ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2237/2021

Ședința publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, anularea Deciziei de impunere nr. x/30.01.2017 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/30.01.2017 de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. x/30.01.2017, Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 63724/16.06.2017, Deciziei nr. 348/4.10.2017 privind soluționarea contestațiilor și a deciziei pentru soluționarea contestației împotriva Deciziei de nemodificare a bazei de impunere x/30.01.2017.

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 62 din 11 iunie 2019, a respins: excepția lipsei calității procesuale active, invocată de ANAF, excepția tardivității invocată de AJFP Bacău și cererea reclamantei de repunere în termen, ca nefondate.

Totodată, a respins cererea reclamantei de suspendare a judecății cauzei, în temeiul art. 413 pct. 1 și 3 din C. proc. civ., ca rămasă fără obiect.

Prin aceeași sentință, a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de ANAF, și, în temeiul art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, a constatat prescris dreptul la acțiune.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L., solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că sentința atacată nu este motivată și se impune casarea acesteia, având în vedere că prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune fără să analizeze și să admită sau să respingă motivat apărările sale.

Pe fondul excepției prescripției a solicitat respingerea acesteia și admiterea cererii de repunere în termen. A susținut că semnătura care apare pe confirmarea de primire a deciziei de soluționare a contestației (348/2017) nu aparține reprezentantului societății, fiind greșită și seria cărții de identitate, așa încât nu se poate reține că această decizie a fost comunicată la data de 10.10.2017. Față de confirmarea de primire a respectivului act a arătat că s-a înscris în fals, însă prima instanță nu a urmat procedura legală aplicabilă unei astfel de situații.

Totodată, a susținut că prima instanță nu a motivat soluția de respingere a cererii de repunere în termen, cerere pe care o consideră întemeiată dat fiind faptul că nu era în măsură să formuleze contestație din moment ce nu avea cunoștință de existența deciziei în discuție.

Pe fondul cauzei, recurenta a arătat faptul că pârâta trebuia să realizeze o comunicare reală a actului administrativ atacat, făcând trimitere la prevederile art. 47 din Legea nr. 207/2015, însă a procedat la comunicarea prin publicitate.

În legătură cu decizia privind penalitățile de întârziere, a precizat că a indicat motivele pentru care a contestat-o, calculul penalităților fiind eronat, iar referitor la decizia de impunere creanțele au fost stabilitate arbitrar, fără legătură cu activitatea economică, prin estimare.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, fiind legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei de impunere nr. x/30.01.2017 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/30.01.2017 de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. x/30.01.2017, Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 63724/16.06.2017, Deciziei nr. 348/4.10.2017 privind soluționarea contestațiilor și a deciziei pentru soluționarea contestației împotriva Deciziei de nemodificare a bazei de impunere x/30.01.2017.

Curtea de apel Bacău a respins excepția lipsei calității procesuale active, invocată de ANAF, excepția tardivității invocată de AJFP Bacău și cererea reclamantei de repunere în termen, ca nefondate, precum și cererea reclamantei de suspendare a judecății cauzei.

Totodată, a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune și a constatat prescris dreptul la acțiune.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

În ceea ce privește critica recurentei privind nemotivarea hotărârii atacate, în sensul că nu au fost analizate apărările sala în privința excepției prescripției dreptului la acțiune, iar soluția asupra cererii de repunere în termen nu a fost motivată, se constată că acest motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., este nefondat.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare, ceea ce nu se regăsește în cauză, nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată nu se poate încadra în motivul de nelegalitate prevăzut de textul de lege invocat.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, în consecință fiind respinsă și cererea de repunere în termen, neregăsindu-se în cauză ipoteza prevăzută de art. 186 din C. proc. civ., prin urmare hotărârea atacată respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În ceea ce privește admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, de asemenea, se reține că prima instanță a constatat în mod corect incidența prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, care prevăd:

"(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii:

c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului lezai de soluționare a cererii;

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

(2

1

) În cazul suspendării, potrivit legii speciale, a procedurii de soluționare a plângerii prealabile, termenul prevăzut la alin. (1) curge după reluarea procedurii, de la momentul finalizării acesteia sau de la data expirării termenului legal de soluționare, după caz, dacă a expirat termenul prevăzut la alin. (2).

(3) În cazul acțiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agenția Națională a Funcționarilor Publici, termenul curge de la data când s-a cunoscut existența actului nelegal, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile alin. (2).

(4) Ordonanțele sau dispozițiile din ordonanțe care se consideră a fi neconstituționale, precum și actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.

(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere."

În cauză, Decizia nr. 348/4.10.2017 privind soluționarea contestației administrative împotriva deciziei de impunere a fost comunicată societății recurente la adresa indicată de aceasta în respectiva contestație (Bacău, strada x nr. 1,sc. C, județ Bacău), fiind primită de reprezentantul acesteia sub semnătură, cu indicarea datelor din cartea de identitate, potrivit confirmării de primire, la data de 10.10.2017 .

Instanța de control judiciar reține astfel că, în cauză, recurenta-reclamantă a luat cunoștință de actul administrativ atacat la data de 10 octombrie 2017, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 19 noiembrie 2018, cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, în raport cu data comunicării deciziei contestate.

Alegațiile recurentei-reclamante în sensul că nu ar fi fost respectată procedura de comunicare a deciziei de soluționare a contestației nu pot fi primite, de vreme ce decizia atacată a fost comunicată la sediul indicat de parte în contestația formulată, unde a fost comunicată și încheierea de ședință din 15.11.2018, sediu indicat de altfel și în cererea de preschimbare a termenului de judecată acordat în recurs, dar și în acțiune și în cererea de recurs, în aceste două cereri însă numărul apartamentului este menționat ca fiind nr. 10.

Legat de susținerea părții, în sensul că față de confirmarea de primire a respectivului act s-a înscris în fals, însă prima instanță nu a urmat procedura legală aplicabilă unei astfel de situații, se constată că afirmația părții nu se verifică, respectiva cerere nefiind formulată în condițiile prevăzute de C. proc. civ. și nu a fost susținută de parte, nefiind reținută de judecătorul fondului în niciun act procedural, iar ulterior aceasta a arătat că a formulat plângere penală cu privire la acest aspect, solicitând suspendarea judecății cauzei până la soluționarea respectivei plângeri, cerere care a fost respinsă.

În fine, referitor la susținerile părții pe fondul cauzei se constată că acestea nu au fost format obiectul analizei în primă instanță, în raport cu soluția preconizată.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse,în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A.-prin D. împotriva sentinței nr. 62 din 11 iunie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.