ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3760/2023

Ședința publică din data de 12 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 15.10.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a -IX - a contencios administrativ și fiscal reclamanta A., Centrul Zonal București în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională A Practicienilor în Insolvență a formulat contestație împotriva sentinței civile nr. 26 din 16 iulie 2021.

În motivarea cererii arată că instanța superioară din cadrul UNPIR a pronunțat o soluție nelegală și nefondată, lăsând să exercite activitatea de lichidator pe B., în calitate de funcționar public, deși ave calitatea de suspect, având suficiente elemente pentru a dispune suspendarea activității și sancționarea administrativă și a nesocotit în mod flagrant dreptul de a fi reprezentat de organizația neguvernamentală legal constituită A., Centru București, a cărui membru este dl. C., apreciind în mod greșit că organizația nu are calitate procesuală și pe cale de consecință nu poate participa la dezbaterea contestației pe fond, deși calitatea procesuală este reglementată prin lege și statut așa cum a apreciat și Curtea Constituțională a României, făcând trimitere la decizia nr. 285/01.07.2004.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 745 din 08 aprilie 2022, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și pe cale de consecință, a anulat cererea de chemare în judecată formulată de A., în numele reclamantului C. în contradictoriu cu pârâta UNIUNEA NAȚIONALĂ A PRACTICIENILOR ÎN INSOLVENȚĂ DIN ROMÂNIA.

Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1,3,4,5 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor sale, a susținut că, în ceea ce privește motivul de recurs conform căruia instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, instanța de fond si-a depășit atribuțiile prin anularea cererii de chemare in judecata deși partea a făcut dovada calității procesuale care izvorăște din lege si statut si nu doar din Noul C. proc. civ. și aceasta efectiv a ignorat toate înscrisurile si apărările.

Rațiunea acestor limitări a izvoarelor dreptului procesual civil este evocată de art. 1 alin. (2) din Noul C. proc. civ., care stabilește că instanțele de judecată, cele care înfăptuiesc justiția, îndeplinesc un serviciu de interes public, fiind evidentă necesitatea stabilirii unor reguli clare de desfășurare a procesului civil, acest deziderat putând fi îndeplinit exclusiv prin lege.

Un alt principiu fundamental al procesului civil îl constituie legalitatea, iar aceasta reprezintă o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției. Legalitatea exclude arbitrariul și lipsa de previzibilitate.

Obligativitatea respectării legii decurge primordial din prevederi constituționale, evocând astfel dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție.

Într-o altă critică, recurenta invocă motivul de nelegalitate ce reglementează situația când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Susține că, având în vedere anularea plângerii fără a invoca si articolele din legile speciale care reglementează dreptul de reprezentare, indicând doar C. civ., recurenta se consideră discriminată și astfel consideră că s-au încălcat normele de procedură imperative, fiind grav vătămată, deoarece sentința a fost motivată insuficient cu neobeservarea formelor legale, fiind astfel nulă, deoarece vătămarea există și nu poate fi înlăturată decât prin anularea sentinței recurate.

Deopotrivă, recurenta invocă și motivul de nelegalitate conform căruia hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, menționând că instanța de fond în mod nelegal i-a înlăturat dreptul de acces la justiție" apreciind gresit aplicarea legii," ratacindu-se" într-un domeniu al dreptului cu totul străin cauzei, în toc sa aplice normele de drept substanțial potrivite".

Într-o ultimă critică recurenta susține că instanța a admis nelegal excepția lipsei calității de reprezentant, arătând că prin încheiere s-a impus să depună dovada calității iar partea și-a îndeplinit această obligație, or instanța nu a reușit sa aibă o rațiune juridică obiectiva în această cauza.

Cererea formulata prin reprezentant convențional sau legal rezultă din lege și din C. civ.. În ipoteza în care cererea nu este făcută personal de parte, ci de mandatarul convențional, se impune justificarea calității de reprezentant prin anexarea procurii în original sau a copiei legalizate care atestă calitatea de mandatar al părții, iar în cazul cererii făcute de reprezentantul legal al părții, prin anexarea copiei legalizate a înscrisului care atestă calitatea de reprezentant legal, iar recurenta a îndeplinit condițiile impuse de către instanța de judecată.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, noul C. proc. civ. definește expres nulitatea, aceasta reprezentând sancțiunea procedurală care înlătură în tot sau în parte efectele juridice ale actului de procedură efectuat cu nerespectarea condițiilor prevăzute de lege pentru valabila sa întocmire.

Ca atare, nulitatea reprezintă o cauză de ineficacitate a actului de procedură determinată de încălcarea unor condiții legale de validitate.

Pe cale de consecință, plângerea a fost formulată de o persoană juridică care a făcut dovada calității procesuale.

În drept recursul a fost întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 1,3,4,5 și 8, raportat la art. 22 din C. proc. civ., dar și dispozițiile art. 1 alin. (3), (4), (5), art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 52, art. 124, art. 125, art. 126, art. 133, art. 34 din Constituția României, art. art. 6,13,14, 17 și 18 din CEDO, Legea nr. 303/2004.

Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentă, în cadrul căreia a invocat, pe cale de excepție, nulitatea recursului, solicitând anularea acestuia, ca fiind netimbrat sau nemotivat, conținutul recursului neputând fi încadrat în niciunul din motivele de casare invocate de reclamantă.

Susține că cererea și motivele de recurs sunt nesistematizate și nestructurate, recurenta rezumându-se doar la expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații.

În subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 05.07.2022, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 12 septembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. La acest termen de judecată, având în vedere dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., raportat la conținutul cererii de recurs, din oficiu a invocat excepția nulității și, luând act de concluziile părților pe această excepție dar și pe fondul recursului, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare, urmând ca, în temeiul art. 248 C. proc. civ. să analizeze mai întâi excepția nulității recursului, invocată din oficiu și, în subsidiar, eventual, fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

Soluția Înaltei Curți asupra recursului

Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând mai întâi excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reținând următoarele:

Argumente de fapt și de drept

Prin cererea înregistrată la data de 15.10.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a -IX - a contencios administrativ și fiscal reclamanta A., Centrul Zonal București în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională A Practicienilor în Insolvență a formulat contestație împotriva sentinței civile nr. 26 din 16 iulie 2021.

Instanța de fond – în speță Curtea de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal, prin hotărârea ce face obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăți, a respins acțiunea formulată de A., în numele reclamantului C. în contradictoriu cu pârâta UNIUNEA NAȚIONALĂ A PRACTICIENILOR ÎN INSOLVENȚĂ DIN ROMÂNIA, pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, reținând în esență că cererea de chemare în judecată a fost formulată în numele reclamantului C., fără a se face dovada calității asociației, de reprezentant al domnului C., persoana în numele căreia este formulată cererea de chemare în judecată, raportat la dispozițiile art. 80, 83 și 151 C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1,3,4, 5 și 8 C. proc. civ.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că excepția este întemeiată, urmând să constate nulitatea recursului, astfel cum a fost promovat de recurentă, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

De asemenea, conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același Cod: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol.

În concluzie, recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentei obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) din același act normativ, sancțiunea nulității recursului.

Astfel, condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor, implică determinarea greșelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și arătarea probelor pe care se bazează.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Prin urmare, instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute în mod expres și limitativ de lege și să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului și nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

În egală măsură, Înalta Curte reține că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În speță este de observat că, deși recurenta, în cadrul cererii de recurs, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 5 și 8 C. proc. civ., aceasta s-a limitat a susține doar faptul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, respectiv că a încălcat regulile de procedură și a încălcat și aplicat greșit normele de drept material, fără a arăta în concret care sunt regulile de procedură sau normele de drept material pretins a fi încălcate sau greșit aplicate de instanța de fond în pronunțarea soluției adoptate în prezenta cauză, sau în ce mod și-a depășit prima instanță atribuțiile puterii judecătorești, pentru a atrage incidența în cauză a cazurilor de casare invocate.

Deși a invocat și motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 3 din C. proc. civ., ce reglementează situația "când instanța a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale", respectiv "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii", acestea au fost invocate doar formal, partea nedezvoltând nici o critică care să vizeze modul de alcătuire al primei instanțe sau necompetența acesteia.

În condițiile în care, prin hotărârea atacată, cererea de chemare în judecată a fost respinsă de prima instanță doar pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, raportat la dispozițiile art. 80, 83 și 151 C. proc. civ., recurenta, pe acest aspect s-a limitat a susține doar că și-a îndeplinit obligația impusă de instanță iar cererea formulată prin reprezentant convențional sau legal rezultă din lege sau din C. civ., justificarea calității de reprezentant fiind făcută prin anexarea procurii în original sau a copiei legalizate a înscrisului care atestă această calitate, iar partea a îndeplinit condițiile impuse de către instanța de judecată.

Aceste critici nu pot fi însă subsumate niciunui motiv de nelegalitate din cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în considerarea faptului că modul în care instanța de fond a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare.

Așa fiind, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci, doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

În atare situație, argumentele recurentei referitoare la situația de fapt sau modul de administrare și interpretare a probatoriului administrat în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, deoarece vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

Prin urmare, analizând cererea de recurs și susținerile recurentei, în raport cu soluția pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că aceasta nu a formulat critici care să vizeze nelegalitatea sentinței atacate.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică indicarea în concret a greșelilor imputate instanței de fond și încadrarea lor în motivele de casare invocate, astfel cum sunt acestea prevăzute în textele de lege corespunzătoare, simpla nemulțumire a recurentei cu privire la soluția pronunțată de prima instanță prin sentința de fond atacată nefiind suficientă pentru a conduce la casarea hotărârii recurate. Dimpotrivă, este necesar ca recursul să fie întemeiat pe critici de nelegalitate circumscrise motivelor expres și limitativ prevăzute de lege și invocate, de altfel în mod formal de către recurenta prin cererea de recurs formulată, având în vedere că recursul este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având deja la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

Din această perspectivă este important a se mai reține că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată de instanța de fond, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală. În egală măsură, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a motivelor de casare incidente în cauză și la reiterarea situației de fapt reținute, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate acesteia, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât recurenta nu a combătut raționamentul primei instanțe, care, raportat la dispozițiile art. 80, 83 și 151 C. proc. civ., a reținut lipsa dovezii calității de reprezentant a recurentei pentru reclamantul C. și nici nu a arătat în concret motivul pentru care a considerat că prima instanță și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și care sunt regulile de procedură sau normele de drept material încălcate ori greșit aplicate de instanța de fond în adoptarea soluției atacate, simpla indicare formală a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 5 și pct. 8 din C. proc. civ., fără a fi dezvoltate critici care să poată fi circumscrise acestora, echivalează cu nemotivarea cererii de recurs.

În aceste condiții, reținând caracterul nemotivat al cererii de recurs, având în vedere că recurenta a invocat doar formal motivele de casare, neformulând veritabile critici de nelegalitate care să poată face posibilă o încadrare a acestora în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) din același Cod, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, sens în care, admițând excepția nulității recursului, invocată din oficiu, va constata nul recursul formulat de recurenta A. – Centrul București.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că recurenta nu s-a conformat exigențelor impuse de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, cum în cauză nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, admițând excepția nulității recursului, invocată din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul exercitat de aceasta împotriva sentinței de fond pe care, în consecință, o va menține, ca legală, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamanta A. – Centrul București împotriva sentinței civile nr. 745 din 8 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 septembrie 2023.