Decizia nr. 4766/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 90/2018 a Curții de Apel Bacău

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 19.04.2018, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecție Fiscală și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, solicitând anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 371/16.10.2017, a Deciziei de impunere x/06.03.2017, precum și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/06.03.2017 și a Deciziei nr. 14467/30.03.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 90 din data de 04 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin reprezentant B., în calitate de împuternicit-administrator, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația județeană a Finanțelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecție Fiscală, pentru lipsa dovezii calității de reprezentant. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că singurul act depus în susținerea calității de reprezentant, și anume procura nr. 2379/26.05.2017, depusă doar în copie tradusă, fără o legalizare din partea unui notar din România, nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 82 din C. proc. civ., deoarece din cuprinsul acesteia nu rezultă în mod clar împuternicirea de reprezentare a societății în fața instanțelor de judecată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin reprezentant B. în calitate de împuternicit-administrator, reprezentată convențional de avocat C. din cadrul Baroului Bacău, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Printr-o declarație depusă la dosarul de recurs la data de 01.04.2021, Marka"S IPURL, în calitate de lichidator judiciar al societății recurente-reclamante, a precizat că își însușește cererea de recurs formulată în cauză. 3.1. În dezvoltarea primului motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut, în contextul unei succinte prezentări a modului de desfășurare a dezbaterilor în fața instanței de fond, la termenul de judecată din data de 04 octombrie 2018, că aspectele care atrag incidența motivului de casare invocat și, implicit, nulitatea hotărârii de fond, constau în faptul că în cuprinsul sentinței recurate s-a reținut în mod greșit inaplicabilitatea dispozițiilor art. 86 alin. (2) C. proc. civ., deoarece, pe de o parte procura în discuție a fost emisă într-un alt stat, iar pe de altă parte administratorul societății - D. este cetățean român, cu domiciliul în România. A considerat recurenta-reclamantă că instanța de fond a luat în considerare în mod eronat un element de extraneitate, fără să-l pună în discuția contradictorie a părților, încălcând astfel reguli și principii fundamentale ale procesului civil. Mai exact, a arătat că instanța a nesocotit dreptul de dispoziție al părților, drept prevăzut de art. 9 din C. proc. civ. De asemenea, a apreciat că instanța de fond nu a respectat principiul contradictorialității procesului, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., ale cărui dispoziții le-a enunțat. În susținerea opiniei exprimate, a arătat că niciuna dintre părțile în cauză nu a invocat nevalabilitatea procurii sub aspectul încheierii acesteia în alt stat și al neconfirmării de către un notar român, instanța de fond fiind ținută de obligația de a pune în discuția contradictorie a părților aspectele reținute astfel cu încălcarea regulilor procedurale. În plus, prima instanță a nesocotit și prevederile art. 20 din C. proc. civ., potrivit cărora: "Judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea și să respecte el însuși principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancțiunile prevăzute de lege". Din această perspectivă recurenta a susținut că, dacă prima instanță i-ar fi acordat posibilitatea să formuleze apărări, ar fi invocat prevederile art. 2637 și art. 2638 din Cartea a VII-a C. civ. referitoare la dreptul internațional privat, în interpretarea cărora consideră că în speța de față sunt aplicabile prevederile legii române, mai exact dispozițiile privitoare la contractul de mandat, pe care prima instanță ar fi trebuit să le analizeze. 3.2. În referire la cel de-al doilea motiv de casare, subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că prima instanță nu a analizat toate apărările sale, referindu-se în acest sens la cele două paragrafe din cuprinsul procurii, invocate în dovedirea calității de reprezentant al părții, din care rezultă cu evidență mandatul acordat pentru ducerea la îndeplinire a treburilor în instanța de judecată, cu toate drepturile procedurale, prima instanță ignorând aceste aspecte având în vedere că din considerentele hotărârii pronunțate nu rezultă că s-ar fi făcut trimitere la aceste paragrafe. Ca urmare, prima instanță a nesocotit prevederile art. 9 alin. (2), art. 14 alin. (6) și art. 20 din C. proc. civ., neluând în considerare și neîntemeindu-și soluția pe apărările și cererile părților, respectiv pe explicațiile oferite de acestea, încălcându-le astfel dreptul la apărare. Cu alte cuvinte, a menționat că, chiar în ipoteza înlăturării apărărilor părților, prima instanță ar fi trebuit să-și expusă argumentația în cuprinsul hotărârii, în caz contrar situația respectivă putând fi asimilată lipsei motivelor pe care se întemeiază soluția instanței. 3.3. Cât privește cel de-al treilea motiv de casare, circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea de fond a fost pronunțată cu nesocotirea sau interpretarea greșită a normelor de drept material referitoare la contractul de mandat, astfel cum sunt acestea reglementate în cuprinsul art. 2009 și urm. din cap. IX C. civ.. Totodată, prima instanță nu a dat eficiența necesară prevederilor art. 1266 și urm. din C. civ. cu privire la interpretarea contractului. În dezvoltarea criticilor subsumate acestui motiv de nelegalitate, recurenta-reclamantă a făcut o succintă prezentare a împrejurărilor în care administratorul societății a împuternicit-o pe numita B., prin procura în discuție transmisă de la locul unde se afla la momentul respectiv, și anume Cernăuți, Ucraina, să reprezinte interesele societății în fața tuturor instituțiilor, inclusiv în fața instanței de judecată, susținând astfel, contrar aprecierii instanței de fond, că este vorba despre un mandat general. Ca urmare, este greșită aprecierea instanței de fond în sensul că în enumerarea organelor și instituțiilor în fața cărora mandatara are dreptul de a reprezenta socitatea, cuprinsă în conținutul procurii, are caracter limitativ, în opinia părții această enumerare având caracter exemplificativ, având în vedere și sintagma "toate". În plus, a subliniat că la pag. 2 din procura în discuție, paragraful 4, a fost menționat în mod expres dreptul mandatarei de reprezentare în vederea "ducerii treburilor în instanța de judecată cu toate drepturile procedurale" și "să săvârșească alte acțiuni cu semnificație juridică", fiind individualizate în mod explicit operațiunile pe care le poate defășura mandatara, astfel încât rezultă faptul că B. a fost împuternicită inclusiv pentru a reprezenta societatea în fața instanței de judecată. A mai enunțat recurenta dispozițiile art. 2012, art. 1266 și art. 1268 din C. civ., susținând că rezultă cu evidență că procura a fost emisă în contextul emiterii deciziei de impunere și în scopul contestării obligațiilor fiscale stabilite prin aceasta. Sub acest aspect nu împărtășește opinia instanței de fond potrivit căreia actele pe care mandatara le poate îndeplini nu sunt prevăzute în mod clar în cuprinsul procurii, întrucât, chiar în aceată ipoteză dispozițiile art. 1268 alin. (2) din C. civ. stabilesc regula conform căreia, în situația existenței unor clauze îndoielnice, acestea se interpretează ținând seama, între altele, de natura contractului, de împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părți, de sensul atribuit în general clauzelor și expresiilor în domeniu și de uzanțe. Conchizând, recurenta-reclamantă a susținut că prima instanță a golit de conținut instituția mandatului, interpretând în mod eronat prevederile legale incidente în materie, consecința fiind punerea societății în imposibilitatea de a-și valorifica un drept pe fondul chestiunii litigioase.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare la data de 18.01.2019, solicitând respingerea recursului formulat de reclamantă ca nefondat și menținerea sentinței de fond atacate ca legală. A susținut, în esență, că în condițiile în care procura în discuție este considerată un mandat general, dreptul de reprezentare în instanță trebuia precizat în mod expres, cu claritate, iar nu pe cale de deducție. În plus, deși procura este emisă în alt stat, nu este incidentă situația reglementată de art. 86 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât nu este vorba despre un mandat general, ci despre un mandat limitat la actele indicate în mod expres, precum și prin raportare la împrejurarea că administratorul societății este cetățean român, cu domiciliul în România. Intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău a formulat, la rândul său, întâmpinare față de recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia, în principal pe excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, iar în subsidiar ca nefondat. În cauză, a fost formulată o cerere de intervenție accesorie în interesul recurentei-reclamante A. S.R.L. prin lichidator judiciar E., de către F., prin care a solicitat admiterea în principal a cererii de intervenție accesorie, admiterea cererii de recurs formulată de recurentă, casarea sentinței pronunțate de Curtea de Apel Bacău și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În esență, motivele de fapt și de drept invocate sunt identice cu cele prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de recurs. Cererea de intervenție accesorie a fost comunicată intimatelor-pârâte la data de 14.05.2021, fiind pusă în discuția contradictorie a părților la termenul de dezbateri din data de 14.10.2021. La termenul menționat, înaintea dezbaterilor pe fondul cauzei, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 64 din C. proc. civ., a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de F. în favoarea recurentei - reclamante, apreciind că titularul cererii justifică un interes în cauză.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs și a cererii de intervenție accesorie Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivele de casare invocate și încadrate de parte în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Demersul judiciar al reclamantei vizează anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 371/16.10.2017, precum și a Deciziei de impunere x/06.03.2017, a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/06.03.2017 și a Deciziei nr. 14467/30.03.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii. Soluționând cauza, prima instanță a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și a respins sub acest aspect acțiunea formulată de reclamantă, reținând că acțiunea introductivă a fost depusă la instanță fără semnătura reprezentantului societății reclamante, fiind semnată ulterior de către avocat. Totodată, a reținut că singurul act depus în susținerea calității de reprezentant, și anume procura nr. 2379/26.05.2017, depusă doar în copie tradusă, fără o legalizare din partea unui notar din România, nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 82 din C. proc. civ., deoarece din cuprinsul căreia nu rezultă în mod clar împuternicirea de reprezentare a societății reclamante în fața instanțelor de judecată. Împotriva hotărârii primei instanțe a exercitat recurs reclamanta A. S.R.L. prin reprezentant B. în calitate de împuternicit-administrator, reprezentată convențional de avocat C. din cadrul Baroului Bacău, criticând-o pentru nelegalitate. Cererea de recurs a fost însușită prin declarația depusă la dosarul de recurs la data de 01.04.2021, de către Marka"S IPURL, în calitate de lichidator judiciar al societății recurente-reclamante. Potrivit art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. 5.1. Prima critică invocată de recurentă în susținerea recursului, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează încălcarea de către prima instanță a dreptului de dispoziție al părților, a principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, reglementate prin art. 9, art. 14 și art. 20 din C. proc. civ.. În esență, partea a susținut că nu a avut posibilitatea să formuleze concluzii și apărări cu privire la excepția invocată de instanța de fond, care nu a pus în discuția părților valabilitatea procurii de reprezentare, deși reprezentantul pârâtelor a solicitat acest lucru, acordând direct cuvântul asupra excepției lipsei dovezii calității de reprezentant. Relativ la acest motiv de recurs este de observat faptul că include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevăzută de art. 335 alin. (1) și art. 338 din C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii. În speță, astfel cum s-a arătat, recurentul-reclamant a criticat hotărârea instanței de fond din perspectiva încălcării dreptului de dispoziție, a dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, apreciind că aceasta a pronunțat o soluție nelegală ce atrage sancțiunea nulității. Astfel, această primă critică a părții prin care i se impută instanței de fond încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii, este apreciată de Înaltă Curte ca nefondată. Din practicaua hotărârii atacate rezultă că la termenul de dezbateri din data de 04 octombrie 2018 instanța a pus în discuția contradictorie a părților excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al numitei B. pentru societatea reclamantă, acestea având posibilitatea să pună concluzii și să formuleze apărări cu privire la această excepție, inclusiv din perspectiva valabilității procurii de reprezentare depusă în cauză, motiv pentru care nu se verifică susținerea recurentei potrivit căreia prima instanță a încălcat dreptul la apărare și principiul contradictorialității. De altfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța de fond a respectat prevederile art. 82 din C. proc. civ., acordând reclamantei un termen pentru a depune dovada de reprezentare a societății pentru persoana care a înțeles să formuleze acțiunea în numele acesteia, iar la termenul fixat pentru soluționarea cauzei a pus în discuție excepția invocată, apreciind-o întemeiată. În consecință, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu respectarea regulilor de procedură incidente în cauză, soluția fiind la adăpost de orice critică de natură a determina reformarea acesteia din perspectiva reliefată. 5.2. Analizând hotărârea pronunțată din perspectiva criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a înțeles să impute instanței de fond neanalizarea argumentelor invocate cu privire la excepția invocată, relativ la conținutul anumitor paragrafe din cuprinsul procurii, nesocotind astfel prevederile art. 9, art. 14 și art. 20 din C. proc. civ., deoarece a pronunțat soluția fără a argumenta și a analiza apărările, cererile și explicațiile părții. În literatura de specialitate s-a precizat că, deși la punctul 6 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare, și anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii. Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei. În speță, deși recurenta a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nu a dezvoltat critici care se circumscriu acestui motiv de nelegalitate. Ca urmare, este de observat că partea nu a arătat în concret care sunt argumentele contradictorii sau străine de natura cauzei, susținând doar că instanța de fond nu a făcut trimitere în hotărârea pronunțată la anumite paragrafe cuprinse în procura prezentată, considerând astfel că nu și-a întemeiat soluția pe apărările și cererile părților. Așa cum rezultă din considerentele sentinței de fond, prima instanță a reținut că a procedat la verificarea actelor de la dosar și a dovezilor invocate de apărătorul reclamantei cu privire la calitatea de reprezentant al societății, expunând argumentele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția pronunțată, permițând astfel exercitarea controlului ierarhic de legalitate. În acest context, Înalta Curte reține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat. Împrejurarea că instanța de fond nu și-a însușit argumentele reclamantei nu face incident motivul de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii, deoarece acest text de lege se referă la pronunțarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii. Pe de altă parte, argumentele aduse de recurentă în cadrul acestor prime motive de nelegalitate ar putea releva eventual o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, aspecte ce vor fi analizate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă ipotezele că hotărârea recurată ar fi pronunțată cu încălcarea normelor de procedură sau ar fi nemotivată nu pot fi reținute. 5.3. Așadar, analizând sentința de fond prin prisma criticilor subsumate celui de-al treilea motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține incidența acestui motiv, sentința atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile în soluționarea excepției lipsei calității de reprezentant, astfel că recursul recurentei-reclamante este fondat sub acest aspect, impunându-se admiterea acestuia și reformarea sentinței, în considerarea argumentelor ce succed. Pentru aceleași argumente, Înalta Curte va admite cererea de intervenție accesorie formulată în interesul recurentei-reclamante de către intervenientul accesoriu F., cerere calificată ca o apărare în interesul societății recurente-reclamante ținând cont de soluția primei instanțe și de faptul că din actele dosarului rezultă că acesta a avut calitatea de asociat unic și administrator al societății reclamante până la data de 27.07.2020, când a fost admisă cererea de deschidere a procedurii insolvenței. Cât privește recursul exercitat în cauză este de observat, așa cum s-a arătat și la pct. 3 din prezenta decizie, că prin declarația depusă la dosarul de recurs la data de 01.04.2021, Marka"S IPURL, în calitate de lichidator judiciar al societății recurente-reclamante, a precizat că își însușește cererea de recurs formulată în cauză. În referire la cererea de intervenție accesorie formulată în sprijinul recurentei-reclamante de către intervenientul accesoriu F., instanța de control judiciar reține că motivele de fapt și de drept invocate sunt identice cu cele prezentate de recurenta-reclamantă în cuprinsul cererii de recurs, iar sub aspectul interesului formulării cererii de intervenție se observă că intervenientul justifică un interes actual pentru a preveni un prejudiciu eventual. Așa fiind, acesta va obține un folos practic direct și imediat prin pronunțarea unei hotărâri în favoarea părții pe care o apără, deoarece hotărârea pronunțată va stabili o situație ce conferă intervenientului accesoriu certidudinea că drepturile sale nu sunt afectate. Relativ la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive sunt incidente, după cum se va arăta în continuare. Așa cum s-a arătat în considerentele expuse la pct. 2 din prezenta decizie, prima instanță a reținut, în esență, că singurul act depus în susținerea calității de reprezentant, și anume procura nr. 2379/26.05.2017, depusă doar în copie tradusă, fără o legalizare din partea unui notar din România, nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 82 C. proc. civ., deoarece din cuprinsul acesteia nu rezultă în mod clar împuternicirea de reprezentare a societății în fața instanțelor de judecată. Înalta Curte nu poate valida soluția primei instanțe, deoarece aceasta relevă o greșită interpretare și aplicare a normelor de drept material privitoare la contractul de mandat, criticile recurentei-reclamante sub acest aspect fiind întemeiate. Astfel, a susținut recurenta, prima instanță nu a dat eficiență prevederilor art. 1266 și urm. din C. civ. referitoare la interpretarea contractului, în aprecierea legalității procurii de reprezentare depuse la dosar neluând în considerare împrejurările în care acest mandat a fost acordat și nici modul în care această procură a fost concepută, din cuprinsul acesteia rezultând fără echivoc faptul că d-na B. era împuternicită să reprezinte interesele societății reclamante în fața tuturor instituțiilor, inclusiv în fața instanței de judecată. Cu alte cuvinte, a susținut că instanța de fond a constatat în mod greșit că această procură nu poate fi considerată un mandat general. Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că exercitarea oricărui aspect al acțiunii civile (inclusiv calea de atac) poate fi făcută, în condițiile legii, de parte prin reprezentant legal sau de un reprezentant convențional al acesteia, neputându-se accepta ca un reprezentant convențional al unei persoane fără calitate de a exercita respectiva acțiune sau cale de atac, să o poată introduce și susține. În egală măsură, întrucât din punct de vedere juridic, ceea ce nu se probează este identic cu ceea ce nu există (idem est non esse et non probari), reține că lipsa dovezii calității de reprezentant înseamnă chiar lipsa acestei calități, respectiv introducerea cererii de chemare în judecată de către o persoană care nu avea calitatea de reprezentant al reclamantei, iar sancțiunea aplicabilă este cea prevăzută de art. 82 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv anularea cererii de chemare în judecată. În speță, prin procura nr. 2379/26.05.2017 întocmită în Cernăuți, Ucraina, F., în calitate de asociat unic și administrator al societății reclamante A. S.R.L., a împuternicit pe numita B., care a deținut și funcția de contabil al societății, să reprezinte interesele acesteia și să gestioneze buna desfășurare a activității. Cererea de chemare în judecată a fost formulată de societate, prin reprezentant B., în baza procurii menționate cu privire la care instanța de fond a reținut că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 86 din C. proc. civ., deși partea a formulat apărări și a administrat probe din care rezultă că procura invocată în susținerea calității de reprezentant a fost dată anterior formulării cererii de chemare în judecată, respectiv la momentul formulării contestației administrative, rezultând cu evidență scopul transmiterii acesteia. În doctrină s-a reținut în privința persoanei juridice ce a recurs în timpul procesului la procedeul reprezentării convenționale, că la dosar ar trebui să existe nu numai dovada calității de reprezentant legal, în condițiile art. 151 alin. (4) și (5) C. proc. civ., ci și dovada calității de reprezentant convențional, potrivit art. 151 alin. (1) și (2) din același act normativ, obligații îndeplinite în cauză. În speță sunt incidente dispozițiile legale ce reglementează contractul de mandat, respectiv cele referitoare la efectele retroactive produse de ratificarea unui mandat. Într-o definiție succintă, contractul de mandat este contractul prin care o persoană, numită mandatar, se obligă să încheie/îndeplinească un act sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte persoane denumită mandant. În sensul dispozițiilor art. 1226 din noul C. civ., obiectul obligației (prestației) mandatarului trebuie să fie determinat sau cel puțin determinabil și licit, și întotdeauna pare a consta în încheierea unuia sau mai multor acte juridice "pe seama", adică în contul sau pe socoteala mandantului. Poate fi vorba de orice act juridic, unilateral (renunțarea la un drept; ratificarea unui act; denunțarea unui contract; confirmarea unui act etc.) sau bi/multilateral (contract), afară de cazul celor care nu pot fi încheiate decât personal (căsătoria; testamentul etc.). Este posibil astfel ca executarea mandatului să fie însoțită și de anumite acte materiale sau intelectuale, cum ar fi cazul celor de consiliere a clientului de către avocatul pe care l-a angajat pentru a-l reprezenta într-un proces, reprezentarea în proces fiind o activitate caracteristică unui contract de mandat. Art. 2012 din noul C. civ. prevede: (1) Dacă din împrejurări nu rezultă altfel, mandatarul îl reprezintă pe mandant la încheierea actelor pentru care a fost împuternicit. (2) Împuternicirea pentru reprezentare sau, dacă este cazul, înscrisul care o constată se numește procură. (3) Dispozițiile referitoare la reprezentarea în contracte se aplică în mod corespunzător. Reglementat de art. 2013 din noul C. civ., mandatul cu reprezentare este încheiat în formă verbală sau scrisă, cea din urmă putând fi autentică sau sub semnătură privată, iar acceptarea acestuia poate rezulta și din executarea sa de către mandatar. Lipsa dovezii calității de reprezentant presupune situația în care cererea este introdusă în numele titularului, cu alte cuvinte în cerere se menționează faptul că se acționează în numele și în interesul altei persoane, adică în calitate de reprezentant, iar la dosar nu există dovada din care să rezulte abilitarea celui care a formulat cererea de a-l reprezenta pe titular și nici nu a putut fi justificată în termenul acordat de instanță în acest scop. Ca urmare, lipsa dovezii calității de reprezentant este sancționată cu nulitatea necondiționată de existența vreunei vătămări, conform art. 176 pct. 2 din C. proc. civ. Însă, titularul dreptului poate ratifica actele îndeplinite de persoana care a acționat fără a avea calitatea de reprezentant, validând contractul și acoperind astfel nulitatea. Acest lucru se poate realiza prin confirmarea contractului, principala formă de validare a acestuia. Conform art. 1312 din C. civ., "Ratificarea are efect retroactiv, fără a afecta însă drepturile dobândite de terți între timp". În speță, probatoriul administrat sub acest aspect și cererea de intervenție formulată de F. confirmă mandatul de reprezentare a societății reclamante în fața instanței de judecată, acordat mandatarului B., criticile părții aduse sentinței de fond din perspectiva interpretării greșite a normelor de drept material referitoare la contractul de mandat fiind întemeiate. Prin cererea de intervenție formulată în cauză, intervenientul accesoriu F. a susținut că din conținutul mandatului de reprezentare acordat mandatarului B. rezultă că mandatul a fost unul general, persoana împuternicită având drept de reprezentare și semnătură, atât în activitatea curentă a societății, în relația cu terții, cât și reprezentarea în fața autorităților, instituțiilor și instanțelor de judecată din România, în considerarea imposibilității acestuia de a fi prezent în România. La dosarul cauzei au mai fost depuse un extras din registrul public al Oficiului Național al Registrului Comerțului, din care rezultă calitatea de asociat unic și administrator al societății reclamante a intervenientului accesoriu F., și o declarație notarială autentificată prin încheierea nr. 958 din data de 12.04.2021 de către G. "G." din Suceava, prin care F. a declarat pe propria răspundere că înțelege să confirme validitatea mandatului dat doamnei B. de a-l reprezenta în prezenta cauză, în conformitate și în integritatea conținutului procurii nr. 2379/26.05.2017, atât în fața Curții de Apel Bacău, cât și în stadiul de recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și în orice cale extraordinară de atac. De asemenea, prin declarația depusă la dosarul de recurs la data de 01.04.2021, Marka"S IPURL, în calitate de lichidator judiciar al societății recurente-reclamante, a precizat că își însușește cererea de recurs formulată în cauză. În acest context factual și normativ, instanța de control judiciar reține că a fost depusă ratificarea și confirmarea reprezentării societății recurente-reclamante A. S.R.L. de către B., semnată de F., în calitate de asociat unic și administrator al societății în perioada de referință, conform procurii nr. 2379/26.05.2017, mandat general de reprezentare conform art. 86 din C. proc. civ. Pe cale de consecință, constatând că în mod greșit Curtea de Apel Bacău a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al societății reclamante și a respins acțiunea pe acest aspect, pronunțând soluția cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor legale incidente prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a apărărilor formulate în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă și cererea de intervenție accesorie în interesul acesteia, formulată de intervenientul accesoriu F., va casa sentința de fond și va trimite dosarul primei instanțe pentru cercetarea fondului cauzei. Cu ocazia rejudecării se va proceda la cercetarea fondului cauzei și se va lămuri în mod corespunzător situația de fapt si de drept existentă în speța dedusă judecății, cu luarea în considerare a tuturor susținerilor și apărărilor părților, precum și a celor statuate în cuprinsul prezentei decizii și a soluției adoptate cu privire la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, Înalta Curte reține că sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. astfel încât, în temeiul art. 63 și art. 496 din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar E., și cererea de intervenție accesorie în interesul recurentei-reclamante, formulată de F., va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. PENTRU ACESTE MOTIVE,