ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3735/2023

Ședința publică din data de 13 iulie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău – Activitatea de Inspecție Fiscală și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, solicitând anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 371/16.10.2017, precum și a Deciziei de impunere x/06.03.2017, a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/06.03.2017 și a deciziei nr. 14467/30.03.2017, referitoare la obligațiile fiscale accesorii.

Prin sentința civilă nr. 90/4 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin reprezentant B., în calitate de împuternicit-administrator, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău – Activitatea de Inspecție Fiscală, pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

Prin decizia nr. 4766/14 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva sentinței civile nr. 90 din 04 octombrie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A fost admisă cererea de intervenție accesorie în interesul recurentei-reclamante, formulată de D..

A fost casată sentința recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. x/2018*.

Prin sentința civilă nr. 34/2022 din 7 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea în rejudecare, după casare, formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecție Fiscală și intervenientul D..

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs reclamanta A. S.R.L. și intervenientul D..

3.1 Reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea dosarului la instanța de fond în vederea soluționării pe fond a contestației.

În motivarea recursului, a arătat că, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sentința instanței de fond conține motive contradictorii, respectiv există contradicție nu numai între motivare și soluție, ci și în cadrul motivării.

A susținut recurenta că societatea a motivat contestația administrativă, atât organul de soluționare a contestației, cât și instanța de fond oferind răspunsuri pe fond ambelor categorii de critici aduse de reclamantă; or, inexistența unor motive ar fi făcut imposibilă formularea unor răspunsuri concrete. Astfel, se pune întrebarea referitoare la legalitatea soluției de respingere a contestației administrative ca nemotivată, în condițiile în care, astfel cum reține și instanța de fond, același organ de soluționare a apreciat motivele privind necomunicarea avizului ca neîntemeiate.

A menționat recurenta că instanța de fond își însușește întru-totul concluzia comisiei de soluționare a contestației cu privire la nemotivarea acesteia, făcând însă aprecieri și cu privire la fondul celor două motive ale societății, fără însă a trece situația dedusă judecății prin filtrul normelor de drept material incidente în cauză, cărora să le dea aplicabilitatea, interpretarea și eficiența corespunzătoare.

Prin contestația administrativă, societatea a îndeplinit cerințele art. 268 alin. (2) și art. 269 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală, respectiv a indicat existența vătămării, arătând și motivele pe care își întemeiază contestația.

A susținut recurenta că instanța de fond a încălcat prevederile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură fiscală întrucât, chiar dacă prezentarea motivelor din cadrul contestației administrative nu a fost una elaborată și foarte detaliată, este cert că aceasta oferă suficiente elemente concrete din care să rezulte nemulțumirile societății, nefiind vorba, astfel cum în mod greșit reține prima instanță, despre o simplă apreciere asupra nelegalității și netemeiniciei constatărilor inspecției fiscale.

Astfel, societatea a indicat expres și concret criticile sale, respectiv neaducerea la cunoștință a avizului de inspecție fiscală, motivat de lipsa administratorului din țară și deținerea documentelor de evidență contabilă într-o altă locație decât sediul social, de către o altă persoană, a cărei procură de reprezentare se afla înregistrată la organul fiscal; iar pe fondul contestației a fost indicat obiectul contestației, arătându-se în mod expres că sumele nu constituie o creanță certă, lichidă, exigibilă. În egală măsură, în contestație sunt indicate punctual și motivele pentru care aceste sume au fost stabilite incorect.

Motivele de fapt indicate sunt elemente de esența contestațiilor administrativ-fiscale, astfel încât încadrarea juridică putea fi realizată, în baza rolului activ, de către comisia de soluționare a contestației. Aceeași comisie avea obligația, tot în virtutea rolului activ, să solicite societății lămuriri cu privire la obiectul contestației, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (3) din Codul de procedură fiscală.

A mai arătat recurenta că dovada calității de mandatar a dnei B. a fost la îndemâna organului de inspecție fiscală întrucât, încă de la 17.01.2014, a fost înregistrată la AJFP Bacău cu nr. x cererea cu nr. de identificare electronic x, cerere la care a fost atașată procura specială nr. 42/09.01.2014 autentificată de BNP E..

Mai mult, imediat după depunerea contestației și în mod special pentru susținerea acesteia, societatea a împuternicit-o pe dna B. prin procura specială nr. 2379/26.05.2017 să reprezinte cu puteri depline societatea inclusiv în fața organelor fiscale. Despre calitatea dnei B. ca reprezentant al societății în baza procurii menționate s-a pronunțat deja instanța de recurs în primul ciclu procesual.

În ceea ce privește situația lipsei probelor în susținerea contestației, reținută de instanța de fond prin preluare din decizia de soluționare a contestației, a arătat recurenta că aceasta nu reprezintă prin ea însăși o nemotivare și că, și sub acest aspect, conținutul contestației administrative a fost ignorat de comisie și de instanța de fond.

Astfel, indicând motivele de nemulțumire și solicitând reverificarea stării de fapt fiscale, societatea a solicitat în mod expres consultarea întregii evidențe contabile care va fi pusă la dispoziție de dna B..

Totodată, a apreciat recurenta că instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere dispozițiile art. 268 alin. (1), art. 276 alin. (1), art. 49 alin. (2) din Codul de procedură fiscală și a prezentat situația derulării activității de inspecție fiscală.

A concluziont recurenta că instanța de fond nu a sancționat în niciun fel maniera defectuoasă de lucru a echipei de control și ulterior a comisiei de soluționare a contestației, deși reiese cu evidență că atât activitatea de inspecție, cât și soluționarea contestației s-au derulat cu ignorarea completă a societății, a susținerilor și/sau solicitărilor acesteia, a normelor legale, ceea ce echivalează cu o încălcare a dreptului la apărare.

3.2 Intervenientul D. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de recurs formulate de A. S.R.L., casarea sentinței, reținerea cauzei spre rejudecare și anularea actelor contestate.

În motivare, recurentul a susținut că prima instanță a refuzat societății dreptul de acces efectiv la justiție, dreptul de a obține administrarea mijloacelor de probă pertinente, concludente și utile, dreptul de a-și susține cauza în condiții rezonabile și, în esență, dreptul la un proces echitabil, în integralitatea sa.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a arătat recurentul că, așa cum reiese din cuprinsul încheierii de ședință din 24.03.2022, cât și din considerentele sentinței, instanța a refuzat administrarea probei cu expertiză de specialitate contabilă și a probei cu înscrisurile financiar-contabile deținute de către lichidatorul judiciar.

A menționat recurentul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la aceste probe, ci a procedat la închiderea dezbaterilor. Totodată, nu a precizat în cuprinsul sentinței motivele pentru care nu s-a pronunțat asupra administrării mijloacelor de probă solicitate și motivele pentru care a înlăturat aplicarea prevederilor art. 281 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, aspecte care se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce privește incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a apreciat recurentul că încălcarea garanțiilor și drepturilor procesuale fundamentale, refuzul instanței de a administra probatoriul solicitat în cauză, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 281 alin. (7) din Codul de procedură fiscală și lipsa motivării judecătorești sub aspectele anterior menționate sunt de natură să atragă și aplicabilitatea acestui motiv de casare.

Intimata-pârâtă ANAF a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de control judiciar cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 371/16.10.2017, precum și a Deciziei de impunere x/06.03.2017, a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/06.03.2017 și a deciziei nr. 14467/30.03.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii.

Prin decizia nr. 371/16.10.2017 ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a respins ca nemotivată contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/6.03.2017, reținând că societatea nu a prezentat motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat contestația și din care să rezulte o altă situație decât cea constatată de organele fiscale.

Soluționând cauza, curtea de apel a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că sentința instanței de fond conține motive contradictorii, apreciind că există contradicție nu numai între motivare și soluție, ci și în cadrul motivării.

Astfel, a arătat recurenta că a motivat contestația administrativă și că atât organul de soluționare a contestației, cât și instanța de fond au oferit răspunsuri pe fond ambelor categorii de critici aduse de reclamantă; or, inexistența unor motive ar fi făcut imposibilă formularea unor răspunsuri concrete.

Analizând criticile recurentei, Înalta Curte reține că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Lecturând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost motivată și nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, prima instanță motivând în sensul respingerii acțiunii, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la raționamentul logico-juridic reținut.

Susținerile recurentei în sensul că hotărârea ar cuprinde considerente contradictorii sunt nefondate, întrucât prima instanță a analizat susținerile părții referitor la chestiunile procedurale vizând necomunicarea avizului de inspecție fiscală, reținând că nu s-au indicat motivele de fapt și de drept pentru care s-a susținut incorectitudinea debitelor, ci doar s-a solicitat refacerea inspecției fiscale pe baza întregii evidențe fiscale, evidență care nu a fost însă depusă la organele fiscale.

Cât privește constatarea organelor fiscale referitoare la nemotivarea pe fond a contestației, instanța de fond a apreciat că este întemeiată.

A mai susținut recurenta că instanța de fond își însușește întru-totul concluzia comisiei de soluționare a contestației cu privire la nemotivarea acesteia, făcând însă aprecieri și cu privire la fondul celor două motive ale societății, fără însă a trece situația dedusă judecății prin filtrul normelor de drept material incidente în cauză, cărora să le dea aplicabilitatea, interpretarea și eficiența corespunzătoare.

Înalta Curte reține că preluarea de către instanță a unora dintre argumentele unei părți pe care le-a considerat pertinente nu duce la concluzia că instanța nu a făcut o apreciere proprie a susținerilor părților și o analiză a probelor administrate, de vreme ce, în considerente, instanța a analizat probele administrate, a stabilit situația de fapt și a evocat normele de drept incidente pe care le-a aplicat în speța dedusă judecății.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta A. S.R.L. a susținut că, prin contestația administrativă, societatea a îndeplinit cerințele art. 268 alin. (2) și art. 269 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală, respectiv a indicat existența vătămării, arătând și motivele pe care își întemeiază contestația.

A apreciat recurenta că instanța de fond a încălcat prevederile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură fiscală întrucât, chiar dacă prezentarea motivelor din cadrul contestației administrative nu a fost una elaborată și foarte detaliată, este cert că aceasta oferă suficiente elemente concrete din care să rezulte nemulțumirile societății, nefiind vorba, astfel cum în mod greșit reține prima instanță, despre o simplă apreciere asupra nelegalității și netemeiniciei constatărilor inspecției fiscale.

Astfel, recurenta a arătat că a indicat expres și concret criticile sale, respectiv neaducerea la cunoștință a avizului de inspecție fiscală, motivat de lipsa administratorului din țară și deținerea documentelor de evidență contabilă într-o altă locație decât sediul social, de către o altă persoană, a cărei procură de reprezentare se afla înregistrată la organul fiscal; pe fondul contestației a fost indicat obiectul contestației, arătându-se în mod expres că sumele nu constituie o creanță certă, lichidă, exigibilă. În egală măsură, a susținut recurenta, în contestație sunt indicate punctual și motivele pentru care aceste sume au fost stabilite incorect.

Analizând aceste critici, instanța de control judiciar constată că sunt nefondate.

Potrivit art. 269 alin. (1) lit. c) și d) din Codul de procedură fiscală: "Forma și conținutul contestației (1) Contestația se formulează în scris și va cuprinde: (...) c) motivele de fapt și de drept; d) dovezile pe care se întemeiază;"

În mod corect a reținut instanța de fond că, în ceea ce privește constatarea organelor fiscale referitoare la nemotivarea pe fond a contestației, aceasta este întemeiată.

Este adevărat că recurenta a indicat aspecte de ordin procedural care au fost analizate de organul fiscal, dar Înalta Curte observă că, în ceea ce privește fondul, nu au fost indicate, astfel cum prevede art. 269 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, motivele de fapt și de drept, precum și dovezile pe care se întemeiază contestația.

Astfel cum a observat instanța de fond, motivarea presupunea, în concret, indicarea textelor de lege interpretate eronat sau neavute în vedere de organele fiscale, precum și a situației de fapt reținute în mod eronat de acestea.

Observând contestația administrativă formulată de parte, instanța de control judiciar reține că s-a invocat faptul că societatea nu a avut cunoștință de emiterea avizului de inspecție fiscală întrucât în perioada respectivă administratorul a lipsit din țară, iar la sediul social nu s-a aflat nimeni, acesta fiind returnat organului emitent. S-a mai susținut de reclamantă că a luat cunoștință de existența actului administrativ la 13.03.2017, când i-au fost comunicate decizia de impunere, decizia privind nemodificarea bazei de impunere și raportul de inspecție fiscală.

A solicitat contestatoarea refacerea inspecției fiscale prin consultarea întregii evidențe contabile care urma să fie pusă la dispoziție de dna B..

Totodată, a solicitat contestatoarea suspendarea oricărei acțiuni de executare silită, întrucât creanța fiscală nu întrunește condițiile de creanță certă, lichidă, exigibilă.

A mai precizat că ponderea majoritară a cheltuielilor o reprezintă cheltuielile cu mărfuri provenite din import, pentru care au fost calculate taxele vamale și TVA în vamă pe baza documentelor electronice de import întocmite conform normelor în materie, mărfurile fiind ridicate din vamă doar după achitarea impozitelor și taxelor datorate.

În aceste condiții, este corectă concluzia instanței de fond în ceea ce privește nemotivarea pe fond a contestației, având în vedere dispozițiile art. 269 alin. (1) lit. c) și d) din Codul de procedură fiscală, redate anterior.

Înalta Curte are în vedere și faptul că, potrivit pct. 11.1 lit. b) din OPANAF nr. 3741/2015 privind aprobarea instrucțiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală:

"Contestația poate fi respinsă ca: [...] nemotivată, în situația în care contestatorul nu prezintă argumente de fapt si de drept în susținerea contestației", coroborate cu prevederile pct. 2.5 din același act normativ, potrivit cărora: "Organul de soluționare competent nu se poate substitui contestatorului cu privire la motivele de fapt și de drept pentru care a contestat actul administrativ fiscal respectiv."

Incidente speței sunt și prevederile art. 276 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care stipulează:

"(1) În soluționarea contestației organul competent verifică motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestației se face în raport cu susținerile părților, cu dispozițiile legale invocate de acestea și cu documentele existente la dosarul cauzei. Soluționarea contestației se face în limitele sesizării."

Înalta Curte constată că societatea nu a motivat contestația cu privire la suma totală de 2550239 RON, reprezentând impozit pe profit în sumă de 1152357 RON și taxa pe valoare adăugată în sumă de 1397882 RON, respectiv nu a prezentat motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază contestația, nu a depus niciun document și nu a invocat niciun temei legal în susținerea acesteia.

Din cuprinsul contestației administrative nu rezultă că societatea aduce motivații bazate pe documente justificative și argumente de natură fiscală privind starea de fapt și de drept prin care să combată constatările organelor de inspecție fiscală și din care să rezulte o situație contrară față de cea constatată de acestea.

Prin urmare, sunt neîntemeiate argumentele recurentei în sensul că societatea a indicat expres și concret criticile sale, ci, contrar susținerilor sale, în cuprinsul contestației nu sunt indicate punctual și motivele pentru care sumele au fost stabilite incorect.

Totodată, referitor la susținerile privind necomunicarea avizului de inspecție fiscală, se reține că organele fiscale au procedat la analizarea motivelor din contestație referitoare la acest aspect, susținerile fiind apreciate ca neîntemeiate, prin decizia de soluționare reținându-se că avizul de inspecție fiscală a fost restituit de Poșta română, iar comunicarea s-a făcut prin publicitate întrucât acesta purta mențiunea "administrator mutat din localitate, nu se cunoaște noua adresă".

A mai arătat recurenta că dovada calității de mandatar a dnei B. a fost la îndemâna organului de inspecție fiscală, întrucât încă de la 17.01.2014 a fost înregistrată la AJFP Bacău cu nr. x cererea cu nr de identificare electronic x, cerere la care a fost atașată procura specială nr. 42/09.01.2014 autentificată de BNP E..

Mai mult, a menționat recurenta, imediat după depunerea contestației și în mod special pentru susținerea acesteia, societatea a împuternicit-o pe dna B. prin procura specială nr. 2379/26.05.2017 să reprezinte cu puteri depline societatea inclusiv în fața organelor fiscale. A mai susținut recurenta că despre calitatea dnei B. ca reprezentant al societății în baza procurii menționate s-a pronunțat deja instanța de recurs în primul ciclu procesual.

Instanța de control judiciar reține că la dosar se află procura autentificată sub nr. x/09.01.2014 de BNP E. prin care doamna B. a fost împuternicită să reprezinte societatea pentru semnarea și transmiterea online a declarațiilor fiscale.

Prin urmare, în mod corect s-a reținut de instanța de fond că susținerile părții cu privire la aceste aspecte nu sunt confirmate de înscrisurile de la dosar, întrucât acestea conferă doamnei B. dreptul de a reprezenta societatea doar pentru realizarea operațiunilor expres indicate în împuternicire.

În ceea ce privește procura specială nr. 2379/26.05.2017 dată de societate doamnei B. ca să reprezinte cu puteri depline societatea inclusiv în fața organelor fiscale, Înalta Curte reține că este datată 26.05.2017, fiind deci ulterioară inspecției fiscale și emiterii Deciziei de impunere x/06.03.2017, Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/06.03.2017 și deciziei nr. 14467/30.03.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-intervenient D.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul D. a invocat faptul că, așa cum reiese atât din cuprinsul încheierii de ședință din 24.03.2022, cât și din considerentele sentinței, instanța a refuzat administrarea probei cu expertiză de specialitate contabilă și a probei cu înscrisurile financiar-contabile deținute de către lichidatorul judiciar.

Analizând criticile recurentului, instanța de control judiciar observă că, prin încheierea din 24 martie 2022, instanța de fond, referitor la proba cu expertiza contabilă solicitată în cauză, a constatat mai întâi că organele fiscale nu au soluționat pe fond contestația, considerând-o nemotivată și, în această situație, potrivit art. 281 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, instanța trebuie să se pronunțe după ce examinează decizia și pe fond.

Judecătorul fondului a reținut că, în opinia sa, aceasta presupune să se pronunțe întâi pe legalitatea deciziei și, în măsura în care este considerată legală, va fi respinsă acțiunea, iar în măsura în care este considerată nelegală, va fi anulată și va fi stabilit termen pentru analizarea fondului contestației.

Cu alte cuvinte, instanța de fond a reținut că, doar în situația în care decizia este considerată nelegală, aceasta va fi anulată și se va stabili termen pentru analizarea fondului contestației, menționând clar că la acel termen de judecată va acorda cuvântul asupra fondului cauzei, urmând a se pronunța asupra probei cu expertiză după ce se va pronunța asupra legalității deciziei de soluționare.

Totodată, s-a reținut în cuprinsul încheierii că, la solicitarea instanței în sensul de a preciza dacă expertul nu ar putea verifica documentele societății direct la lichidatorul judiciar, apărătorul reclamantei menționează că a luat legătura cu lichidatorul judiciar și acesta este de acord ori să înainteze aceste documente la dosar la solicitarea instanței, ori le va pune la dispoziția expertului la solicitarea instanței.

Găsind că decizia prin care s-a respins contestația ca nemotivată este legală, nu era necesar ca instanța de fond să se pronunțe asupra probelor solicitate pe fondul raportului juridic fiscal.

În aceste condiții, sunt neîntemeiate și argumentele recurentului în sensul că prima instanță a refuzat societății dreptul de acces efectiv la justiție, dreptul de a obține administrarea mijloacelor de probă pertinente, concludente și utile, dreptul de a-și susține cauza în condiții rezonabile și, în esență, dreptul la un proces echitabil, în integralitatea sa.

A mai susținut recurentul că instanța de fond nu a precizat în cuprinsul sentinței motivele pentru care nu s-a pronunțat asupra administrării mijloacelor de probă solicitate și motivele pentru care a înlăturat aplicarea prevederilor art. 281 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, aspecte care se încadrează, în opinia sa, în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (7) din Codul de procedură fiscală: "(7) În situația atacării la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) a deciziei prin care s-a respins contestația de către organul fiscal fără ca acesta să intre în cercetarea fondului raportului juridic fiscal, dacă instanța constată că soluția adoptată de către organul fiscal este nelegală și/sau netemeinică, se va pronunța și asupra fondului raportului juridic fiscal."

Așa cum s-a arătat anterior, instanța de fond a făcut referire în cuprinsul încheierii de ședință din 24 martie 2022 la probele solicitate de parte, menționând că urmează a se pronunța asupra probei cu expertiză după ce se va pronunța asupra legalității deciziei de soluționare, încheierea respectivă fiind încheierea de amânare a pronunțării, parte integrantă a sentinței.

Apreciind că soluția organului fiscal de respingere a contestației administrative ca nemotivată este legală, nu sunt incidente speței nici dispozițiile art. 281 alin. (7) din Codul de procedură fiscală invocate de recurent.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte reține că este invocat formal, întrucât recurentul nu formulează argumente distincte privind incidența acestuia.

Totodată, celelalte susțineri referitoare la încălcarea garanțiilor și drepturilor procesuale fundamentale, refuzul instanței de a administra probatoriul solicitat în cauză, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 281 alin. (7) din Codul de procedură fiscală și lipsa motivării judecătorești au fost analizate în cadrul motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-intervenient prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, criticile formulate neevidențiind incidența motivelor de nelegalitate invocate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de D. și A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva sentinței nr. 34/2022 din 7 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de D. și A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva sentinței nr. 34/2022 din 7 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 13 iulie 2023.