ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2752/2021

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecție Fiscală, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 13.11.2017 și a deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 50970 din data de 04.12.2017. Prin sentința civilă nr. 503/26.04.2018, Tribunalul Bacău a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, având în vedere cuantumul obligațiilor fiscale stabilite prin cele două acte administrativ fiscale, care depășește pragul de 1.000.000 RON, prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău sub același număr, la data de 14.09.2018. 1.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 89/2018 pronunțată în data de 27 septembrie 2018, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția și a respins cererea de suspendare executare formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecție Fiscală, ca lipsită de interes. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 89/2018 pronunțată la 27 septembrie 2018 de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta societatea A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii, iar, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a Deciziei de impunere nr. x din 13.11.2017 și a deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere. În susținerea căii de atac și după o prezentare amplă a istoricului speței, recurenta-reclamantă a susținut că soluția pronunțată este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente: - soluționarea cauzei prin admiterea excepției lipsei de interes în promovarea cererii de suspendare este dată cu vădita aplicare greșită a normelor de drept material; - în mod greșit, instanța de fond a raportat suspendarea executării actului, doar la forma executării silite, care, de altfel, are reglementare distinctă, expresă. Astfel, potrivit art. 14 alin. (7) suspendarea are efect încetarea oricărei forme de executare și art. 278 alin. (3) Codul de procedură fiscală în cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, toate efectele actului sunt suspendate până la încetarea acesteia; - instanța de fond trebuia să dispună suspendarea executării actului, întrucât a făcut dovada că la data de 28 decembrie 2017, a formulat în temeiul art. 7 contestație împotriva actelor emise de organele de inspecție fiscală, dovedind astfel interesul legitim, născut și actual în promovarea acțiunii, societatea fiind prejudiciată în lipsa suspendării deciziilor de impunere; - susține că decizia de eșalonare nr. 53200/2017 reprezintă tot o formă de executare a deciziilor de impunere, aparent benevolă, în realitate constrânsă de iminenta înregistrare a debitorului imputat în cazierul fiscal. Mai mult chiar, existența plângerii penale de care s-a prevalat intimata și care a condus la suspendarea soluționării contestației formulate împotriva deciziilor este un argument în susținerea cererii de chemare în judecată. - consideră că sunt îndeplinite condițiile solicitării suspendării actelor administrative și anume existența unui caz bine justificat, care practic este de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actelor și a pagubei iminente. Sub acest aspect arată că organul fiscal a stabilit creanța fiscală fără a lua în considerare sumele achitate de societate înainte relizării inspecției, pentru anul 2016, conducând la o dublă impozitare a TVA și constituirea unui titlu de creanță viciat. Mai mult, în mod nelegal și cu exces de putere a fost adăugată la baza de impozitare un supliment aferent anului 2015, deși lipseau documente contabile (aflate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău) aspect ce obliga organul fiscal să respecte dispozițiile OPANAF nr. 3389/2011. 1.

Apărări formulate în cauză Intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecție Fiscală a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond. 1.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 28 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 7 decembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 29 octombrie 2020, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 2.1. Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar și la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse. Reclamanta a solicitat instanței de contencios administrativ suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 13.11.2017 și a Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 50970 din data de 04.12.2017. Instanța de fond a respins cererea de suspendare executare formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., ca lipsită de interes, reținând că decizia de eșalonare are ca efect suspendarea, de drept, a măsurilor de executare silită, astfel că reclamanta nu are interesul de a solicita o altă măsură de suspendare a executării celor două decizii, nefiind îndeplinită, prin urmare, condiția interesului, în raport de prevederile procedurale anterior citate. Împotriva acestei soluții, reclamanta societatea A. S.R.L., a declarat recurs apreciind că instanța de fond a încălcat normele de drept material, nu a cercetat și nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate. Motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă în susținerea recursului promovat în cauză sunt prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Pentru a răspunde criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reține că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reținut că nu mai are interes în suspendarea deciziilor pe cale judecătorească, întrucât a obținut o decizie de eșalonare a plății obligațiilor fiscale. Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentei potrivit căreia hotărârea recurată încalcă normelor de drept material, aplicându-se texte de lege străine situației de fapt și prin extinderea unor norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică. Sub acest aspect judecătorul fondului a arătat cu claritate prevederile legale incidente, fără a adăuga la actul atacat, extrăgând din cuprinsul actelor contestate esența, respectiv textele de lege indicate și a răspuns conform acestora tuturor criticilor aduse de către reclamantă. Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac. Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia. Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". De asemenea, dispozițiile art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, "Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării." Analizând situația concretă dedusă judecății, se constată că, prin adresa nr. x/04.12.2017, înregistrată la Serviciul Fiscal Moinești, societatea recurentă a solicitat eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale în sumă de 1.219.190 RON, reprezentând impozit pe profit (sumă identică cu cea stabilită prin decizia de impunere nr. x/2017) și pentru 1.112.827 RON, reprezentând TVA (în decizia de impunere fiind stabilită o obligație de plată a TVA în sumă de 1.902.502 RON), precum și pentru accesorii fiscale aferente celor două obligații principale, cerere admisă în baza Acordului de principiu nr. 53197/13.12.2017 și a Deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. 53200/13.12.2017 primite de societatea A. S.R.L. sub semnătură la 14.12.2017. În acest context intervin prevederile art. 203 alin. (1) din Codul de procedură fiscală "pentru sumele care fac obiectul eșalonării la plata a obligațiilor fiscale, precum si pentru obligațiile prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. a) - c) si e)-j) executarea se suspendă sau după caz procedura de executare silită de la data comunicării deciziei de eșalonare la plata, în cazul obligațiilor prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. f), executarea silita se suspendă după comunicarea somatiei" . Înalta Curte reține că, pentru a putea fi suspendată executarea unui act administrativ, este necesar ca acesta să fie susceptibil de executare, cu alte cuvinte să producă efecte în curs, a căror stopare se tinde a se realiza prin cerere. Or, în speță, în mod corect instanța de fond a reținut că efectele directe ale Deciziei de impunere nr. x/13 .11.2017 și a Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 50970 din data de 04.12.2017 s-au produs efecte asupra reclamantului și au fost suspendate odată cu emiterea Deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. 53200/13.12.2017 primite de S.C. A. S.R.L. la 14 decembrie 2017. Criticile societății reclamante vizând faptul că "decizia de eșalonare nr. 53200/2017 reprezintă tot o formă de executare a deciziilor de impunere" că existența plângerii penale a condus la suspendarea soluționării contestației și că "instanța de fond trebuia să dispună suspendarea executării actului, întrucât a făcut dovada că la data de 28 decembrie 2017 a formulat în temeiul art. 7 contestație împotriva actelor emise de organele de inspecție fiscală, dovedind astfel interesul legitim, născut și actual în promovarea acțiunii, societatea fiind prejudiciată în lipsa suspendării deciziilor de impunere" nu pot fi reținute de către instanța de control judiciar față de dispozițiile incidente, anterior expuse și care sunt de strictă interpretare. Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității hotărârii recurate, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul promovat.