentul- pârât a sintetizat istoricul procedurii derulate în fața curții de apel și arătat, în esență, că prevederile art. 19 alin. (7) și ale art. 51 alin. (1) din Legea concurenței nr. 51/1996 sunt neechivoce în sensul că actul care se atacă în contencios administrativ este decizia redactată și comunicată întreprinderilor vizate, or acțiunea reclamantei a fost formulată împotriva minutei de deliberare, anterior motivării și comunicării deciziei nr. 75/2018, nefiind urmată de o cerere modificatoare care să fi fost formulată înăuntrul termenului de decădere prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la soluția pronunțată asupra fondului cauzei, recurentul- pârât a prezentat unele considerații teoretice legate de standardul de probă în materia concurenței, cu referire la jurisprudența națională și a Curții de Justiție a Uniunii europene, a expus pe larg situația de fapt reținută de instanța de fond și a arătat, în esență, că sentința este greșită sub următoarele aspecte: (i) standardul de probă în materie de concurență nu reclamă ca autoritatea de concurență să furnizeze dovada contactelor directe dintre întreprinderile implicate, în scopul dovedirii încălcării normelor antitrust fiind recunoscută posibilitatea utilizării probelor indirecte, incluzând prezumțiile; (ii) în speță, documente contemporane faptelor reținute, cum ar fi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, au o valoare probatorie ridicată și relevă înțelegerea ca A. să fie una dintre întreprinderile adjudecatare ale licitației, fapt confirmat de rezultatele procedurii; (iii) chiar dacă s-ar urma raționamentul că inițial se convenise ca întreprinderea B. să câștige licitația, acest aspect nu exclude implicarea A. în înțelegere, transpunerea în practică fiind o chestiune distinctă de existența înțelegerii anticoncurențiale; Consiliul Concurenței nu are obligația să dovedească intențiile subiective ale părților, noțiunea de "înțelegere" având natură obiectivă.

Pe baza acestor argumente, recurentul- pârât a solicitat casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii introductive formualte de A. S.A. și, în subsidiar, în măsura respingerii excepției, menținerea pe fond a Deciziei nr. 75/2018 emise de Consiliul Concurenței.

Intimata- reclamantă nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului și cu motivele invocate prin recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata- reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ decizia nr. 75 din 19 decembrie 2018, prin care Consiliul Concurenței a reținut încălcarea de către mai multe societăți a dispozițiilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 21/1996, încălcare constând în realizarea unei practici/înțelegeri concertate de împărțire a pieței lucrărilor de construcție de conducte pentru transportul de gaze naturale și a lucrărilor conexe acestora din România, prin denaturarea procesului competitiv în cadrul procedurii de achiziție publică organizate de C. în anul 2011.

În sarcina intimatei- reclamante s-a reținut participarea la o înțelegere, urmată de punerea ei în practică, în vederea denaturării procesului competitiv cu ocazia unei licitații organizate de C. la 13 iulie 2011, pentru atribuirea lucrării "Consolidare de maluri: reparație conductă transport gaze naturale 10" Frasin- Spătărești (...), licitație câștigată de întreprinderea reclamantă.

Răspunzând criticilor formulate în calea de atac corespunzător problemelor de drept abordate în motivarea recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Motivele referitoare la inadmisibilitatea acțiunii

Potrivit art. 19 alin. (7) din Legea nr. 21/1996, "Deciziile adoptate de Consiliul Concurenței în plen conform prevederilor alin. (4) se semnează de către președinte, în numele Consiliului Concurenței. Acestea vor putea fi atacate în termen de 30 de zile de la publicare sau, după caz, de la comunicare, în procedura de contencios administrativ la Curtea de Apel București. Sentința va fi pronunțată fără drept de apel, împotriva ei putând fi declarat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție."

De asemenea, art. 51 alin. (1) din aceeași lege, în forma aplicabilă în cauză, prevedea că:

"(1) Deciziile adoptate de Consiliul Concurenței în aplicarea prevederilor art. 8, 13, art. 25 alin. (5) lit. c), art. 46 și 47 vor fi motivate și se comunicate părților în termen de maximum 120 de zile de la deliberare. Deciziile pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la comunicare."

Niciuna dintre aceste prevederi legale referitoare la exercitarea dreptului la acțiune nu a fost interpretată sau aplicată greșit de prima instanță, în condițiile în care, așa cum rezultă din actele dosarului, cererea de chemare în judecată fost formulată împotriva deciziei adoptate de Consiliul Concurenței în dosarul nr. x/2018, iar prin petitul acțiunii s-a solicitat în principal anularea parțială a deciziei pentru un motiv de de fond- inexistența faptei anticoncurențiale reținute în sarcina intimatei- reclamante.

Împrejurarea că acțiunea a fost promovată anterior redactării și motivării deciziei nu are semnificația juridică pe care încearcă să i-o confere recurentul, pentru că minuta întocmită în cadrul ședinței de deliberare consemnează manifestarea de voință a organismului colegial în sensul constatării și sancționării încălcării normelor de concurență, măsurile consemnate în minută fiind transpuse ulterior în cuprinsul deciziei motivate.

În acest context, judecătorul fondului a dat o calificare corectă obiectului acțiunii, exercitându-și dreptul de apreciere în limitele conferite de prevederile art. 22 din C. proc. civ., astfel că, nepunându-se problema unei cereri adiționale care să fie supusă termenului prevăzut de art. 204 C. proc. civ., nu poate fi reținută critica formulată în recurs cu privire la încălcarea acestei norme de procedură.

Motivele referitoare la soluția pronunțată asupra fondului acțiunii

În analiza criticilor formulate cu privire la soluția de anulare parțială a deciziei autorității de concurență, Înalta Curte subliniază, cu titlu prealabil, că, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul este o cale de atac nedevolutivă, limitată la verificarea conformității sentinței atacate cu regulile de drept aplicabile.

În recurs pot fi examinate doar aspecte privind legalitatea regimului probator aplicat în cauză și încadrarea în drept a situației de fapt stabilite de prima instanță pe baza probelor administrate, astfel că argumentele și criticile recurentului- pârât vor fi grupate, sintetizate și analizate prin considerente comune, circumscrise acestor coordonate, fără ca în motivarea deciziei de față să fie reluate toate aspectele de fapt relatate pe larg în cererea de recurs.

În ceea ce privește standardul probatoriu în materie de concurență, recurentul- pârât a arătat în mod judicios că instanțele europene au dezvoltat o concepție holistică de apreciere a probelor, potrivit căreia acestea trebuie analizate în contextul global al procedurii investigate, iar nu în individualitatea lor, în jurisprudență făcându-se referire la un corp comun de dovezi incriminatorii solide care nu trebuie evaluate separat (e.g. cauza T-62/98, Volkswagen c. Comisiei, hotărârea din 6 iulie 2000 și celelalte hotărâri indicate în motivele de recurs).

Este adevărat că, în raport cu specificitatea practicilor anticoncurențiale și cu precauția care caracterizează de cele mai multe ori comportamentul participanților la incheierea și punerea în practică a înțelegerilor neconforme, principiul liberei aprecieri a probelor, consacrat în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, nu poate fi interpretat într-o manieră restrictivă, care să facă imposibilă intervenția autorității de concurență în scopul interesului public de protejare a mediului concurențial. Singurul criteriu relevant pentru aprecierea probelor este credibilitatea acestora, astfel că existența unei practici sau a unui acord anticoncurențial poate să fie dedusă chiar și din anumite indicii sau prezumții care, privite în ansamblu, pot constitui, în absența unei explicații coerente în sens contrar, dovada încălcării normelor de concurență.

Totuși, pornind de la această premisă, a valorii probatorii apreciate în ansamblu, în considerarea întregii situații factuale, în jurisprudența europeană s-a reținut că pentru a se stabili existența unei încălcări a articolului 81 alin. (1) TCE (actualul art. 101 TFUE) sunt necesare probe serioase, precise și concordante, care să se susțină unele pe altele, astfel încât, chiar dacă fiecare în parte nu poate dovedi prin ea însăși înțelegerea sau practica anticoncurențială, să ofere o serie de indicii care, apreciate în mod global, să răspundă acestei cerințe (e.g. C - 407/2008, Knauf Gips KG c. Comisiei, Hotărârea din 1 iulie 2010, par. 47- 49).

În speță, judecătorul fondului a analizat în mod detaliat și coerent ansamblul dovezilor furnizate de Consiliul Concurenței, ajungând la concluzia că nu există niciun element probatoriu care să emane de la intimata- reclamantă sau să-i fie adresat acesteia; implicarea societății respective în înțelegerea anticoncurențială a fost dedusă doar din convorbirile și corespondența dintre persoane din cadrul altor întreprinderi, care la un moment dat au menționat-o drept posibil câștigător al licitației, în condițiile în care participanții la înțelegerea sancționată preconizaseră inițial un alt câștigător al procedurii.

Această concluzie este împărtășită de instanța de control judiciar, care constată că în litigiul de față valoarea probatorie a dovezilor administrate a fost analizată adecvat, corespunzător interpretărilor cristalizate în jurisprudența CJUE, în raport cu întreg contextul cauzal, nefiind suficient ca participarea intimatei- reclamante să fie reținută, pe calea unei prezumții, din faptul singular al câștigării licitației.

După cum s-a arătat în precedent, pentru a demonstra existența unei fapte anticoncurențiale, autoritatea de concurență avea obligația de a prezenta elemente probatorii (indiferent dacă acestea au caracter direct sau circumstanțial) credibile, apte să creeze convingerea fermă că a fost săvârșită încălcarea normelor de concurență.

În consecință, nefiind identificate încălcări ale normelor de drept material care să atragă reformarea sentinței în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și al art. 496, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Concurenței împotriva sentinței civile nr. 1105 din 31 mai 2022 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.